Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 456/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 456/R-CM
Ședința publică din 10 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PITEȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței nr.127/F-CM din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimatul-reclamant Sindicatul A în numele și pentru membri de sindicat, intimatul-pârât Tribunalul Argeș și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 mai 2008, Sindicatul A, prin reprezentantul legal, lider, în numele și pentru membrii de sindicat:, Boajă (), și, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se calculeze și să se plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna decembrie 2007, dată până la care Tribunalul Argeșa pronunțat sentința civilă nr.809/CM din 21 noiembrie 2007 în dosarul nr- și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și să fie obligat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții susțin că sporul de confidențialitate a fost prevăzut în Legea nr.444/1996 referitoare la personalul militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, nr.OG6/2007 referitoare la funcționarii publici, Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și alte acte normative speciale.
Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Reclamanții au mai arătat că prin art.15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate de 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici.
În aceeași ordine de idei, prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că pentru a avea calitate de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sporul de confidențialitate nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea acestui spor nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile care să impună un tratament nediferențiat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că între părțile în litigiu și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă, iar pârâtul Ministerul Justiției are obligația să prevadă în bugetul său propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile bănești solicitate de reclamanți.
Același pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pe considerentul că reclamanții nu urmăresc aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de către angajator, ci solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să extindă dispozițiile legale ale actelor normative criticate.
În urma probelor administrate în cauză, Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.127/F-CM din 22 octombrie 2008, a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna decembrie 2007 și până la data pronunțării de Tribunalul Argeșa sentinței civile nr.809/CM din 21 noiembrie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Argeș să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților fondurile necesare plății acestor sume.
Urmare cererii formulate de reclamanți, prin încheierea din 02 decembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa lămurit înțelesul dispozitivului sentinței civile de mai sus, în sensul că a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna decembrie 2007 până la data pronunțării sentinței de Tribunalul Argeș și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă, fiind ordonator principal de credite.
De asemenea, are calitate procesuală pasivă Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar, personal ale cărui raporturi juridice de muncă sunt guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 din acest cod.
Acestora le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Pentru a stabili dacă în speță există sau nu o discriminare a reclamanților, are relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate: existența obligației de confidențialitate, iar în niciun caz criteriul categoriei socio-profesionale. Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a personalului auxiliar din instanțele judecătorești) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate), deoarece categoria socio-profesională nu poate fi criteriul de stabilire și acordare a sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare (ci îndeplinirea obligației de confidențialitate).
S-a apreciat că, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În concluzie, Curtea a reținut ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele dintre categoriile socio-profesionale cărora le revine obligația de confidențialitate, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare pentru persoane aflate în situații comparabile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Se arată, în recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
1. Prin hotărârea pronunțată instanța a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute în actul normativ incident în materia salarizării personalului auxiliar de specialitate. Prin aceasta, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
Acțiunea este inadmisibilă pentru admiterea capătului de cerere referitor la acordarea pentru viitor a sporului de confidențialitate.
În mod greșit instanța de fond a reținut că prin neacordarea sporului de confidențialitate s-a făcut o discriminare directă în sensul nr.OG137/2000, deși prin decizia nr.284/03.07.2008, Curtea Constituțională a precizat că instanțele judecătorești au misiunea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
2. Hotărârea instanței de fond s-a dat după o aplicare greșită a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește reținerea discriminării, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 și în afara legii nu putem vorbi de discriminare.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Instanța de fond nu a avut în vedere că personalul auxiliar din instanțele judecătorești reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, reglementat de Legea nr.567/2004 și situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special.
Situația personalului auxiliar nu poate fi comparabilă nici cu cea a membrilor plenului și a altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Întrucât nu poate fi vorba de o discriminare, pretențiile reclamanților pentru acordarea sporului de confidențialitate sunt neîntemeiate.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.
În recursul declarat de pârâta Curtea de APEL PITEȘTI se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivele prevăzute de art.304 pct.4, 6 și 9 Cod procedură civilă.
1. În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamanților pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar, fără a avea un temei legal pentru aceasta.
Ca urmare, în afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000 cu modificările ulterioare, întrucât exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
2. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin admiterea acțiunii reclamanților, întrucât a acordat un drept neprevăzut de lege în beneficiul acestora, neexistând niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate al personalului auxiliar. Acesta reprezintă o categorie aparte din sistemul bugetar, cu un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice, iar drepturile salariale le-au fost stabilite prin nr.OG8/2007.
3. Instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate începând cu luna decembrie 2007 și pe viitor, instanța însă a dispus obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu luna decembrie 2007 și până la data pronunțării Tribunalului Argeș prin sentința civilă nr.809/CM din 21 noiembrie 2007, pronunțându-se astfel pe ceea ce nu s-a cerut.
Față de aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În mod greșit a fost obligat acest pârât să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești reclamanților, fără a se avea în vedere că acesta nu are calitate procesuală pasivă.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției nu ar fi acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i poate fi imputat acestuia.
Nu poate fi admisă nici o cerere de chemare în garanție formulată împotriva acestui minister deoarece, fiind vorba de solicitarea unor drepturi ce decurg din raporturile de muncă pe care reclamanții le au, chematul în garanție nu poate răspunde față de aceștia.
Se arată astfel că, față de Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator al reclamanților, în acest moment nu există un raport de drept material care să poată fi valorificat prin prezenta acțiune în justiție.
Față de motivele invocate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Examinând actele dosarului în lumina dispozițiilor legale, instanța constată următoarele:
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței instanței de fond este întemeiat și urmează a fi respins.
Astfel, prin sentința civilă atacată, Curtea de APEL PITEȘTIa admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să calculeze și să plătească acestora drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna decembrie 2007, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să le aloce fondurile necesare plății sumelor respective, reținându-i-se astfel calitate procesuală în cauză.
Curtea constată însă că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății datorate cu acest titlu de către instituția la care sunt angajați reclamanții. Aceasta, întrucât, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțelor publice, nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acest minister are atribuții în ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective, anterior adoptării Legii bugetului de stat.
Pe de altă parte, acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, aceste sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
Împrejurarea că ordonatorul principal de credite, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, neacordându-le sporul solicitat, nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorul principal de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Față de cele arătate, acțiunea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor trebuia să fie respinsă.
Celelalte două recursuri formulate de Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâta Curtea de APEL PITEȘTI vizează motivul de casare prevăzut de art.304 alin.1 pct.4 Cod procedură civilă, în sensul că la pronunțarea sentinței instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Curtea constată însă, că este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale numai pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr.XXXVI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale.
Celelalte susțineri, în sensul că s-a stabilit spor de confidențialitate pentru personalul auxiliar din instanțele judecătorești, deși nu este reglementat printr-o dispoziție expresă, se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
C de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției, ca și primul motiv de recurs formulat de Curtea de APEL PITEȘTI vizează încălcarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
Analizând aceasta, se constată că din actele dosarului rezultă că reclamanții funcționează ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Costești și potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.145/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au obligația de a păstra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Mai mult, nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.84 lit.e) din Legea nr.567/2004.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, acestea beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul/indemnizația de încadrare.
În acest sens instanța a făcut referire la funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În această situație se pune problema dacă personalul auxiliar de specialitate de pe lângă instanțele judecătorești se află în situația comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor în beneficiul lor constituie o discriminare sub acest aspect, prima instanță făcând corect trimitere la Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării.
Tot astfel, a motivat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
S-a reținut corect că reclamanții se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având, în general, același conținut. Ca și pentru categoriile profesionale beneficiare ale sporului în discuție, obligația de confidențialitate nu vizează numai informațiile clasificate.
Iar excluderea lor de la plata acestui drept nu este justificată de către pârâți decât prin reglementarea diferențiată a salariilor.
Așa cum s-a arătat și la judecata în fond, diferențierea salariilor se face numai în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, iar aceasta se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare lunară sau în salariul de încadrare lunar, neavând nicio legătură cu sporurile salariale, care alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.
De aici rezultă existența discriminării directe a reclamanților și încălcarea normelor interne și internaționale care consacră dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Față de cele arătate, este inexact că acordarea sporului de confidențialitate nu are suport legal pentru personalul auxiliar de specialitate și că aceștia nu se află în situații comparabile cu alte categorii de personal pentru care este prevăzut, astfel că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a dat o aplicare corectă a dispozițiilor legale evocate, asigurând posibilitatea reclamanților la un proces echitabil.
C de-al treilea motiv invocat de pârâta Curtea de APEL PITEȘTI, în sensul că instanța de fond s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, este nefondat.
Într-adevăr, prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate începând cu luna decembrie 2007 și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație.
Prin sentința civilă atacată, instanța de fond a obligat pe pârâți să le plătească sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna decembrie 2007 și până la pronunțarea de către Tribunalul Argeșa sentinței civile nr.809/CM din 21 noiembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Ulterior însă, urmare a cererii formulată de reclamanți, prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din 02 decembrie 2008, instanța de fond a lămurit dispozitivul sentinței civile în sensul că a acordat drepturile bănești respective începând cu luna decembrie 2007 și pentru viitor, actualizate la data plății efective, situație în care acest motiv de recurs a rămas fără obiect.
Față de cele arătate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI sunt neîntemeiate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.304 pct.4, 6 și 9 Cod procedură civilă și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței nr.127/F-CM din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, (), și, reprezentați de Sindicatul A, prin reprezentantul legal, lider, împotriva acestui pârât.
Menține în rest prevederile sentinței.
Respinge recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI B și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./12.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
