Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1739/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1739
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1170 din data de 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamanta, cu domiciliul ales la Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura estre legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei prin serviciul registratură s-au depus întâmpinare din partea intimatei-reclamante.
Curtea, față de situația că în cuprinsul motivelor de recurs, recurenții solicită judecata cauzei în lipsă, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL PLOIEȘTI, în solidar, la calcularea și la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada 01.02.2008 la zi și în continuare până la încetarea stării de discriminare actualizate cu rata inflației precum și obligarea pârâților sa efectueze înscrierea în carnetul de muncă.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în conformitate cu art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, i s-a impus obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate în cadrul executării raporturilor de muncă.
Ori, prin natura sa, activitatea judiciară pe care o desfășoară implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații, constând în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 18/1991), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul salarial.
Ca salariați din cadrul unităților bugetare, reclamanții, ca părți ale unui contract de muncă generat de Codul muncii, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională.
Conform art. 26, raportat la art. 1 Și art. 295 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine obligația de confidențialitate dacă acest lucru a fost prevăzut în contractul individual de muncă.
Astfel, prin clauza de confidențialitate, părțile convin ca, pe toată durata executării contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință pe timpul executării contractului, în condițiile stabilite prin regulamentele interne, în contractul colectiv de muncă, iar nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
Ori, pentru reclamanta, ca grefier la Curtea de APEL PLOIEȘTI, obligația de confidențialitate reprezintă o clauză legală a contractului de muncă.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă si indiscutabilă a obligației sinalagmatice si a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii ), corelativ îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamantă.
Ca atare, instituind obligația sinalagmatică profesional, de confidențialitate în sarcina reclamantei, implicit si de drept a instituit si o obligație de plată, pe cale de analogie a legii.
Mai arată reclamanta că acordarea acestui spor solicitat nu poate fi confundată cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii.
De altfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 02.07.2008 s-a stabilit că personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor care efectuează activități și lucrări cu caracter confidențial beneficiază de un spor de confidențialitate de 15%, aplicat la salariul de bază.
Un alt temei legal invocat de reclamanta la plata acestui spor îl constituie și conținutul dispozițiilor cu privire la art. 12 din Legea nr. 53/1991, aplicabile si personalului din justiție pentru identitate de rațiune.
În ce privește capătul de cerere privind plata sumelor reactualizate, temeiul legal îl constituie dispozițiile art. 1082 Cod civil, raportat la art. 78 din Legea 53/2003 și art. 1088 Cod civil.
Capătul de cerere ce vizează înscrierea în carnetul de muncă, se întemeiază pe dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 92/1976.
In atare condiții, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii în sensul formulat.
Prin întâmpinare Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul ca Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordonarea Guvernului și nu are calitatea de titular de drepturi și obligații ce formează raportul juridic dedus judecății.
Pe fondul cauzei Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocând decizia nr.1325/2008 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la prevenirea si combaterea formelor de discriminare.
Prin întâmpinarea formulata de Ministerul Finanțelor s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul ca nu este ordonator principal de credite pentru alte instituții și ministere și nu repartizează sume de la buget acestora.
Prin sentința civilă nr.1170 din 02.06.2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de Ministerul Economiei și Finanțelor - P și a respins acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și Libertăților.
A fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL PLOIEȘTI să plătească în favoarea reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 01.02.2008, și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, dispunându-se efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata ca nedovedit.
În motivarea sentinței pronunțate instanța de fond, pronunțându-se mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea pe fond a cauzei, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de Ministerul Finanțelor, având în vedere că acest parat nu are calitatea de angajator al reclamantei și nu este ordonator de credite.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, tribunalul a respins-o, având în vedere că reclamanta este angajata Curții de APEL PLOIEȘTI, instituție care este în subordinea Ministerului d e Justiție.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de reclamanta sunt fondate, întrucât prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Mai reține instanța de fond că, prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 Și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Menționează tribunalul că obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
In același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, mai arată prima instanța, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
În consecință, față de cele prezentate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, admițând-o în parte și obligând pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PLOIEȘTI să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 01.02.2008, la zi, precum și în continuare actualizate în raport de indicele de inflație de la data efectuării plății și să efectueze mențiunile în carnetul de muncă.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, instanța a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților.
În recursul său Curtea de APEL PLOIEȘTI solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței recurate și, pe fondul cauzei, admiterea în parte a acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului formulat se arată că motivul de nelegalitate vizează art. 304. pct.9 pr. civ. hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Prin sentința civilă precizată, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 01.02.2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății elective precum și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al acesteia.
Pretențiile reclamantei privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul pentru confidențialitate apreciem că sunt întemeiate în parte pentru perioada 01.02.2008 ia zi, față de dispozițiile Deciziei nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 1,5%,.calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Menționează recurenta că soluția pronunțată este în parte lipsită de temei legal în ceea ce privește obligarea pârâților la plata drepturilor salariate în continuare, respectiv de la data pronunțării hotărârii, pretențiile reclamantei privind acordarea drepturilor salariate solicitate pentru o perioadă ulterioară pronunțării hotărârii din prezenta cauză, trebuind a fi respinse ca vădit nefondate, în absența unui cadru legislativ corespunzător.
Acordarea de către instanță, pentru viitor, a drepturilor salariate solicitate înseamnă, în opinia recurentei, ca aceasta să legifereze acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică, ceea ce presupune o depășire a limitelor puterii judecătorești și o imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, exercitate de judecătorul fondului care trebuiesc sancționate ca atare de către instanța de control.
Mai mult, creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
In temeiul art. 242.proc. civ. s-a solicitat judecarea în lipsă.
În recursul său pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților invocă drept prim motiv de recurs cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimata-reclamantă este salarizată în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând acorda alte drepturi decât cele prevăzute expres în favoarea acesteia, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești.
Prin urmare instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce drepturi se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și Libertăților la plata sporului de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
În opinia recurentei dovada depășirii limitelor puterii judecătorești este făcută prin pronunțarea Deciziei Curții Constituționale privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Astfel, se solicită să se aibă în vedere faptul că în ședința din data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste puteri. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că " în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Un alt motiv de recurs invocat în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Astfel, pentru a acorda sporul de confidențialitate de 15%, Tribunalul Prahovaa reținut în considerente Decizia 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în aplicarea și interpretarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea 303/2004, art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea 567/2004, raportat la art. 9 din Codul d eontologic ai acestora, texte de lege care nu fac nicio referire la acordarea unui spor de confidențialitate de 15% pentru categoriile profesionale pe ale căror statute le reglementează.
În primul rând, se solicită să se observe că deși acțiunea a fost motivată pe dispozițiile OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța de fond nu a făcut nicio referire la deciziile Curții Constituționale invocate în apărare de Ministerul Justiției și Libertăților.
Astfel, în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii (nr. 818/819/820/03.07.2008 ce fost publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a reținut că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Se mai arată în motivarea recursului că, în virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția -art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și Libertăților și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii."
De asemenea, se învederează faptul că prin Decizia 1325/4 decembrie 2008 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Astfel, se solicită să se observe că nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale care de asemenea sunt obligatorii și să aplice și să interpreteze strict actele normative care reglementează salarizarea personalului în cauză.
Totodată, se solicită să se aibă în vedere că în cadrul raporturilor de muncă obligația angajatului e prestarea muncii iar obligația corelativă a angajatorului este plata salariului. Teza ridicată la de principiu al dreptului muncii de către reclamantă, potrivit căreia fiecărei îndatoriri privită analitic în mod separat, îi corespunde un spor, nu are niciun temei legal sau doctrinar. Drepturile salariale pentru personalul instituțiilor publice sunt stabilite expres și limitativ de lege și nu pot fi completate sau indexate ori de cate ori salariații în cauză constată apariția unor așa zise temeiuri pentru acordarea unor drepturi salariale suplimentare.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. în niciun caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
În final se menționează că personalul salarizat de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate este expres prevăzute de lege, fiind de principiu, salariați care gestionează informații clasificate, definite de Legea nr. 182/2002 ca fiind "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate", în cauză neexistând discriminare, întrucât pentru a putea exista discriminare, trebuie să fim în prezenta recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor fiind o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 567/2004, cu drepturi si îndatoriri specifice si cu drepturi salariale stabilite prin lege speciala respectiv OUG 27/2006
Cu privire la acordarea pentru viitor a acestui drept se arată că instanța nu poate aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamantă și pârâți și pentru viitor, cum de altfel nu se poate pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea în materie, pentru viitor, astfel că se impunea respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare, luând în considerare și faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
În sprijinul susținerilor formulate se invocă practica judecătorească: Decizia 94/18.01.2008 a Curții de Apel Craiova, Decizia 768/11.12.2007 a Curții de Apel Suceava, Decizia 1559 R/14 mai 2008 Curții de Apel Brașov, Decizia civilă nr. 1424/8.05.2008 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr-, Decizia 757/23.03.2008 a Curții de Apel Cluj în dosarul -, Decizia Curții de Apel Alba lulia în dosarul -, decizia 30/22.01.2008 a Curții de Apel iași în dosarul -, sentința 426/1.10.2008 a Tribunalului Satu Mare în dosarul -, sentința 1014/30.05.2008 a Tribunalului Constanta din dosarul - și Hotărârile nr. 232 /29.08.2007 și 318/ 08.10.2007 ale Consiliului National pentru Combaterea Discriminării.
