Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1775/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr.6657,-

DECIZIA NR.1775

Ședința publică din data de 23 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Alexandru Bobincă Ioana Cristina

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul SINDICATUL SRL-prin reprezentant legal cu sediu în P, -, -0,.7, județul P cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Av. cu sediul în P, str.-.-. nr.261,.12, Sc.A,.25, județul P,împotriva deciziei civile nr. 1267 pronunțată la data de 24 iunie 2008 de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata SC SRL cu sediul în B,--5 cu domiciliul ales în P,-, - etaj 3 la și.

Contestație în anulare scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimată avocat din cadrul Baroului P, lipsind contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:

Se învederează instanței că la dosar s-a atașat dosarul nr- al Curții de Apel Ploiești.

Avocat, având cuvântul arată că nu are cereri de formulat și probe de administrat în cauză.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației în anulare.

Avocat având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare întrucât nu este motivată în fapt și în drept.

CURTEA

Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:

Contestatorul Sindicatul SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.1267/24.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, cauza fiind înregistrată sub nr.6657,-.

Prin decizia civilă nr.1267 din 24 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de pârâta SC SRL, împotriva sentinței civile nr1217 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul

SRL, s-a modificat în parte sentința în sensul că s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost înlăturată obligarea recurentei-pârâte la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime pentru perioada aprilie-septembrie 2004, respingând în parte acțiunea introductivă și precizată formulată de reclamanți pentru această perioadă, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul Sindicatul SRL P din cadrul SC SRL B, a solicitat obligarea pârătei SRL B la plata drepturilor salariale către membrii de sindicat care își desfășoară activitatea la punctuul de lucru P, reprezentând spor de vechime pentru perioada 2004-2006, drepturi refuzate a fi plătite de către pârâtă în mod nelegal.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, referitor la sporul de vechime față de prevederile art. 166 din Codul Muncii și art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958, drepturile salariale fiind plătite, iar sub aspectul prescripției nu mai pot fi solicitate pentru perioada ianuarie-noiembrie 2004, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece anterior nu au avut loc negocieri colective sub acest aspect, ci numai pentru anul 2007.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și cu expertiză de specialitate.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 1217 din 15 aprilie 2008, admis acțiunea precizată și a obligat societatea pârâtă să le plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de vechime pentru perioada solicitată, așa cum reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză și înscrisurile de la dosar, pentru perioada 1 aprilie 2004 - 31 martie 2007, când nu au fost acordate astfel de sporuri.

Împotriva acestei sentințe, societatea pârâtă a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii, reiterând totodată și excepția prescripției acțiunii pentru perioada aprilie-octombrie 2004, asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, iar pe fond reclamanților nu li se cuvin acest spor de vechime, în același timp acordându-se reclamanților mai mult decât au solicitat prin acțiune.

Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, a constatat că recursul d este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Într-adevăr, la fond societatea pârâtă a formulat întâmpinare, invocând excepția dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie-noiembrie 2004, dar prima instanță nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la această excepție, care într-adevăr este întemeiată.

Astfel, acțiunea a fost introdusă la data de 16 octombrie 2007 și deci până la data de 16 octombrie 2004 nu mai pot fi solicitate retroactiv drepturi salariale reprezentând sporul de vechime cerut prin acțiune, în raport de art.166 din Codul Muncii și art.3 din Decretul nr. 167/1958.

Referitor la celelalte motive de recurs, instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanților li se cuvine sporul de vechime în raport de dispozițiile art. 52 din contractul colectiv de muncă pe anul 2004 și în continuare, care în mod nejustificat nu a fost acordat reclamanților, așa cum s-a stabilit de altfel și prin

expertiza întocmită în cauză, neavând nici o bază legală și faptică, celelalte susțineri din motivele de recurs, față de prevederile legale aplicabile în speță.

Așa fiind, și în raport de disp.art. 304 și 312 Cod pr.civilă, Curtea a admis recursul, a modificat în parte sentința în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, cu înlăturarea obligării pârâtei la plata drepturilor salariale, reprezentând spor de vechime pentru perioada aprilie - septembrie 2004, menținând restul dispozițiilor hotărârii care sunt legale și temeinice.

Împotriva acestei decizii, contestatorul Sindicatul SRL a formulat contestație în anulare, fără a indica motivele aesteia.

Curtea, fiind investită conform disp.art.317 și urm.Cod procedură civilă cu soluționarea prezentei contestații în anulare, constată că aceasta nu a fost motivată, nefiind indicate motivele care se circumscriu cazurilor în care se poate formula această cale de atac de retractare, considerent pentru care, în conformitate cu disp.art.319,320 Cod procedură civilă,urmează să fie respinsă ca nefondată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul SINDICATUL SRL, cu sediul în P, -, -0,.7, județul P, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Av., P, str.-.-. nr.261,.12, Sc.A,.25, județul P, împotriva deciziei civile nr.1267 pronunțată la data de 24 iunie 2008 de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata SC SRL, cu sediul în B,--5 cu domiciliul ales în P,-, - etaj 3 la și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Alexandru Bobincă Ioana Cristina

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./14.10.2008

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Alexandru Bobincă Ioana Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1775/2008. Curtea de Apel Ploiesti