Pretentii civile. Speta. Decizia 67/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZI A CIVILA Nr. 67/

Ședința publică din 23 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanții, și, precum și de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BRAȘOV și CURTEA DE APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.929/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, prezintă avocat pentru recurenții reclamanți, și, a recurenților pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov, precum și a intimaților pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru. Se mai învederează că la dosar prin serviciul registratură s-au depus întâmpinări de către recurenții pârâți Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției și de către intimatul pârât Statul Român prin MEF prin DGFP

Instanța comunică un exemplar din întâmpinările depuse la dosar reprezentantei recurenților reclamanți care nu solicită termen pentru studiu, insistând a nu se mai acorda termen pentru comunicarea lor.

Instanța având în vedere că prin întâmpinările depuse la dosar nu sunt invocate chestiuni de ordine publică declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Avocat pentru recurentele reclamante solicită admiterea recursului declarat de reclamante și respingerea recursurilor declarate de pârâți ca nefondate.

Arată că prin motivele de recurs Curtea de Apel a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Curții de Apel Brașov având în vedere că nu este ordonator de credite, solicită respingerea excepției având în vedere practica judiciară pe care o depune la dosar.

CURTEA,

Asupra recursurilor de față,

Constată că prin sentința civilă 929/2007, Tribunalul Brașova dispus următoarele:

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR.

A admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții:

1) MINISTERUL JUSTIȚIEI;

2) TRIBUNALUL BRAȘOV;

3) CURTEA DE APEL BRAȘOV și în consecință:

A obligat pârâții să plătească fiecărei reclamante în parte drepturile salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut prevăzută de nr.OG83/2000 pe perioada 14.03.2004- 14.03.2007, după cum urmează: - suma netă de 5587,8 lei; - suma netă de 3806,4 lei; - suma netă de 3350,4 lei; - suma de 3448 lei, sume ce au fost reactualizate în raport cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale și care vor fi actualizate în continuare până la plata efectivă.

A respins celelalte pretenții ale reclamantelor.

A respins acțiunea reclamantelor față de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR.

A respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor instanța a constatat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, conform Legii nr.5oo/2002 și HG nr.208/2005. De asemenea, calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora "executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executării, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Față de considerentele mai sus expuse, excepția a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Reclamantele îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Brașov, așa cum rezultă din carnetele de muncă.

Prin art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG83/2000, s-a statuat că "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare silită, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități". Chiar și potrivit noilor reglementări, respectiv nr.OG8/2007, art.3 (8) "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".

Susținerea reclamantelor că sunt discriminate față de colegele lor care beneficiază de această indemnizație este confirmată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul următor:

Existența unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 republicată; potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice criteriu. În cazul de față, un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat grefierilor poate fi considerată categoria profesională.

- Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; Prin această măsură sunt încălcate prevederile art.6 alin.2 din Codul Muncii ce consacră principiul "pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal".

- Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare. Instanța constată că activitatea celor două categorii de grefieri este asemănătoare și atunci trebuie aplicat principiul prevăzut de art.6 alin.2 din Codul Muncii "pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal."

Potrivit art.1 alin.2 din nr.OG137/2000, republicată, "Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".

Din raportul de expertiză tehnică - contabilă nr.-/2007 întocmit de expertul contabil rezultă drepturile salariale ale reclamantelor, reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pe perioada 14 martie 2004- 14 martie 2007, actualizate în funcție de indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată și pe cale de consecință a obligat pârâții 1, 2, 4 la plata diferențelor de salariu reprezentând indemnizația lunară de 10 % din salariul brut pe perioada mai sus menționată, actualizate cu rata inflației și dobânda până la data plății.

Petitul având ca obiect obligarea pârâților 1, 2, 3, 4 la acordarea acestei indemnizații din salariul brut până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate a fost respins, avându-se în vedere că drepturile salariale acordate conform raportului de expertiză li se cuvin reclamantelor pentru perioada menționată și nu pentru viitor.

Instanța a respins petitul având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la plata drepturilor salariale, avându-se în vedere că între acest pârât și reclamante nu există raporturi de muncă.

De asemenea, a respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța neputând reține vreo culpă procesuală a acestora.

Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției și de reclamantele, și.

Tribunalul Brașov în motivele de recurs critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

1. Consideră că s-au interpretat greșit dispozițiile art.19 pct.3 Legea 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, respectiv OG 83/2000.

