Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 27
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtaSA, cu sediul în mun. B, sector 1, Calea nr. 239, prin reprezuentanții săi legali, împotrivaîncheierii de ședințădin7 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat care substituie pe avocat, pentru pârâta recurentă, lipsă fiind reclamantul intimat Bulgariu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru pârâta recurentă, referindu-se la motivele precizate în scris, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 06.01.2009, rec1amantul Bulgariu a cerut în contradictoriu cu pârâta, obligarea acesteia la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea cotei de gaz de 4000 mc / an, aferentă anilor 2005, 2006, 2007 și 2008, actualizată cu rata de inflație la data plății și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat prevederile art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze care prevede că salariații agenților economici nominalizați în anexa nr. 1 pct. b, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaz stabilită la 4.000 mc gaz anual prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității până în anul 1997.
În drept acesta a invocat dispozițiile art. 67 litera b din Legea nr. 168/1999, art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, art. 178 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 1995 și 1997.
Prin cererea aflată la fila 47 dosar Tribunal A, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2, ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit. p și art. 79 alin. 1 din Constituția României revizuită.
În motivarea excepției pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea".
Totodată aceasta a invocat că dispozițiile art. 284 din Codul muncii care prevăd: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedura civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul" vin în contradicție cu prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Aceasta a mai susținut că otrivit p. art. 73 din Constituția revizuită (2003), fost art. 72 în Constituția din 1991, regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială, sunt reglementate prin lege organică. Din acest punct de vedere Legea nr. 168/19991privind soluționarea conflictelor de muncă, este lege organică specială, iar Legea nr. 53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este lege.organică dacă cvorumul a fost cel prevăzut în art. 74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun.
Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice, prin urmare au forță juridică egală, urmează să vedem dacă Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art. 298 alin. (2) din Codul muncii, sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contare". Această ultimă liniuță din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o "abrogare implicită" ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădita neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii, iar nu pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești /exces de putere.
Pârâta a arătat totodată că după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Acest mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerența sistemului legislativ, cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat, nepermițând judecătorului să legifereze expres unde legiuitorul a tăcut implicit, adică acolo unde ar fi operat "abrogarea implicită", judecătorul să constate acest lucru deși nu este legiuitor. Inexistența abrogării implicite în sistemul de drept intern rezultă din analiza comparativă a textului legal anterior Legii nr. 24/2000.
Astfel, conform dispozițiilor art. 88 din Decretul nr. 16/1976 privind aprobarea Metodologiei generale de tehnică. legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative: "În proiecte trebuie să fie identificate toate dispozițiile legale contrare noii reglementări și să se prevadă expres abrogarea lor. Actele normative prevăzute a se abroga, total sau parțial, vor fi menționate în ordine cronologică, începând cu legile și decretele.
Abrogarea poate fi dispusă numai printr-un act de același nivel sau de nivel superior.
În mod excepțional, în cazul în care, datorită complexității reglementarilor, nu ar putea fi indicate toate dispozițiile legale contrare, se va putea adăuga, la sfârșitul enumerării actelor normative abrogate direct, formula de abrogare generică "și orice alte dispoziții contrare".
Cu alte cuvinte, abrogarea generică - indirectă a constituit o modalitate cu caracter excepțional, dar legală, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 16/1976. După apariția Legii nr. 24/2000 această modalitate de abrogare nu a mai fost reglementată, ea nemaiputând produce efecte juridice câtă vreme textul care o reglementa a fost el însuși abrogat. În aceste condiții, dispozițiile Codului muncii trebuiesc interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 24/2000:
"(2) Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi ( ale Legii nr. 24/2000) precum și cu principiile ordinii de drept".
Conform art. 15 din Legea nr. 24/2000 pentru evitarea paralelismelor:
"(1) În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. (în cazul dedus judecății art. 72 din Legea nr. 168/1999 și art. 284 Codul muncii ).
"Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere." (în cazul dedus judecății art. 249 din Codul muncii, care trimite la legea specială privind soluționarea conflictelor de munca, respectiv Legea nr. l68/1999).
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale de mai sus au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului respectiv în jurisprudența Curții Constituționale. În acord cu jurisprudența mai sus menționată, legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Unedic Frantei, 20153/04, 18 decembrie 2008), să evite paralalelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Katz Romania, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Santos Pinto vs. Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008). Soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanță (curte de apel) asupra aceleiași chestiuni încalcă articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 1 alin. 5 din Constituția României dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie. Textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant respectiv din poziția acestui articol în cadrul Constituției, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare, adică Parlamentul României.
lex non distinquit nec nos distinquere debemus. Din moment ce legiuitorul constituant nu și-a desemnat în mod expres destinatarii acestor prevederi legale este evident faptul că acest articol este de generală aplicație, adică inclusiv Parlamentului.
Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nici o autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
În acest sens, art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative dispun" (1) Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementari de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială. [...]
(3) În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora".
(4) Dacă o normă de nivel inferior, cu același obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligație îi revine autorității care a emis prima actul".
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Codul muncii (art. 298 alin. 2 ultima liniuță) nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Prin încheierea din data de 7.09.2009 Tribunalul Suceavaa respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 din Codul muncii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, dispozițiile art. 298 alin. 2 din Codul muncii au mai făcut anterior obiectul unui control de constituționalitate, la sesizarea aceleiași părți și cu aceeași motivare, Curtea Constituțională respingând ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, prin decizia nr. 1017 din 7.07.2009 publicată în Of. nr. 567 din 14.08.2009.
În aceste condiții, sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra aceleiași norme, ar încălca prevederile art. 6 alin. 1 din CEDO, în sensul că, determinând respingerea judecății, ar duce la depășirea termenului rezonabil de soluționare a unei cauze, iar scopul urmărit ar fi îndoielnic, mai ales în condițiile în care aceeași excepție, invocată de aceeași parte și cu aceeași motivare, a fost anterior respinsă.
În același mod s-au încălcat și prevederile art.286 Codul muncii care prevăd că litigiile de muncă se judecă cu celeritate.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal, pârâta,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat în esență că, deși condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a unor prevederi legale erau îndeplinite, în mod nelegal instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției.
Deosebit de aceasta recurenta a reiterat motivele de neconstituționalitate invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 din Codul muncii.
Analizând încheierea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea constată neîntemeiat recursul.
Dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prevăd că:
(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.
Așadar, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate, așa cum se desprind din textul legal invocat, pe scurt, ar fi: excepția să fie ridicată în fața instanței judecătorești, să aibă ca obiect prevederi cuprinse în legi, în ordonanțe de guvern, respectiv în ordonanțe de urgență ale guvernului, să aibă în vedere prevederi legale ce nu au mai fost anterior declarate neconstituționale și prevederile legale să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
La o analiză formală, aceste condiții apar ca fiind îndeplinite, legea prevăzând că nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate numai prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Însă, nu trebuie a se face abstracție și a se pierde din vedere scopul pentru care legiuitorul a creat acest procedeu, de control posterior (după intrarea în vigoare a legii) al constituționalității legilor și anume acela de a se putea verifica conformitatea unei legi sau ordonanțe cu legea fundamentală.
Or, în speță, pârâta Bam ai invocat anterior excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță Codul muncii raportat la art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României, cu aceeași motivare, în mai multe cauze, iar Curtea Constituțională, conexând aceste cauze, a respins ca inadmisibilă excepția, prin decizia nr. 1017 din 7.07.2009 publicată în Of. nr. 567 din 14.08.2009.
A reținut că, întreaga motivare a excepției se referă la modul de interpretare și aplicare în timp a două legi organice, și anume Codul muncii și Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Or, problemele ce țin de aplicarea legii în timp, respectiv luarea deciziei asupra incidenței în cauză a unor texte de lege, revin instanței de judecată, potrivit art. 126 alin. 1 din Constituție și nu instanței de contencios constituțional.
Eventualele necorelări între dispozițiile Legii nr. 168/1999 și cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate și nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul neconstituționalității unor reglementări.
Într-adevăr, nici instanța de fond și nici cea de recurs nu pot face aprecieri asupra conformității unei legi organice cu constituția, limitându-se în situația invocării unei excepții de neconstituționalitate la a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Însă, așa cum am arătat mai sus, această verificare nu se poate face în abstract, fără a se ține seama de spiritul și scopul legii nr. 47/1992, astfel că, atât timp cât aceeași parte și cu aceeași motivare a mai invocat anterior aceeași excepție iar Curtea Constituțională s-a pronunțat o nouă sesizare a instanței constituționale, chiar dacă ar fi legitimă, ar fi disproporționată față de scopul urmărit.
În această ordine de idei, dacă s-ar sesiza Curtea Constituțională, deși s-a mai pronunțat anterior pe aceeași excepție invocată de aceeași parte și cu aceeași motivare, judecata cauzei ar fi suspendată până la soluționarea acesteia și astfel s-ar încălca dispozițiile art. 6 alin. 1 din CEDO, care presupune ca soluționarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil, iar procedurile să nu dureze mai mult decât este necesar.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie interpretate potrivit scopului urmărit de legiuitor, care în nici un caz nu a fost acela de a se tergiversa judecata, ci doar acela a verificării conformității legii organice cu legea fundamentală, verificare ce în speță s-a realizat.
Pentru aceste considerente, constatând legală și temeinică încheierea recurată, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII.
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtaSA, prin reprezentanții săi legali, împotrivaîncheierii de ședințădin 7 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond ,.
Tehnodact.,Ex. 2 / 12.02.2010
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
