Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 168/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 168/R-CM
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.702/CM din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-chemat în garanție MEF prin DGFP A, în baza delegației nr.-, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor și intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-chemat în garanție MEF prin DGFP A, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a instituției pe care o reprezintă.
CURTEA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligați să- plătească drepturile salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1.04.2002 - 30.04.2004, actualizată cu rata inflației până la data plății efective și 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 1.05.2004-1.02.2006, actualizată cu rata inflației până la data plății efective.
A menționat reclamantul că pentru perioada 1.04.2002 - 30.05.2005 urmează să răspundă Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, iar pentru perioada 30.05.2005-1.02.2006 Ministerul Justiției.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, iar în perioada 1.02.2001-1.02.2006 a fost detașat la Ministerul Justiției, fiind numit în funcția de director general al Direcției Generale a Penitenciarelor în perioada 1.02.2001-30.05.2005, iar în perioada 30.05.2005-1.02.2006 a ocupat funcția de Director juridic la Direcția contencios și Director adjunct al Institutului de din cadrul Ministerului Justiției, în baza Ordinelor ministrului justiției nr.203/C/2.02.2001, 101/C/16.01.2004, 772/C/30.05.2005, 894/C/20.06.2005 și 2020/C/27.12.2005.
Reclamantul a mai arătat că în baza dispozițiilor legale în vigoare personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție și judecătorii care compun complete specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art.23 alin.1 din Legea nr. 78/2000, primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spor care a fost majorat la 40% începând cu data de 01.05.2004, astfel încât se creează o discriminare față de ceilalți magistrați, care nu are la bază nici un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care se impune acordarea acestui spor tuturor magistraților.
Prin sentința civilă nr.702/CM/6.11.2007, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției.
A fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor să plătească reclamantului suma de 48.233 lei drepturi salariale reprezentând sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 1.04.2002-30.04.2004 și majorarea de 40% a indemnizației brute lunare pe perioada 1.05.2004-30.05.2005, sume ce urmează a fi actualizate în continuare la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să plătească reclamantului suma de 9.933 lei cu titlu de drepturi salariale reprezentând majorarea de 40% a indemnizației brute lunare pe perioada 1.06.2005-1.02.2006, sumă ce urmează a fi actualizată în continuare la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit nr.OUG177/2002, 43/2002, ordinelor Ministrului Justiției nr.688/2003 și 3278/2002 privind aprobarea normelor metodologice, judecătorii care compun complete specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, în baza art.23 alin.1 din Legea nr.78/2000, primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spor care din 1.05.2004 s-a majorat la 40% în conformitate cu dispozițiile nr.OUG24/2004.
Dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii stipulează că tuturor salariaților care păstrează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru munca egală, principiu instituit și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, prevede la art.1 alin.2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că reclamantul a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
Ulterior, în perioada 1.02.2001-1.02.2006, reclamantul a fost detașat la Ministerul Justiției, fiind numit în funcția de director general al Direcției Generale a Penitenciarelor, iar în perioada 30.05.2005-1.02.2006 a ocupat funcția de director juridic la Direcția Contencios și director adjunct al Institutului de din cadrul Ministerului Justiției.
Atâta timp cât judecătorii care compun completele de judecată specializate în infracțiuni de corupție, dar și procurorii care instrumentează astfel de cauze, în baza art.29 din Legea nr.78/2000 beneficiază de un spor de 30% sau de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți judecători și procurori care nu încasează un asemenea spor, deși îndeplinesc în virtutea funcției o muncă egală cu primii. . că aceștia din urmă au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți, deci inclusiv în privința sporurilor aplicate, în caz contrar existând o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați.
Or, prin aplicarea sporului de 30% și respectiv 40% numai în cazul judecătorilor care fac parte din completele specializate în infracțiuni de corupție și procurorilor care instrumentează astfel de cauze, are loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie.
În acest sens este și Hotărârea nr.185/22.07.2005 dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Drepturile reclamantului se cuvin pe toată perioada existenței discriminării, așa cum au fost solicitate de către acesta prin acțiune.
Față de aceste considerente și în raport de disp.art.6 alin.3 din Codul muncii coroborate cu art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.20 și art.53 din Constituție și Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul a admis acțiunea.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor și a obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
A mai constatat tribunalul că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt neîntemeiate.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anulează pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 Ministerul Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală are în principal printre atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificarea corespunzătoare".
Totodată, s-a apreciat că Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în virtutea ordinelor emise cu nr.203/C/02.02.2001, 101/C/16.01.2004, 772/C/30.05.2005, 894/C/20.06.2005 și 2020/C/27.12.2005, ordine care atestă că reclamantul a fost salariatul acestui minister.
Tribunalul a respins, din aceleași considerente, și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâtul Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției a criticat sentința sub următoarele două aspecte:
1. În mod greșit instanța de fond a apreciat că acest pârât are calitate procesuală pasivă, deși conform art.2 alin.4 din Legea nr.293/2004, Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, iar conform art.1 din nr.HG1894/2004 această instituție a preluat atribuțiile, patrimoniul, personalul și bugetul aprobat Direcției Generale a Penitenciarelor, finanțarea acestei instituții și a unităților subordonate fiind asigurată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat.
Numai faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite în raport cu nu poate duce la concluzia că recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă, de vreme ce între membrii sindicatului și Ministerul Justiției nu există nici un raport juridic.
2. În mod greșit, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, cu nerespectarea dispozițiilor art.1, 3 și 7 din Decretul nr.167/1958, precum și a art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003, text de lege în raport de care pretențiile reclamantului sunt prescrise în parte.
Administrația Națională a Penitenciarelor a criticat sentința pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.
Arată recurenta că nu se poate reține existența vreunei discriminări, de vreme ce persoanele supuse analizei nu fac parte din același grup socio-profesional, iar activitatea lor nu este similară.
Mai mult, rațiunea acestui spor este de a acoperi riscurile deosebite la care erau supuși magistrații care desfășurau activități de urmărire penală și judecată în cauze de corupție, criminalitate organizată și terorism, activități pe care un procuror detașat în sistemul penitenciar nu le desfășoară.
Se mai arată că acest recurent nu are nici o culpă în neacordarea drepturilor salariale pretinse, Guvernul României fiind emitentul actelor normative care a reglementat acest spor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub aspectul greșitei respingeri de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Arată recurentul că atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantului au cei doi pârâți, fără ca în raporturile de muncă existente între aceștia Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Recurentul este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministerul Justiției, astfel că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, iar creditele bugetare acordate unor ordonatori principali de credite prin Legea bugetară anuală nu pot fi virate și utilizate pentru alt ordonator principal de credite.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este bine determinat prin Legea nr.500/2002, iar Guvernul este cel care răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat.
Se mai arată că acțiunea este și inadmisibilă, deoarece legile bugetare pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, care se adoptă de parlament, recurentul neavând nici un fel de atribuții în acest sens.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției referitor la calitatea sa procesuală, este nefondat.
Astfel, așa cum arată chiar recurentul, Ministerul Justiției este ordonator principal de credite în raport Administrația Națională a Penitenciarelor, instituție în care reclamantul a lucrat în perioada 1.02.2001-30.05.2005.
Mai mult, așa cum corect a reținut prima instanță, Ordinele nr.203/C/2.02.2001, nr.101/C/16.01.2004, nr.772/C/30.05.2005, nr.894/C/21.06.2005 și nr.2020/C/27.12.2005 (filele 4-10 dosar fond), prin care reclamantul a fost numit director general al Direcției Generale a Penitenciarelor, consilier juridic la Direcția contencios și respectiv director adjunct al Institutului Național de, sunt emise de către Ministerul Justiției.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a apreciat că recurentul are calitate procesuală pasivă.
Al doilea motiv de recurs formulat de același recurent, referitor la prescripție este, de asemenea, nefondat.
Excepția de prescripție pentru perioada anterioară celei de 3 ani dinaintea promovării acțiunii este nefondată, având în vedere că abia prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări directe, potrivit art.2 alin.1 și 2 din nr.OUG137/2000, între magistrații care beneficiază de sporul de 30%, respectiv 40%, din indemnizația de încadrare brută lunară, ca urmare a participării în complete specializate pentru soluționarea infracțiunilor de corupție, și magistrații care nu au avut posibilitatea de a participa la astfel de ședințe.
Rezultă așadar că dreptul de a formula acțiunea în despăgubiri, ca urmare a constatării discriminării s-a născut de la data respectivei constatări prin hotărârea, deoarece abia la data respectivă a fost cunoscută paguba, astfel că soluția primei instanțe de respingere a excepției invocate de cei doi pârâți este corectă.
Recursul formulat de Administrația Națională a Penitenciarelor este de asemenea nefondat.
Potrivit art.29 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, art.28 pct.4 din nr.OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție modificat prin art.28 pct.4, teza întâi din nr.OUG 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției aprobată prin Legea nr.601/2004, coroborate cu prevederilor art.11 din nr.OUG177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, judecătorii care au compus, în perioada în care aceste prevederi legale au fost în vigoare, completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, au primit un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv de 40%, acest din urmă spor începând cu data de 1.05.2004.
Rezultă deci că actele normative arătate mai sus au instituit dreptul la acest spor numai pentru o numită categorie de magistrați.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr.VI/15.01.2007, pronunțată în interesul legii că, n aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
În considerentele acestei decizii Înalta Curtea apreciat că criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție, în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu a avut justificare, atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați-asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
A considerat instanța că opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră nu numai dispozițiile art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, pe cele ale art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora""toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", precum și pe cele ale art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art.1 alin.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
A statuat instanța supremă că îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
A concluzionat Înalta Curte că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de magistrați, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% și, respectiv, 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor magistraților fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
Cum deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii potrivit art.329, alin.3 Cod procedură civilă, iar reclamantul, deși detașat în cadrul altor instituții, și-a păstrat calitatea de magistrat, rezultă că el este îndreptățit la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Astfel, conform art.19 din Legea nr.500/2002, atribuțiile acestui minister constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc. ceea ce . că în acțiunea prin care se solicită obligarea sa la alocarea fondurilor bănești necesare plății acestor drepturi, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.702/CM din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./ 27.02.2008
TC/GM/2 ex.
Jud fond.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu
