Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1860/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1860/R-CM
Ședința publică din 04 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE -, împotriva sentinței civile nr.69/F-CM din 07 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr- și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B,-, sector 5 - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentințelor civile nr.69/F-CM din 07 octombrie 2008 și nr.189/F-CM din 18 noiembrie 2008 pronunțate de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurenții-pârâți, intimata-reclamantă, intimații-intervenienți, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus precizări din partea intimatei-reclamante.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea din 05 iunie 2008, Tribunalul Argeșa dispus disjungerea cererii de intervenție formulată de intervenienta la data de 24 aprilie 2008, în dosarul având ca obiect acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice A, solicitând obligarea acestora la plata sumelor reprezentând primele de vacanță pe anii 2003 - 2006; plata creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, astfel: cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna 2006; cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007; acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar începând cu luna ianuarie 2005 la zi și pentru viitor, precum și acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la salariul de încadrare brut lunar începând cu anul 2001, reactualizat cu rata inflației la momentul plății efective; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei și obligarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor care fac obiectul cererii.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, potrivit art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și art.1 din nr.OG83/2000, magistrații și celelalte categorii de personal, salarizate în temeiul acestor acte normative, au dreptul pe perioada concediului de odihnă la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, indemnizația de încadrare brută lunară anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prevederile acestui text de lege însă, au fost suspendate în anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 prin legile bugetare apărute în această perioadă, suspendare ce contravine prevederilor art.16, 41 și 53 din Constituția României.
Prin nr.OUG46/20 2007 fost aprobată plata primelor de concediu de odihnă, suspendată în perioada 2001 - 2006, situație în care reclamanta solicită obligarea pârâților la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2006.
De asemenea, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, funcționarii publici cu statut special, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Prin nr.OG6/2007, art.15 alin.1, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționari publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici.
Cum prin aplicarea sporului de confidențialitate doar salariaților a fost încălcat art.1 alin.2 lit.e pct.I din nr.OG137/2000, judecătorii și procurorii fiind discriminați, deși în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu i-au cunoștință despre informații, fapte și documente asupra cărora trebuie să păstreze confidențialitatea.
S-a mai arătat că prin nr.OG10/2007 au fost stipulate creșteri salariale pentru anul 2007 personalului bugetar și a celui care ocupă funcții de demnitate publică, menționate la art.1, astfel: cu 5% începând cu 01 ianuarie 2007 față de nivelul din luna 2006, cu 2% începând cu 01 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate magistraților și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, motivându-se printre altele și prin aceea că aceste categorii profesionale au beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Rezultă astfel ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a arătat că acesta a fost reglementat în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar prin art.47 din Legea nr.50/1996, text care ulterior, prin art.50 din nr.OUG177/2002, a fost abrogat, abrogare care a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006.
În această situație, dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și constituie un drept câștigat atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar de specialitate și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare acestora, ceea ce nu s-a făcut.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1 alin.2 lit.e și art.21 alin.1 și 3, precum și art.23 alin.3 din nr.OG137/2000, pe prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.3 din nr.OG19/2006, nr.OUG46/2007, nr.OUG10/2007 și art.155 din Legea nr.53/2003.
La termenul din 25 septembrie 2008, și au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea acelorași pârâți la plata sporului de confidențialitate în procent de 15% calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație începând cu luna septembrie 2005 la zi și pentru viitor, obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007 în cele trei etape, așa cum a solicitat și reclamanta în acțiunea principală, precum și plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică până la zi și în continuare, reactualizat cu rata inflației la momentul plății efective, precum și obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
S-a solicitat obligarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării sumelor care fac obiectul acestei cereri.
Cererea de intervenție a fost motivată în drept și în fapt la fel ca și acțiunea principală.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, reținând că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.2 și 27 din această ordonanță sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii.
