Drepturi salariale (banesti). Decizia 1742/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1742
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1364 din data de 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. -, nr.6, județul P și intimații-pârâți TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P, str. -. -, nr.6, județul P, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura estre legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de situația că în cuprinsul motivelor de recurs, recurenții solicită judecata cauzei în lipsă, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor pârâți la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de stres în proporție de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu data de 01 iunie 2008 și în continuare, sumele urmând a fi reactualizate începând cu data de 01 iunie 2008 și în continuare, sumele urmând a fi reactualizate începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârilor judecătorești.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiau de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Pentru personalul auxiliar de specialitate acest spor a rămas în vigoare, însă dispozițiile Legii 50/1996 au fost abrogate abia la data intrării în vigoare a OG 8/2007, ordonanță care reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.
Arată reclamanta că la data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea 50/1996 legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și solicitare neuropsihică.
Pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar un punct de vedere prin care arată că nu are competența materială de a se pronunța asupra sesizărilor având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de DGFP Paf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa motivat de faptul că nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei, neavând nici un fel de raporturi de muncă cu aceasta.
De asemenea, arată că nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții au ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat să facă o plată pentru salariații altor instituții.
Și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că muncitorii și îngrijitorii nu fac parte din categoriile avute în vedere de disp. art. 47 din Legea 50/1996. Aceștia sunt angajați ca personal contractual fiind supuși sub aspectul salarizării OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar.
În cauză a formulat întâmpinare și pârâtul Tribunalul Prahova, care a solicitat respingerea acțiunii întrucât instituirea acestui spor reprezintă o problemă de legiferare, reclamanta fiind încadrată ca personal contractual care nu intră în categoria personalului auxiliar de specialitate.
Prin sentința civilă nr. 1364 din 30.06.2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, a fost admisă acțiunea, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de baza brut lunar, începând cu 01.06. 2008 și în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
În baza Decretului nr.92/1950, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de munca ale reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor că a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă având în vedere că acesta nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei neavând raporturi de muncă cu aceasta și nu este ordonator de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite.
Mai reține instanța de fond că reclamanta este salariata Tribunalului Prahova ca personal contractual, iar disp.art.5 al.1 din 53/2000, art.38, 41 din Constituția României, art.5 Codul muncii, instituie principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, astfel încât, orice salariat care prestează o munca trebuie să aibă dreptul la o plată egală pentru muncă egală.
În opinia tribunalului, reclamanta, care este încadrată ca personal contractual în cadrul Tribunalului Prahova, are dreptul la încasarea acestor sporuri întrucât beneficiază de aceleași sporuri specifice instituției în care își desfășoară activitatea, în baza principiului egalității de drepturi a tuturor salariaților din cadrul aceleiași instanțe judecătorești.
S-a mai reținut că reclamanta, care îndeplinește funcția de personal contractul, are dreptul să încaseze asemenea sporuri deoarece, în calitate de salariată care lucrează în cadrul aceleiași instituții ca si personalul auxiliar și funcționarii publici, are aceleași drepturi în baza principiului egalității, având dreptul la o plată egală pentru o muncă egală, în raport de ceilalți salariați, fiind inechitabil și discriminatoriu ca personalul auxiliar și funcționarii publici să încaseze asemenea sporuri în timp ce personalul contractual să nu încaseze aceste drepturi, deși desfășoară aceeași activitate ca și ceilalți, în cadrul aceleiași instituții.
Mai mult chiar, mai suține instanța de fond, în condițiile în care reclamanta desfășoară o anumită activitate specifică, ce implică un volum mare de muncă, la fel ca și alte categorii de salariați, având calitatea de funcționari publici (polițiști, personal contractual din diferite domenii, funcționari publici din cadrul Administrației Penitenciarelor, etc.), înseamnă că în raport de aceste categorii de salariați din sistemul bugetar, acesteia i se aplică un tratament discriminatoriu, diferențiat deoarece, prin neacordarea sporurilor în discuție, pe de o parte, i se creează acesteia o situație nefavorabilă, inferioara, iar pe de alta parte, i se încalcă dreptul la o remunerație egală constând în sporurile de risc și suprasolicitare pentru muncă egală depusă ca și celelalte categorii de personal bugetar, constând în desfășurarea unei activitatea ce necesită un volum mare de muncă, cu un grad ridicat de suprasolicitare neuropsihică.
În baza Decretului nr. 92/1950, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de munca ale reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâții Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției și și Libertăților.
Pârâta Curtea de Apel Ploiești a solicitat admiterea acestuia recursului, desființarea în tot a sentinței recurate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului formulat arată că în mod greșit instanța de fond a reținut existența unei discriminării între reclamanta, personal contractual (muncitor-îngrijitor) și alte categorii de salariați din cadrul instanței judecătorești.
Se mai arată în cuprinsul recursului că doar în situația în care ar ocupa o funcție similară, cu atribuții identice, dar ar fi salarizată diferențiat, reclamanta ar putea invoca discriminarea drept temei al acțiunii sale, însă prin voința legiuitorului, personalul contractual are atribuții și responsabilități diferite față de celelalte categorii de salariați în raport cu care se reține existența discriminării (personalul auxiliar și funcționarii publici), dar în raport de care sunt remunerați prin dispoziții exprese și speciale, având dreptul la un salariu egal pentru muncă egală cu toate persoanele care exercită atribuții și activități identice.
Prin opțiunea legiuitorului de a acorda sau nu diferențe salariale personalului contractual, avându-se în vedere anumite criterii bine definite, nu se poate reține că se aduce atingere principiului egalității în drepturi și s-ar crea astfel o situație discriminatorie pentru anumite categorii profesionale.
Recurenta solicită să se observe și faptul că prin Decizia nr. 21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Prin urmare Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanță potrivit art. 329 alin.3 pr. civ, conform dispozitivului acesteia.
Recurenta precizează că instanța fondului a dat o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești coroborate cu nr.OG8/2007, Legii nr. 50/1996, Legii nr. 24/2000, Legii nr. 53/2000, nr.OG 6/2007.
Astfel, nr.OG 8/2007, lege specială în materie de salarizare a personalului auxiliar de specialitate și personalului contractual face referire în mod expres la două categorii de personal, respectiv personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești, iar prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție printre beneficiarii sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu se regăsește și personalul conex.
Prin urmare legiuitorul nu a pus semnul egalității între cele două categorii de personal și, ca atare, nu pot fi acordate, prin extensie, aceleași drepturi salariale și personalului contractual, cu atât mai mult cu cât atribuțiunile stricte de serviciu ale aceste categorii de personal, ca și complexitate și importanță, nu justifică nici pe departe acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 447/2005, a statuat că este dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile sau salariile de bază.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9, 3041și art. 312 alin 1.proc.civ.
In temeiul art. 242.proc. civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La rândul său, Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința pronunțată de instanța de fond, invocând ca prim motiv de recurs incident în cauză, cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Se solicită să se constate că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a acordat reclamantei, personal contractual, drepturi salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu anul 2007. abrogând dispozițiile Legii nr. 50/1996 prin art. 30 din G nr. 8/2007.
În opinia recurentului, pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu mai este prevăzut de legislația in vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare.
Recurentul învederează că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, în ședința din data de 27 mai 2009, când Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție.
Un alt motiv de recurs invocat este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Se arată că, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta are calitatea de personal contractual, respectiv îngrijitor la Tribunalul Prahova, iar muncitorii (îngrijitorii) nu fac parte din categoriile avute în vedere de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru a putea beneficia de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, nefiind nici personal auxiliar, nici personal conex, astfel cum sunt definite aceste categorii profesionale de nr.OG 8/2007.
Recurența menționează că muncitorii (îngrijitorii) din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt angajați ca personal contractual, fiind supuși, sub aspectul salarizării, nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Totodată se solicită să se aibă în vedere în vedere și faptul că nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar nu prevede acordarea dreptului la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că pretențiile reclamantei personal contractual sunt neîntemeiate.
Cât privește Decizia nr. 21 din data de 10.03.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5/2008, invocată de către reclamantă în susținerea pretențiilor formulate, aceasta are în vedere doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, neincluzând și categoria personalului contractual respectiv a muncitorilor, astfel că pretențiile reclamantei sunt în mod vădit neîntemeiate.
Este greșită aprecierea instanței de fond în sensul că reclamanta are dreptul la aceleași sporuri cu celelalte categorii profesionale din cadrul instanțelor judecătorești, având în vedere principiul egalității, respectiv dreptul la o plată egală pentru muncă egală, față de situația că că reclamanta " desfășoară aceeași activitate ca și ceilalți, în cadrul aceleiași instituții".
Un alt motiv de recurs invocat este, față de obiectul acțiunii deduse judecății, și anume obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, greșita obligare de către instanța de fond a pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, fără a ridica și a pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților.
Se solicită să se observe că Ministerul Justiției și Libertăților nu are calitate procesuală pasivă cu privire la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale angajaților din sistemul justiției, această obligație revenind,în ceea ce o privește pe reclamantă, raportat la calitatea acesteia de îngrijitor în cadrul Tribunalului Prahova, Tribunalului Prahova, ca unitate angajatoare.
În acest sens sunt și dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, potrivit cărora completarea și modificarea cărților de muncă aparține unității unde persoana încadrată în muncă funcționează.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă raportat la art.312 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă, se solicită admiterea recursului și casarea sentinței criticate.
În temeiul art. 242 alin.2 din Codul d e procedură civilă se solicită soluționarea cauzei și în lipsa recurentului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299, 304 pct.4 și 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursurile formulate sunt fondate pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, în calitate de îngrijitor(personal contractual) în cadrul Tribunalului Prahova, a solicitat, în contradictoriu cu pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea primilor pârâți la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de stres în proporție de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu data de 01 iunie 2008 și în continuare, sumele urmând a fi reactualizate începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârilor judecătorești.
Curtea găsește întemeiat motivul de recurs invocat de către cele doua recurente, în sensul că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv reglementat de punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, deși prin Decizia nr. 21/10.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001", apreciind ca art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare până în prezent, reclamanta nu se încadrează în niciuna din aceste categorii profesionale.
Raportat la dispozițiile art. 3 din nr.OG 8/2007 cu modificările și completările ulterioare personalul auxiliar este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni. Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Nici Legea nr. 50/1996 nu includea in categoria personalului auxiliar al instanțelor judecătorești funcția de îngrijitor, fiind evident că intimata -reclamantă este personal contractual în înțelesul nr.OUG 24/2000, ordonanță care nu prevede acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropshică pentru aceasta funcție, astfel că reclamanta -intimată nu are un drept salarial în acest sens și sentința pronunțată este din acest punct de vedere lipsită de temei legal.
În ceea ce privește pretinsa discriminare între categorii profesionale care îsi desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții, Curtea reține în primul rând că prinDecizia nr.821 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.(1), (3) și (11) și art.27 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminares-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr- al Tribunalului Iași - Secția civilă și s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În consecință, de la data publicării acestei decizii de neconstituționalitate instanțele judecătorești nu mai pot, în temeiul existenței unei situații discriminatorii, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel cum a procedat instanța de fond.
În al doilea rând premisa de la care a pornit instanța de fond, aceea a existenței unei discriminări, este fundamental eronată.
Este adevărat că potrivit principiului egalității, prevăzut de Constituția României cât și de legislația muncii, în cadrul relațiilor de muncă trebuie să existe egalitate de tratament față de toți salariații și angajatorii, însă acest principiu nu are în vedere plata unor drepturi salariale egale pentru toți salariații, ci doar pentru cei care prestează aceeași muncă.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut de lege pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate având în vedere condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea, riscurile și presiunile psihice la care sunt supuși în cadrul activităților specifice funcției, însă nu putem afirma că îngrijitorii, prin munca pe care o desfășoară, sunt supuși unor riscuri majore ori presiuni psihice de natură a determina necesitatea acordării prin lege a unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, munca acestora fiind esențialmente de natura fizică, nu intelectuală, cu implicații de natură psihică.
Este evident că nu poate fi pus semnul egalității între categoria personalului auxiliar de specialitate și personalul contractual, în speță îngrijitorii, nici raportat la pregătirea profesională, modul de recrutare, formarea profesională, condiții care nu atât de stricte în cazul personalului contractual, respectiv în ceea ce privește funcția de îngrijitor.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ. Curtea urmează să admită recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel P și să modifice în parte sentința recurată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1364 din data de 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. -, nr.6, județul P și intimații-pârâți TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P, str. -. -, nr.6, județul P, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1 și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
1.11.2009 - 8 ex.
/FA
Trib. P nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