Față de argumentele prezentate, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, se solicită admiterea recursului, casarea Sentinței nr.1170 din data de 02.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
La rândul său, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea dispozițiilor sentinței instanței de fond, apreciind că sentința pronunțată pe fondul cauzei este legală și temeinică deoarece prin dispozițiile art. 99 lit.d din Legea 303/2009, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate în cadrul executării raporturilor de muncă.
Se mai arată că prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de personalul din unitățile de justiție implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din OG nr. 147/2000, art. 13 alin.l din OUG nr. 123/2003, art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din OG nr. 64/2006, art. 13 din OG nr. 10/2007, art. 12 din Legea nr. 53/1991, art.8 din OUG nr. 111/1999, art. 9 alin. 4 din OG nr. 65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin.3 din Legea 274/2004), astfel încât toate aceste persoane inclusiv grefierii sunt parte a unui raport juridic de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de Organizare și Funcționare a Instanțelor Judecătorești.
Menționează intimata-reclamantă că în același sens Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat Decizia nr. 46/15.12.2008 prin care a statuat că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar"
Drept urmare,în opinia intimatei-reclamante, conform art. 329 alin. 3.pr.civ. care prevede că "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe " instanța de fond a trebuit să se pronunțe în sensul deciziei menționate mai sus.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursurile formulate sunt nefondate pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Reclamanta, în calitate de grefier al Curții de APEL PLOIEȘTI, a solicitat obligarea pârâților Curtea de Apel P, Ministerul Justiției si Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligați pârâții de la pct. 1 și 2 în solidar, la calcularea și la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada 01.02.2008 la zi și în continuare până la încetarea stării de discriminare actualizate cu rata inflației precum și obligarea pârâților sa efectueze înscrierea în carnetul de muncă.
alarizarea personal auxiliar de specialitate și personal conex din cadrul Curții de APEL PLOIEȘTI este expres reglementată prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare. Anterior acestei reglementări, salarizarea personalului respectiv s-a făcut potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Prin decizia nr. 46 pronuțată la data de 15 decembrie 2008 în dosarul nr. 27/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Potrivit disp. art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotararea nr. 145 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Sporul de confidențialitate este reglementat, printre alții, in favoarea funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe baza de contract si personalului civil din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publica si siguranța naționala, conform G nr. 19/2006 aprobata prin Legea nr. 444/2006, precum si in favoarea funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, potrivit Legii nr. 188/1999, in cuantum de 15% din salariul de bază.
Nu există justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă că, în cazul în care doi salariați, care nu se găsesc în situații identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care amândoi lucrează- cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei sa primească sporul corespunzător, iar cel de al doilea să nu îl primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căruia este retribuit acest din urmă salaria nu prevede acordarea acestui spor.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți si personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv ca actele normative care reglementează salarizarea si alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui sporuri au dreptul la despăgubiri în temeiul art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 pr.civ. deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, astfel că în mod legal și întemeiat instanța de fond a admis acțiunea și a dispus obligarea, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamantei -intimate drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate, pe perioada 01.02.2008 la zi, precum și în continuare, până la încetarea dreptului, actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuia acordat și până la plata efectivă, spor calculat la salariul de bază lunar.
În ceea ce privește motivul de recurs formulat de ambele recurente privind pretinsa acordare greșită sporului și pentru viitor, Curtea îl găsește nefondat întrucât instanța de fond în mod judicios a apreciat că în situația de față, existenței unei discriminări, se pune problema obligării pârâților la plata despăgubirilor până la data încetării stării de discriminare.
Nu este fondat nici motivul de recurs ce vizează inexistența unui act normativ care să reglementeze sporul de confidențialitate în favoarea intimatei -reclamante, de vreme ce instanța de fond a avut în vedere, la data pronunțării sentinței, o decizie în interesul legii, cu caracter obligatoriu, pronunțată la data de 15 decembrie 2008, deci ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziilor nr. 818,819 din 16.07.2008.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă cele două recursuri formulate ca nefondate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de intimați-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1170 din data de 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamanta, cu domiciliul ales la Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
7 ex.- 22.10.2009
/FA
Trib. P nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
