Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2072/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 2072

Ședința publică din data de 14 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

--- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 2110 din 12 august 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale din 17.05.2008, lipsind intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată prin motivele de recurs și respingerea acțiunii ca prescrisă; într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul acordării sumelor reprezentând salariul mediu pe.

Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 9330 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite si neacordate pentru perioada 2004-2007, cu ocazia de Paște și C și reactualizarea sumei conform indicelui de inflație de la data scadenței.

În motivarea acțiunii reclamantul susținut că a fost salariatul la SC SA la Sucursala SA P, raporturile de muncă cu societatea încetând la data de 01.08.2007.

S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamant că, deși contractul colectiv de muncă pe anii 2004 - 2007, prevedea suplimentari salariale de Paști și de C, nu a primit aceste suplimentări, or prevederile art.168 alin.1 din CCM sunt clare și nu lasă posibilitatea unei interpretari ambigue, suplimentările salariale prevăzute cu prilejul și Cului fiind drepturi salariale câștigate și nu pot fi pierdute și desființate prin CCM in urma negocierii cu sindicatul.

În dovedirea actiunii reclamantul a solicitat proba cu acte.

Prin întâmpinare, pârâta SC SA Bai nvocat excepția prescrierii dreptului la acțiune deoarece potrivit disp. art. 283 alin. lit. e Codul muncii cererile în vederea soluționarii unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori ale unor clauze ale acestora, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că drepturile salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003; ulterior la data de 31.08.2007 a emis o notă privind precizarea situației primelor de Paste și C prevazute de art. 168 din Contractul Colectiv de Munca al SC SA.

În dovedirea sustinerilor din intâmpinare, au fost anexate înscrisuri.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2110 din 12 august 2008 respins excepția prescriptiei dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 9330 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate, respectiv prima de Paște și de C pentru perioada 2005, 2006, 2007, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a respins-o, deoarece, după cum rezultă din rezoluția de primire, cererea a fost înregistrată la data de 24.07.2007, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prev. de disp.art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată, potrivit considerentelor ce urmează:

Reclamantul a fost încadrat la societatea pârâtă SC SA B, iar Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004 prevede în cuprinsul art. 168 că, cu prilejul sărbătorilor de Paște si C, angajații SN SA urmează a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA.

Prin alin. 2 al aceluiași articol se prevedea că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Contractele colective muncă pe unitate negociate si aplicabile la nivelul societății pârâte au menținut pe anii 2005 suplimentările salariale prevăzute la alin. al art. 168 din Contractul colectiv de muncă.

Coroborând disp. art. 168 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art. 168 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2005, tribunalul a apreciat că părtile semnatare au înteles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentarilor salariale prevazute de alin. al aceluiasi articol din Contractul Colectiv de muncă și în cuprinsul anilor 2004-2005, suplimentările fiind introduse în salariul de baza al fiecarui salariat numai pentru anul 2003.

Dupa cum rezultă din probele administrate în cauză, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce- reveneau potrivit art. 168 alin.l din Contractul colectiv de muncă, întrucât deși avea obligația, conform Codului Muncii, de a dovedi că a inclus primele de C și de Paște în salariul de bază al angajaților, că nu a făcut dovada plății către reclamant a acestor suplimentari salariale de și Paște pentru perioada 2005.

Faptul că în Nota întocmită de Comisia Paritara SA se menționează că voința comună a părtilor a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, nu înseamnă în mod automat că aceste suplimentări au și fost incluse în salariile de bază, cât timp pârâta nu a facut nici o dovadă în acest sens.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este fondat.

Cu prilejul dezbaterilor, instanța din oficiu a pus în discuție prescripția dreptului la acțiune pentru prima de Paști pentru anul 2005.

Excepția este fondată.

Astfel, acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 24 iulie 2008, iar drepturile bănești pentru prima de Paști 2005 s-au născut în luna aprilie a aceluiași an, situație în care rezultă în mod vădit că pentru suma corespunzătoare solicitată prin acțiune este prescrisă, fiind împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect, instanța de fond admis acțiunea.

În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantului criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prima de Paște 2005 și va respinge acțiunea ca prescrisă pentru această primă și, totodată, va reduce suma la care a fost obligată pârâta către reclamant la 5781 lei reprezentând prime de C 2005-2007 și Paște 2006-2007.

Curtea urmează a menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 2110 din 12 august 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură cu sediul în P,-, județul P și în consecință:

Modifică în parte sentința astfel:

Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru prima de Paște 2005 și respinge acțiunea ca prescrisă pentru această primă.

Reduce suma la care a fost obligată pârâta către reclamant la 5781 lei reprezentând prime de C 2005-2007 și Paște 2006-2007.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Iirevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

- - --- - --- -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Tehnored. TL/SȘ

3 ex./14.11.2008

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2072/2008. Curtea de Apel Ploiesti