Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1803/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.1803/R/2008
Ședința publică din data de 30 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii și alții împotriva Deciziei civile nr. 1046/R din 14 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că Ministerul Justiției a formulat și depus la dosar întâmpinare, înregistrată la data de 30 2008, solicitând respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.
Instanța, verificând actele dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază că aceasta se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 1046/R/14.05.2008 a Curții de Apel Clujs -au admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile 2432 din 03.12.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar -, pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins în întregime acțiunea reclamanților reclamanții, și cererea de intervenție principală formulată de intervenienții -A, -, -A, -, -A, -, -, -, G, -A, -, -A, -, -A, -, -, -, G, având ca obiect acordarea drepturilor salariale.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că prin sentința civilă nr.2342 din 03.12.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și cerereile de intervenție formulate de intervenienții în nume propriu -A, -, -A, -,., -, -, -, -, -, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, C A DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și în consecință au fost obligații pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant și intervenient a despăgubirilor echivalente cu diferențele salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu luna august 2004 la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finantelor să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
A fost respinsă acțiunea formulată împotriva Consiliului National Pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții și intervenienții fac parte din personalul din unitățile de justiție, fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin.1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art.15 din Codul d eontologic, art.78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul d e ontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor alin.1 al art. 3 din OG nr. 19 din 26 ianuarie 2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătura cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de pana la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea prin art. 15 alin. 1 din OG nr. 6 din 24 ianuarie 2007 - privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin alin.(2) al respectivului act normative se prevede că categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Referitor la existența discriminării reclamanților și intervenienților prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți și intervenienți implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (an. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform an. 18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Insă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din G nr. 137/2000, art. 3 din G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din G nr. 19/2006, art.15 alin. 1 din G nr. 6/2007, art. 20, alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art.15 din G nr. 64/2006, art. 13 din G nr. 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socioprofesională (funcția deținută).
Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesionaIă, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Insă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. In caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Deci reclamanții și intervenienții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidenția1itate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidenția1itate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socioprofesională din care fac parte.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții și intervenienții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Instanța a reținut că, referitor la solicitarea privind actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, potrivit prevederilor alt. 1082 din Codul civil și alt. 161 alin. 4 din Codul muncii, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Referitor la cererea de chemare judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a considerat-o întemeiată. Astfel, potrivit art.19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr. 208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007, care stipulează că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.l din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATERE DISCRIMINĂRII instanța a reținut că acesta nu are nici un raport juridic cu reclamanții și intervenienții astfel că a respins acțiunea față de acesta.
Analizând aspectele prezentate anterior, instanța a reținut existența încălcării dispozițiilor art.16 alin.l și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din G nr. 137/2000, art.2 alin. 1-3, art.29 pct. 2 din G nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților și intervenienților, astfel că a fost admisă acțiunea.
Analizând recursurile declarate împotriva acestei sentințe de către pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, curtea a reținut următoarele:
Dreptul la sporul de confidențialitate pretins de reclamanți și intervenienți nu este prevăzut de legislația care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea (Legea nr.567/2004), precum și salarizarea acestuia (OG nr.8/2007), astfel încât dreptul litigios nu îndeplinește cerința de a fi ocrotit de lege.
De asemenea, soluția de admitere a acțiunii s-a bazat pe reținerea eronată a unei stări de discriminare între personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor și alte categorii profesionale (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, funcționarii publici, salariații Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. constatat că, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.3 din OG nr.137/2000, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile", această dispoziție legală fiind reflectată și de jurisprudența Curții Constituționale care a statuat că principiul egalității de drepturi și ale nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage.
Or, diferența între reclamanți (intervenienți și categoriile profesionale menționate) constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii; în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite aparținând în primul caz autorității judecătorești, iar în celelalte cazuri puterii executive; în conținutul diferit al informațiilor pe care au obligația să nu le divulge.
Astfel, în privința ultimului aspect menționat, informațiile confidențiale la care se referă art.7 alin.1 din Legea nr.567/2004, respectiv cele "în legătură cu faptele și informațiile despre care (personalul auxiliar) au cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul", au o semnificație esențialmente diferită de a informațiilor clasificate, pe care art.15 lit. b din Legea nr.182/2002 le definește ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau discriminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
În raport de aceste criterii, Curtea de Apel a constatat că reclamanții/intervenienții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale sporului de confidențialitate, lipsind prin urmare premisa existenței unei discriminări.
În egală măsură, instanța de recurs a considerat că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, constatând în concluzie lipsa unui cadru legal care să justifice pretențiile deduse judecății, precum și inexistența unei discriminări în raport de celelalte categorii profesionale, aflate în situații deosebite, a admis recursurile, a modificat sentința, în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct. 9.pr.civ. în sensul respingerii în întregime a acțiunii.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii, a, și, solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei pronunțate în recurs și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 2342/3.12.2007 Tribunalului Cluj.
În motivarea contestației s- invocat faptul că o parte dintre intervenienți și-au desemnat un reprezentant fără respectarea disp. art.68 Cod proc.civ.
În mod greșit instanța de recurs reținut la termenul de judecată din 8.04.2008 că o parte dintre reclamanții intimați și-au desemnat reprezentant, în condițiile în care doar o parte dintre intervenienți au făcut o astfel de desemnare.
La același termen de judecată în mod greșit s-a stabilit că și reclamanții care nu au desemnat mandatar urmează să fie reprezentați de aceeași persoană nominalizată de o parte dintre intervenienți.
Instanța avea posibilitatea să dispună suspendarea judecării cauzei în baza art.114 alin.4 Cod proc.civ. constatând că nu toți reclamanții și intervenienții s-au conformat dispoziției de a-și desemna un reprezentant, dar nu putea să decidă asupra numirii mandatarului și să procedeze la judecarea recursului fără legala citare părților care nu și-au desemnat reprezentant.
Prin numirea mandatarului fără acordul reclamanților contestatori și prin faptul că aceștia nu au fost citați pentru termenul de judecată din 14.05.2008, contestatorii invocă faptul că le-a fost încălcat dreptul la apărare, dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, neavând posibilitatea de a se apăra în fața instanței nemijlocit sau prin intermediul unui avocat și nu au putut formula cerere de amânare cauzei în condițiile în care pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție era o cerere de strămutare judecății, care urma să se judece în termen scurt.
Analizând contestația în anulare formulată prin prisma motivelor invocate, curtea constată că aceasta este fondată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Analizând conținutul dosarului în care s- judecat recursul soluționat prin decizia nr.1046/R/14.05.2008, reiese că la termenul de judecată din 14 mai 2008, judecarea recursurilor s- făcut cu încălcarea disp. art.85 Cod proc.civ.
Se constată că la primul termen de judecată din data de 9.04.2008 toți reclamanții și intervenienții au fost citați cu mențiunea de a-și desemna un reprezentant în conformitate cu disp. art.1141alin.5 Cod proc.civ.
O parte dintre intervenienți prin scriptul depus la fila 364 au înștiințat instanța că sunt de acord să fie reprezentați în recurs de către doamna.
La același termen de judecată instanța dispus reprezentarea de către mandatara nominalizată de către o parte din intervenienți, atât a acestora, cât și a reclamanților care nu au desemnat un mandatar, în baza art.114 alin.5 Cod proc.civ.
Instanța dispus efectuarea unei adrese către mandatarul ales, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că prin încheierea de ședință din 9.04.2008 fost numită mandatar, în baza art.114 alin.5 Cod proc.civ. a tuturor reclamanților și intervenienților din dosar nr.-.
Reclamanții care nu și-au desemnat mandatar nu au fost înștiințați despre numirea de către instanță a reprezentantului și despre identitatea acestuia și nici nu au mai fost citați în conformitate cu prev.art.86 și urm. Cod proc.civ. pentru termenul de judecată din 14.05.2008.
Analizând prevederile legale invocate de instanța de recurs cu ocazia desemnării din oficiu mandatarului, instanța reține următoarele:
Art.114 alin.5 Cod proc.civ. reglementează posibilitatea desemnării unui mandatar în litigiile în care numărul reclamanților sau pârâților este foarte mare.
În cazul reclamanților, teza penultimă acestui text de lege prevede că dovada mandatului va fi depusă de reclamanți în condițiile prev. la alin.2.
Teza ultimă a art.114 alin.5 Cod proc.civ. prevede că, dacă părțile nu-și aleg un mandatar sau nu se înțeleg asupra persoanei mandatarului, în cazul reclamanților vor fi aplicabile dispozițiile alin.4, text legal care dispune că, dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alin.2 ( de îndată sau în termen scurt), suspendarea judecății se pronunță prin încheiere potrivit disp. art.339 Cod proc.civ.
Reiese din cele arătate că în situația în care o parte din reclamanți nu și-au desemnat reprezentant, singura posibilitate legală pe care o avea instanța era aceea ca față de aceștia să dispună suspendarea judecății.
Întrucât o atare soluție prejudicia interesul părților care s-au conformat dispoziției instanței de a-și desemna un mandatar, singura posibilitate procedurală de continua judecarea litigiului era aceea ca părțile care și-au desemnat mandatar să fie reprezentate de acesta, iar cele care nu au făcut acest demers, să fie citate în conformitate cu disp. art.87 și urm. Cod proc.civ. și pentru următorul termen de judecată.
Întrucât la termenul din 9 aprilie 2008 s-a procedat la judecarea recursului fără ca procedura de citare a reclamanților și intervenienților care nu și-au desemnat mandatar să fie legal îndeplinită, cu respectarea art. 86, 88, 89, 90, 92, 93, 100 Cod proc.civ. este incidentă dispoziția art. 317 alin.1 pct.1 Cod proc.civ. curtea urmând să admită contestația în anulare și să anuleze decizia nr.1046/R/14 mai 2008.
Consecința admiterii contestației în anulare este aceea a rejudecării pe fond cauzei.
Între momentul pronunțării deciziei civile nr. 1046/R/14 mai 2008 Curții de Apel Cluj și C al soluționării prezentei contestații în anulare, fost adoptată și intrat în vigoare OUG nr.75/2008, care în cuprinsul art.I alin.2 atribuie competența soluționării recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG 27/2006 și OG 8/2007, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Această dispoziție de modificare competenței soluționării recursurilor în materia pe care o reglementează, este una de procedură de strictă și imediată aplicabilitate, în acest sens fiind și disp.art.II alin.3 din OUG 75/2008, conform căreia recursurile cu privire la aceste cereri aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare prezentei ordonanțe de urgență, se trimit de îndată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reiese că în prezent Curtea de Apel Cluj nu mai este competentă material să soluționeze recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 2342/3.12.2007 Tribunalului Cluj, sens în care în baza art.II alin.3 din OUG nr.75/2008, va scoate cauza de pe rol și va trimite dosarul de îndată la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea rejudecării recursului.
ENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de contestatorii, ȘI împotriva deciziei civile nr. 1046/R/14 mai 2008 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o anulează.
Declină competența soluționării recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2342 din 3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 30 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact. GC
3 ex/16.10.2008
Jud. recurs:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
Către
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Alăturat vă înaintăm dosarul cu nr. de mai sus, spre competentă soluționare, având în vedere Decizia civilă nr. 1803/R pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 30 2008 prin care a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorii, ȘI împotriva deciziei civile nr. 1046/R/14 mai 2008 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
Dosarul Curții de Apel Cluj cu nr- conține 134 file cusute și numerotate, iar dosarele componente ale Tribunalului Cluj cu nr- conține 388 file. La dosarul arătat sunt atașate și dosarul component al Curții de Apel Cluj cu nr-, două volume, conținând 382 file.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
C N, la 23 octombrie 2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Marta Carmen
