Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 181/
Ședința publică din 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr.1446/7.12.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentei pârâte Curtea de Conturi a României, precum și a intimaților reclamanți și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.1446/2007 a Tribunalului Covasnaa fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, și pe cale de consecință:
A obligat pârâta la plata sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare pe perioada 01.11.2004-27.07.2005, actualizate în raport de rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data de 31.10.2007 care este data formulării acțiunii, și actualizarea sumelor respective în raport de dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.
A respins cererea reclamanților cu privire la acordarea sporului risc și suprasolicitare în procent de 50% pentru perioada 28.07.2005-31.07.2005.
A obligat pârâta să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Potrivit mențiunilor din carnetele de muncă ale celor doi reclamanți reiese că pe perioada din acțiune au avut funcția de procuror financiar, iar raportul de muncă a încetat în ambele situații la data de 27.07.2005.
Instanța a reținut că art.52 din Legea 50 /1996 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților prevedea la data apariției în mod expres că "judecătorii financiari, procurorii financiari, judecătorii și procurorii financiari inspectori, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi, salarizat potrivit anexei 3 din Legea nr. 52/1991 republicată, beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar din prezenta lege".
Începând cu 01.01.2003 reclamanțiilorli s-au aplicat prevederile OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetele de muncă.
Potrivit disp. art.47 din Legea 50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat art. 47 din Legea nr.50/1996.
Instanța a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art.1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care prevăd că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% solicitat prin prezenta acțiune fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Pretențiile reclamanților se întemeiază pe un serviciu deja prestat, constituind un bun în sensul practicii CEDO, astfel cum rezultă din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
Dreptul invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun în înțelesul art. 1 din PROTOCOL.
Mai mult decât atât, proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu lipsiți de el nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României care se coroborează cu prev. art. 1 din Protocolul 1 din CEDO.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă nu se justifică întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru garantarea, respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunel moravuri.
Acest act internațional care a fost ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condițiile speciale, care nu sunt întrunite în cauza de față, sens în care în baza prev. art. 20 al.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, deoarece sunt mai favorabile decât legislația internă.
Referitor la apărarea pârâtei instanța a mai reținut că legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, fiind actul normativ cu forța juridică superioară tuturor celorlalte acte normative, care emană de la organul suprem al puterii de stat.
Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României, și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Este adevărat că prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 art. 47 fost abrogat, dar procedându-se în această manieră nu putem decât să constatăm că abrogarea nu produce efecte juridice întrucât OG 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind astfel în contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privitor la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 56 pct.2).
Potrivit art. 108 al.3 din Constituție " ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de acestea". Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești republicată".
Cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea 24 /2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, "modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte".
În această situație este inadmisibil ca un drept care este stipulat printr-o lege să nu poată fi concretizat în practică, cu atât mai mult cu cât abrogarea realizată prin OG 83/2000 este nelegală.
Față de considerentele de drept și de fapt expuse, ținând cont și de faptul că la data stabilirii dreptului de risc și suprasolicitare nervoasă prin art. 47 din L 50/1996 legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii, procurorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, care în prezent nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat, în condiții de calitate și eficiență sporită, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată, doar în parte, adică până la data de 27.07.2005, dată de la care raportul de muncă al celor doi reclamanți a încetat, sens în care va obliga pârâta Curtea de Conturi la plata sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare pe perioada 01.11.2004-27.07.2005, actualizate în raport de rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data de 31.10.2007 care este data formulării acțiunii, și actualizarea sumelor respective în raport de dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.
Referitor la actualizarea creanței cuvenită fiecărui reclamant în parte, fiind vorba de un drept personal, instanța a constatat că potrivit art. 1084 Cod civil, creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată cât și beneficiul de care a fost lipsit, impunându-se o reparare integrală a prejudiciului suferit prin trecerea timpului, sens în care a admis și acest petit.
