Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.22
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
: -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul ales în Târgu J, str.- -,.3,.3,.23, județul G - la Cabinetul de avocatură, împotriva sentinței civile nr.834 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC "" SA - Membru Grup, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-pârâtă SC "" SA - Membru Grup, avocat din Baroul Prahova, lipsind recurenta-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Avocat pentru intimata-pârâtă SC "" SA - Membru Grup declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația instanței-pârâte că alte cereri nu mai are de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru intimata-pârâtă SC "" SA - Membru Grup, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, iar cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.730/90/03.03.2009, disjunsa la data de 03.03.2009 din dosarul nr-, pe rolul pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții din acel dosar, împreună cu reclamanta, au chemat în judecată pe pârâta SC SA - Membru Grup B, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând cota parte din profitul societății realizat pe anii 2005, 2006, 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată la angajator, respectiv:3.252 lei/salariat pentru anul 2005, 6.959 lei pentru 2006, 6.736 lei pentru 2007;reactualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație; obligarea la plata sumei de 500 euro pe salariat cu titlu de daune morale, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au relatat instanței faptul că în calitate de salariați ai pârâtei aveau dreptul să li se plătească cota parte din profitul societății, așa cum prevede art.139 din CCM pe anul 2005, menținut fără nicio modificare și în contractele pe anii 2006 și 2007, unde se arată: cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu.
Această obligație derivă din prev.art.41 al.2 lit.a si art.42 al.2 lit.din CCM unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, respectiv pe 2007 - 2010, unde se prevede expres că cota parte din profit ce se repartizează salariaților este de până 10% în cazul societăților comerciale și de până 5% în cazul regiilor autonome.
Intimata nu și-a respectat această îndatorire, fiind nevoiți să promoveze prezenta acțiune. De asemenea, s-a mai arătat că în prezent nu exista vreo negociere referitoare la cota de participare la profit ce li se cuvine.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar: extrase din carnetele de muncă, extrase din CCM pe anii 2005 - 2007, extrase din CCM unic la nivel național 2005 - 2007, extrase din rapoartele anuale, cont profit și pierdere.
La termenul de judecată din data de 03.03.2009, instanța, din oficiu, a pus in discuția părților excepția necompetentei materiale a instanței, având in vedere ca reclamanta are domiciliul în satul, comuna Ziduri,jud.
Prin nr.255/03.03.2009, Tribunalul Vâlceaa declinat competenta de soluționare a cauzei în privința reclamantei în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-.
La termenul de judecată din data de 13.04.2009, pârâta, prin apărător, a invocat excepțiile necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău și de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2) ultima liniuță din legea nr. 53/2003 Codul Muncii prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3) lit. p și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită invocate de pârâtă, având în vedere ca excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău este o excepție absolută, reglementată de norme imperative și au fost încălcate prevederile art. 72 din Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, raportate la prevederile art. 249 din Codul Muncii raportate la prev. art. 62,63 și 83 din Legea 24/2000 privind norma de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precum și a principiului "specialia generalibus derogant". Obiectul cererii vizează un conflict de drepturi în sensul art. 67 din Legea 168/1999. Procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială. (Legea 168/1999). Potrivit art. 72 din Legea nr. 168/1999 cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Astfel că în temeiul art. 81 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, solicită admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.
S- invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2) ultima liniuță din legea nr. 53/2003 Codul Muncii prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3) lit. p și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită, motivată pe larg în înscrisurile depuse anterior la dosar.
Prin încheierea din data de 13.04.2009, Tribunalul a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art. 298 alin. 2 ultimă teză din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, excepție invocată de unitatea pârâtă SC SA B, pe temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 6 din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru inadmisibilitate, întrucât este contrară dispozițiilor alin 1 din art. 29, în sensul că nu are legătură cu obiectul cauzei textul a cărui neconstituționalitate fost invocată.
Prin aceeași încheiere, instanța a respins și excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Buzău, având în vedere că în speță este vorba de un litigiu de muncă, iar în conformitate cu prevederile art.284 al.2 Codul Muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la al.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Împotriva încheierii din data de 13.04.2009, pârâta a declarat, în termen legal, recurs.
Prin decizia nr.927/05.05.2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare cu privire la acțiunea reclamantei, prin care a invocat în primul rând, pe cale de excepție, nulitatea cererii de chemare în judecată, prescripția dreptului material la acțiune, prematuritatea cererii de chemare în judecată, inadmisibilitatea cererii reclamantului pe motiv că pretenția dedusă judecății putea fi valorificata, cel mult, pe calea conflictului de interese, nu al celui de drepturi,iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata în privința tuturor capetelor de cerere(acordarea cotei părți din profitul societății și plata daunelor morale).