Ca urmare, decizia Curții Constituționale fiind obligatorie, se impune respingerea acțiunii formulată de reclamantă și întemeiată pe prevederile nr.OG137/2000.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând cu nu are raporturi de muncă cu reclamanta, atribuții în angajarea și salarizarea acesteia având Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ministrul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și Procurorul General, primul neputând fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
De asemenea, acțiunea formulată de reclamantă este și inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai pe bază de lege, prin admiterea unei astfel de acțiuni instanța depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Curtea de Apel Pitești, prin sentința civilă nr.69/F-CM din 7 octombrie 2008 admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamantei drepturi salariale reprezentând: sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 5.06.2005 la zi și în viitor; creșterile salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul lunii 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007; 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007 și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% începând cu 5.06.2005 la zi și pentru viitor, drepturi salariale ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâtului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fondurile necesare plății acestor drepturi.
A fost respinsă cererea privind plata primelor de vacanță pentru perioada 2003-2004 ca prescrisă și ca nefondată pentru perioada 2005-2006.
A fost respinsă ca prescrisă cererea privind plata sporurilor de 15% pentru perioada ianuarie 2005 - 4.06.2005 și respectiv de 50% pentru perioada 2001 - 4.06.2005.
A fost respinsă ca nefondată cererea privind actualizarea cu indicele de inflație pentru primele de vacanță pe perioada 2001-2002.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța e fond a reținut următoarele:
Reclamanta și intervenientele au calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este neîntemeiată, întrucât instanța de judecată are atributul de a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Nefondată este și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, față de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 și art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004.
Pe fondul cauzei, s-a reținut cu privire la sporul de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică că acesta a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, iar prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată și deci reclamanta și intervenientele sunt îndreptățite să solicite acest spor.
Referitor la sporul de 15%, s-a constatat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care, având caracter sinalagmatic, presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Reclamanta și intervenientele se află într-o situație comparabilă și chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Existența discriminării rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Referitor la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, instanța de fond a reținut că prin această ordonanță au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, creșteri care nu au fost însă acordate magistraților și personalului auxiliar, deși reclamanta și intervenientele se află în situații comparabile cu persoanele la care se referă OG nr.10/2007, iar în aceste condiții este discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea primelor de vacanță s-a constatat, față de data formulării acțiunii, că pretențiile reclamantei pentru perioada 2003-2004 sunt prescrise, raportat la art.3 din Decretul nr.167/1958.
Pentru perioada 2005 - 2006, OUG nr.146/2007 nu a avut în vedere și categoria profesională a magistraților, iar reclamanta nu poate fi cuprinsă nici la "alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale", atâta vreme cât nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006 nu au recunoscut dreptul la prima de concediu în favoarea acestei categorii profesionale, iar prin decizia nr.XXIII pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002.
Față de prevederile Decretului nr.167/1958 s-a constatat că pretențiile reclamantei sunt prescrise și pentru plata sporului de 15% pe perioada ianuarie 2005 - 4 iunie 2005, iar pentru plata sporului de 50% pentru perioada 2001 - 4 iunie 2005.
S-a admis astfel în parte acțiunea, iar în baza art.161 alin.4 din Codul munciis -a dispus și actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației la data plății efective.
În baza Decretului nr.92/1976 a fost fi obligat același pârât să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Cererea privind actualizarea cu indicele de inflație a plății primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2002 fost respinsă ca nefondată, întrucât plata acestor prime nu formează obiectul acțiunii de față.
Prin sentința civilă nr.198/F-CM din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Piteștia admis cererea formulată de intervenientele și, în sensul că s-a admis cererea de intervenție formulată de acestea și au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, să plătească intervenientelor următoarele drepturi bănești: sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de 15% de confidențialitate, începând cu luna septembrie 2005 la zi și în continuare, precum și creșterile salariale de 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna 2008, 2% începând cu 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu 1 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale intervenientelor, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut că, deși în considerentele sentinței civile nr.69/F-CM/7 octombrie 2008 s-a arătat că petentele au formulat cerere de intervenție, care este admisibilă pentru motivele solicitate la fel ca și în acțiunea principală, din eroare instanța a omis să se pronunțe asupra cererii intervenție.