Totodată a respins pretențiile referitor la acordarea sporului risc și suprasolicitare în procent de 50% pentru perioada 28.07.2005-31.07.2005, pentru considerentele deja expuse mai sus, cu obligarea Curții de conturi ca în baza art. 1 din Decretul nr. 92/1976 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, în funcție de cele admise de instanță.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță a reținut în mod greșit că textul de lege abrogă în mod expres art.47 din Legea 50/1996, respectiv art.1 pct.42 din OG 83/2000, ar fi nelegal și nu ar produce efecte juridice, pe considerentul că ordonanța este un act normativ inferior legii. Se mai arată că actul normativ mai sus menționat a fost emis în baza Legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe, iar această ordonanță a fost aprobată prin Legea 334/2001.
Prin urmare dispozițiile respective din OG 83/2000 au fost abrogate în mod expres, fiind aprobată prin Legea 334/2001, îndeplinind în consecință cerința de a trece și de a nu fi respinsă de Parlament.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul este întemeiat și în consecință va fi admis în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Art.47 din Legea 50/1996 prevedea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art.I punctul 42 din OG nr.83/2000, ordonanță ce a fost aprobată prin Legea nr.334/6.07.2001.
Reclamanții invocată faptul că au fost încălcate normele de tehnică legislativă în sensul că nu putea fi abrogată prevederea dintr-o lege printr-un act normativ cu forță juridică inferioară, respectiv Ordonanță, însă ignoră faptul că la rândul său această ordonanță a fost aprobată prin lege, aspect ce ține tot de tehnica legislativă, fiind un procedeu legal.
Ceea ce invocă reclamanții în susținerea acțiunii reprezintă argumente ce țin de neconstituționalitatea unui text de lege și nu pot fi verificate de instanțele de drept comun
Potrivit art.62 alin.3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Prin urmare, pretențiile din acțiune au la bază un text de lege abrogat în mod expres iar, în plus, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG nr.177/2002 precum și OUG nr.27/2006 nu au condus la diminuarea drepturilor salariale ale magistraților ci, dimpotrivă, la creșterea acestora, prin crearea unui nou sistem de salarizare bazat pe noi principii care au la bază grila de intervale pentru stabilirea indemnizațiilor, valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare, aceste din urmă elemente de determinare a veniturilor salariale fiind majorate substanțial, prin includerea sporurilor de care beneficiau magistrații.
În consecință, prin acordarea unor drepturi abrogate și neprevăzute în nici un act normativ în vigoare la data introducerii acțiunii, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 teza I Cod procedură civilă.
În ceea ce privește invocarea art.1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției României pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale curtea reține că soluția primei instanțe are la bază o interpretare eronată a acestei reglementări internaționale, precum și a practicii CEDO invocată în considerentele sentinței recurate.
Astfel art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 al CEDO garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale însă nu are rolul de a suplini ori de a recunoaște un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Reclamanții nu beneficiază de sporul invocat pentru că nu există o lege care să- prevadă și, prin urmare, nu sunt nici titularii unui drept de creanță care să poată fi ocrotit pe calea justiției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că anumite drepturi sunt drepturi patrimoniale în sensul art.1 din Protocolul nr.1 "numai în măsura în care sunt prevăzute în legislația națională" (a se vedea în acest sens cauza Beian împotriva României paragraful 51, cauza Gaygusuz, paragraful 41). De asemenea, CEDO nu negat niciodată dreptul fiecărui stat de a crea legislația națională în funcție de specificul relațiilor sociale din fiecare stat membru, legislație care în mod evident evoluează de la un moment istoric la altul, schimbarea legislației prin abrogarea unor acte normative vechi și intrarea în vigoare a altora noi ținând de însuși progresul normal în cadrul unei societăți aflată în tranziție cum este cea din țara noastră.
Prin urmare, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG 177/2002 și OUG nr.27/2006, Ordonanțe care au fost aprobate prin legi diferite (ex.: OUG 177/2002 aprobată prin Legea 347/2003) au condus în permanență la îmbunătățirea nivelului de trai al magistraților prin creșteri importante ale indemnizațiilor acestora și nicidecum nu s-a adus atingere vreunui drept de natura celui invocat.
Față de aceste considerente, curtea va admite recursul și va modifica hotărârea de la fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Curtea de Conturi a României, împotriva sentinței civile 1446/2007 a Tribunalului Covasna, pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: NG/4.03.2008
Dact: MD/12.03.2008- 3 ex.
Jud.fond:/
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