Reclamanta, după declinarea cauzei la Tribunalul Buzău, nu s-a prezentat în instanță la niciunul din termenele de judecată.
La termenul din data de 12.10.2009, pârâta, prin apărător, a precizat că renunță la toate excepțiile invocate, insistând numai în prescripția dreptului la acțiune în privința cererii de acordare a cotei de profit pe anul 2005, având în vedere că acțiunea a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 14.01.2009.
Prin sentința civilă nr.834 din 12 octombrie 2009 Tribunalul Buzăua admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale reprezentând cota parte de profit aferent anului 2005, s-a luat act de renunțare de către pârâtă la toate excepțiile invocate, s-a respins acțiunea promovată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta SC SA GRUP B în privința tuturor capetelor de cerere.
Pentru a pronunța această, analizând întregul material probator administrat în cauză, s-a pronunțat mai întâi cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anul 2005, excepție pe care a admis-o, pe următoarele considerente:art.283 al.1 lit. C din Codul Muncii arată că se prescriu în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator. In speță, reclamanta solicită acordarea cotei de profit pe anii 2005, 2006 și 2007, însă observam ca acțiunea a fost înregistrata pe rolul instanței la data de 14.01.2009, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani. Din aceste considerente, instanța a constatat prescris dreptul la acțiune privind acordarea cotei de profit pe anul 2005.
Pe fondul cauzei, acțiunea este neîntemeiată, atât în ceea ce privește acordarea cotei de profit, cât și în ceea ce privește plata daunelor morale.
Astfel, cu privire la cota de participare la profit, s-a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Potrivit prevederilor art.139 din CCM, stabilirea cotei de participare la profit, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere trebuie să facă obiectul negocierii cu sindicatul, negocieri care în cazul de față nu au existat, astfel, art.139 CCM creează numai o vocație a salariaților la beneficii patrimoniale raportate la profitul societății.
Clauza dă naștere la un drept al salariaților de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual, și nu la un drept cert de a încasa o sumă de bani cu acest titlu.
Art. 183 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale arată că fondatorii vor participa la profit dacă acest lucru este prevăzut în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, dacă a fost aprobat de adunarea generală extraordinară. În toate cazurile, condițiile participării se vor stabili de adunarea generală, pentru fiecare exercițiu financiar.
În speță, nici în actul constitutiv al societății și nici în Hotărârea AGA nu s-a prevăzut posibilitatea acordării către salariați a unei cote din profitul societății și nici nu au fost direcționate către acționari sume cu această destinație.
Întrucât părțile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariatei să poată fi determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocație, cererea trebuie analizată prin prisma legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului, în sensul că singurul organ îndreptățit să dispună asupra lui este Adunarea Generală a Acționarilor Anterior negocierii sindicat - patronat, trebuie să existe o hotărâre a adunării generale a acționarilor prin care aceștia să determine o anumită cotă parte din profit ce urmează a fi cesionată salariaților, și numai după emiterea unei hotărâri, se poate discuta despre nașterea dreptului.
Faptul ca în CCM pe anii 2005 - 2007 se menționează că salariații ar fi îndreptățiți să încaseze cota de participare la profit, nu înseamnă în mod automat că aceștia au dreptul la cota respectivă, atât timp cât nu sunt îndeplinite cond.prev.de art.137 - 139 din CCM, nefiind suficientă în acest sens înscrierea unor asemenea mențiuni în CCM. Prevederile din CCM încheiate la nivel național sau de ramură au un caracter generic și nu unul concret, ceea ce înseamnă că nu au putut produce efecte juridice directe asupra contractului individual de muncă al reclamantei, în lipsa negocierii între angajator și salariată.
La acestea se adăugă și faptul că societatea pârâtă nu mai este o societate cu capital integral sau majoritar de stat, fiind privatizată. net este cuvenit exclusiv acționarilor, asupra destinației acestuia putându-se dispune doar prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, dată în condițiile respectării legislației privind dreptul acționarilor.
Prin urmare, având în vedere aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
A mai solicitat reclamanta plata sumei de 500 euro cu titlu de daune morale,cerere pe care instanța a respins-o ca neîntemeiata, atâta timp cât nu există nicio dovadă că reclamanta a suferit un prejudiciu de ordin moral. Conform prev.art.269 al.1 din Codul Muncii, așa cum a fost el modificat el prin Legea nr.237/12.07.2007, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Daca cel în cauză dovedește că prestigiul, onoarea, reputația și demnitatea i-au fost afectate, prin măsura luată de angajator, este îndreptățit să solicite daune morale, justificarea lor găsindu-și suport în prejudiciul moral suferit de angajat. Cu privire la întinderea cuantumului despăgubirilor echivalente prejudiciului moral, principiul este acela că reparația trebuie să fie integrală și să acopere și să satisfacă cât mai corect valorile morale lezate. O asemenea operație presupune o doza de aproximare, pentru că este dificil de stabilit o echivalentă între durerea morală și o anumită sumă de bani, astfel încât instanța trebuie să aibă în vedere anumite criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de contestator pe plan psihic și fizic, importanța valorilor morale lezate, mărimea și intensitatea în care au fost lezate și cum au fost percepute consecințele de petent și societate, cum i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În speță, însă, instanța a constatat că reclamanta nu a putut produce dovezi cu privire la justificarea acordării daunelor morale, cu atât mai mult cu cât și acțiunea principală a fost respinsă, motiv pentru care a fost respins și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamanta criticând-o ca netemeinică și nelegală in cauză fiind incidente disp.art.304 pct.9 pr.civilă.
Astfel, arată aceasta, în calitate de salariată a SC SA B, așa cum rezultă din mențiunile din cartea de muncă, avea dreptul să i se plătească cota parte din profitul net obținut in anii 2005,2006 și 2007, așa cum prevede textul art.139 din CCM încheiat pe anul 2005 și menținut fără nici o modificare și în contractele pe anii 2006 și 2007.
In mod greșit, instanța de fond a reținut că nu puteau fi acordate aceste drepturi salariale întrucât părțile nu au negociat nici un criteriu.
După cum rezultă din actul adițional întocmit la data de 12.08.1998 la CCM încheiat la nivel de SNP SA înregistrat sub nr.15928/15.06.1998, părțile au convenit asupra modificării in sensul că "cota de participare a salariaților SNP la profitul anual este de 10 %".
Acest act adițional susține recurenta este semnat atât de sindicate cât și de patronate, condiții în care nu se mai poate susține că nu a existat o negociere și că nu s-a stabilit acordarea acestor drepturi.
Mai mult decât atât, arată recurenta, aceste drepturi salariale au fost acordate o perioada de timp.
Examinând sentința recurata prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate in recurs precum și a dispozițiilor legale incidente în cauza Curtea va reține următoarele:
Pentru a exista dreptul salariaților de a obține o cotă parte din profit, așa cum susține recurenta, este necesar să fi avut loc negocieri intre și, acordarea dreptului să fi fost aprobată de organul societar competent să dispună cu privire la repartizarea profitului, iar dreptul să fi fost dezvoltat, în ceea ce privește aplicarea, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau intr-un act adițional la acesta. Niciuna dintre aceste cerințe legale și contractuale nu a fost îndeplinită, situație în care, în patrimoniul salariaților nu s-a născut dreptul de a solicita cota-parte din profit.
Altfel spus, întrucât dreptul salariaților nu poate fi determinat sau determinabil, este vorba mai mult de o vocație a salariaților care trebuie analizată și prin prisma legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului, in sensul că singurul organ îndreptățit să dispună asupra profitului este AGA.
Trebuie înțeles sub aceste aspect, că anterior oricărei negocieri între patronat și sindicate, trebuie să existe o hotărâre a adunării generale a acționarilor prin care aceștia să determine o anumită cotă parte din profit ce urmează a fi cesionată salariaților și, numai după emiterea unei hotărâri, se poate discuta despre nașterea dreptului.
Faptul ca în CCM pe anii 2005 - 2007 se menționează că salariații ar fi îndreptățiți să încaseze cota de participare la profit, nu înseamnă în mod automat că aceștia au dreptul la cota respectivă, atât timp cât nu sunt îndeplinite cond.prev.de art.137 - 139 din CCM, nefiind suficientă în acest sens înscrierea unor asemenea mențiuni în CCM. Prevederile din CCM încheiate la nivel național sau de ramură au un caracter generic și nu unul concret, ceea ce înseamnă că nu au putut produce efecte juridice directe asupra contractului individual de muncă al reclamantei, în lipsa negocierii între angajator și salariată.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să constate că în cauza nu sunt incidente disp.art.304 pct.9 pr.civilă, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală sub toate aspectele, asfel că în temeiul disp.art.3041corob. cu disp.art.312 pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul ales în Târgu J, str.- -,.3,.3,.23, județul G - la Cabinetul de avocatură, împotriva sentinței civile nr.834 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC "" SA - Membru Grup, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
--- - - - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.4 ex./27.01.2010
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
G
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
