Obligație de a face. Decizia 1776/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1776
Ședința publică din data de 23 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Alexandru Bobincă Ioana Cristina
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de contestatoarea domiciliată în Târgoviște, str.- -,.16, Sc.B, etaj 1,.27, județul D, împotriva sentinței civile nr. 841 pronunțată la data de 19 mai 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata SC SRL cu sediul în, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După pronunțarea hotărârii la dosar s-a depus prin serviciul registratură, din partea recurentei contestatoare, completare la motivele de recurs.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatoarea, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constatate nulitatea absolută a concedierii sale dispusă cu nerespectarea prevederilor art.76 și 77 Codul Muncii, obligarea intimatei SC SRL să-i plătească drepturile salariale corespunzătoare de la data conciedierii-27.06.2008 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, actualizate cu indicele de creștere a prețului.
De asemenea, a mai solicitat înființarea unei popriri asiguratorii asupra conturilor intimatei, acordarea de daune interese constând în dobânda legală pe perioada 2006-2008, daune morale în cuantum de 100.000.000 lei pentru disconfortul fizic și psihic cauzat de prezentul proces.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 25.06.2006 a fost angajată la Restaurantul "" din cadrul Complexului SRL, stațiunea, județul C, în funcția de ospătar, că a fost obligată să presteze alte munci contrare meseriei de ospătar, sub amenințarea din partea șefului de sală, că a fost lovită și alungată pe data de 27.06.2006 fără să i se dea un preaviz și fără a i se comunica decizia de concediere.
De asemenea, a mai arătat contestatoarea, că validitatea deciziei de concediere trebuie raportată la momentul emiterii precum și la cel al comunicării deciziei, că efectele juridice încep la momentul emiterii, că acest moment nu se cunoaște, împrejurare ce constituie nulitatea absolută a deciziei de concediere.
La cererea contestatoarei s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu, iar acesta a depus rezoluția din 31.07.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numitul pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, amenințare, hărțuire sexuală, abuz de încredere.
Contestatoarea nu a fost de acord cu cerere de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul din oficiu pentru a lua cunoștință de conținutul cererii de chemare în judecată motivat de faptul că acesta a fost desemnat ca apărător în cauză în ziua ședinței și a solicitat judecarea cauzei fără a mai solicita alte probe.
Prin sentința civilă nr.841 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SRL.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată instanței, contestatoarea a solicitat să se constate nulitatea absolută a concedierii sala dispusă cu nerespectarea prevederilor art.76 și 77 din Codul Muncii, obligarea intimatei SC SRL să-i plătească drepturile salariale corespunzătoare de la data concedierii-27.06.2006 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, actualizate cu indicele de creștere a prețului.
S-a mai rețuinut de instanța de fond că la dosarul cauzei, contestatoarea nu a depus contractul individual de muncă încheiat cu pârâta și nici decizia de concediere, opunându-se la acordarea unui termen în vederea administrării de probe.
De asemenea, din conținutul adresei nr.2168/14.09.2006 emisă de Inspecția - Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei, rezultă că, contestatoarea nu figurează în dovezile de calculare a drepturilor salariale aferente lunilor iunie și iulie 2006, că inspectorii de muncă nu s-au putut pronunța cu privire la existența sau inexistența unor raporturi de muncă în perioada în care se susține că s-ar fi prestat activitate la această unitate.
Tot instanța de fond a reținut că din verificările efectuate de Poliția stațiunii rezultă că numita s-a prezentat pentru a fi angajată la data de 26.06.2006 ca ospătar sezonier, însă la data de 27.06.2006 deoarece nu s-ar fi încadrat în programul unității, șeful de sală i-ar fi solicitat să părăsească unitatea pe motiv că nu a participat la programul de curățenie și a mers în camera sa să se odihnească, respectiv pe plajă, în timp ce ceilalți angajați pregăteau terasa pentru deschidere.
Totodată, s-a mai reținut de către tribunal că în afara încrisurilor depuse de contestatoare, înscrisuri care nu dovedesc existența unor raporturi de muncă între aceasta și intimată, și în lipsa altor probe, respectiv martori prin care să se facă dovada raporturilor de muncă, astfel că a respins contestația.
Or, sarcina probei în dovedirea raporturilor de muncă incumbă contestatoarei pentru că aceasta susține că a desfășurat activitate timp de 2 zile la societatea intimată și nu angajatorul, în sprijinul poziției căruia în sensul inexistenței
unor raporturi de muncă stând adresele emise de Inspecția și Poliția.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea.
În motivarea recursului s-a invocat în esență necesitatea administrării probelor indicate precum și a probelor necesare ce vor reieși din dezbateri.
A arătat recurenta că instanța a dat dovadă de lipsă de obiectivitate, a interpretat greșit actele dosarului din care rezultă în mod evident existența raporturilor de muncă cu SC SRL.
A mai arătat recurenta că instanța nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere și a reținut în mod greșit că, contestatoarei îi revine obligația de a demonstra încheierea contractului de muncă cu angajatorul.
În motivarea motivelor de recurs, recurenta a reiterat solicitarea de a se administra proba cu martori, indicând în acest sens și persoanele care au fost audiate cu ocazia cercetărilor penale efectuate precum și luarea în considerare a actelor întocmite de ITM C și Poliția.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și prin prisma disp.art.3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor legale care au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Contestatoarea a solicitat să se constatte prin hotărâre judecătorească nulitatea absolută a concedierii sale, despre care apreciază că s-a realizat cu nerespectarea disp.art.76 și 77 din Codul Muncii, cu plata drepturilor salariale aferente.
Curtea reține împrejurarea că la dosarul cauzei au fost depuse de către contestatoare adresa nr.2168/14.09.2006 emisă de Inspecția B, adresa nr.271.573 din 25.07.2006 emisă de către Poliția stațiunii, adeverință de șomaj, rezoluția nr.638/P/2006 din 8.12.2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, rezoluția nr.1651/P/2006 din 31.07.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, încrisuri care însă nu fac dovada existenței unor raporturi de muncă între contestatoare și intimată așa cum pretinde în motivele de recurs.
În analizarea temeiniciei acțiunii contestatoarei, prima instanță a analizat conținutul acestor înscrisuri și a constatat necesitatea administrării de probe pentru stabilirea situației de fapt așa cum a solicitat apărătorul contestatoarei care însă s-a opus amânării soluționării cauzei.
Prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, în mod just a constatat că probatoriul administrat nu face dovada existenței raporturilor de muncă cu intimata, sens în care, corect a respins contestația formulată.
Prima instanță a reținut și atitudinea contestatoarei care s-a opus la acordarea unui termen în vederea administrării de probe.
De altfel, contestatoarea recurentă, deși invocă necesitatea audierii de martori și a depunerii de acte pentru dovedirea temeiniciei acțiunii sale, pretinde că aceste demersuri să fie efectuate de către instanța de recurs în maniera solicitării de relații de la instituțiile abilitate, fapt care contravine disp.art.305 Cod procedură civilă care prevăd că în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care, conform disp.art.312 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatoarea, domiciliată în Târgoviște, str.- -,.16, Sc.B, etaj 1,.27, județul D, împotriva sentinței civile nr. 841 pronunțată la data de 19 mai 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata SC SRL, cu sediul în, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 23 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Alexandru Bobincă Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./21.10.2008
dosar nr- Tribunalul Dâmbovița
judecători fond - G
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Alexandru Bobincă Ioana Cristina
