Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4918/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1997/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4918/
Ședința publică de la 01 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, OG, șiîmpotriva sentinței civile nr.87 din data de 13.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (4964/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâțiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - discriminare DIICOT".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimații-pârâțiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice,prin consilier juridic în baza delegației nr.17122 din 30.06.2009 depusă la dosar-fila 48 șiMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,prin consilier juridic în baza delegației nr.439 /2008 din 30.06.2009 depusă la dosar-fila 49, lipsind recurenții-reclamanți, OG, și și intimații-pârâțiMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că la acest termen de judecată înțelege să depună la dosar întâmpinare la cererea de recurs dedusă judecății.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimatu-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție către reprezentantul legal al intimaților-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respectiv Ministerul Finanțelor Publice.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților prezente cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin consilier juridic, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 87 din data de 13.10.2008, pronunțată în dosarul nr- (4964/2008), Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți: OG, în contradictoriu cu pârâții: Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și chematul în garanție Ministerul Economiei șl Finațelor,pentru perioada 01.01.2005-13.02.2005; a respins, ca neîntemeiată acțiunea, pentru restul perioadei; a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
În motivarea soluției, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții sunt procurori în cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.508/2004 - DIICOT este o structură cu personalitate juridică specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind organizată în structură centrală și teritorială, aceleași aspecte rezultând și din art.75 (2) din Legea nr.304/2004.
Potrivit art.2 din legea sus menționată, dispozițiile Legii nr.303/2004 privind statutul magistraților, ale Legii nr.304/2004 și ale Legii nr.317/2001 se aplică în mod corespunzător și DIICOT.
Fiind vorba de o structură organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu competență specială, salarizarea procurorilor DIICOT are în vedere nivelul Parchetului din cadrul Ministerului Public, în acord cu dispozițiile Legii nr.304/2004 care consacră principiul ierarhizării instanțelor judecătorești care înfăptuiesc justiția și pe lângă care funcționează parchetele, neavând relevanță faptul că această direcție are o structură centrală și una teritorială, deoarece nici Legea nr.303/2004 și nici Legea nr.508/2004 nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea diferită a procurorilor și personalului din structura centrală și cea teritorială.
Curtea a apreciat că nu poate fi reținută existența unei discriminări între reclamanți și procurorii din cadrul DIICOT.
Potrivit art.2 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie socială defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, în orice alte domenii ale vieții publice.
Având în vedere că DIICOT este o structură ce funcționează în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, legiuitorul a înțeles ca procurorii DIICOT să beneficieze de un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați, ținându-se cont și de activitățile desfășurate de aceștia, ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, salarizarea acestora având ca urmare o justificare rezonabilă și obiectivă.
Solicitarea reclamanților de a li se acorda un drept salarial pentru simplul considerent că legea îl prevede pentru o parte din personalul din aceeași categorie profesională, nu poate fi reținută, întrucât pentru a exista discriminare în relațiile de muncă, se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condițiile de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, ori în speță nu se poate reține că vreun drept fundamental al reclamanților a fost restrâns sau înlăturat prin salarizarea procurorilor și personalului DIICOT la nivelul personalului din parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reclamanții nu au arătat criteriile prevăzute de lege care au ca scop sau obiect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii și nici care sunt criteriile de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele și actele ce au avut drept scop sau ca efect discriminarea lor.
Potrivit practicii și Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar în situații egale sau analoage iar tratamentul juridic diferențiat instituit în baza unor situații obiective diferite nu reprezintă nici privilegii și nici discriminare, ori, reclamanții nu au făcut dovada existenței unei situații egale sau comparabile cu procurorii DIICOT, adresa nr.4788/2008 nefiind edificatoare în acest sens.
Salarizarea diferențiată a procurorilor DIICOT a fost instituită în baza unor situații obiective diferite în raport de conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu, de complexitatea și dificultatea acestora, astfel încât, a admite acțiunea, ar însemna implicit ca instanța să adauge la lege, ceea ce nu este permis în raport de Deciziile nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821/2008 ale Curții Constituționale, definitive și general obligatorii, care au admis excepția de neconstituționalitate, constatând că prevederile art.1, art.2 al.3 și art.27 (1) din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de modul de soluționare al cererii principale, va respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 8 și 9 și art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, reclamanții au arătat, în esență, următoarele:
în ceea ce privește existența discriminării se impunea însă a se constata de către instanța de fond că și după adoptarea deciziilor Curții Constituționale cu nr. 818/2008 și 821/2008 s-a apreciat de către aceeași C în sensul că sunt constituționale prevederile art. 2 al. 1 și 11 din nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, decizia Curții Constituționale statuând în sensul că doar prevederile art.1, art. 2 al.(3) și art. 27 al. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
Potrivit aceleiași ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. 1-7 atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii alin. 11 din art.2).