În realitate nu există un tratament discriminatoriu în cadrul personalului auxiliar. Salarizarea diferită izvorăște din activitatea diferită, pe care o desfășoară o anumită categorie de grefieri, respectiv grefierii de la executări penale.

Pe cale de excepție se invocă lipsa calității procesual pasive a Tribunalului Brașov pentru perioada în care reclamanții nu au fost încadrați ca și grefieri la instanțele judecătorești din raza de competență a Tribunalului Brașov.

2. Un alt motiv de recurs vizează acordarea reactualizării cu indicele de inflație pentru debitul principal.

Se susține că instituția prevăzută de art.1088 cod civil permite doar acordarea de dobânzi de la data cererii de chemare în judecată și nu reactualizări cu indicele de inflație.

Tot în motivarea recursului, Tribunalul Brașov solicită ca instanța de recurs să pună în vedere reclamanților să precizeze data de la care sunt angajați, perioada pentru care solicită acordarea sporului și dacă în acest interval au avut întrerupt sau suspendat contractul individual de muncă, perioada în care au fost în concediu de odihnă.

Se constată că deși se formulează aceste cereri, acest pârât nu invocă nici un motiv de recurs în legătură cu aspectele mai sus solicitate. Instanța urmează a considera aceste cereri doar cereri în probațiune și constată că prin înscrisurile administrate în probațiune la fond și prin expertiza efectuată, cerințele în probațiune au fost îndeplinite chiar de la prima judecată în fond a cauzei.

Curtea de Apel Brașov critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se invocă următoarele: Art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicată, prevedea "Grefier care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".

Față de dispozițiile legale menționate și față de procedura concretă în care se poate acorda sporul de 10% personalul auxiliar care nu participă activ la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă nu poate beneficia de sporul în discuție, așa cum greșit a apreciat instanța de fond.

Totodată, nu poate exista discriminare prin efectul hotărârilor judecătorești care se bucură de prezumția interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale și putere de lucru judecat. Practica judiciară, în sistemul de drept român nu este izvor de drept, hotărârea judecătorească fiind opera convingerii intime a magistratului.

Sentința pronunțată de instanța de fond este criticabilă și sub aspectul modalității de evaluare a prejudiciului pretins de reclamanți, având în vedere că una dintre condițiile reparării prejudiciului este ca aceasta să fie cert, adică să existe și să poată fi evaluat. Ori, în cauză acest prejudiciu nu poate fi determinat. Evaluarea făcută de reclamanți nu este reală și obiectivă deoarece după cum s-a arătat acest spor nu este unul cu caracter permanent ci se acordă ținând seama de participarea efectivă la activitățile de executare penală și civilă, precum și cele privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.

Câtă vreme drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute în legislația în vigoare iar dispoziția în cauză nu a fost abrogată, modificată sau declarată neconstituțională, considerăm că aceste cereri nu pot fi soluționate favorabil de instanțele judecătorești prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege deoarece s-ar încălca principiul separației puterilor în stat depășindu-se astfel limitele puterii judecătorești.

Ministerul Justiției a formulat recurs în cauză invocând următoarele motive de recurs:

1. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Drepturile pretinse de grefieri sunt drepturi neprevăzute de lege.

În speță a fost aplicată greșit OG 137/2000.

În această privință s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea 333/8.10.2007 stabilind că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare.

Instanța nu și-a întemeiat concluzia în sensul că cele două categorii de grefieri desfășoară o muncă egală, pe o analiză concretă și faptică asupra muncii depuse de fiecare reclamant.

Hotărârea este greșită și în ceea ce privește obligația de plată a sumelor cu titlu de actualizări și dobânzi.

Un alt motiv de recurs vizează nelegalitatea sentinței. Se susține că recunoașterea și acordarea acestui spor este o opțiune a legiuitorului, reprezentând o probă de legiferare. În momentul actual, pretinderea sporului de 10% de către reclamanți nu are suport legal, are drept consecință încălcarea atribuțiilor conferite puterii judecătorești.

Analizând cu prioritate motivele de recurs invocate de recurentul pârât Tribunalul Brașov, prin care se critică sentința sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesual pasive a acestuia, instanța de control constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Tribunalul Brașov are calitatea procesual pasivă în speță deoarece reclamanții își desfășoară activitatea la această instanță.

Cu privire la criticile comune din recurs ce vizează interpretarea dispozițiilor legale instituite de art.19 pct.3 din Legea 50/1996 modificate prin OG 83/2000 și prevederile art.3 alin.8 OG 8/2007 ca fiind discriminatorii, instanța constată că soluția Tribunalului Brașovs -a fundamentat pe condițiile impuse de OG 137/2000 pentru ca o faptă să fie discriminatorie.

Instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect acordare de despăgubiri constând în echivalentul indemnizației de 10% ca efect al discriminării pretinse.

În consecință, în mod corect instanța de fond și-a exprimat argumentele logice care au determinat-o să admită acțiunea raportându-se la dispozițiile OG 137 modificată și completată prin Legea 324/2006.

Astfel, se poate reține că "în cazul de față, există tratamentul diferențiat aplicat grefierilor ce constă în deosebirea ce s-a realizat între grefierii care participă la ședințele de judecată și alte activități și grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală sau civilă și care beneficiază de o indemnizație de 10% corespunzătoare timpului efectiv lucrat în această activitate".

"Există și un criteriu de discriminare potrivit art.2 alin.1 OG 137 /2000 republicată care în speță se referă lacategoria profesională".

În speță, dispozițiile OG 137/2007 pe care și-au fundamentat acțiunea reclamantele sunt aplicabile.

S-a dovedit că există un tratament diferențiat al salarizării în cadrul aceleiași categorii profesionale, iar scopul acestui tratament constă în restrângerea exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.

În speță, potrivit pregătirii profesionale, calificării, încadrării în postul deținut de reclamanți, sunt încălcate prevederile art.6 alin.2 CM care instituie principiul pentru muncă legală și pregătire profesională egală, toți salariații trebuie retribuiți în mod egal.

Recurenții pârâți susțin că instanța de fond trebuia să analizeze și să stabilească în mod concret dacă între activitatea desfășurată efectiv la locul de muncă de cele două categorii de personal (categoria care nu beneficiază de dispozițiile art.3 alin.8 din OG 8/2007 și cea care este salarizată în baza acestora) există deosebiri, pentru a susține discriminarea. că, pentru a exista fapta discriminatorie trebuia ca, tratamentul diferențiat să nu fie justificat de un "scop legitim", iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie "adecvate și necesare".

În speță, diferențierea celor două categorii de personal auxiliar, nu este justificată obiectiv pentru că activitatea celor două categorii de personal auxiliar esteasemănătoare. Există aceeași încadrare pentru ambele categorii de personal auxiliar (reclamanții și grefierii care beneficiază de aplicarea sporului de 10%) pe care însuși legiuitorul o instituie denumindu-i pe toți "grefieri" și incluzându-i în categoria personalului auxiliar prevăzut de art.3 alin.1 Legea 567/2004 cu aceeași specializare, cu activitate de desfășurat asemănătoare.

În consecință, a apreciat că nu există discriminare în speță, echivalează cu a ignora o situație identică recunoscută deja prin Hotărârea 185/2005 de CNCD cât și de ÎCCJ prin decizia VI/15.01.2007 care vizează acordarea discriminatorie a sporului de 40% pentru magistrați.

Recurentul invocă în susținerea recursului că CNCD a pronunțat Hotărârea 333/8.10.2007 prin care ar fi reținut că faptele prevăzute nu constituie discriminare, însă nu justifică această susținere așa cum impune art.1169 Cod civil. În lipsa acestei dovezi - hotărârea invocată - instanța nu poate reține veridicitatea afirmației recurentului.

Așadar soluția instanței de fond va fi menținută, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, în speță nefiind vorba de pronunțarea unei soluții cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci doar de aprecierea faptei discriminatorii, care potrivit OUG 137/2000, cu modificările intervenite, îi revine instanței de judecată. În cauză, Tribunalul Brașov prin sentința pronunțată a apreciat că discriminarea izvorăște din lege și nu din efectul hotărârii judecătorești invocate ca practică judiciară, așa cum a reținut recurenta Curtea de Apel Brașov în motivele de recurs.

Cu privire la motivele comune de recurs prin care se arată că prejudiciul invocat de reclamanți nu poate fi determinat iar evaluarea făcută nu este reală și obiectivă întrucât se bazează pe un calcul greșit al expertului, instanța de control constată critica neîntemeiată.

În speță prejudiciul a fost evaluat printr-o expertiză care nu a fost obiectată de recurenți.

Susținerea din recurs cu privire la neconcludența expertizei și la greșita evaluare a prejudiciului reprezintă o încălcare a principiului disponibilității părților în procesul civil, principiu ce presupune și respectarea normelor procedurale privitoare la sarcina probei, forța probantă a expertizei propuse de reclamanți ca probă în cauză.

Cu privire la motivele de recurs invocate de pârâți prin care se critică acordarea dobânzii legale pentru sumele care reprezintă cuantumul sporului de 10% pretins la care s-a adăugat și reactualizarea cu indicele de inflație, instanța constată că nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile. Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.

Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept ( și - Teoria generală a obligațiilor).

În consecință, față de cele ce preced, instanța va respinge recursurile formulate de pârâți, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și va menține sentința.

Cu privire la recursul reclamantelor, instanța constată că acestea au invocat netemeinicia sentinței pentru respingerea pretențiilo0r constând în acordarea sporului de 10% și pentru viitor.

Sentința este criticată și pentru neacordarea cheltuielilor de judecată la fond. Analizând acest recurs, Curtea constată că este întemeiat în parte, doar sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

În speță, instanța de fond în mod greșit nu a făcut aplicarea art.274 Cod procedură civilă. Acțiunea reclamantelor fiind admisă, pârâții trebuiau obligați la plata cheltuielilor de judecată deoarece sunt părțile care au căzut în pretenții.

Cu privire la acordarea pe viitor a sporului de 10% Curtea reține că motivul de recurs nu este întemeiat. Într-adevăr față de obiectul cererii de chemare în judecată, față de fundamentul juridic al acțiunii se constată că este întemeiată critica.

În speță instanța a fost sesizată cu o cerere în acordarea de despăgubiri ca echivalent valoric al prejudiciului cauzat reclamanților prin aplicarea discriminatorie a legii, în temeiul OG 137/2007 cu modificările intervenite.

Potrivit art.27 din OUG 137/2007 republicată cu modificările intervenite "persoana care se consideră discriminată poate formulat în instanță o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".

Prin urmare, în aplicarea acestui text de lege se interpretează că se po pretinde despăgubiri pentru un prejudiciu efectiv cert, determinat, pentru recuperarea căruia partea interesată poate promova o acțiune în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

În speță, acordarea pentru viitor a despăgubirilor rezultate din fapta discriminatorie este inadmisibilă deoarece așa zisul prejudiciu nu este născut și actual.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de recurenții pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței civile 929/2007 a Tribunalului Brașov.

Admite în parte recursul formulat de recurentele reclamante, împotriva aceleiași sentințe pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă pârâții să plătească reclamantelor suma de 400 Ron cheltuieli de judecată (onorariu expert) la fond.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Înlătură din dispozitivul sentinței prevederea de respingere a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 23 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Opinie separată

în sensul admiterii recursurilor formulate de pârâți și respingerii acțiunii introductive.

Judecător,

- -

Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză recursurile formulate de pârâți, se impunea a fi admise iar sentința atacată modificată în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Drepturile bănești ce fac obiectul pretențiilor din acțiunea dedusă judecății sunt solicitate în baza și pe perioada în care au fost în vigoare prevederile art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996 modificată prin OG nr.83/2000 potrivit cărora: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului actelor de publicitate imobiliară, acela de executare penală și executare civilă, actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități" Aceste dispoziții legale abrogate împreună cu întreaga Lege 50/1996 - prin OG nr.8/2007.

În opinia reclamanților însușită atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs indemnizația instituită de textul legal citat mai sus în favoarea numai a unor categorii de grefieri a condus la aplicarea unui tratament discriminatoriu în rândul acestora.

În altă ordine de idei pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Cu privire la acest aspect, în opoziție cu ceilalți membri ai completului, apreciez că instanțele ordinare au posibilitatea să constate doar existența unei discriminări în aplicarea unei legi, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie.

În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a se invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă.

În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta a fost în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme.

Judecător,

- -

Red.op.maj.: AP/12.02.2008

Red.: op.sep.: CȘ/12.02.2008

Dact: MD/20.02.2008 - 3 ex.

Jud.fond: /

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 67/2008. Curtea de Apel Brasov