Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 63/
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI și MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.568/6.04.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, precum și a intimatului reclamant și a intimaților pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că, prin sentința civilă 568/2007 Tribunalul Prahovaa dispus următoarele: a respins excepția necompentenței materiale a instanței invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice invocată din oficiu de instanță.
A respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și în consecință:
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, să recunoască dreptul reclamantului la sporul de vechime în muncă și să plătească reclamantului acest spor în cuantumul prevăzut de lege pe perioada 02.03.2004-01.11.2005 data la care s-a pensionat, sumele urmând a fi actualizate conform indicelui de inflație, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Conform actelor existente la dosar, reclamantul a funcționat în calitate de magistrat, îndeplinind funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, până la data de 1.11.2005, dată de la care reclamantul s-a pensionat.
Potrivit art.5 alin.1, art.33 alin.1 din Legea 50/1996, magistrații beneficiau de un spor de stabilitate și de un spor de vechime în muncă însă, în baza OUG 83/2000 care a modificat și completat Legea 50/1996, magistrații beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă, în funcțiile de judecători, procurori, dispoziție abrogată în prezent prin Legea 303/2004.
Ca atare, atât timp cât în perioada 02.03.2004-01.11.2005 reclamantul a exercitat funcția de magistrat îndeplinind o muncă la fel ca și personalul auxiliar de specialitate înseamnă că acesta are dreptul să încaseze aceleași sporuri ca și personalul auxiliar, inclusiv sporul de vechime în muncă deoarece, prin neacordarea acestui spor, are loc o încălcare a dreptului reclamantului la plată egală pentru muncă egală, în raport cu ceilalți salariați din cadrul aceleiași unități, chiar cu studii medii, spre deosebire de reclamant care are studii superioare.
De altfel, în condițiile în care personalul auxiliar de specialitate beneficiază de sporul de vechime în muncă, în timp ce magistrații nu încasează acest spor inclusiv reclamantul, înseamnă că are loc și o discriminare la nivelul aceluiași pachet, întrucât prin încasarea sporului de vechime de către unii dintre salariați și neîncasarea acestuia de către alți salariați, inclusiv de către reclamant, determină o diferențiere între salariații care lucrează la nivelul aceluiași pachet, deși munca este egală, creându-se un tratament juridic inegal și deci, o inechitate atât din punct de vedere al protecției sociale, cât și din punct de vedere al muncii prestate.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată din oficiu de instanță și a respins acțiunea împotriva pârâtului MFP ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă având în vedere că acest pârât nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la bugetul acestora, MFP neputând fi obligat să facă o plată efectivă pentru salariații altor instituții.
De asemenea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI întrucât există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății atât timp cât reclamantul a avut calitatea de procuror în cadrul acestei instanțe.
Instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței deoarece pe de o parte acțiunea vizează plata unor drepturi salariale derivând din raporturi de muncă, caz în care, competența aparține Tribunalului și nu Curții de Apel București, iar pe de altă parte, reclamantul poate formula în principiu, acțiune în justiție, privind plata drepturilor solicitate constând în sporul de vechime.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI în termen, motivat, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ
În motivele de recurs invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI se invocă următoarele:
1. În mod greșit instanța a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI are competență în stabilirea și plata drepturilor salariale ale magistraților, deoarece, până la data de 1.07.2005 nu a avut calitatea de ordonator de credite, deci nu avea calitate procesuală pasivă.
2. În mod greșit instanța a dispus obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova la plata drepturilor salariale, deoarece reclamantul a avut calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, deci pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova nu avea competență pentru stabilirea și plata drepturilor salariale ale reclamantului.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ în motivele de recurs a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pretențiile pretinse neavând suport juridic.
Se critică sentința și pentru încălcarea normelor de competență materială deoarece se învederează că potrivit art. 36 alin. 2 din OUG 27/2006 competența materială a soluționării cererii revenea Curții de Apel București.
Un alt motiv de recurs vizează dispoziția instanței de fond de a reactualiza cu rata inflației sumele reprezentând contravaloarea sporului de vechime neacordat.
Se susține că în mod greșit instanța de fond a obligat MINISTERUL PUBLIC la plata sumelor reactualizate, deoarece această instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Un alt motiv de critică vizează greșeala instanței de fond care nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și Economiei.
Cu privire la recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, instanța reține că nu este întemeiat. Criticile care privesc atât soluționarea excepțiilor peremtorii cât și soluționarea fondului sunt nefondate.
Prima instanță nu a încălcat regulile de competență materială în soluționarea cauzei întrucât textul de lege invocat de recurentă nu își are aplicabilitatea în speța dedusă judecății. În speța de față, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acordarea de despăgubiri civile ca urmare a existenței unei discriminări în raporturile de muncă și nu este vorba de "stabilirea drepturilor salariale ale magistraților" așa cum prevede textul de lege susmenționat. Prin urmare acest litigiu are caracterul unui veritabil litigiu de muncă ceea ce atrage competența în primă instanță a Tribunalului - secție conflicte de muncă și asigurări sociale. Aceasta cu atât mai mult cu cât există o decizie de stabilire a drepturilor salariale care să poată fi contestată în instanța de contencios administrativ.
Așadar prima critică din recurs este nefondată și în consecință va fi respinsă pentru toate argumentele de mai sus.
În ceea ce privește criticile care vizează fondul cauzei și temeinicia pretențiilor reclamantului, instanța apreciază că acestea sunt nefondate și în consecință vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin Decizia XXXVI a Înaltei Curți de casație și Justiție, pronunțată în ședința din 7 mai 2007, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 33 din Legea 50/1996,în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG 83/2000 și art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG 160/2000 se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Având în vedere că dispozițiile art. 329 alin.3 teza finală, din Cod procedură civilă stabilesc în sensul că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, instanța urmează să țină cont de această soluție și să aprecieze că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, fiind în mod corect admise.
Față de aceste considerente, criticile formulate în ambele recursuri urmează să fie respinse ca nefondate, iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică, chiar dacă recursurile au fost declarate înainte de îccj să pronunțe recursul în interesul legii, la data soluționării lor, decizia XXXVI era obligatorie astfel că instanța de recurs se va supune acesteia cu privire la temeinicia drepturilor pretinse.
În ceea ce privește dispoziția din sentință cu privire la reactualizarea sumelor recunoscute cu titlu de spor de vechime, instanța de recurs constată critica recurentului nefondată.
Această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 Cod civil, ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligației în sensul art. 1073 cod civil întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflație asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă.
Dobânda legală prevăzută de art. 1088 Cod civil poate fi solicitată în plus față de prejudiciul real ca urmare a reactualizării, însă prin acțiune nu s-au solicitat daune interese. În consecință, motivele mai sus analizate nu atrag aplicarea art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de chemare în garanție, instanța constată că Tribunalul Prahova atât în considerentele sentinței cât și în dispozitiv nu a făcut referiri cu privire la această cerere, prin care s-a cerut de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ obligarea chematului în garanție de a aloca pârâților sumele necesare achitării drepturilor salariale dispuse.
Faptul că instanța de fond a omis a dispune admiterea cererii de chemare în garanție echivalează cu necercetarea în fond a acestei cereri, care în baza art.312 alin.3 raportat la art.312 alin.4 Cod procedură civilă atrage casarea parțială a sentinței de fond și rejudecarea pricinii sub acest aspect.
Dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în situația soluționării litigiilor de muncă. Deci formularea unei astfel de cereri de chemare în garanție nu este inadmisibilă atâta timp cât normele de procedură civilă ce constituie norme generale ce prevăd posibilitatea formulării unei astfel de cereri de către pârâtul care cade în pretenții.
Chiar dacă nu există un raport juridic direct între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor, acest pârât are conturat un raport juridic față de MINISTERUL PUBLIC, pârât obligat în cauză la plata sumelor dispuse la fond. Acest raport juridic determină obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
În consecință, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca pârâților 1 și 2 sumele necesare achitării drepturilor salariale stabilite prin sentința de fond este legală, drept pentru care instanța va admite în parte recursul Ministerului Public și judecând cererea de chemare în garanție în fond după casarea parțială o va admite.
Motivele invocate de recurentul MINISTERUL PUBLIC, în sensul că acest pârât nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată cu destinația "reactualizări" nu poate fi acceptată întrucât nu este invocată nici o astfel de situație legală, exoneratoare de plata actualizărilor.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, instanța reține că este neîntemeiat. A fost soluționată corect excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, iar în ceea ce privește calitatea de ordonator de credite, instanța apreciază că în mod corect a fost chemat în judecată și pârâtul Tribunalul Prahova alături de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI - primul pentru că era ordonator de credite, iar cel de-al doilea pentru că reprezenta instituția la care își desfășoară activitatea reclamantul, ambele justificând calitatea procesuală în raport juridic dedus judecății.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă instanța va respinge recursul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și va admite în parte pentru considerentele mai sus expuse recursul Ministerului Public.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI împotriva sentinței civile 568/2007 a Tribunalului Prahova.
Admite în parte recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva aceleiași sentinței pe care o casează în parte și rejudecând cauza:
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B împotriva chematului în garanție MFP B și în consecință.
Obligă chematul în garanție MFP să aloce sumele necesare plății pretențiilor admite, către MINISTERUL PUBLIC.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge restul pretențiilor din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: AP/12.02.2008
Dact.: MD/19.02.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