Existența unor sancțiuni disuasive, eficace și proporționale este de o importanță primordială acest fapt fiind reliefat și în comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul, în aplicarea Directivei 2000/78/ din 27.11.2000, de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
motive de discriminare variază în mod considerabil și fiecare dintre acestea se impune să primească un răspuns adaptat. Acest fapt nu presupune instaurarea unei ierarhii între diferitele motive, ci garantarea formei de protecție celei mai adecvate pentru fiecare caz în parte, astfel după cum s-a arătat și în comunicarea aceleiași Comisii către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul pe tema nediscriminării și egalității de șanse - un angajament reînnoit.
Recunoașterea fundamentală a faptului că toate persoanele sunt egale și ar trebui să aibă un acces echitabil la posibilitățile oferite de viață este comună ansamblului societăților noastre europene, discriminarea aducând atingere acestor valori comune.
în fapt, recurenții au arătat că fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă fiind guvernate de Codul Muncii, conform dispozițiilor art. 1 și 295 al. 2 din același cod.
In ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților prin neacordarea unor indemnizații egale cu cele ale procurorilor din cadrul, s-a arătat că se impunea ca instanța de fond să aibă în vedere Directiva 20007EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2.12.2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuind să fie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
In cazul de față, este foarte clară apartenența recurenților la personalul salarizat în baza nr.OUG 27/2006, fiind procurori.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin acest act normativ, se observă că potrivit art.3 alin. 1 din ordonanță salarizarea personalului a fost stabilită în raport cu: nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută și vechimea în magistratură, toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Conform prevederilor acestei anexe, elementele de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată, ele fiind dimpotrivă unitare, interdependente, intercondiționându-se reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția "sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel (de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art. 44 alin. 1 lit. c din Legea nr. 303/2004). De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate juridică, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justiției, Școlii Naționale de Grefieri și Institutul Național de, funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art.87 din Legea nr.303/2004), și care în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza nr.OUG27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură).
În al doilea rând, au mai arătat recurenții, nici criteriul funcției deținute nu are relevantă proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza nr.OUG 27/2006, pentru funcții diferite.
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de nr.OUG 27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor din ca și a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau paretelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă nalta C de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani revăzută de art. 44 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 303/2004 corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art. 87 alin. 2 și art.75 alin.4 din Legea nr. 304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin nr.OUG 27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul și ) se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
în plus nu toți procurorii din cadrul DNA și DIICOT, funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit art. 5 al. 1 din OUG nr. 43/2002 și art. 4 din legea nr. 508/2004. De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor, iar nu înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că DIICOT ( ca și DNA) sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin. 1 din OUG nr. 43/2002 și art. 1 din Legea nr. 508/2004.
În concluzie, s-a arătat că principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Criteriul după care s-a făcut distincția în speță este categoria socio-profesională și locul de muncă - specializat prin natura cauzelor instrumentate, criterii de diferențiere injuste ale personalului salarizat în baza nr.OUG 27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii DNA și DIICOT.
Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În mod corect instanța de fond a reținut că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar în situații egale sau analoage iar tratamentul juridic diferențiat instituit în baza unor situații obiective diferite nu reprezintă nici privilegii și nici discriminare.
Or, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada existenței unei situații egale sau comparabile cu procurorii DIICOT.
Curtea reține că nu pot fi primite susținerile recurenților în sensul că vechimea în magistratură se impune a fi, dacă nu singurul criteriu obiectiv, cel puțin criteriul esențial pentru diferențierea magistraților sub aspectul salarizării.
A distinge nu înseamnă în orice situație a discrimina, la situații diferite fiind justificată aplicarea unui tratament diferențiat.
Nu orice diferență de tratament face a se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage, fără o justificare rezonabilă și fără să fie necesară într-o societate democratică.
Curtea își însușește argumentele primei instanțe în sensul că alarizarea diferențiată a procurorilor DIICOT a fost instituită în baza unor situații obiective diferite în raport de conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu, de complexitatea și dificultatea acestora, astfel încât, a admite acțiunea, ar însemna implicit ca instanța să adauge la lege, ceea ce nu este permis.
Se reține că nu poate fi primită nici critica recurenților potrivit căreia doar prevederile art.1, art. 2 al.(3) și art. 27 al. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
Astfel, prin decizia nr. 1325/2008, instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, a mai reținut Curtea Constituțională, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, OG, șiîmpotriva sentinței civile nr.87 din data de 13.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (4964/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâțiStatul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
27.07.2009
Jud. fond.: a
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
