Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 4/CM
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
1. pârâtaCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 și
2. chematul în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T,
împotriva sentinței civile nr. 1612 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, cu sediul în T,-, județul T și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor anticorupție și spor vechime procuror financiar).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru. Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și finanțelor prin T este declarat la data de 23 noiembrie 2007, hotărârea recurată fiindu-i comunicată acestei părți la data de 7 noiembrie 2007, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului de către chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin T având în vedere că hotărârea recurată i-a fost comunicată acestei părți la data de 7 noiembrie 2007 iar recursul a fost formulat la data de 23 noiembrie 2007, cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de dispozițiile art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Totodată, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și, luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Reclamantul a chemat în judecată Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor rezultate din neacordarea drepturilor salariale reprezentând sporurile de 30% și respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, calculate pentru perioada aprilie 2002 - aprilie 2004 și respectiv mai 2004 - 31 iulie 2005, despăgubiri actualizate cu rata inflației.
De asemenea, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile echivalente valoric cu sporul de vechime ce nu i-a fost acordat începând cu data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 și până la data de 31 iulie 2005, actualizată cu rata inflației.
S-a precizat că până la data de 31 iulie 2005, reclamantul a avut calitatea de magistrat, procuror financiar pe lângă Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi T iar prin decret președințial, a fost numit magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, în baza nr.OUG 53/2005.
Prin art. 28 din nr.OUG 43/2002 (în vigoare de la 15 aprilie 2002) privind Parchetul Național Anticorupție, s-a prevăzut pentru procurorii care efectuează urmărirea penală a infracțiunilor de corupție și cei care participă la completele specializate de judecarea acestor fapte, un spor de 30% din indemnizația brută lunară, spor ce a fost majorat la 40% prin nr.OUG 24/2004 (în vigoare de la 1 mai 2004).
Legiuitorul a justificat acordarea acestor sporuri de necesitatea intensificării luptei împotriva corupției și a instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea instituțiilor specializate în combaterea infracțiunilor de corupție.
Ulterior, aceste sporuri au fost extinse și la magistrații cu funcții de conducere în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte, precum și la procurorii
Reclamantul consideră că ar fi trebuit să beneficieze de astfel de sporuri, deoarece în toată această perioadă a instrumentat cauze de competența Curții de Conturi și a participat în calitate de procuror de ședință la judecarea cauzelor în cadrul Colegiului jurisdicțional și ulterior la Tribunalul Tulcea, Secția contencios - administrativ și fiscal.
De asemenea, a avut în vedere și faptul că atât potrivit Legii 92/1992 cât și a Legii 303/2004, procurorii financiari au fost asimilați magistraților, iar perioada cât o persoană a avut calitatea de procuror financiar este recunoscută ca vechime în magistratură.
Pentru perioada de după 1 august 2005, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, i s-a recunoscut dreptul la acest spor, în fapt, aceste sporuri au și fost încasate de reclamant.
Cele două ordonanțe de guvern de acordare a sporurilor contravin principiului nediscriminării consacrat de art. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005, constatat existența unei discriminări directe și a recomandat Ministerului Justiției să inițieze un proiect de lege în vederea eliminării situației de inegalitate evidentă dintre diferite categorii de magistrați creată prin aplicarea nr.OUG 43/2002 și nr.OUG 24/2004, măsură finalizată prin intrarea în vigoare la data de 1 aprilie 2006 nr.OUG 27/2006.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, magistrații nu au mai beneficiat de sporul de vechime în muncă.
Colegiului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. FN din 6 iulie 2006 constatat existența unei discriminări generate de neacordarea sporului de vechime în muncă.
Întrucât prejudiciul suferit prin discriminare a rezultat din neacordarea sporului de vechime în muncă, apreciază că metoda echitabilă de calcul a acesteia este calcularea lui la nivelul sporului care nu i-a fost acordat.
Mai pretinde reclamantul că dreptul său la acțiune nu s-a prescris, întrucât potrivit art. 21 alin. 2 din nr.OG 137/2000, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data de la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Întrucât reclamantul a luat cunoștință de existența discriminării atunci când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat-o printr-o hotărâre cererea sa este formulată în termen.
În apărare, Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a arătat că înțelege să invoce excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea, invocând dispozițiile art. 69 din Legea nr. 168/1999 în care se prevede: "Nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul prezentei legi, conflictele dintre unitățile și persoanele care-și desfășoară activitatea în temeiul altor raporturi de muncă decât contractul individual de muncă".
Mai mult decât atât, chiar reclamantul recunoaște în cuprinsul cererii de chemare în judecată că solicită, nu acordarea drepturilor salariale constând în spor de vechime și spor de 30%, respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, ci "despăgubiri echivalente" cu acestea invocând dispozițiile art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Prin urmare, consideră că este inadmisibilă calificarea acestei acțiuni ca fiind un conflict de muncă, precum și soluționarea sa de către Tribunalul Tulcea.
S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Conturi a României.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii precizând că până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta, reclamantul nu a făcut vreo sesizare cu privire la așa numita discriminare constând în neacordarea sporului de vechime în muncă și a sporului de 30%, respectiv 40% din indemnizația de încadrare lunară.
Învederează instanței de judecată că niciun procuror financiar din cadrul Curții de Conturi a României nu a fost beneficiarul acestor drepturi salariale, ceea ce demonstrează în plus că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor discriminate în raport cu aceeași categorie de salariați.
Curtea de Conturi a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect obligarea Curții de Conturi a României la plata sporului de vechime în muncă și a sporurilor de 30% și respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară aferente perioadei aprilie 2002 - 31 decembrie 2004, având în vedere dispozițiile art. 1, coroborate cu cele ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, care prevăd că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.
În ce privește cererea de acordare a sporului de vechime, pârâta arată că prin abrogarea dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 50/1996, judecătorii și procurorii financiari nu mai beneficiau de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați, printre care se regăsea și art. 33 din acest act normativ referitor la acest spor.
Prin nr.OUG 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 18 octombrie 2000, indemnizația, ca unică formă de remunerare, s-a extins și pentru controlorii financiari.
Aceasta înseamnă că, din anul 2000, din momentul intrării în vigoare a nr.OUG 160/2000, în ceea ce privește judecătorii, procurorii și controlorii financiari, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 50/1995 referitoare la sporul de vechime în muncă devin inaplicabile.
Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul în care se admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant, Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare privind plata despăgubirilor bănești ce fac obiectul acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1612 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admisă acțiunea promovată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, formulată de pârâta Curtea de Conturi a României.
A fost obligată pârâta Curtea de Conturi a României la plata către reclamant despăgubirilor constând în drepturi salariale, reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada aprilie 2002 - aprilie 2004 și a despăgubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada mai 2004 - 31 iulie 2005, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta Curtea de Conturi a României la plata către reclamant a despăgubirilor echivalente valoric cu sporul de vechime în muncă cuvenit pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 31 iulie 2005, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile necesare achitării sumelor la care a fost obligată pârâta către reclamant.
A fost respinsă excepția privind necompetența materială a instanței, ca nefondată.
A fost respinsă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Conturi a României ca nefondată.
A fost respinsă excepția privind prescrierea dreptului la acțiune, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Așa după cum rezultă din copia carnetului de muncă aflată la dosarul cauzei, reclamantul a îndeplinit în perioada 1 aprilie 1994 - 3 august 2005, funcția de procuror financiar în cadrul Curții de Conturi
Începând cu data de 26 iunie 1996, salarizarea judecătorilor și a procurorilor financiari s-a făcut conform Legii nr. 50/1996.
Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 50/1996, așa cum a fost modificată prin nr.OG83/2000 și art. 3 alin. 1 din nr.OUG 177/2002, magistrații au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor la care aceștia funcționează și vechimea în magistratură.
Prin art. 11 din nr.OUG 177/2002, s-a stabilit totuși că: "pentru judecarea infracțiunilor de corupție" judecătorii din completele specializate primesc un spor de 30% din indemnizația brută lunară.
De asemenea și procurorii, "pentru participarea la ședințele de judecată" ale respectivelor complete, au primit acest spor, în temeiul aceluiași text legal.
Astfel, prin nr.OUG 43/2002, intrată în vigoare la 11 aprilie 2002, privind Parchetul Național Anticorupție și nr.OUG 24/2004, în vigoare de la 30 aprilie 2004, privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției (art. 28), s-a instituit o majorare a venitului salarial, prin sporul de 30% care, ulterior, (prin nr.OUG 24/2004) a devenit 40% din indemnizația de încadrare lunară, pentru judecătorii care compun complete specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție.
De asemenea, de aceeași majorare a venitului salarial, prin acordarea sporului de 30% și, respectiv, de 40% au beneficiat și procurorii din cadrul Parchetului Național Anticorupție.
Legiuitorul a justificat acordarea acestui spor de necesitatea intensificării neîntârziate a legilor împotriva fenomenului corupției și a instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea instituțiilor specializate în combaterea infracțiunilor de corupție.
Prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 Consiliului Național pentru Combaterea discriminării, s-a constatat existența unei discriminări directe potrivit art. 2 alin. 1 și 2 din nr.OG 137/2000, fiind în deplin acord cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, pe plan național acest principiu fiind consacrat prin nr.OG 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin decizia nr. 447 din 15 septembrie 2005, Curtea Constituțională a statuat că numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului de activitate pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror elemente specifice.
Legea organică în materia raporturilor de muncă, nr. 53/2003, prin art.5, consacră același principiu constituțional al egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Potrivit art. 3 din același act normativ, constituie discriminare directă, actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute la alin. 2 care au ca scop acordarea, neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Prin legea organică, tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile, între care dreptul la plata egală.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de actul normativ, persoanele îndreptățite au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
În speță, prin instituții abilitate s-a statuat asupra discriminării directe pentru magistrații aflați în situații identice, sub raportul naturii și volumului de activitate, importanței și riscurilor muncii și a criteriilor incoruptibilității, intensificării luptei împotriva corupției, care, în esență, înseamnă același scop cu aplicații diferite și total discriminatoare.
În consecință, în temeiul textelor de lege invocate, instanța de fond a obligat pârâta Curtea de Conturi a României la plata către reclamant a despăgubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada aprilie 2002 - aprilie 2004 și a despăgubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada mai 2004 - 31 iulie 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Cu privire la capătul cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor echivalente valoric cu sporul de vechime în muncă, cuvenit pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 31 iulie 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, instanța a reținut următoarele:
Până la apariția și aplicabilitatea nr.OG 83/2000, reclamantul a avut beneficiul integral și procentual al sporului de vechime în muncă, aceasta și
prin interpretarea corectă a normelor cuprinse în art. 88 din Legea nr. 1/1970, modificată și, în prezent, abrogată prin Legea nr. 53/2003.
Sporul de vechime are un caracter permanent și obligatoriu, singura cerință obligatorie privind posibilitatea acordării acestuia fiind îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă cu reținerea perioadelor, condițiilor și procentelor evidențiate expres și diferențiat și în nr.HG 281/1993 - art. 7 și următoarele.
În cuprinsul nr.OG 83/2000 nu există nicio prevedere care în mod expres să dispună înlăturarea existenței dreptului la sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci doar una referitoare la inaplicabilitatea acestui spor pentru această categorie profesională, astfel că există în continuare obligația stabilirii indemnizației lunare pentru reclamant cu includerea sporului procentual de vechime în muncă, acest drept salarial regăsindu-se și în art. 8 din acest act normativ.
În aceeași ordine de idei, nu se poate considera că nr.OG 83/2000 a abrogat dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 întrucât textul prin care se dispune încetarea aplicabilității sporului de vechime pentru magistrați este un text complementar și nu unul contrar legii.
Astfel, prin aplicarea greșită a art. 33 din Legea nr. 50/1996 și a nr.OG 83/2000 s-au încălcat principiile nediscriminării și al egalității în fața legii precum și al egalității în drepturi, defavorizând magistrații în raport cu bugetarii și în mod deosebit cu personalul auxiliar din justiție, creându-se o discriminare după criteriul categoriei sociale.
Inechitatea este cu atât mai evidentă în cazul magistraților care au o vechime în magistratură mai mică, însă, au totuși o vechime considerabilă în muncă prin desfășurarea de diverse activități în alte domenii, anterior numirii în magistratură.
Prin neacordarea sporului de vechime au fost încălcate dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Au fost încălcate prevederile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern, potrivit cărora: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii".
Existența clară a unei discriminări cu privire la problema în discuție a fost recunoscută chiar și de autoritatea legislativă a României, prin adoptarea Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea nr.OUG 27/2006, intrată în vigoare la 12 martie 2007, care, prin art. 41acordă din nou sporul de vechime în muncă de 5 - 25% pentru magistrați.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată, poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun.
Cum despăgubirea trebuie să fie efectivă și completă și să acopere și prejudiciul produs prin beneficiul nerealizat ca urmare a neplății, ea trebuie să cuprindă obligatoriu sporul de vechime neacordat și actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a obligat pârâta Curtea de Conturi a României la plata către reclamant a despăgubirilor echivalente valoric cu sporul de vechime în muncă cuvenit pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 31 iulie 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice a fost admisă, date fiind dispozițiile art. 35 din Legea nr. 500/2004, conform cărora acest minister, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor, pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
De asemenea, s-au avut în vedere prevederile art. 15 din nr.HG 83/2000, conform cărora toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat.
Cu privire la excepția privind necompetența materială a instanței s-a apreciat că este nefondată deoarece, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 1 pct. 2 din Codul muncii, conform cărora acest act normativ se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale.
Având în vedere că discriminările constatate au avut loc în cadrul raportului juridic de muncă și că au fost produse de către angajator, litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de muncă.
Întrucât pârâta Curtea de Conturi a României are calitatea de ordonator principal de credite, instanța de fond a respins excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive, ca nefondată.
Cu privire la excepția privind prescripția dreptului la acțiune, s-a avut în vedere că art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată poate să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Reclamantul a luat cunoștință de existența discriminării, la data pronunțării Hotărârii nr. 185 din 22 iulie 2005 și a Hotărârii din data de 6 iulie 2006 ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, nu au fost în opinia instanței niciodată abrogate ci s-a înlăturat doar aplicabilitatea lor, aspect care nu afectează însăși existența dreptului, ci realizează mai degrabă o suspendare a exercitării acestuia, astfel că excepția este nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ce privește recursul declarat de Ministerul Economieiși Finanțelor,Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării acestuia, excepție pe care a admis-o având în vedere depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 80 din Lega nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Astfel, hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentului la data de 7 noiembrie 2007 iar recursul a fost înregistrat la instanță la data de 23 noiembrie 2007 cu toate ca termenul de declarare a acestuia se împlinea la 19 noiembrie 2007.
Recurenta Curtea de Conturi a României, formulează următoarele critici:
- Instanța a constatat că reclamantul este persoană discriminată cu toate că până la încetarea raporturilor de muncă cu această instituție, reclamantul nu a făcut vreo sesizare cu privire la așa numita discriminare constând în neacordarea sporului de vechime sau a sporului de 30%, respectiv 40%.
Reclamantul nu se poate prevala în obținerea sumelor solicitate de dispozițiile unei hotărâri a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care nu are puterea unei legi, în detrimentul unor acte normative care cuprind reglementari imperative cu privire la salarizarea procurorilor financiari.
Procurorii financiari din cadrul Curții de Conturi nu au atribuții în ce privește cercetarea, urmărirea și judecarea faptelor de corupție, competențele acestora fiind stabilite prin Legea nr. 94/1992 cu modificările ulterioare.
Sporul de 40% solicitat pentru perioada mai 2004 - iulie 2005 nu se datorează reclamantului deoarece acesta a îndeplinit funcții de execuție de specialitate, specifice Curții de Conturi, neavând calitatea de magistrat în acea perioada și nici de beneficiar al acestui drept salarial.
- Greșit s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 prevede ca dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.
De asemenea și art. 283 lit. c din Legea nr. 53/2003 arată că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor despăgubiri către salariat precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator.
În raport de data introducerii acțiunii, dreptul la acțiune al reclamantului pentru plata sporului de 30% este prescris, iar repunerea în termen este o măsură excepțională recunoscută doar atunci când sunt motive obiective temeinic justificate.
- Sporul de vechime în muncă nu este datorat reclamantului deoarece, prin abrogarea dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 50/1996 judecătorii și procurorii financiari nu mai beneficiau de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați.
Din momentul intrării în vigoare a nr.OUG 160/2000 dispozițiile art. 8 din Legea nr. 50/1995 referitoare la sporul de vechime devin inaplicabile.
Pentru toate aceste motive recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacată în senul respingerii acțiunii ca nefondată.
Intimatul reclamant nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la recursul de față.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate de și de materialul probator administrat, Curtea constată ca recursul declarat de Curtea de Conturi a României este în parte întemeiat.
În raport de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va analiza cu prioritate motivul de recurs prin care recurenta critică sentința instanței de fond prin prisma greșitei soluționări a excepției referitoare la prescripția dreptului la acțiune, atât cu privire la plata sporului de 30-40% cât și în ce privește plata contravalorii sporului de vechime.
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și cel care răspunde de ea.
De asemenea, art. 21 alin. 2 din nr.OG 137/2000 dispune:
"Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
Dispozițiile legale mai sus citate sunt în concordanță cu reglementarea cuprinsă în art. 283 din Codul muncii care stabilește că: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat ".
Fiind un drept de natură salarială discriminarea s-a săvârșit lunar prin neacordarea acestor sporuri.
Prin urmare, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste pretenții se stinge printr-o prescripție deosebită ce se împlinește lunar.
Data "luării la cunoștință" nu este data la care reclamantul a aflat de Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării deoarece discriminarea invocată a fost unala vederece decurgea din interpretarea și aplicarea actului normativ în discuție, astfel că reclamantul putea să-și dea seama mai ușor că trebuie să intenteze acțiunea în justiție ce are ca obiect repararea pagubei.
Din perspectiva calculării termenului de 3 ani de zile prevăzut de art. 21 alin. 2 din nr.OG 137/2000, modificat prin Legea 324/2006 - care dispune că acesta se calculează în mod diferit "de la data săvârșirii faptei" - când discriminarea este la vedere sau "de la data când partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" - când actul discriminatoriu nu era ușor de depistat - există o diferențiere de tratament, deoarece este vorba de două categorii distincte de reclamanți.
În aceste condiții, în raport data introducerii acțiunii, prevederile legale invocate și considerentele enunțate mai sus, Curtea urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Curtea de Conturi a României pentru toate pretențiile anterioare datei de 17 iulie 2004 și va respinge ca prescrise aceste drepturi.
Pe fondul cauzei, pentru perioada neprescrisă, instanța va analiza distinct criticile recurentei, în funcție de drepturile pretinse de reclamant.
În ce privește sporul de 30% respectiv 40% (pe perioada neprescrisă, respectiv după data de 17 iulie 2004), Curtea constată că reclamantul nu este îndreptățit la plata acestor drepturi și nu este vorba de o discriminare în sensul nr.OG 137/2000, atâta vreme cât acesta nu avea calitatea de magistrat.
Hotărârea nr. 185/2005 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu îi este opozabilă recurentei deoarece aceasta nu a fost supusa investigării pentru fapte de discriminare săvârșite față de angajații săi prin neplata unor drepturi de natură salarială.
Nici instanța nu poate constata fapta discriminatorie imputată recurentei atâta vreme cât cele 2 acte normative în temeiul cărora reclamantul se consideră îndreptățit să solicite plata despăgubirilor, nu privesc categoria profesională a procurorilor financiari.
Astfel, atât nr.OG 177/2002 cât și nr.OUG 24/2004 atribuiau un spor de 30% și respectiv de 40% procurorilor din cadrul Parchetului Național Anticorupție, judecătorilor care compun completele de judecată specializate în infracțiunile anticorupție, procurorii care participă la judecarea acestor cauze, președintelui, vicepreședintelui, președinților de secție și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, adjuncților săi și procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procurorii financiari nu erau incluși în categoria beneficiarilor acestui spor.
Prin decizia nr. VI/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că se cuvin tuturor magistraților drepturile salariale prevăzute de art. 11 din nr.OG 177/2002 și art. 28 din nr.OUG 43/2004.
Procurorii financiari din cadrul Curții de Conturi a României nu erau magistrați și nici personal asimilat magistraților, conform Legii 92/1992 sau Legii nr. 50/1996 și, atâta vreme cât sporul era atribuit numai magistraților, reclamantul nu a fost în niciun fel discriminat și nu se poate prevala de Hotărârea 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sau de Decizia nr. VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, în Legea nr. 303/2004 se prevede:
Articolul 2 - "Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au calitatea de magistrați și fac parte din corpul magistraților".
Articolul 31 - "(1) Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților potrivit prezentei legi, precum și avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.
(2) În termen de cel mult 3 luni de la data validării concursului prevăzut la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcția de judecător sau, după caz, de procuror a candidaților admiși.
(3) După numirea în funcția de magistrat, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Național al Magistraturii."
Așadar, procurorii financiari din cadrul Curții de Conturi puteau opta în baza prevederilor legale mai sus menționate să treacă în magistratura și în niciun caz nu aveau aceasta calitate în virtutea legii, cum sugerează reclamantul.
Articolul 1 din nr.OUG 53/2005 prevede: "procurorii financiari, procurorii financiari inspectori și procurorul general financiar în funcție la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe sunt preluați de Ministerul Public ".
De altfel, chiar reclamantul recunoaște că a intrat în magistratură în 2005, fiind numit, prin decret prezidențial, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Prin urmare, neavând calitatea de magistrat, reclamantul nu a fost discriminat și nu putea beneficia de sporul prevăzut de art. 11 din nr.OG 177/2002 și art. 28 din nr.OUG 43/2004 întrucât, așa cum am arătat, aceste sporuri erau prevăzute pentru o categorie profesională din care reclamantul nu făcea parte până în 2005.
Cu privire la sporul de vechime pentru perioada ulterioară datei de 17 iulie 2004, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, urmând să fie menținute aceste dispoziții.
Curtea are în vedere decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 în raport de prevederile art. 1 pct.32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art.6 din nr.OUG 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi, beneficiau de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
Potrivit art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemelor de drept judecate cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Așadar, instanța este obligată să țină seama de decizia mai sus arătată și va constata că reclamantul este beneficiarul sporului de vechime aferent perioadei ulterioare datei de 17 iulie 2004.
Față de aspectele reținute, Curtea va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României și va modifica în parte sentința în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul civil formulat de chematul în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1612 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-.
Admite recursul civil formulat de pârâtaCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1612 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul
reclamant, cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, cu sediul în T,-, județul T și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1.
Modifică în parte sentința astfel:
Respinge ca prescrise pretențiile bănești anterioare datei de 17 iulie 2004.
Respinge ca nefondate pretențiile bănești reprezentând spor de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada iulie 2004 - iulie 2005.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 ianuarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/29.01.2008
gref. -
4 ex./29.01.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
