Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 454/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 454/R-CM
Ședința publică din 10 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.1376/CM din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns profesor în calitate de lider al Sindicatului Învățământ Preuniversitar Muntenia P, reprezentantul intimatelor-reclamante și, în baza delegației nr.328/2009, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Educației, Cercetării și T și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și intimații-pârâți Comuna prin primar, Școala, Inspectoratul Școlar al Județului A și Consiliul Județean
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia Pad epus la dosar întâmpinări la recursuri.
Reprezentantul Sindicatului Învățământ Preuniversitar Muntenia P arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentantul Sindicatului Învățământ Preuniversitar Muntenia P, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate pentru motivele invocate în întâmpinările depuse la dosar.
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamantele și, reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Muntenia, au chemat în judecată pe pârâții Școala, Comuna, prin primar, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Ministerul Educației, Cercetării și T și Consiliul Județean A, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții Școala, Inspectoratul Școlar al Județului A și Ministerul Educației, Cercetării și T la reducerea normei didactice de predare cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, să fie obligați toți pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus de câte două ore pe săptămână față de norma didactică pe perioada octombrie 2001-12.01.2004, actualizate cu indicele de inflație și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt încadrate în funcția didactică de educator și învățător la Școala și că în conformitate cu dispozițiile art.45 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.
Au precizat reclamanții că acest drept izvorăște din lege încă din anul 1997, însă nu a fost niciodată aplicat, Guvernul României a recunoscut existența și a promis plata tuturor diferențelor salariale numai pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu este angajatorul reclamanților și nu are obligația de a plăti acestora drepturile salariale solicitate în acțiune. Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din Legea nr.53/2003 o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
De asemenea, Ministerul Educației, Cercetării și T nu este nici ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, motiv pentru care nu poate plăti diferențele salariale nici unui cadru didactic. Art.16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin nr.HG2192/2004 prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, același pârât a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de art.166 Codul muncii, arătând că Acordul invocat de reclamante, aprobat prin nr.OUG17/2006, reglementează plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice, astfel că nu poate fi reținut ca act întreruptiv de prescripție pentru dreptul la acțiune privind plata orelor suplimentare.
Pe fond cauzei, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantele nu au contestat în perioada de 2 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată modul de stabilire a salariului, așa cum prevedeau dispozițiile art.27 din nr.HG281/1993, astfel că pentru trecut solicitarea este neîntemeiată
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de dispozițiile art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.3 alin.48 din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționare, cu motivarea că reclamantele îl confundă pe pârât cu Statul Român sau cu bugetul de stat. În realitate, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Pârâtul Consiliul Județean Aai nvocat, de asemenea prin întâmpinare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că, potrivit Legii nr.215/2001, Consiliul Județean A nu are în atribuții finanțarea unităților de învățământ subordonate Inspectoratului Școlar sau altor școli care nu au raporturi juridice de subordonare, ci doar atribuții în domeniul educației pentru serviciile publice din subordine. Consiliul Județean are doar rol consultativ în ceea ce privește cheltuielile de personal pentru educație din bugetul de stat alocat Județului A, cu motivația că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată se face prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene după consultarea acestei instituții, în conformitate cu dispozițiile din Legea bugetului de stat pe anul 2008.
Prin sentința civilă nr.1376/CM/2 decembrie 2008 au fost admise excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Cercetării și
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și obligată pârâta Școala să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând plata cu ora a două ore efectuate suplimentar săptămânal în perioada octombrie 2001 - 12.01.2004, drepturi actualizate în raport de rata inflației la data plății efective.
A fost obligată aceeași pârâtă să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A fost obligată pârâta Comuna să vireze pârâtei Școala fondurile necesare achitării acestor drepturi.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Inspectoratul Școlar
A fost respinsă cererea privind reducerea normei didactice.
A fost obligată pârâta Școala la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, în conformitate cu art.137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâți.
Astfel, a apreciat ca fiind întemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean
A reținut tribunalul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator al reclamantei și nu este nici ordonator de credite.
Pe de altă parte, potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.215/2001, în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, iar conform art.20 alin.1 din același act normativ comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale.
Ca atare, unitatea administrativ teritorială care ar fi putut sta în judecată este Județul A prin Președintele Consiliului Județean. Însă potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2008, nr.388/2007, nici această unitate administrativ teritorială nu are calitate procesuală pasivă, deoarece Județul A nu mai are calitatea de ordonator de credite, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată făcându-se prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene, după consultarea Consiliului Județean.
Deci, Consiliul Județean are numai un rol consultativ în ceea ce privește alocarea bugetului privind cheltuielile de personal pentru educație din bugetul de stat alocat Județului
Instanța a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și T este neîntemeiată, având în vedere că primul capăt din acțiune are ca obiect asigurarea reducerii normei didactice diminuată cu 2 ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică, iar norma didactică se regăsește în planul de învățământ, a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 și art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost apreciată ca neîntemeiată având în vedere dispozițiile art.16 și art.17 din Decretul nr.167/1958, privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins, așa cum rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantele au calitatea de personal didactic, respectiv de educator și învățător, intrând sub incidența Legii nr.128/1997 și că norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește, potrivit art.43 alin.1 lit.a din Legea nr.128/1997.
Față de art.43 alin.1 lit.c din lege, norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate, iar nu pe ore, ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.
Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice se referă și la învățământul preșcolar și școlar, sens în care trebuie avute în vedere și dispozițiile art.44 pct.1, 2, 3 și 4 din lege, prin care se stabilește, fără deosebire de tipul de învățământ, conținutul normei didactice, fie se detaliază acest conținut pentru învățământul preșcolar și școlar.
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, iar nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1, fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, faptul că personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la punctul 1.
Că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.
Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I, cum este și cazul reclamantelor beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, nu înseamnă reducerea activității de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, ci presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.1 lit.a din lege.
Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată acțiunea îndreptată împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului A, cu motivarea că reducerea normei didactice și plata drepturilor salariale nu intră în atribuțiile sale, reglementate de art.142 din Legea nr.84/1995.
Față de aceste considerente și în raport de art.70-72 din Legea nr.168/1999, instanța a admis acțiunea conform celor arătate mai sus.
În termen legal, sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației, Cercetării și.
Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate invocând dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, după cum urmează:
Deși în considerentele hotărârii, instanța reține că recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă, iar în dispozitiv admite excepția lipsa calității sale procesuale, totuși în dispozitiv nu respinge acțiunea față de recurent.
Arată recurentul că nu are calitate procesuală pasivă în speță, deoarece nu este nici angajator și nici ordonator principal de credite pentru reclamante, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, cu respectarea procedurii reglementate de Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Mai arată recurentul că Legea bugetului de stat prin care s-au aprobat creditele bugetare este o lege organică, ce nu poate fi modificată decât tot printr-o lege, fiind deci o problemă de legiferare privitor la care Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit instanța de fond a apreciat că acest pârât are calitate procesuală pasivă, cu toate că între el și reclamante nu s-a încheiat un contract individual de muncă și ca atare nu s-au stabilit raporturi juridice de muncă, ceea ce înseamnă că recurentul nu are calitatea de angajator și nici obligația de a recalcula sau plăti salarii.
Pe de altă parte acest minister nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, finanțarea acestor instituții făcându-se în conformitate cu nr.OUG32/2001, din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea desfășoară activitatea.
2. n mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Arată recurentul că acordul invocat de reclamantă și nr.OUG17/2006, precum și Ordinul nr.3351/2006 care aprobă normele metodologice de aplicare a ordonanței nu au ca obiect plata drepturilor aferente celor 2 ore, ci se referă la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea Legii nr.128/1997 în perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.
A concluziona altfel, înseamnă a nesocoti hotărârea dintre comisia de negociere a Guvernului și federațiile reprezentative din învățământ.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.
Prin dispozitivul sentinței recurate, în care nu a fost scris în mod expres că a fost respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, totuși instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, în considerentele hotărârii reținându-se că această instituție nu are calitatea de angajator al reclamantelor și nu este nici ordonator de credite pentru acestea, astfel că nu i se poate reține calitatea procesuală pasivă în cauză.
Prin același dispozitiv, tribunalul a admis de altfel în parte acțiunea numai față de anumiți pârâți, dispunând anumite obligații pentru pârâții respectivi. Astfel de obligații nu au fost instituite pentru pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Rezultă așadar că prin hotărârea recurată nu a fost admisă acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, astfel că recursul formulat de acesta apare ca lipsit de interes.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și este nefondat.
Norma didactică se regăsește în planurile de învățământ a căror întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și, potrivit art.12 din Legea învățământului nr.84/1995, coroborat cu art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
De altfel, tribunalul nu l-a obligat pe acest recurent la plata către reclamante a drepturilor salariale, ci a reținut calitatea sa procesuală pasivă numai în raport de atribuțiile arătate mai sus: de întocmire a planurilor de învățământ.
În aceste condiții, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Al doilea motiv de recurs formulat de același pârât, referitor la prescripție, este de asemenea nefondat.
Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că prescripția a fost întreruptă printr-un act de recunoaștere, respectiv acordul încheiat la 28.11.2005.
Potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Codul muncii nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive, însă, potrivit art.295 alin.1, dispozițiile Codului muncii se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile. Astfel, art.16 alin.1 litera a din Decretul nr.167/1959 prevede că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din decretul nr.167/1958, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Acțiunea reclamantelor introdusă la data de 26 februarie 2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001-ianuarie 2004 nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție, iar instanța le-a reținut corect ca atare.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora urmare a calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004. Acest calcul greșit a rezultat din interpretarea greșită și, pe cale de consecință, din aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.128/1997.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultate din aplicarea greșită a Legii nr.128/1997.
Rezultă așadar că de la data acestui ultim act a început să curgă termenul de prescripție pentru drepturile salariale cuvenite începând cu anul 2001.
Este greșită susținerea recurentului în sensul că acest act normativ s-ar referi la alte drepturi salariale decât cele pretinse în prezenta acțiune, deoarece nr.OUG17/2006 nu face referire la o anumită categorie de drepturi salariale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile formulate de cei doi pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.1376/CM din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. /12.03.2009
GM/2 ex.
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
