Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 20/
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1209 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor și lucrărilor dosarului.
CURTEA,
Prin Sentința civilă nr. 1209, pronunțată la data de 11 iunie 2008 de Tribunalul Mureș, a fost respinsă excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Justiției, de asemenea, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2005 - 07.05.2005, iar pe fond, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, Tribunalul Harghita, Ministerul Justiției și, drept consecință:
- a obligat pârâții la plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, după cum urmează:
- pentru perioada 8 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,5 lei;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,4 lei;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331,2 lei;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 337,8 lei;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 354,7 lei;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 393,7 lei; precum și în continuare pe anul 2008, la valoarea de referință sectorială de 437,04 lei, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
- s-a dispus că sumele mai sus menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului;
- s-au respins restul pretențiilor ca prescrise.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs Ministerul Justiției, care, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare să se constate că pretențiile reclamanților intimați sunt neîntemeiate, acțiunea urmând a fi respinsă.
În primul rând, pârâtul recurent a susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece drepturile acordate reclamanților nu au nici un temei legal, mai mult, a legiferat acordarea unor drepturile salariale neprevăzut de legislația specifică a categoriile profesionale a judecătorilor. nr.OG 137/2000, care a constituit temeiul de drept, atât al cererii de chemare în judecată cât și al hotărârii atacate, a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 281/2008, de către Curtea Constituțională, în măsura în care, din dispozițiile art. 1, 2 și 27, s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În al doilea rând, pârâtul recurent susține că drepturile salariale ale judecătorilor au fost determinate în funcție de valoarea sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorității legislative și executivă. Această valoare a fost corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale.
Acestea erau normele prevăzute de Legea nr. 50/1996, însă prin Legea nr. 347/2003, prin care au fost abrogate dispozițiile nr.OUG 177/2002, și ca urmare indemnizațiile pentru magistrați s-au stabilit pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în Anexa Prin urmare, începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003, nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești, să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică din cadrul autorității legislative și executive.
Reclamanții intimați nu au formulat întâmpinare.
Recursul a fost trimis spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă, ca urmare a declarării neconstituționalității a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, dosarul a fost înaintat Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Reclamanții au solicitat prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâților la plata unor diferențe salariale, constatând că la calcularea veniturilor ce li se cuvin, nu au fost luate în calcul majorarea valorii de referință sectorială, care s-a aplicat unor altor categorii de bugetari.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG 137/2000, considerând că sunt discriminați față de organele puterii legislative și executive.
La rândul său, Tribunalul Mureșa admis acțiunea, constatând de asemenea că au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin.1 și 2 din Constituția României, art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000.
Curtea constată că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției, și a hotărât că dispozițiile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, sunt neconstituționale, în măsura în care din aceste dispoziții s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Deși, potrivit art. 31 alin.1 și 3 din Legea nr. 47/1992, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt obligatorii, Tribunalul Mureș nu a respectat această obligativitate și a făcut aplicarea dispozițiilor cuprinse din nr.OG 137/2000. Prin urmare, în speță, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și nu cel prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, așa cum susține pârâtul-recurent Ministerul Justiției, hotărârea fiind dată cu încălcarea unor dispoziții legale.
Față de cele reținute, în temeiul art. 312 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte hotărârea atacată, respingând integral acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1209 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată.
Respinge integral acțiunea formulată de reclamanți.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 19 Ianuarie 2010, în ședință publică.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
10 exp./16.02.2010
Jud.fond.;
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat