Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 510/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 510/CM
Ședința publică din data de 13 iunie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Monica Costea
JUDECĂTORI: Monica Costea, Vanghelița Tase Spiridon Eleonora
- - -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de pârâții:
1.MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5,
2.MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T și
3.CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1,
împotriva sentinței civile nr. 314 din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți,, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Medgidia, cu sediul în M,-, județul C și intimații pârâțiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C șiTRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 15% confidențialitate - personal auxiliar).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termenul legal, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și, luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, înregistrat sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu data de: pentru 01.02.2006 - prezent, 01.02.2006 - 01.06.2006 data pensionării, 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, a - 01.02.2006 - prezent, - - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - 01.06.2006 data pensionării, - 01.02.2006 - prezent, - data angajării 17.07.2006 - prezent, - data angajării 17.07.2006 - prezent, - data angajării 17.07.2006 - prezent, - - data angajării 15.11.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - prezent, - 01.02.2006 - 18.12.2006 data pensionării, - 01.02.2006 - prezent, - iunie 2004 - prezent, - 01.01.2007 - prezent, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective.
De asemenea, reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă cât și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivare, reclamanții au arătat că potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a
prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate".
Astfel, judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară.
De asemenea, au mai arătat reclamanții că în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzută în Legea nr. 444/2006 ci și funcționarilor publici din aparatul de lucru al guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiilor subordonate, ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Totodată, s-a precizat că potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2006, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și a altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
S-a precizat că în temeiul art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut.
Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului "tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențialitate.
Conform art. 9 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 145/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, "Personalul auxiliar de specialitate are obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei informațiile obținute pe parcursul desfășurării activității profesionale."
Au mai precizat că potrivit art. 84 lit. e din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
Pentru a fi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori
înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Au arătat reclamanții că, existența reglementărilor menționate determină incidența unui tratament discriminatoriu, ce ar avea ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate, a dreptului la renunțarea pentru păstrarea confidențialității unor date.
S-a mai arătat că art. 14 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protecție având în vedere și această sursă, care completează Convenția, formând un bloc de convenționalitate și ale căror dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român, potrivit art. 11 și 20 din Constituția României, prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii publice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
De asemenea, s-a precizat că în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, în vigoare de la 1 aprilie 2005, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nicio discriminare, întemeiată în special de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.
Totodată, au precizat că în baza art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, republicată, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate cu dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
În apărare a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției, prin care a arătat că, în cazul neacordării sporului de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG 137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu se află în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege.
În speță, nu este niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor.
Dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare, nu face obiectul art. 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție,
ratificat de România prin Legea 103/2006 consacră expres la art. 1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii publice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație", astfel că nu poate fi aplicat în speță câtă vreme nu există niciun text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate. Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum a statuat în jurisprudența sa (cazul Thimmenpos contra Greciei), "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale", or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție. Consiliul Național pentru Combaterea discriminării în Hotărârea 232/29.08.2007 a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității".
Cu privire la pretinsa stare de discriminare în care se găsesc reclamanții, pârâtul a arătat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, a mai arătat pârâtul că nu există discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din nr.OG 137 care prevede că "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
În cauză a formulat întâmpinare și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a invocat excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive.
Astfel, s-a arătat că, având în vedere că reclamanții cheamă în judecată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de pârât, în temeiul art. 27 din nr.OG 137/2000, republicată, nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, deoarece Consiliul, conform art. 16 - 20 din nr.OG 137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
În conformitate cu prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, republicată, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze, în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării (principiul inversării sarcinii probei).
În această situație, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.
Având în vedere că, în cauză, au formulat cerere de abținere toți judecătorii de la TRIBUNALUL CONSTANȚA, dosarul a fost trimis la Curtea de APEL CONSTANȚA spre soluționarea acestei cereri.
La Curtea de APEL CONSTANȚAs -a format dosarul nr-.
Prin încheierea de ședință nr. 42/CM/11 decembrie 2007, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis cererile de abținere și a trimis dosarul spre soluționare la Tribunalul Tulcea.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Tulceaa pronunțat sentința civilă nr. 314 din 6 februarie 2008, prin care a admis acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pe perioada solicitată în acțiune de către fiecare dintre reclamanți, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata sumelor de bani la care au fost obligați pârâții.
A fost obligată Judecătoria Medgidia să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți a primi sporul de confidențialitate de 15%, avându-se în vedere dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e pct. 1 din nr.OG 137/2000, art. 2 alin. 1 - 3, art. 29 pct. 2 din nr.OG 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii.
A fost respinsă excepția calității procesual pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată, cu motivarea ca acesta să-și exprime un punct de vedere cu privire la existența unei posibile discriminări.
Conform dispozițiilor Decretului nr. 92/1976, instanța a obligat Judecătoria Medgidia să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata sumelor de bani la care au fost obligați pârâții.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 314 din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
1. Recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției
Motivează recursul arătând că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar prevăzut într-un act normativ și în același timp să garanteze acest drept.
în continuare că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor reprezintă o categorie de salariați ai sistemului bugetar cu un statut special reglementat de Legea nr. 567/2004, cu drepturi și îndatoriri și cu drepturi salariale stabilite prin lege specială.
Actele normative la care se referă reclamanții în cererea de chemare în judecată și instanța de fond în sentința atacată cu prezentul recurs, reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar (funcționari publici, personal militar etc.) și nu există niciun temei legal pentru aplicarea acestor prevederi personalului auxiliar de specialitate.
Față de cele expuse, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
2. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Motivează recursul arătând că în prezenta cauză nu are calitate procesual pasivă, neputând fi obligat la a face ceva în favoarea reclamanților intimați, în temeiul art. 27 din nr.OG 137/2000, alături de ceilalți doi pârâți.
A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
3. Recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor
Motivează recursul arătând că potrivit dispozițiilor art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complex de activități proprii în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
Proiectul urmează a se depune până la data de 15 iulie ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând însă atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul, așa cum instituie legiuitorul prin ultima teză a art. 34 pct. 4 din Legea nr. 500/2002.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informațiilor generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției, conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielilor bugetare aparținând Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Acesta fiind cadrul legal al competenței materiale a Ministerului Economiei și Finanțelor, hotărârea judecătorească prin care a fost obligat să aloce fondurile bugetare aferente plății cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziție, adaugă la lege, fapt care trimite dispozitivul acesteia în sfera netemeiniciei și nelegalității.
A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Analizând sentința recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că sunt fondate pentru următoarele:
Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești nu face parte din categoria personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, cel al Consiliului Național privind Discriminarea, pentru a li se acorda
sporul de confidențialitate conform prevederilor Legii nr. 182/2002 și nr.HG 585/2002.
Situația acestui personal nu este considerată comparabilă cu cea a magistraților și personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar, al căror statut și sistem de salarizare sunt reglementate prin legi de sine stătătoare, motiv pentru care nu se poate reține o discriminare în acest sens.
De altfel, față de prevederile nr.OG 137/2000 nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a fi reținut tratament diferențiat, injust, este necesar să se stabilească faptul că persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie beneficiază de un tratament diferențiat.
Or, Statutul personalului din sistemul autorității judecătorești beneficiază de o diferențiere de tratament, care are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri socio-profesionale, în considerarea condițiilor de numire, funcționare și eliberare din funcție.
În acest sens, Curtea Constituțională, în acord cu practica constată a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității și al nediscriminării se aplică doar în situații egale ori analoage. De asemenea, s-a reținut că sporurile, premiile și stimulentele acordate demnitarilor și altor categorii de salariați, prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.
Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sistemul bugetar reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le diferențiază în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar nula.
Or, nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu reprezintă o problemă din punctul de vedere al discriminării, fiind depășit, astfel, cadrul legal al dispozițiilor nr.OG 137/2000.
Astfel, prin instituirea acestui spor, legiuitorul a avut în vedere numai anumite categorii de personal și a limitat strict sfera acestora, la cel deținător de informații clasificate, conform prevederilor Legii nr. 182/2002 și nr.HG 585/2002.
Prin urmare, situațiile de discriminare invocate de reclamanți nu sunt comparabile întrucât, prin acordarea sporului de confidențialitate numai unei anumite categorii de personal, nu se realizează un tratament diferențiat care are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii unor drepturi ale reclamanților iar recunoașterea unui astfel de spor salarial nereglementat expres ar echivala cu o modificare ori adăugare la lege, atribut exclusiv al puterii legiuitoare.
În concluzie, dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare, nu face obiectul art. 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006, consacră expres la art. 1
că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o unitate națională, avere, naștere sau oricare altă situație", astfel că nu poate fi aplicat în speță câtă vreme nu există niciun text legal care să recunoască dreptul la sporul de confidențialitate.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum a statuat în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) că "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale". Or, dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în Hotărârea nr. 232 din 29 august 2007, statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității".
Se constată că instanța de fond a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000, care prevede că "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
În acest sens se reține că personalul de specialitate al instanțelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu statut specific reglementat de Legea nr. 567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin lege specială (art. 3 din legea menționată dispune că salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, precum și din cadrul Ministerul Justiției, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri se stabilește prin legea specială), respectiv nr.OG 8/2007.
Actele normative la care fac referire reclamanții în cererea de chemare în judecată și instanța de fond în sentința atacată, reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sistemul bugetar și nu există niciun temei legal pentru aplicarea acestor prevederi personalului auxiliar de specialitate.
Sentința pronunțată de Tribunalul Tulcea este nelegală și netemeinică.
Reținându-se că personalul auxiliar nu are dreptul la sporul de confidențialitate, în această situație nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate de către Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Instanța, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursurile declarate de recurenți împotriva sentinței civile atacate. Va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de pârâții:
1.MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5,
2.MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T și
3.CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1,
împotriva sentinței civile nr. 314 din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți,, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Medgidia, cu sediul în M,-, județul C și intimații pârâțiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C șiTRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
Modifică sentința recurată în tot și respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Monica Costea, Vanghelița Tase Spiridon Eleonora
- - - -
Pt. - -
aflată în concediu de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Președintele instanței,
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red.dec. jud. -/16.07.2008
gref. -
4 ex./16.07.2008
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea, Vanghelița Tase Spiridon Eleonora
