Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 418/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6131/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.418/
Ședința publică de la 27 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtăSC SA - Membru Grupîmpotriva încheierii de ședință din data de 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanțiși,având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta pârâtăSC SA - Membru Grup,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.8448 din 22.01.2010 depusă la dosar-fila 53, lipsind intimații reclamanțiși.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 22.01.2010, cerere din partea recurentei SC SA - Membru Grup prin care solicită judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod proc. civilă, precum și motivele de recurs, în dublu exemplar.
Recurenta pârâtă SC SA - Membru Grup, prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri în fotocopie cu privire la schimbarea denumirii societății recurente din SA în SA, respectiv: certificatul de înregistrare mențiuni nr.- din 13.11.2009; încheierea nr.89793 din 16.12.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr.-/2009; certificatul de înregistrare a firmei SA seria B nr.-, precum și seriile certificatelor deținute anterior și data emiterii acestora.
Curtea ia act de precizarea cu privire la schimbarea denumirii societății recurente din SA în SA, sens în care dispune rectificarea denumirii acesteia.
Recurenta pârâtă SC SA, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă recurentei pârâtei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta pârâtă SC SA, prin avocat, susține oral motivele de recurs, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a încheierii de ședință recurată în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.222 și 282 din Codul muncii, art.73 din Legea nr.168/1999 și art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, prin raportare la prevederile art.1 alin.3, art.9, art.16 alin.1 și 2, art.20 alin.1 și 2, art.24 alin.1, art.40 alin.1, art.41 alin.5 și art.53 alin.1 din Constituția României, revizuită. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta SC SA B; s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art.286, art.287 și art.288 din Legea nr.53/2003, art.74, 75 și 77 din Legea nr.168/1999, art.164 Cod procedură civilă, art.222, art.282 din Legea nr.53/2003, art.73 din Legea nr.168/1999, art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, invocate de pârâta SC SA
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a avut în vedere prevederile art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.
Într-o atare situație, nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestora întrucât prin invocarea acestora se pune în discuție modul de aplicare a unor norme legale, raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea lor, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
Pe de altă parte, verificând, conform dispozițiilor art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în alin.1, 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța a constatat neîndeplinirea condiției ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
S-a constatat că dreptul dedus judecății nu este guvernat de dispozițiile art.286, 287, 288 Codul muncii, art.74, 75 și 77 din /1999, întrucât acestea vizează procedura de soluționare a litigiilor de muncă, pentru care legiuitorul a instituit un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun.
Ori, prin instituirea acestor excepții e nu se încalcă dispoziții constituționale și nici nu se lezează garanțiile e care asigură desfășurarea unui proces echitabil și într-un timp rezonabil în interesul legitim al fiecăreia dintre părți. Mai mult, prin reglementarea unor reguli e speciale în soluționarea conflictelor de muncă, se dă satisfacție principiului celerității în activitatea de judecată și are menirea de a determina justițiabilii - în special angajatorii - să acționeze cu diligență și bună credință, să nu tergiverseze soluționarea cauzei.
În acest context, pârâta nu are interes de a invoca excepția de neconstituționalitate a unora dintre dispozițiile legale criticate, așa încât s-a apreciat că scopul urmărit de aceasta nu este cel de a obține verificarea de către Curtea Constituțională a conformității textelor cu legea fundamentală, ci numai efectul stabilit de lege, ca efect al invocării excepției, și anume suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.
Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art.164 Cod procedură civilă pe considerentul că acestea stabilesc facultatea și nu obligația instanței de a lua măsura conexării cauzelor, s-a constatat că prin posibilitatea conferită instanței de a aprecia asupra oportunității acestei măsuri, care se dispune doar în interesul unei mai bune judecăți a cauzelor, se evită de fapt prelungirea artificială și nejustificată a procesului și se asigură părților exercitarea drepturilor procesuale cu bună credință, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De asemenea, prin acordarea posibilității judecătorului de a cenzura în fiecare caz utilitatea conexării nu se antamează astfel fondul cauzei.
Susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare dispozițiilor art.6, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția europeană a drepturilor omului, nu pot fi primite. Dimpotrivă, prin dispozițiile speciale prevăzute de legea pentru soluționarea conflictelor de muncă se urmărește tocmai soluționarea acestor cauze într-un termen rezonabil și în interesul fiecăreia dintre părți.
Împrejurarea că instanțe de același grad asupra aceleiași chestiuni au pronunțat hotărâri diferite nu aduce atingere vreunei norme constituționale, în sistemul nostru de drept recunoscându-se valența de izvor de drept doar deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.
În raport de cele expuse, instanța de fond a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art.222 și 282 din Legea nr.53/2003, art.73 din Legea nr.168/1999, art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, s-a considerat că acestea nu vizează obiectul cauzei, referindu-se, pe de o parte, la norme dispozitive privind reprezentarea părților, iar pe de altă parte, la norme e privind desfășurarea procesului și soluționarea cu celeritate a cauzelor.
S-a ținut seama că normele de drept invocate reflectă principiul disponibilității părții, legiuitorul lăsând la dispoziția acestuia modalitatea de reprezentare a membrilor de sindicat prin intermediul organizațiilor sindicale în vederea desfășurării procesului cu celeritate.
Nici unul dintre principiile constituționale arătate de către pârâtă nu este încălcat de normele legale pentru care a invocat neconstituționalitatea.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC SA - Membru Grup, la data de 02.10.2009, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 09.10.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 3041Cod de procedură civilă, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului formulat, modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată și suspendării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.222 și 282 din Legea nr.53/2003, art.73 din Legea nr.168/1999, art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003.
Astfel, se susține nelegalitatea și lipsa de temeinicie a încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și de suspendare a pricinii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, față de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale care reglementează condițiile de sesizare și admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate.
Din conținutul acestor prevederi legale, rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite pentru invocarea excepției de nelegalitate a unei prevederi legale, respectiv:
- excepția să fie invocată în fața instanței judecătorești sau a tribunalului arbitral, condiție îndeplinită în cazul dedus judecății, întrucât excepție este invocată în fața Tribunalului Teleorman;
- excepția să aibă ca obiect prevederi legale cuprinse în lege, condiție îndeplinită întrucât excepția privește dispoziții legale cuprinse în legi aflate în vigoare - Legea nr. 53/2003, Legea nr. 168/1999 și Legea nr. 53/2003;
- excepția să aibă în vedere prevederi legale ce nu au mai fost declarate neconstituționale anterior, condiție ce este îndeplinită prin faptul că prevederile anterior menționate nu au fost declarate ca fiind neconstituționale de Curtea Constituțională;
- excepția să aibă ca obiect prevederi legale ce au legătură cu soluționarea cauzei, condiție îndeplinită prin faptul că, în raportul juridic dedus judecății, invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul muncii, Legea nr. 168/1999 și Legea sindicatelor nr. 54/2003, cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor, este imperios necesară pentru a putea dezlega prezentul litigiu.
Or, acesta este un litigiu de muncă în cadrul căreia SC SA este chemată în judecată în calitate de unitate-pârâtă și unde este obligată, în calitate de angajator, să se supună dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în derularea/rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile unității au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele, în considerarea calității lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
De constituționalitatea sau neconstituționalitatea articolelor indicate mai sus depinde includerea sau neincluderea sindicatelor în cadrul procesual al acestui litigiu la inițiativa unității-pârâte, și nu la inițiativa reclamanților-salariați. Așadar, au legătură cu prezenta cauză articolele criticate pentru neconstituționalitate.
Consideră recurenta că tribunalul a făcut o greșită interpretare a normelor ce reglementează admisibilitatea excepției, cu depășirea atribuțiilor instanței. Susținerea instanței că prin invocarea excepției nu s-ar critica norma legală, ci s-ar pune în discuție modul de aplicare a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun, nu este adevărată. Astfel, argumentația privind conflictul legislativ este de natură să ducă la soluționarea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi legale invocate de instanța însăși în soluționarea excepției necompetenței teritoriale.
Exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la un proces echitabil au puterea unor criterii de apreciere-etalon pentru a măsura gradul de corectitudine, de echitate de care este capabilă o societate democratică în amenajarea clară și coerentă a procedurilor judiciare utilizate pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oricăror subiecte de drept.
Trebuie reținut, drept premise esențiale, că aceste criterii sunt consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului: cu valoare de condițiesine qua non, în sensul că dacă nu sunt respectate cumulativ, procesul nu este echitabil, și la un nivela minima, statele putând executa obligația de rezultat ce le incumbă prin semnarea Convenției CEDO și prin amenajarea unor condiții suplimentare menite să întregească cadrul legal.
"Cât privește România, potrivit art. 11 alin. 2 din Constituția revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Este și cazul Convenției europene a drepturilor omului, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994. Aceasta înseamnă că, după ratificare, Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit, în cadrul acestuia, aplicabilitate directă. Ca principiu general, dispozițiile Convenției au forță constituțională și supralegislativă. De asemenea, se reține că în conformitate cu prevederile art. 20 din Constituția revizuită, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor au a fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (. )
În al doilea rând, obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impune tuturor autorităților publice române deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă. Din moment ce art. 20 alin. 1 din Constituția revizuită vorbește despre interpretarea dispozițiilor constituționale înseși în lumina tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte, înseamnă că acestea sunt integrate în sistemul intern, blocului de constituționalitate." ( )
Față de natura și gravitatea obstacolelor de ordin practic expuse, recurenta apreciază că se încadrează exact ipotezele de la punctul 1 și punctul 3 litera b) ale articolului 6 din Convenția CEDO, dispozițiile legale care permit crearea unor astfel de derapaje, fiind prin aceasta neconstituționale.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că obstacolele de ordin practic sunt dublate de obstacole juridice, ce țin de inadecvata amenajare a procedurilor prin care se pot rezolva conflictele de muncă, în cazul așa-numitelor "conflicte de drepturi", atât prin raportare la soluția reținută în cazul conflictelor de interese, cât și prin raportare la realitatea socială care nu diferențiază în esență conflictele de muncă în cele două clase.
Indică din această perspectivă a blocului de constituționalitate că exigențele unui proces echitabil nu sunt respectate în nici unul dintre miile de "dosare " cu care au fost învestite instanțele din România. Nici această pricină nu respectă criteriile etalon, din moment ce dispozițiile legale aplicabile în speță (articolele criticate ca fiind neconstituționale) nu impun imperativ ca sindicatele să fie parte în proces.
Ori, soluția legislativă actuală nu recunoaște posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată pe cale separată, sau pe cale incidentă, sindicatele în calitatea lor de parteneri de dialog social. Atât în reglementarea din Codul muncii și Legea nr. 168/1999, cât și în reglementarea din legea sindicatelor, sensul este acela că eventuala inițiativă a includerii sindicatelor în consorțiul litigios poate aparține doar unei singure părți a negocierilor colective, și anume salariaților, însă în nici un caz unității.
În esență, soluția actuală consacrată de legiuitorul român infraconstituțional este într-o vădită contradicție cu litera și spiritul Constituției și a blocului constituțional prin aceea că încalcă: egalitatea în fața legii a unității și a salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice utilizabile în conflictele de muncă; dreptul la apărare al unității al cărui exercițiu nu poate fi restrâns, cu atât mai puțin când este vorba despre o evidentă rupere de egalitate în ceea ce privește mijloacele de apărare utilizabile în situație de conflict de muncă; caracterul obligatoriu pentru părți a convențiilor colective încheiate în urma dialogului social, aducând prin aceasta atingere și caracterului "social" al statului român, în care dialogul nu este realizat pentru a bifa o formalitate, ci chiar angajează partenerii de dialog și îi ține responsabili pentru rezultatele înțelegerii lor, inclusiv în conflictele de muncă ivite pe baza acestor convenții; rolul pe care trebuie să îl asigure sindicatele în sensul asigurării sociale, prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt de interese sau de drepturi, fără a face deosebire după cum inițiativa rezolvării acestora aparține salariaților ori unităților cu care negociază contractele colective de muncă; în fine, dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției CEDO, prin faptul că interzicerea unității de a chema în judecată sindicatele, ca intervenienți forțați, sau pe cale principală ca pârâți, dă naștere la o avalanșă de litigii ce se traduce prin imposibilitatea practică a unității de a se apăra.
În fine, recurenta pârâtă a dezvoltat și aspectele care susțin, în opinia sa, neconstituționalitatea textelor de lege în discuție.
Examinând motivele de recurs față de încheierea atacată, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum prevede art.3041Cod de procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
O primă critică de recurs vizează condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de judecată, iar oad oua critică vizează chiar temeinicia excepției ridicate, opinia recurentei-pârâte SC SA fiind în sensul că sunt neconstituționale textele cuprinse în art.222, art.282 din Legea nr.53/2003, art.73 din Legea nr.168/1999, art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 ce reglementează reprezentarea salariaților prin organizațiile sindicale.
În ceea ce privește admisibilitatea acestei sesizări, Curtea constată că, potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, republicată, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale.
Aceste condiții sunt îndeplinite în cauză parțial, excepția fiind ridicată de una dintre părțile procesului în faza judecății de fond și privește dispoziții legale în vigoare, nedeclarate anterior neconstituționale.
Cât privește însă cerința ca dispozițiile care fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, se constată că aceasta nu este îndeplinită.
Astfel, textele în discuție, criticate prin prisma posibilității sindicatelor de a sta în proces, nu au nicio relevanță în soluționarea prezentei cauze ce pune în discuție existența unui drept salarial, izvorât din convențiile colective de muncă, pretins de salariați a căror calitate procesuală activă nu este negată.
Condiția pertinenței excepției în proces a fost constant explicată în jurisprudența Curții Constituționale ca rezidând în cerința caracterului efectiv, realmente util al dispozițiilor criticate pentru soluția procesului. Or, în speță, considerațiile recurentei, bazate pe o interpretare proprie cu privire la posibilitatea participării sindicatelor în proces, nu interferează deloc cu soluționarea acestuia, reprezentând simple speculații teoretice, ocazionate de acest gen de litigii, dar inutile practic în prezenta cauză, de vreme ce sindicatul nu este parte și nici reprezentant al părții, după cum pârâta-recurentă nici nu a formulat vreo cerere de introducere în cauză a organizației sindicale, uzând de vreuna din modalitățile civile prin care se pot introduce terți în proces și care să-i fi fost respinsă. Mai mult, nu a justificat în nici un fel interesul și utilitatea chemării în judecată a sindicatului, în condițiile în care titularul dreptului salarial pretins este salariatul, calitatea de pârât neputând reveni decât unității angajatoare, iar procesul se judecă prin prisma obiectului acțiunii introductive, temeiurilor de fapt și de drept ale acesteia și motivelor de recurs, nici unele nici altele neantamând chestiunea participării procesuale a sindicatelor.
Din această perspectivă, necesitatea ca sindicatul să stea în proces, învederată de recurentă, reprezintă o simplă eventualitate, care nu justifică intervenția Curții Constituționale, ținute să efectueze un control pe cale de excepție, ca modalitate defensivă prin care partea se apără împotriva unei norme care i se aplică, criticând-o pentru neconformitate cu legea fundamentală, în sistemul dreptului românesc nefiind recunoscută contestarea neconstituționalității legii pe cale de acțiune, într-un soi de "actio popularis", la îndemâna oricărei persoane interesate să-și confrunte părerile despre neconstituționalitatea legilor cu opinia oficială a instanței de contencios constituțional.
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că prima instanță a declarat în mod corect excepția invocată ca fiind inadmisibilă, pe motiv că nu este nepertinentă, nu are nicio relevanță pentru soluționarea cauzei, astfel că, în aplicarea art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă SC SA împotriva încheierii de ședință din data de 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanțiși.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./24.02.2010
Tribunalul Teleorman
Judecători:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Bodea
