Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1728/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1728/2009-
Ședința publică din data de 2 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL S M,în reprezentarea membrilor de sindicat, Timea, G,cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimatul LICEUL TEORETIC " "S, cu sediul în S M,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 178/R din 3 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezenta cerere de revizuire este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, văzând, de asemenea, și faptul că părțile au solicitat soluționarea prezentului litigiu și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la judecarea prezentei căi extraordinare de atac.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra prezentei cereri de revizuire, instanța constată următoarele:
Constată că, prin sentința civilă nr. 1422 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ S M, în reprezentarea membrilor de sindicat:, Timea, G, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Teoretic " " S M, având ca obiect obligarea pârâtului la calcularea și acordarea personalului didactic, didactic auxiliar și personalului nedidactic, a drepturilor salariale prevăzute de art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, prin raportare la OG nr. 11/2007 aprobată prin Legea nr. 220/2007 și nr.OG 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Salarizarea personalului didactic și a personalului didactic auxiliar este reglementată prin nr.OG 11/2007 aprobată prin Legea nr. 220/2007. Salarizarea personalului nedidactic este reglementată prin nr.OG 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007.
Reclamanții cer aplicarea clauzelor privind salarizarea din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, cu nr. 2895/2006.
Tribunalul apreciază că aceste clauze nu sunt aplicabile, pentru următoarele considerente:
Pornind de la premisa că potrivit art. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, acesta se încheie între patron, organizația patronală și salariați în urma negocierii și cu scopul promovării unor relații de muncă echitabile de natură să asigure protecția socială a salariaților în raport cu patronatul. În cazul instituțiilor bugetare patronatul - ca parte a raportului contractual - nu există. Rolul acestuia este exercitat de Ministerul Învățământului.
Astfel, apare logică dispoziția cuprinsă în art. 12 din Legea nr. 130/1996 și reiterată în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2010, conform căreia "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Norma este univocă, ignorarea ei ar determina ignorarea dispozițiilor legale privind salarizarea în sistemul bugetar.
În virtutea acestor argumente, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul Liber din Învățământ S M, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr, 178/R din 3 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SMî mpotriva sentinței civile nr. 1422 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care a fost menținută în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut că ingura dovadă adusă în sprijinul cererii deduse judecății o constituie tabelul nominal cuprinzând funcția reclamanților și salariul acestora de încadrare (filele 18 și 19 din dosarul de fond), nefiind produse dovezi cu privire la cuantumul salariului brut de încadrare pe care aceștia l-au avut la nivelul perioadei pentru care sunt formulate pretențiile din prezenta cauză. În acest context, este de subliniat că apar ca lipsite de suport probator susținerile părții recurente, în sensul că prin aplicarea coeficienților de multiplicare ar rezulta un salariu de bază sub minimul prevăzut în contractul colectiv de muncă.
De altfel, chiar prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a arătat că salariul de bază este sub minimul stabilit de Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 în cele mai multe situații, fără însă a proba că și membrii de sindicat din litigiul de față s-ar include în categoria sus arătată.
De asemenea, nu s-au produs dovezi nici în sensul că reclamanților cărora li se aplică nr.OG 11/2007 nu li s-ar fi aplicat coeficientul de multiplicare 1,000 pe perioadele menționate în acțiune.
Potrivit prevederilor art. 1169 Cod civil, cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, iar în speță reclamantul, căruia îi revenea sarcina de a-și dovedi pretenția dedusă judecății, nu a administrat dovezi din care să rezulte temeinicia pretențiilor sale.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul fiind păstrată în totalitate sentința instanței de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul revizuient Sindicatul Liber în Învățământul S M în reprezentarea membrilor de sindicat, Liceul Teoretic " " S M, solicitând desființarea deciziei de recurs și în fond, admiterea acțiunii formulate în sensul obligării pârâtei la calcularea și acordarea în favoarea personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic a drepturilor salariale prevăzute de art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, cu raportare la OG nr. 11/2007 aprobată prin Legea nr. 220/2007 și OG nr. 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007.
În motivare arată revizuienta că acțiunea formulată în primă instanță este întemeiată raportat la clauzele cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, iar coeficienții de multiplicare prevăzuți prin cele două acte normative (OG 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007 și OG nr. 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007) duc la un salariu de bază sub minimul prevăzut de contractul colectiv de muncă de 440 lei, ori, potrivit art. 241 al. 1 lit. d din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din țară iar, potrivit art. 3 al. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007
-2010, raporturilor de muncă dintre angajat și angajator li se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile salariatului indiferent că acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în reglementările legale.
Menționează că practica constantă a Curții de Apel Oradeaa fost în sensul admiterii recursurilor, respectiv a acțiunilor formulate de Sindicatul Liber din Învățământul S M, acordându-se drepturile bănești solicitate existând astfel hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad, având același obiect.
În drept sunt invocate prevederile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, Legea nr. 54/2003; Legea nr. 53/2003; Legea nr. 130/1996; Legea nr. 128/1997 cu modificările și completările ulterioare; OG nr. 11/2007 aprobată prin Legea nr. 220/2007 și OG nr. 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007.
Menționează că decizia pronunțată de instanța de recurs i-a fost comunicată la data de 12 mai 2009.
Deși legal citat intimatul nu și-a precizat poziția asupra cererii de revizuire.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 322 al. 1 Cod procedură civilă revizuirea are ca obiect hotărârile care evocă fondul, adică acele hotărâri prin care se examinează raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în cazul căilor de atac, evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizării probelor, astfel că hotărârile prin care se resping căile de atac păstrându-se situația de fapt nu sunt susceptibile de revizuire.
Din ansamblul motivelor invocate în susținerea cererii de revizuire rezultă că revizuienta urmărește desființarea sentinței pronunțate de prima instanță, aceasta solicitând conform petitului formulat admiterea acțiunii formulate de prima instanță, invocând în susținere practica constantă a Curții de Apel Oradea care, urmare a admiterii recursurilor formulate în alte dosare a modificat sentințele pronunțate în primă instanță în sensul admiterii acțiunilor formulate.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 322 al. 1 Cod procedură civilă se reține că hotărârea pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în primă instanță, este hotărârea care evocă fondul, astfel că în baza art. 323 Cod procedură civilă, instanța va declina competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Satu Mare, nefiind ținută de temeiul de drept invocat de revizuientă, respectiv art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, în condițiile în care aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, nefiind invocată o contrarietate de hotărâri în aceeași cauză, având același obiect și părți ci doar practica unitară constantă, ulterioară pronunțării hotărârii atacate.
În acest sens se reține că, potrivit art. 322 Cod procedură civilă în determinarea competenței trebuie avută în vedere instanța care s-a pronunțat asupra fondului în cadrul procesului respectiv iar nu instanța la care a rămas definitivă și irevocabilă hotărârea respectivă, motiv pentru care astfel cum mai sus s-a reținut, instanța va declina competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Satu Mare, conform art. 323 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența de soluționare a cauzei privind revizuirea formulată de revizuientul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL S M,în reprezentarea membrilor de sindicat, Timea, G,cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimatul LICEUL TEORETIC " "S, cu sediul în S M,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 178/R din 3 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în favoarea TRIBUNALULUI SATU MARE.
DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond - Melita
- redactat decizie - judecător - 18.12.2009
- dactilografiat grefier - 18.12.2009 - 4 ex.
-comunicat 21.12.2009 - 2 ex.
- SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL S M, cu sediul în S M,-, județul S
- LICEUL TEORETIC " "S, cu sediul în S M,-, județul S
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat