Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1605/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1605/R-CM
Ședința publică din 06 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache președinte secție
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE A - PRIN PRIMAR, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.805/CM din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurentul-pârât Municipiul Curtea de A-prin Primar, intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A în numele și pentru membri săi reclamanții, -, G, intimatul-pârât Grup Școlar I și intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, curtea, constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.05.2008, reclamanții, -, G, și, reprezentați de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A, au chemat în judecată pe pârâții Grupul Școlar I și Municipiul Curtea de A, pentru a fi obligați la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare cuvenite la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii, respectiv de la data împlinirii criteriilor de acordare și până la data pronunțării sentinței în prezenta cauză, în concordanță cu prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.50, personalul didactic din învățământ preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Deși prin nr.OUG68/2004 privind unele măsuri în domeniul învățământului, s-a prevăzut că începând cu luna octombrie 2004, coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr.1 și 2 cuprind sporul de stabilitate și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, corespunzător tranșelor de vechime în învățământ, în conformitate cu prevederile art.50 alin.11 și 13 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic de predare cu vechime de peste 10 ani în învățământ, care nu îndeplinește condiția prevăzută în art.50 alin.11 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea sporului de stabilitate până la îndeplinirea vechimii neîntrerupte în învățământ de peste 10 ani, salariile de bază se vor stabili pe baza coeficienților de multiplicare micșorați cu 1,15 % față de cei prevăzuți la tranșele respective în anexele nr.1 și 2.
OUG nr.18/2005, nr.OG4/2006, nr.OG11/2007 și Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.1350/20.06.2007 pentru aprobarea metodologiei de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG nr.11/2007 au stabilit același drept al membrilor de sindicat de a beneficia de salarizarea corespunzătoare celor trei tranșe, respectiv 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ prevăzute de dispozițiile art.50 alin.1, iar pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime să li se acorde o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin sentința civilă nr.921/CM/01.10.2008, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Grupul Școlar I să calculeze și să plătească reclamanților drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 30.05.2005 și până la data de 01.10.2008, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Municipiul Curtea de A să vireze pârâtei de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt încadrați la Grupul Școlar I Curtea de A, în funcția de cadre didactice.
Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
În raport de obiectul dedus judecații, tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu trebuie confundate, neexistând identitate în acest sens, cu creșterile de 1/25 ale coeficientului de multiplicare calculate din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare, la care fac referire art.50 alin.2 din Statut și art.5 alin.2 din nr.OG15/2008.
Astfel, art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic vizează în alin.1 și alin.2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În aliniatul 1, legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Așadar, din interpretarea gramaticală a textului de lege menționat, precum și din faptul folosirii de către legiuitor a conjuncției copulative "și" rezultă faptul că articolul menționat are în vedere două noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: "tranșe de vechime" și "tranșe suplimentare de vechime".
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, este de menționat că textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției "la", care potrivit Explicativ al Române, în cazul concret expus de art.50 alin.1, introduce un complement circumstanțial de timp ce indică momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval (a se vedea atât anexele la Legea nr.128/1997 cât și cele ale nr.OG15/2008).
Statuând în primul aliniat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în alin.2 al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.
Se stipulează astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin acest alin.2, legea introduce o nouă noțiune, respectiv aceea de "coeficient de ierarhizare" sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, "coeficient de multiplicare".
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997 arată că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 (pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar). Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime (de ex. de 25-30 de ani, de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și peste 40 de ani). La produsul astfel rezultat se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este un alt coeficient de multiplicare care include creșterea, majorarea de 1/25 din coeficientul tranșei de vechime anterioară, intervenită în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează, deci, la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
În mod concret, la trecerea în tranșa de vechime de 30-35 de ani, personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu, pentru profesor cu grad didactic I, de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ de 6,602.
Dar, potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus, și de tranșa suplimentară de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până la momentul intrării în vigoare a nr.OG15/2008, și din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Această creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat, printr-un calcul matematic simplu, mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30-35 de ani cu 0,252 (6,308 x 1/25). Acest nou coeficient de multiplicare se înmulțește cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare, ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.
