Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1859/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1859/R-CM
Ședința publică din 04 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.97/F din 15 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimatul-reclamant Sindicatul A pentru șa, intimata-intervenientă, intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Constată că rin p. acțiunea înregistrată la data de 29 mai 2008, Sindicatul A, prin reprezentantul legal, lider, în numele și pentru membrii de sindicat:, -a, -, ( ), -, și, cheamă în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca aceștia să fie obligați să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna 2007, dată până la care Tribunalul Argeșa pronunțat sentința civilă nr.806/CM/21 noiembrie 2007 în dosar nr- și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că fac parte din personalul auxiliar și sunt discriminați față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
Astfel, potrivit articolului unic pct.1 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului muncitor și funcționarilor publici cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statutul special și muncitorii angajați pe bază de contract beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate.
Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sporul de confidențialitate nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea acestui spor nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile care să impună un tratament nediferențiat.
Situația personalului auxiliar de specialitate nu poate fi comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr.360/2002.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că între părțile în litigiu și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă, iar pârâtul Ministerul Justiției are obligația să prevadă în bugetul său propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile bănești solicitate de reclamanți.
Același pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pe considerentul că reclamanții nu urmăresc aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de către angajator, ci solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se extindă dispozițiile legale ale actelor normative criticate.
La data de 10 septembrie 2008 formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat obligarea pârâților să calculeze și să plătească dreptul reprezentând sporul de confidențialitate de 15%.
Prin sentința civilă nr.97/F/15 octombrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis acțiunea formulată de reclamant, prin reprezentantul legal, lider în numele și pentru membri de sindicat, precum și cererea de intervenție în nume propriu formulată de și au fost obligați pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de Apel și Tribunalul Argeș, să plătească reclamanților și intervenientei sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna 2007 și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Argeș să înscrie mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pentru a hotărî astfel, Curtea, potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, reținând următoarele:
Potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum publici, ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de o răspundere de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
S-a apreciat deci ca fiind neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând pe fond acțiunea s-a constatat că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate la Judecătoria Câmpulung.
Prin însăși natura sa, activitatea desfășurată de reclamanți implică contactul cu informații confidențiale.
Aceștia nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică, ori nefiind demnitari publici, se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut dreptul corelativ, de natură salarială.
Personalul din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii și se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută).
Conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio - profesională, pentru perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine și obligația de confidențialitate.
Reclamanții deși execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații, speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în toiul nopții, dobândirea unei pregătiri suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi: doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, împlinirea unei obligații speciale de confidențialitate etc.).
Deci, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt discriminați, existența acesteia rezultând din dispozițiile art. 7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art.7 din pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările), art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.-2 lit.e și f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la aert.1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminare, restrângeri sau limitări), art.20, art.26 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
În concluzie, s-a apreciat că reclamanților revenindu-le obligația de confidențialitate nu li se poate aplica un tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților.
Ministerul Finanțelor a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și a criticat sentința pentru un singur considerent și anume că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, ignorând dispozițiile legale în materie, respectiv art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG386/2007, art.28 din Legea nr.500/2002 și art.19 și art.21 alin.2 din Legea nr.500/2002. În plus, nu există un raport juridic de serviciu creat între intimații-reclamanți și recurentul-pârât.
Ministerul Justiției și Libertăților a invocat dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă și a criticat sentința instanței de fond pentru următoarele considerente:
- prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, invocând dispozițiile nr.OG137/2000, atâta vreme cât Curtea Constituțională, prin mai multe decizii a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din nr.OG137/2000, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze, să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară;
- hotărârea pronunțată este criticabilă și pentru considerentul că nu există un temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate, acest personal nu poate fi comparabil cu personalul militar sau funcționarii publici cu statut special, și în concluzie nu există discriminare în raport cu prevederile art.1 alin.3 din nr.OG137/2000;
- soluția este nelegală și prin prisma faptului că în speța dedusă judecății nu sunt aplicabile dispozițiile art.14 din CEDO, deoarece sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar nu este unul recunoscut de lege și nu este reglementat prin nici un act normativ aflat în vigoare.
Intimații-reclamanți, intimata-intervenientă în nume propriu și intimații-pârâți, deși au fost citați în mod legal, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinări.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocată de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea va constata că recursul acestuia este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor este de asemenea nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale către reclamanți, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală a pârâtului.
Este reală susținerea recurentului în sensul că între el și reclamanți nu există raporturi de muncă, atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților având-o Ministerul Justiției. În considerarea acestui fapt de altfel recurentul nici nu a fost obligat să achite drepturile salariale reclamanților, ci doar să aloce fondurile necesare achitării acestora.
Este de remarcat că nici în acțiune și nici în sentința civilă recurată nu se face vorbire de existența unor pretinse raporturi de muncă între recurent și intimații-reclamanți, iar calitatea procesuală pasivă a recurentului nerezultând dintr-un raport de muncă, ci doar din dispozițiile legii și anume art.19 din Legea nr.500/2002 și nr.OG22/2002.
În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare, calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui obligat în raportul juridic dedus judecății și față de care se poate realiza dreptul subiectiv civil afirmat prin acțiunea introductivă.
Astfel, cum în mod just a reținut instanța de fond, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale era absolut necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, operațiune ce nu poate fi realizată decât cu concursul direct al recurentului, obținut prin pronunțarea sentinței de față.
Nici recursul declarat de Ministerul Justiției nu este fondat, iar criticile invocate de către acest recurent-pârât vor fi examinate împreună și vor fi respinse de către C, pentru următoarele considerente:
Nu se poate susține că acțiunea a fost greșit admisă pe considerentul că nu există un temei legal în legea specială și că referire la OG nr.137/2000 nu ar avea incidență în speța dedusă judecății.
Astfel, în mod legal a fost admisă acțiunea.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus, au fost declarate neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
Pe de altă parte, în condițiile în care admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate pentru reclamant constituie singura modalitate de înlăturare a discriminării existente deoarece, dacă nu ar exista contraprestația pârâților de plată a sporului salarial corelativă obligației sinalagmatice de confidențialitate, această obligație ar fi lipsită de cauza juridică, fiind nulă absolut.
Mai mult, prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților, acestea ar fi prejudiciați deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, fiind vorba de o situație identică și nu doar comparabilă.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul de natură salarială prin actele normative reținute și de instanța de fond, respectiv art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 al.3 din nr.OUG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 al.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OUG19/2006, art.15 al.1 din nr.OG6/2007, art.20 al.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006 și art.13 din nr.OG10/2007.
La acest moment, unul și același element constând în obligația de confidențialitate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie profesională.
Trebuie menționat și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.46/15 2008, admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru unele categorii de persoane s-a făcut cu respectarea principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art.16 alin.1 din Constituția României și respectiv cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale (decizia nr.VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 din Codul d e procedură civilă și art.291 din Codul muncii va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.97/F/15 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL, în numele și pentru membri de sindicat, -a, -, ( ), -, Și, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Argeș, județul A, intervenienta în nume propriu, cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpulung, județul A, pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești,--5, județul A și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,cu sediul în B,--3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./7.12.2009
GM/33 ex.
Jud.fond:
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
