Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2259/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.2259
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.603 din data de 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în comuna, sat, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA B reprezentată de avocat - din Baroul d e Avocați P, lipsind intimatul reclamant.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat - depune la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară și copia adreselor nr. 1154/28.02.2003 și 1453/14.03.2003 emise de SNP SA, a deciziei nr. 122 emisă de Sucursala Târgoviște la data de 21.03.2003, adresa nr. 2412/1998 și declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat -, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, criticând sentința primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică.
Prima de Paște și sumele cuvenite cu titlu de aprovizionare toamnă-iarnă au fost introduse în salariul de bază, urmând regula indexărilor, așa cum rezultă din decizia nr. 230/1998.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și înlăturarea obligației de plată a sumelor reprezentând primă de Paști și aprovizionare toamnă-iarnă, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 5508/120/28.10.2008 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata suplimentarilor salariale reprezentând Prima de C, de Paște și pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru perioada anterioară disponibilizării sale, intervenită în data de 22.06.2007.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul societății pârâte până la data de 22.06.2007, iar în aceasta calitate nu i-au fost plătite de către angajator suplimentele salariale solicitate.
Cererea nu a fost întemeiata în drept, iar la aceasta reclamantul a anexat cartea de muncă, în copie xerox.
Pârâta SC SA nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar: extrase din pe anii 2003, 2005, 2006, 2007, 2008, act adițional la pe anul 2008.
Prin sentința civilă nr. 603 pronunțată la data de 5 martie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta B și a obligat intimata să plătească reclamantului suplimentările salariale de C pentru anii 2005 și 2006 și prima de Paști pentru anii 2006 - 2007.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în fapt că reclamantul a fost angajatul SC SA până în data de 22.06.2007, astfel cum rezultă din cartea de muncă depusă de acesta la dosar.
Potrivit art. 168 alin.1 din /2003 salariații SNP SA urmau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, în alin. 2 făcându-se precizarea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
În /2005, art.168 alin.2 a fost modificat în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, menținându-se prevederile alin.1.
Aceeași concluzie reiese și din interpretarea art.168 alin.1 și 2 din CCM 2006, 2007, întrucât numai drepturile salariale suplimentare pentru anul 2003 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii 2005- 2007 nu ar mai fi avut nici un motiv să le prevadă la art.168 alin.1 în contractele colective încheiate pentru această perioadă.
Mai mult, salariul de bază mediu pe SA la care se referă art.168 alin.1 din CCM nu este același în fiecare an, pentru a se susține de către angajator, care nu a făcut nici o dovadă în acest sens, că suplimentările salariale cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art.168 alin.1 din CCM 2004 - 2005.
Potrivit art. 9 din CCM interpretarea clauzelor din Contractul colectiv de muncă se face prin consens și în caz contrar, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului.
Făcând aplicarea acestui articol al contractului colectiv de muncă, precum și a art.168 din CCM 2005 -2007 și având în vedere argumentele prezentate, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a suplimentărilor salariale de C pentru anii 2005 și 2006 și prima de Paști pentru anii 2006 - 2007.
In ceea ce privește suplimentarea salarială, reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în alin.3 al aceluiași articol se prevede că această suplimentare salarială va fi introdusă în salariul de bază după un mod calcul ce va face obiectul unui act adițional.
În CCM la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevăzut în art. 168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, aceleași mențiuni fiind efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.
În CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate nu se mai face nici un fel de mențiune nici în ce privește acordarea acesteia, nici în ce privește includerea în salariul de bază și la fel în pe anii 2006 și 2007. Se poate, prin urmare, concluziona că în privința suplimentărilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă intenția părților a fost aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor.
În ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură, trebuie observat că acesta a intrat în vigoare la data de 15.02.2006, nefiind aplicabil în anul 2005. In art. 176 din acest CCM se prevede dreptul salariaților la suplimentul salarial pentru luna octombrie, însă se menționează faptul că acest drept se acordă în condițiile și criteriile stabilite la nivel de societate.
Este adevărat că potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, însă în speță, suprimarea acestor drepturi din CCM încheiate la nivel de unitate a fost consecința includerii acestor drepturi în salarii, clauza fiind prevăzută în mod expres în CCM la nivel de ramură, fiind greu de crezut că la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate s-ar fi putut omite includerea unor prevederi care acordau drepturi substanțiale salariaților.
Eliminarea acestor prevederi poate fi justificată doar prin recunoașterea tacită de către sindicate cu ocazia negocierii CCM la nivel de unitate, a faptului că societatea nu mai datorează aceste drepturi, fiind incluse în salariu. Pentru aceste argumente, tribunalul a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere, admițând în parte acțiunea și obligând societatea pârâtă să plătească reclamantului suplimentările salariale de C pentru anii 2005 și 2006 și prima de Paști pentru anii 2006 - 2007.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a constatat prescrisă acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2007 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că nu s-a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect nu a constatat intervenită prescripția, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamanților, nici aici criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost acordat așa cum a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile, motiv pentru care în temeiul art. 304, 3041și 312 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.603 din data de 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în comuna, sat, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red. /VA
4 ex./7.12.2009
f- Trib.
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
