Drepturi salariale (banesti). Decizia 2071/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 2071

Ședința publică din data de 14 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

--- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, - - nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 2109 din 12 august 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și domiciliați în P,-,. 4..7,.27, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din 17.05.2008, și intimații-reclamanți și, reprezentat de avocat, conform împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Părțile, având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată prin motivele de recurs și respingerea acțiunii ca prescrisă; într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul acordării sumelor reprezentând salariul mediu pe.

Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

Avocat, pentru intimații-reclamanți și, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâta SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligata pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 5781 lei, sumă reactualizată reprezentând drepturi salariale suplimentare cuvenite și neacordate în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

In motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au fost salariații pârâtei, iar potrivit contractului colectiv de muncă pe lângă salariul lunar erau îndreptățiți la o suplimentare salariala în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, acest drept salarial fiind consfințit de prevederile art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, însă pârâta nu a acordat aceste drepturi în termenul cuvenit, datorând astfel și beneficiul nerealizat, respectiv corecția acestor sume cu coeficientul de inflație.

In dovedirea acțiunii, reclamanții au depus inscrisuri,

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. arătând că suplimentările salariale solicitate au fost negociate și stipulate în anul 2003, așa cum rezultă din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă ce fost renegociat, acestea fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

A mai arătat pârâta, că în anul 2005 s- încheiat un nou Contract Colectiv de Muncă, care spre deosebire de contractele anterioare are nouă formulare, în alin.2 al articolului 168, conform căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", formulare ce păstrează și în continuare în următoarele contracte colective de muncă pentru anii 2006- 2007.

Sub aspectul prescripției extinctive, pârâta a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozitiile art.283 alin.1 lit. din Codul Muncii, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori al unor clauze a acestuia, acțiunea reclamanților avându-și temeiul în nerespectarea dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă, așa încât fiind depășit termenul de 6 luni aceasta este prescrisă.

După administrarea pronatoriilor, prin sentința civilă nr.2109 din 12 august 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției la acțiune invocată de pârâtă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta SC SA, a fost obligată pârâta să plăteasca fiecărui reclamant suma de 5781 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, prima de C pe anul 2005, 2006, 2007 și Paște 2006, 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plătii efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă

termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă, astfel că această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu înscrierile carnetelor de muncă depuse la dosarul cauzei, reclamanții au avut calitatea de salariați ai societății pârâte până la data de 03.05.2006, când raporturile de muncă au încetat în baza disp. art. 55, 56 din Codul muncii.

S-a mai reținut de instanța de fond, că în Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2006 încheiat la nivelul unității pârâte, articolul 168 alin.1, se stipulează dreptul reclamanților de a beneficia " cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SA".

Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 are aceași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților SNP de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. In acest sens, în cuprinsul contractului se aratată că, cu minim 16 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.

Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2004 dispune că " pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ". Același articol, din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

A mai reținut instanța de fond că, din modul de formulare al ambelor variante ale art.168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 rezultă că drepturile prevăzute de art.268 alin.1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003.

Dacă părțile contractante nu intenționau să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajatilor, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 4.

De altfel, salariul de bază mediu la nivel de SA, la care se referă art.168 alin.1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestuia în salariile cuvenite angajatilor în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementată de art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 -2007.

Din adresele nr.405/27.01.2005, 6152/21.11.2005, ce poartă semnătura directorului general al societății pârâte și ștampila acestuia, precum și semnătura președintelui, tribunalul a reținut că salariului mediu brut la nivel de unitate era pentru Paște 2005- 1200 lei, pentru C 2005 - 1350 lei.

A mai reținut tribunalul, că potrivit dispozitilor art.163 din Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit,

astfel că pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturașilor emiși reclamanților pentru lunile în care s-au plătit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu a efectuat-o.

Totodată, tribunalul a reținut că anagajatorul nu a probat nici susținerea că suplimentările prevăzute de art.168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.

Această dovadă putea fi făcută tot cu statele de plată ale salariaților și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiză judiciară în acest scop, date fiind și prevederile art. 286 alin.1 din Codul muncii.

In consecință, tribunalul a apreciat că din actele și lucrările dosarului a rezultat că reclamanții, deși erau îndreptățiți la plata acestor drepturi salariale, nu au primit aceste sume, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflație, pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit de aceștia prin neachitarea la termen a drepturilor salariale cuvenite.

Față de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea așa cum s-a arătat mai sus.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art.168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art.168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Este adevărat că potrivit art.283 alin.1 lit.e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit.c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale,

indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea având în vedere dispozițiile art.168 al.1 din CCM prin raportare la salariul de bază mediu pe SNP SA așa cum a fost el comunicat de recurentă.

Față de aceste considerente, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, totodată, urmând a se lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2109 din 12 august 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și domiciliați în P,-,. 4..7,.27, județul

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 octombrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

- - - - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

3ex./29.10.2008

dosar fond- - Tribunalul Prahova

judecători fond-

-

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 2071/2008. Curtea de Apel Ploiesti