Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 158
Ședința publică din data de 15 februarie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Marilena
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1014 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, județul B și intimatul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul-reclamant și intimatul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen legal, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, precum și întâmpinare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Curtea, având în vedere că recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul a chemat in judecată pe pârâtul Ministerul Public pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligat acesta din urma sa-i achite sporul de vechime in munca de 25% aferent perioadei 01.08.2005 - 01.12.2005.
Petentul a motivat că de la 01.08.2005 a fost preluat, in temeiul OUG nr. 53/2005, de Ministerul Public de pe lângă Tribunalul Buzău, anterior fiind procuror financiar in cadrul Curții de Conturi a României. precizat reclamantul ca toți colegii procurori au primit acest spor de vechime in urma unei acțiuni in justiție.
La data de 01.12.2005 petentul s-a pensionat si din cauza aceasta a fost omis din cererea inițiala si comuna.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe langa a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat că, față de practica neunitară a instanțelor judecătorești in materia litigiilor având ca obiect plata sporului de vechime in muncă, Procurorul General al Parchetului de pe lângă, in temeiul art. 329 alin. 1 din Cod procedură civilă a formulat recurs in interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect, recurs soluționat prin Decizia nr. XXXVI din 7.05.2005 prin care a fost admis, concluzionându-se ca magistrații, precum si persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime in muncă, in cuantumul prevăzut de lege.
Totodată, pârâtul a formulat și cerere de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca, in cazul în care se va admite cererea reclamantului să se dispună ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 1014 din 5 noiembrie 2007 a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe langă J, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și admis cererea promovată de reclamantul, obligând pârâtul Ministerul Public la plata către reclamant a sporului de vechime în cuantum de 25%, aferent perioadei 01.08.2005 - 01.12.2005.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția necompetentei materiale Tribunalului Buzău în soluționarea prezentei acțiuni invocate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție instanța de fond a respins-o pentru că nu este motivată în nici un fel și se solicită doar declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București.
De asemeni, instanța a avut în vedere faptul că obiectul
prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale restante, respectiv plata
sporului de vechime aferent perioadei 1.08.2005 -1.12.2005, competenta de
soluționare aparținând in prima instanța tribunalului in a cărui raza teritoriala isi
are domiciliul reclamantul conform art. 163 Codul muncii.
Cererea de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice a fost respinsă, avându-se in vedere că acesta nu are atribuții directe de plată a drepturilor respective, iar cele privind adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie sa le facă ordonatorul principal de credite.
Pe fond acțiunea reclamantului s-a considerat a fi întemeiata din următoarele considerente:
Acesta a fost procuror financiar in cadrul Curții de Conturi a României iar la data de 1.08.2005,în temeiul OUG nr. 53/2005, a fost preluat de către Ministerul Public de pe lângă Tribunalul Buzău.
Astfel, reclamantul are calitatea profesională de magistrat iar la apariția OG nr. 83/2000 privind modificarea si completarea Legii 50/1996, aprobata prin Legea 334/2001, a avut beneficiul sporului de vechime in muncă, acesta fiind in mod expres prevăzut de prevederile art. 33 din Legea 50/1996 atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar. Astfel, sporul de vechime nu a fost abrogat expres prin Legea 50/1996, cu atât mai mult cu cat OUG nr. 177/2002 a prevăzut in art. 3, ca indemnizația magistraților se stabilește in raport de funcțiile de la nivelul instanțelor și cu vechimea în magistratură iar acea prevedere nu se raportează la vechimea in munca ci la cea in magistratura noțiune cu totul diferita.
Conform art. 155 Codul muncii salariul cuprinde: salariul de baza, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Faptul că sporul de vechime, potrivit art. 33 din OUG nr. 83/2000, nu s-a mai aplicat magistraților, dar s-a păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate, a fost apreciat ca având un caracter discriminatoriu, conform prevederilor art. 2 al. 1, 3, art. 5 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările sicompletările ulterioare, de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea din 6.07.2006 recomandându-se Ministerului Justiției si Ministerului Public adoptarea de norme pentru înlăturarea acestui tratament.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului este cel al nediscriminării, conform art.5 din Codul muncii care arată că in cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament fată de toți salariații și angajații.
Mai mult art. 21 al. din Legea 137/31.08.2000 modificată și completată prin Legea 48/2002 prevede că, în toate cazurile de discriminare menționate in cuprinsul acesteia, persoanele discriminate au dreptul să ceară despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Un ultim, argument este acela ca B, prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă și a stabilit ca prevederile art. 33 al. l din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 si art. 6 al. l din OUG nr. 160/2000, se interpretează in sensul că judecătorii, procurorii si ceilalți magistrați, precum si persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime in muncă, în cuantumul prevăzut de legi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,apreciind-o ca nelegală și netemeinică și solicitând admiterea căii de atac,modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea în raport de indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând spor de vechime și admiterii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că,raportat la decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție care recunoaște pentru judecători,procurori,ceilalți magistrați,precum și pentru persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar,procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României dreptul la sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege,dispoziția privind reactualizarea sumelor reprezentând spor de vechime în raport cu indicele de inflație e nelegală,cu atât mai mult cu cât,fiind instituție bugetară,nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără o bază legală pentru respectiva cheltuială.
Astfel,raportat la disp. art. 14 alin.(2),art.29 alin.(3) și art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice,obligația de plată a sumelor reprezentând spor de vechime,reactualizată în raport de indicele de inflație apare ca fiind o obligație imposibilă în condițiile în care angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anual aprobate iar fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea nr. 486/27.12.2006 privind bugetul de stat,lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță.
Totodată,prima instanță a respins în mod greșit cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice,apreciind că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 60-62 din codul d e procedură civilă. În fapt,dispozițiile privind raporturile de muncă prevăzute în Codul muncii sau în legi speciale se completează cu cele din codul d e procedură civilă iar obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție există în temeiul art. 131 pct.(1) din Legea nr. 304/2004,republicată, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor e finanțată de la bugetul de stat.
În plus,interesul recurentei-pârâte pentru formularea cererii de chemare în garanție e justificat și de împrejurarea că,raportat la disp. art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice,ce statueză rolul Ministerului Finanțelor Publice în coordonarea acțiunilor ce sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar,prin pregătirea proiectelor legilor bugetelor anuale,ale legilor de rectificare,precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție,în calitatea sa de ordonator principal de credite Ministerul Public va fi obligat să procedeze la elaborarea uni proiect de rectificare a bugetului pe anul 2007,în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Intimatul-reclamant și intimatul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor,prin mandatarul său Direcția Generală a Finanțelor Publice B,au formulat întâmpinare.
Intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât nu a cerut,iar prin sentința recurată nu s-a dispus, reactualizarea sumelor datorate de recurentul-pârât cu titlu de spor de vechime.
Intimatul -chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a învederat prin întâmpinare că sentința recurată e temeinică și legală,în cauză nefiind aplicabile disp. art. 60-63 proc. Civ. deoarece Ministerul Economiei și Finanțelor,deși are atribuții privind adoptarea bugetului de stat,acestea sunt determinate de propunerile făcute de ordonatorul principal de credite,în speță de Ministerul Public,acesta din urmă având obligația de plată a salariilor angajaților săi. Cum Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu are în baza vreunei legi sau contract obligația de plată a salariilor angajaților Ministerului Public,nu subzistă nici o obligație de garanție în raport cu recurentul-pârât.
Curtea,examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc.civ. constată că recursul e nefundat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
În mod corect prima instanță a reținut că obiectul
prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale restante respectiv, plata
sporului de vechime aferent perioadei 1.08.2005 -1.12.2005, competenta de
soluționare aparținând in prima instanța tribunalului in a cărui raza teritoriala isi
are domiciliul reclamantul conform art. 163 Codul muncii.
În mod just s-a reținut că reclamantul a fost procuror financiar in cadrul Curții de Conturi a României iar la data de 1.08.2005,în temeiul OUG nr. 53/2005, a fost preluat de către Ministerul Public de pe lângă Tribunalul Buzău,având calitatea de magistrat, la apariția OG nr. 83/2000 privind modificarea si completarea Legii 50/1996, aprobata prin Legea 334/2001, având beneficiul sporului de vechime in muncă, acesta fiind in mod expres prevăzut de prevederile art. 33 din Legea 50/1996 atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar,nefiind abrogat expres prin Legea 50/1996, cu atât mai mult cu cat OUG nr. 177/2002 a prevăzut in art. 3 ca indemnizația magistraților se stabilește in raport de funcțiile de la nivelul instanțelor și cu vechimea în magistratură iar acea prevedere nu se raportează la vechimea in munca ci la cea in magistratura,noțiune cu totul diferita.
Conform art. 155 Codul muncii salariul cuprinde: salariul de baza, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Totodată,prin hotărârea din 6.07.2006 a Consiliului Național de Combatere a Discriminării s-a recomandat Ministerului Justiției si Ministerului Public adoptarea de norme pentru înlăturarea tratamentului discriminator existent între magistrați și personalul auxiliar de specialitate care beneficiază de spor de vechime conform art. 33 din OUG. Nr. 83/2000.
Raportat la hotărârea sus-menționată,la principiul fundamental al nediscriminării reglementat de art.5 din Codul muncii,la disp. art. 21 al. din Legea 137/31.08.2000 modificată și completată prin Legea 48/2002 ce prevede că,în toate cazurile de discriminare menționate in cuprinsul acesteia, persoanele discriminate au dreptul să ceară despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare,dar și la decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă, stabilind ca prevederile art. 33 al. l din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 si art. 6 al. l din OUG nr. 160/2000, se interpretează in sensul că judecătorii, procurorii si ceilalți magistrați, precum si persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime in muncă, în cuantumul prevăzut de lege,hotărârea recurată apare ca fiind temeinică și legală.
Totodată,examinând obiectul acțiunii formulate de reclamant și dispozitivul sentinței recurate,Curtea urmează a aprecia ca neîntemeiat motivul de recurs privind nelegalitatea dispoziției referitoare la reactualizarea sumelor datorate reclamantului cu titlu de spor de vechime,în condițiile în care acesta nu a cerut și instanța nu a dispus în acest sens.
Având în vedere că intimatul -pârât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are obligația de plată a drepturilor salariale ce formează obiectul acțiunii soluționată prin sentința recurată,intimatul-reclamant nefiind angajat al acestuia,având numai atribuții referitoare la adoptarea bugetului pe baza propunerilor ordonatorului principal de credite(în speță, Ministerul Public ),văzând și disp. art. 60 proc.civ. conform cărora o cerere de chemare în garanție e admisibilă numai dacă partea ce ar cădea în pretenții ar putea,în temeiul legii sau al vreunei convenții, să se îndrepte cu o cerere în despăgubire împotriva chematului în garanție,în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că,în condițiile în care obligația de plată a drepturilor salariale solicitate incumbă exclusiv recurentului-pârât,împrejurarea că obținerea fondurilor pentru plata acestora e condiționată de alocarea lor în mod distinct în bugetul Ministerului Public nu echivalează cu existența unui drept de despăgubire,în sensul legii,pe care acesta l-ar avea față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Din considerentele expuse,în baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1014 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, județul B și intimatul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Marilena
--- - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.MP/SȘ
2 ex./28.03.2008
f- Tribunalul Buzău
Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Marilena