Cererea de completare a hotărârii nr.69/2008 a fost admisă în baza art.2812(1) Cod procedură civilă.
Împotriva ambelor sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care o critică pentru nelegalitate, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului, se arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale. Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este Ministerul Public, primul neputând fi obligat la plata pentru salariații altor instituții.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare, iar între acest minister și Ministerul Public nu există nicio obligație de garanție.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților avea instituția angajatoare, respectiv Ministerul Public, iar raporturile de muncă existau între reclamanți și instituțiile pârâte, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Totodată, nu se putea da curs unei asemenea cereri, deoarece prin admiterea acțiunii, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentințelor nr.69/2008 și nr.189/2008, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Curtea constată că acest recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce-i conferă calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei și intervenientelor.
În lipsa acordării fondurilor necesare plăților acestor diferențe bănești, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a efectua plățile dispuse prin prezenta hotărâre.
Ultima critică, care vizează depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, critică nemotivată în drept, dar încadrabilă în disp. art.304 pct.4 Cod procedură civilă este, de asemenea, nefondată, întrucât instanța de fond nu a creat legi, prin soluția adoptată, ci le-a aplicat pe cale existente, așa după cum se va arăta cu ocazia analizării următorului recurs.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs numai împotriva sentinței civile nr.69/F-CM din 7 octombrie 2008, pe care o critică pentru motivele prev. de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Prin decizia nr.821/3.07.2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și disp. art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau, în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Întrucât instanța și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile nr.OUG137/2000, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992, potrivit cu care decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
2. Față de dispozițiile Deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectele aplicării disp.art.329 Cod procedură civilă încetează după data de 3 februarie 2007, data intrării în vigoare a nr.OG8/2007, act normativ care prin art.30 abrogă în mod explicit întreaga Lege nr.50/1996, deci și art.47.
3. În mod nelegal s-a dispus obligarea la plata sporului de confidențialitate de 15% și în acest mod instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților.
Reclamanta a solicitat acordarea acestui spor prevăzut de Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2005, act normativ care a intrat în vigoare la 1 februarie 2006, astfel că cererea reclamantei contravine principiului neretroactivității legii.
Reclamanta nu este cadru militar, deci nu poate beneficia de Legea nr.444/2006 și nici funcționar public, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr.360/2002.
4. În mod nelegal, instanța a dispus obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând majorări în cuantum de 2%, 5% și 11% din salariul de bază, prevăzute de nr.OG10/2007, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești.
Prin acordarea acestor majorări salariale instanța a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților și a schimbat în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
5. Este inadmisibil capătul de cerere privind plata și în continuare a drepturilor salariale, întrucât în acest fel s-a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților, deși instanțele nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente.
6. Nelegal s-a dispus actualizarea drepturilor bănești solicitate, cu rata inflației, în condițiile în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie la bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata cheltuielilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388/31 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță.
Potrivit dispozițiilor art.14 alin.(2) și art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ministerul Public nu are surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, iar plata sumelor reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului, astfel că actualizarea drepturilor pretinse cu indicele de inflație nu se justifică.
7. Greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor solicitate în carnetul de muncă, deoarece conform art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile solicitate se adaugă la retribuție și nu se includ în aceasta.
8. În situația în care s-a admis acțiunea, trebuia admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, față de prevederile art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată și art.19 din Legea nr.500/2002.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, Curtea constată că și acest recurs este nefondat, pentru cele ce preced:
Astfel, prin decizia nr.821 din 3.07.2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că disp. art.2 alin.1 și alin.11, cât și disp. art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamanta se află într-o situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, ceea ce înseamnă că trebuie să beneficieze de sporul de 15%, din moment ce își execută obligația de confidențialitate.
A proceda în alt mod echivalează cu o discriminare a personalului din cadrul parchetului, discriminare care este interzisă prin art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cu care toți cetățenii au dreptul, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, cât și prin art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale, precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Așadar, primul motiv de recurs este nefondat.
Nu poate fi reținut nici următorul motiv de recurs.
Decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii, este clară și neechivocă, în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
recurentul că această decizie în interesul legii trebuie interpretată prin aceea că respectivul personal nominalizat ca atare în decizie are dreptul la acest spor de 50% și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG8/2007.
Nu este posibil a fi reținut acest punct de vedere, dat fiind conținutul și prevederile deciziei nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu limitează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică până la abrogarea Legii nr.50/1996, acest spor fiind stabilit, în mod obligatoriu, conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
motiv de recurs vizează greșita acordare a sporului de confidențialitate de 15%, susținându-se că în acest fel instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților.
Și din acest punct de vedere sentința este legală, întrucât reclamanta, prin activitatea desfășurată intră în contact cu informații confidențiale.
Aceasta este o obligație profesională imperativă de confidențialitate reglementată prin dispozițiile art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din aceeași lege, cât și prin Codul deontologic.
Prima instanță nu a reținut că acest spor se cuvine în baza Legii nr.444/2006, ci în baza prevederilor din Codul muncii și dispozițiilor constituționale, coroborate cu art.7 și 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu reglementările din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, așa după cum rezultă din considerentele sentinței.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.46 din 15 2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
Această decizie este obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, astfel că și această critică este nefondată.
Nefondat este și motivul patru de recurs, care vizează greșita acordare de către instanță a drepturilor bănești reprezentând majorări în cuantum de 2%, 5% și 11% din salariul de bază, majorări prevăzute de nr.OG10/2007.
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanta se află însă într-o situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că este tot persoană salariată de la bugetul de stat, iar față de prevederile art.4 și 16 din Constituția României care consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, art.20 din Constituție care stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, în mod judicios instanța de fond a apreciat ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari.
Nu se poate susține că, prin acordarea acestor creșteri salariale s-a adăugat la lege și datorită faptului că, atunci când există neconcordanță între reglementările interne și cele internaționale, se aplică cu prioritate, acestea din urmă.
Și în ceea ce privește acordarea drepturilor bănești și în continuare, soluția este legală, în raport de prevederile art.110 alin.2 Cod procedură civilă, care permit solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice.
Cum salariul este o prestație periodică, îi sunt aplicabile dispozițiile legale sus menționate, situație față de care este nefondat și motivul cinci de recurs.
Nici critica a șasea nu poate fi reținută, întrucât potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Prin neacordarea acestor sporuri reclamanta a fost prejudiciată, astfel că se impune actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației, actualizarea fiind inclusă în noțiunea de daune interese, indiferent de existența sau neexistența surselor de finanțare ale Ministerului Public.
Critica numărul șapte vizează greșita obligare a pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor solicitate în cartea de muncă a reclamantei.
Și acest capăt de cerere a fost corect soluționat de către instanța de fond, deoarece potrivit art.11 alin.2 din Decretul nr.92/16.04.1976 privind carnetul de muncă, în acest document, pe lângă funcție, meserie sau specialitatea exercitată se înscrie și retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Pe de altă parte, conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului.
Chiar dacă sporul acordat prin hotărârea recurată nu se include în retribuție, ele se adaugă la retribuție și face parte, așa după cum s-a arătat anterior din noțiunea de salariu, determinând o majorare a acestuia, iar în atare condiții se impune a fi menționat în cartea de muncă.
Ultimul motiv de recurs este lipsit de interes.
În primul rând, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin notele de ședință depuse la fond în acest dosar (fila 42) solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în al doilea rând, prin hotărârea recurată s-a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă și chiar a fost obligat să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitării respectivelor drepturi bănești, așa încât, acest recurent nu justifică niciun interes în formularea unei asemenea critici.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.291 Codul muncii raportat la art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.69/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentințelor civile nr.189/F-CM din 18 noiembrie 2008 și nr.69/F-CM din 7 octombrie 2008 pronunțate de Curtea de Apel Pitești și de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.69/F-CM din 7 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, intimați fiind reclamanta, intervenientele, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, str.-, nr.1, județul A, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-, județul B și expertul în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.11/15.12.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
