Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2068/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 2068

Ședința publică din data de 14 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

--- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 1728 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul ales la Cabinet avocatură - cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din 17.05.2008, lipsind intimata-reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimata-reclamantă.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA B, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată prin motivele de recurs și respingerea acțiunii ca prescrisă; într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul acordării sumelor reprezentând salariul mediu pe.

Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în cuantum de 8950 lei brut,

sumă actualizată în funcție de indicele de inflație reprezentând suplimentări salariale de Paște 2006-2007 și de C 2005-2007, precum și a cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2002 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.

In cauză s-a administrat proba cu acte.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1728 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC SA, a fost bligată pârâta să plătească reclamantei suma brută de 8950 lei reprezentând c/valoare primă de C pe anii 2005, 2006, 2007 și primă de Paște pe anii 2006 și 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective și totodată, a fost obligată pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit actelor existente la dosar, reclamanta a fost salariata pârâtei în perioada 2005-2007, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paște și

Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.

S-a mai reținut de instanța de fond că din analiza probelor administrate în cauză rezultă că reclamanta a fost salariata pâraâei însă, în perioada 2005-2007 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantei, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.

Faptul că ulterior emiterii contractelor colective de muncă și adreselor din anii 2004-2007 eliberate de către pârâtă s-a întocmit o adresă în cursul anului 2008 în baza căreia se stipulează cuantumul suplimentărilor salariale ce i s-ar cuveni reclamantei în sume mult mai mici decât cele stabilite inițial, nu înseamnă în mod automat că reclamanta are dreptul la încasarea sumelor de bani cu titlu de

suplimentări salariale stabilite în baza adreselor emise de către pârâtă în cursul anului 2008 deoarece, la stabilirea cuantumului acestor sume de bani, se ține seama de drepturile recunoscute de către pârâtă în baza adreselor emise în perioada 2004-2007 care au produs efecte juridice între părți la data emiterii lor și nicidecum de adrese emise de către pârâtă ulterior introducerii acțiunii în scopul diminuării cu rea-credință a drepturilor ce i se cuvin reclamantei în calitate de fostă salariată.

Prin urmare, tribunalul, în baza Contractelor colective sus-menționate și a art.161 și urm. Codul Muncii, a admis acțiunea așa cum s-a arătat mai sus.

Totodată, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art.168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

Este adevărat că potrivit art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit.c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că

începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantei criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma la care a fost obligată pârâta către reclamantă la 5781 lei, și totodată, va menține restul dispozițiilor sentinței.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1728 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul ales la Cabinet avocatură - cu sediul în P,-, județul P și în consecință:

odifică în parte sentința în sensul că reduce suma la care a fost obligată pârâta către reclamantă la 5781 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 octombrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

- - - - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

3ex./29.10.2008

dosar fond- - Tribunalul Prahova

judecători fond-

- - R

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2068/2008. Curtea de Apel Ploiesti