La data de 01 februarie 2008, în Monitorul Oficial nr.82, fost publicată nr.OG15 din 30 ianuarie 2008, care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Instanța a constatat că acest act normativ nu face trimitere în niciun fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare în virtutea dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art.50 alin.2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Așadar, prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani, nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Acest lucru nu înseamnă că prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
Dreptul la tranșele suplimentare de vechime nu reprezintă dreptul la creșterea salarială de 1/25 din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime, această creștere fiind, indubitabil, de la apariția nr.OG15/2008, cuprinsă, inclusă (exprimarea legiuitorului din acest punct de vedere este foarte clară), în coeficienții de multiplicare ai tranșelor de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani.
Pe cale de consecință, instanța, cu majoritate, a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008, în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat în niciun fel.
Interpretând altfel dispozițiile legale menționate anterior, s-ar ajunge la încălcarea dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de de Învățământ, legea părților în raport de dispozițiile Legii nr.130/1996 a contractului colectiv de muncă, care stipulează prin prevederile art.4 alin.1 că părțile se obligă ca, în perioada de aplicare a contractului colectiv de muncă, să nu inițieze și să nu susțină promovarea unor acte normative sau a altor dispoziții care ar conduce la diminuarea drepturilor care decurg din legislația specifică învățământului, în vigoare la data înregistrării acestui contract precum și din prezentul contract colectiv de muncă, iar în alin.2 se arată că Ministerul Educației, Cercetării și T se obligă să nu inițieze niciun act normativ și/sau act administrativ cu caracter normativ care privește relațiile de muncă și sistemul național de învățământ, fără consultarea federațiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.
Toate acestea vin să completeze și să susțină cele menționate mai sus în ceea ce privește însăși titulatura și obiectul nr.OG15/2008 care vizează doar niște creșteri salariale, și nu vorbește despre înlăturarea unui drept stabilit printr-o lege, act normativ cu caracter net superior ordonanței.
De asemenea, art.7 alin.2 din același contract colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ prevede și faptul că orice propunere de modificare a legislației în vigoare privind drepturile și obligațiile personalului din învățământ nu poate fi făcută fără consultarea federațiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.
Așa fiind, instanța, în temeiul art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 a admis acțiunea și în consecință, a obligat pe pârâtul Grupul Școlar " I" să calculeze și să plătească reclamanților drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 30.05.2005 și până la data de 01.10.2008, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant.
Actualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art.161 alin.4 Cod procedură civilă.
Având în vedere prevederile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată prin Legea nr.286/2006, coroborate cu prevederile nr.OG17/2006, a fost obligat pârâtul Municipiul Curtea de A să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate celeilalte pârâte.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul Curtea de A, susținând că în mod greșit tribunalul a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei.
Procedând astfel, instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, cu modificările ulterioare, potrivit cărora fondurile necesare salarizării personalului didactic din învățământul preuniversitar sunt asigurate din bugetul de stat și defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.
Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii, se face, potrivit art.14 alin.(5) din Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.486/2006 prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene.
Este evident că reparația prejudiciilor salariale nu poate fi acoperită de Municipiul Curtea de A din venituri proprii, ci de Ministerul Economiei prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, instituție ce distribuie sumele alocate de la bugetul de stat, defalcate din taxa pe valoare adăugată, destinate finanțării cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.392/R-CM din 3 martie 2009, Curtea de Apel Piteștia admis recurs, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând următoarele:
La data de 14.07.2008, pârâtul Municipiul Curtea de Aad epus la dosar cerere de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligat acesta din urmă să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.
Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, ale art.14 alin.(4) și (5) din Legea nr.486/2006 potrivit cărora finanțarea de bază, cuprinzând și cheltuielile de personal din învățământul preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pe comune, orașe, municipii, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene.
În baza acestei cereri, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 16.07.2008, Tribunalul Argeșa introdus în cauză, în calitate de chemat în garanție, Ministerul Economiei prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Din cuprinsul hotărârii atacate rezultă însă că cererea de chemare în garanție nu a fost soluționată, nici nu a fost luată măsura disjungerii acesteia.
Cum cererea de chemare în garanție trebuie soluționată de instanță concomitent cu acțiunea principală sau separat, obligație instituită de prevederile art.63 Cod procedură civilă, nerezolvarea acesteia echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Față de aceste considerente, în temeiul art.3041și art.312 Cod procedură civilă Curtea a admis recursul și a casat sentința, iar pentru a nu răpi părților un grad de jurisdicție, în baza art.312 alin.(5) Cod procedură civilă a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr.805/CM din 15 aprilie 2009, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Grupul Școlar " I" să calculeze și să plătească reclamanților drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 al.1 și 2 din Legea nr.128/1997, de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 30.05.2005 și până la data de 15.04.2009, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâtul Municipiul Curtea de Aaf ost obligat să vireze pârâtei de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție.
În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut, referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 și art. 13 din nr.OUG32/2001 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar se realizează din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritorial pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Conform dispozițiilor art.19 lit.a și c din Legea nr.500/2002 și art.3 pct.6 din HG nr 34/2009, Ministerul Finanțelor Publice elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare; întocmește și propune spre aprobare Guvernului, în condițiile legii, bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici aflați sub autoritatea ministerului însă nu are și atribuția de plăti, vira și aloca fondurile din bugetul de stat
Pe de altă parte, între Municipiul Curtea de A și chematul în garanție nu există niciun raport obligațional.
În consecință, cererea de chemare în garanție a fost respinsă, iar în baza art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanți, așa cum s-a arătat.
Împotriva sentinței civile nr.805/CM/15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Curtea de A - prin Primar care a criticat hotărârea atacată, în esență, pentru motive de nelegalitate, în sensul că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, promovată de recurent.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art.167 din Legea învățământului nr.84/1995 cu modificările ulterioare, potrivit cărora "fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar din instituțiile preuniversitare sunt asigurate din bugetul de stat și defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale."
Se mai arată că tribunalul nu a avut în vedere nici prevederile art.14 alin.4 lit.a din Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007, precum și legile bugetului de stat pe anii 2001-2006, care stabilesc că "finanțarea cheltuielilor de personal ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat sunt alocate din taxa pe valoarea adăugată, sursă ce provine și se alocă de la bugetul de stat."
În concluzia respectivei critici, recurentul a arătat că reparația prejudiciilor salariale nu poate fi acoperită de Municipiul Curtea de A din veniturile sale proprii, ci de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, instituție ce distribuie sumele alocate de la bugetul de stat, defalcate din taxa pe valoarea adăugată, destinate finanțării cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat.
Recurentul-pârât Municipiul Curtea de Aas olicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și obligarea acestuia din urmă să vireze către recurent fondurile necesare efectuării plăților pretinse de reclamanți.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
S-a solicitat judecarea prezentului recurs în lipsă, potrivit art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Verificând sentința civilă atacată în raport de critica formulată și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, modificată și completată, se precizează că "fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar din instituțiile preuniversitare sunt asigurate din bugetul de stat și defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale."
De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice potrivit atribuțiilor prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice trebuie să pregătească proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările fondului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal - bugetare.
Cheltuielile efectuate de la bugetul de stat începând cu data de 1 ianuarie 2001 pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se regularizează cu bugetele locale, după aprobarea legii bugetului de stat pe anul respectiv, în termen de 60 de zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Administrației Publice și Ministerului Finanțelor Publice, Guvernul urmând să aprobe Norme Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
În concluzie, în limitele competenței ce-i revin, Ministerul Finanțelor Publice în conformitate cu art.14 din Legea nr.486/2006 a bugetului de stat trebuie obligat să aloce fondurile bănești Municipiului Curtea de A pentru plata drepturilor salariale în favoarea reclamanților.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 din Codul d e procedură civilă urmează a fi admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Curtea de A - prin Primar și pe cale de consecință se va modifica în parte sentința civilă nr.805/CM din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, în sensul că se va admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, petit promovat de recurentul-pârât
Va fi obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile bănești pentru plata drepturilor bănești în favoarea intimaților-reclamanți.
Se va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE A - PRIN PRIMAR, cu sediul în Curtea de A,-, județ A, împotriva sentinței civile nr.805/CM din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, intimați fiind reclamanții, G, reprezentați de SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CURTEA DE A, cu sediul în Curtea de A,-, județ A, pârâtul GRUP ȘCOLAR I, cu sediul în Curtea de A,- județ A și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, județ
Modifică în parte sentința civilă nr.805/CM din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, în sensul că admite cererea de chemare în garanție formulată de recurentul-pârât Municipiul Curtea de A - prin Primar.
Obligă pe chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile bănești recurentului-pârât Municipiul Curtea de A - prin Primar pentru plata drepturilor bănești în favoarea intimaților-reclamanți, -, G, reprezentați de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de
Menține în rest sentința civilă nr.805/CM din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 noiembrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.9/11.11.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache