Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 408/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 408/R-CM
Ședința publică din 13 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL împotriva sentinței civile nr.108/CM din 06 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Școala nr.2 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal Pitești.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, în numele membrelor de sindicat, I, a chemat în judecată pe pârâții Școala nr.2 Pitești, Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal și Municipiul Pitești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata unui spor pentru condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază pentru personalul care, în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.48-50 Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, acest personal beneficiază de drepturile prevăzute în actul normativ, precum și de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Sporul de 15% pentru condiții vătămătoare, solicitat de reclamante în prezenta acțiune, este reglementat de nr.HG281/1993, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.1 din nr.HG281/1993 salarizarea personalului din unitățile bugetare se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate: unități de învățământ, unități de cercetare.
În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, art.8 lit. a prevede posibilitatea acordării unui spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
S-au mai invocat dispozițiile art.43 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ în care se prevede că pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau alte asemenea, salariații primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite.
De asemenea, art.35 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului A prevede acest drept pentru condiții grele de muncă prin acordarea unui spor de 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
A mai arătat reclamantul că în sistemul de învățământ există o serie de funcții a căror exercitare presupune utilizarea efectivă în procesul muncii, cel puțin 50% din timpul normal de lucru, a computerului, respectiv: informatician, profesor de informatică, inginer de sistem, laborant pentru informatică, analist-programator, analist-programator ajutor, operator control date, secretar, administrator financiar (de patrimoniu ), bibliotecar (cu fond de carte informatizat), alte categorii de personal.
În termen legal pârâtul Municipiul Pitești a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de dispozițiile prevăzute în Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007, Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată de Legea nr.286/2006.
În conformitate cu art.4 alin.4 lit. a din Legea nr.486/2006 finanțarea cheltuielilor de personal pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se efectuează din taxa pe valoare adăugată.
Repartizarea sumelor pe comune, orașe, municipii, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene. cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar. Drepturile salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt calculate de către ordonatorii terțiari de credite, în speță centrele bugetare de învățământ.
Deși invocă faptul că, potrivit prevederilor nr.OG17/2006, diferențele salariale se plătesc din bugetul Ministerului Educației și Cercetării pentru personalul didactic din inspectoratele școlare și din unitățile aflate în subordinea acestora, pârâtul Municipiul Pitești recunoaște că are obligația de a vira sumele pe care le aprobă Guvernul.
Pe fondul cauzei, pârâtul Municipiul Pitești a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare se acordă pe baza unui buletin de determinare prin expertizarea locului de muncă, care se eliberează pentru fiecare loc de muncă, în scopul acordării fiecărui spor, individual, nominalizat expres pe baza îndeplinirii unor criterii prevăzute de lege și cu avizele organismelor de specialitate prevăzute de lege.
Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinări.
Prin sentința civilă nr.108/CM/6.02.2008 a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Școala nr.2 și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de 15 % pentru munca în condiții vătămătoare, pentru perioada 10.12.2004 - 06.02.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Municipiul Pitești să vireze celorlalți doi pârâți fondurile necesare efectuării plății.
Au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 99 lei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul, în raport de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a analizat cu prioritate excepția invocată de pârâtul Municipiul Pitești și a apreciat că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că municipiul, orașul sau comuna, după caz, sunt ordonatori secundari de credite, calitate în care hotărârea judecătorească le va fi opozabilă și acestor persoane.
Obligația pârâtului Municipiul Pitești nu este și nu poate fi aceea de a calcula și acorda diferențe de drepturi salariale pentru salariații față de care nu are calitatea de angajator, obligația acestuia fiind aceea de a vira angajatorilor reclamantelor sumele de bani necesare achitării drepturilor bănești, în conformitate cu prevederile nr.OG17/2006 și în raport de calitatea sa de ordonator secundar de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții desfășoară activitate în funcția de director, director adjunct și profesor informatică la Școala nr.2 Pitești și că, potrivit adeverințelor depuse la dosar, aceștia, în realizarea sarcinilor de serviciu, lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru.
Locurile de muncă existente la Școala nr.2 Pitești au fost expertizate de Autoritatea de Sănătate Publică A, sens în care a fost întocmit buletinul de determinare nr.28/07.12.2004, de către Dr., medic primar medicina muncii la
Concluziile reținute în buletinul de determinare prin expertizarea acestor locuri de muncă sunt în sensul că la serviciul Secretariat din cadrul unității există calculatoare și imprimante pentru fiecare post de lucru și că salariații din cadrul direcțiilor funcționale secretariat ale Școlii nr.2 cu activitate continuă de dactilografiere sunt expuși la suprasolicitarea atenției, încordare vizuală, prezentând riscul de îmbolnăvire profesională.
Operatorii și conducătorul tehnic din cadrul activității de informatică, cu activitate continuă la videoterminale (monitoare) își desfășoară activitatea efectuând lucrări ce necesită o atenție deosebită, având responsabilități crescute, sunt expuși unei suprasolicitări a organului vizual (acuze: oboseala vizuală și generală, cefalee, lăcrimare,) unei suprasolicitări neuropsihice prezentând un risc real de îmbolnăvire profesională.
Personalul care lucrează la aceste aparate tip calculatoare prevăzute cu monitoare și imprimante este supus unui cumul de noxe.
Așa cum rezultă și din fișele de post aflate la dosar, reclamanții au ca obligație în exercitarea sarcinilor de serviciu utilizarea produselor software din dotarea unității, întocmind toate situațiile necesare procesului instructiv-educativ și activităților de secretariat.
Deși sporul solicitat de reclamante nu este prevăzut expres de Legea nr.128/1997, acesta este reglementat prin nr.HG281/1993, pentru salarizarea personalului din unitățile bugetare, precum și în Contractele Colective de Muncă la Nivel de de Învățământ, respectiv la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului
Or, nu se poate reține apărarea pârâtului Municipiul Pitești în sensul că reclamanții nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestui spor, atâta timp cât acestea lucrează, în exercitarea sarcinilor de serviciu, peste 50% din programul de lucru pe calculator, în condiții periculoase sau vătămătoare, aspect dovedit prin buletinul de expertizare a locurilor de muncă că o astfel de activitate este dăunătoare sănătății.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată și a admis-
Având în vedere prevederile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată prin Legea nr.286/2006 coroborate cu prevederile nr.OG17/2006, în calitate de ordonator secundar de credite, a fost obligat pârâtul Municipiul Pitești să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
În termen legal pârâtul Municipiul Pitești a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit prima instanță a apreciat că pârâtul Municipiul Pitești are calitate procesuală, fără a avea în vedere dispozițiile Legii nr.486/2006, potrivit cărora finanțarea cheltuielilor de personal pentru instituțiile de învățământ preuniversitar se efectuează din taxa pe valoare adăugată, sumele fiind suportate din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și
2. Soluția pronunțată pe fondul cauzei este greșită, deoarece nici un text din cele cuprinse în acțiune nu prevede în mod expres sporul de 15% pentru reclamanți.
În altă ordine de idei, printre funcțiile a căror exercitare presupune utilizarea efectivă a calculatorului în procesul muncii cel puțin 50% din timpul normal de muncă nu sunt menționate și funcțiile de director și de director adjunct.
În fine, acordând sporul de 15% pentru perioada 10.12.2004 - 6.02.2008, instanța de fond a nesocotit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de lege.
3. În mod greșit recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deși din dosar nu rezultă ce anume reprezentă respectivele cheltuieli. Mai mult, nu se poate reține în speță culpa recurentului.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea constată următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat, în sensul că în mod corect Tribunalul Argeșa apreciat că pârâtul Municipiul Pitești are calitatea procesuală pasiv.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor Legii nr.486/2006, finanțarea cheltuielilor de personal pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, se efectuează din taxa pe valoarea adăugată, sumele cuvenite fiind suportate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării. Aceste dispoziții se coroborează cu art.167 din Legea învățământului nr.85/1995 potrivit cu care fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic și a personalului didactic auxiliar din instituțiile de învățământ preuniversitar sunt asigurate de bugetul de stat, textul prevăzând în plus că aceste fonduri sunt defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale.
De asemenea, potrivit art.13 din nr.OUG32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat este asigurată din anul 2001 din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază teritorială acestea își desfășoară activitatea.
Al doilea motiv de recurs este în parte fondat.
Instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor nr.HG281/1993 care în art.8 lit. a prevăd posibilitatea acordării unui spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază. Rezultă deci că este nefondată susținerea recurentului în sensul că nu există un text legal care să prevadă expres sporul solicitat prin acțiune.
Pe de altă parte Curtea constată că sporul de 15% a fost acordat reclamanților pe o perioadă de 3 ani anterioară datei formulării acțiunii, ceea ce înseamnă că în speță a fost respectat termenul de 3 ani de prescripție.
Din actele dosarului instanța constată că reclamanta are funcția de director, iar reclamantul are funcția de director adjunct.
Din buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă nr.28/7.12.2004 (39) rezultă că personalul care desfășoară activitate de informatică, cu activitate continuă la monitoare, este expus unei suprasolicitări a organului vizual, precum și unei suprasolicitări neuropsihice, prezentând un risc real de îmbolnăvire.
În timp ce reclamanta I este profesor de informatică, ceea ce înseamnă că desfășoară activitate de informatică, reclamanții și nu fac dovada că desfășoară o astfel de activitate.
Rezultă așadar că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea celor doi reclamanți.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond reclamantelor au fost dovedite cu înscrisurile aflate la filele 44-62, facturile aflate în dosarul de fond cuprinzând mențiuni în legătură cu denumirea produselor sau serviciilor respective și aceste cheltuieli comune au fost făcute pentru un număr de 45 dosare, astfel că pentru un singur dosar cheltuielile sunt în sumă de 99 lei.
Pe de altă parte, conform art.274 Cod procedură civilă, partea care a căzut în pretenții poate fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată și, întrucât acțiunea a fost admisă și față de pârâtul Municipiul Pitești, care prin sentința recurată a fost obligat să vireze celorlalți doi pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești, Curtea apreciază că în mod corect acest recurent a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată, alături de ceilalți pârâți.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL P-PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.108/CM din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții și.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
TC./4 ex.
14.05.2008
jud.fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina