Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6803/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3639/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6803/
Ședința Publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER: - -
********************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților și de recurentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, împotriva sentinței civile nr. 326 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 946/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, -, și și cu intimatul-pârât Tribunalul Ialomița - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurenții-pârâți: Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, intimații-reclamanți:, -, și și intimatul-pârât Tribunalul Ialomița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, prin motivele de recurs formulate în cauză, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod proc. civilă.
Curtea, constatând că în cauză recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 326 din data de 21.04.2009, pronunțată în dosarul nr- (format vechi nr. 946/2009), Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a respins, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat, excepție ridicată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Totodată, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții:, -, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Ialomița și, în consecință, i-a obligat pe aceștia să achite reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioadele iunie 2008 - august 2009, aprilie 2009 și în continuare, până la apariția unor noi reglementări legale cu privire la acest spor, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, a obligat pârâtul Tribunalul Ialomița să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins capătul de cerere cu privire la plata dobânzilor legale.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, pe care a respins-o, pentru următoarele considerente:
Autoritatea de lucru judecat, ca excepție de fond, nu poate fi primită, întrucât condițiile exprese, limitative și obligatorii ale acesteia nu sunt îndeplinite cumulativ, conform dispozițiilor art. 1201 din Codul civil.
Astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au intentat oad oua cerere de chemare în judecată întemeiată pe aceeași cauză, care ar avea același obiect și care ar fi făcută împotriva acelorași pârâți.
În acest sens, prima instanță a reținut că sentința civilă atașată, nr. 560 din data de 05.06.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. 1486/98.2008, privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, nu are același obiect cu cauza de față, întrucât drepturile solicitate de reclamanți privesc o altă perioadă de timp, ceea ce este suficient pentru a nu fi prezentă excepția autorității de lucru judecat, fiindcă nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative cerută obligatoriu de textul de lege citat - aceea a identității de obiect.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Urziceni.
A constatat că la dosar au fost depuse: sentința civilă nr. 31 din 16 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr- și sentința civilă nr. 560 din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, prin care au fost admise acțiunile judecătorilor la recunoașterea și plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% lunar din indeminzația de bază brută lunară de încadrare, fiind respins capătul de cerere cu privire la plata pe viitor a acestor drepturi.
A mai reținut că problema acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, implicit, a pretențiilor reclamanților, a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 21 din data de 10.03.2008, pronunțată în dosarul nr. 5/2008, a decis că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
A avut în vedere dispozițiile art. 329 alin. 1 teza a II-a Cod proc. civilă, potrivit cărora:"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.",astfel că a apreciat că sunt întemeiate pretențiile reclamanților cu privire la acordarea acestui spor.
Ca urmare, instanța de fond a reținut că, atât timp cât recunoașterea dreptului reclamat în prezenta cauză s-a făcut la nivelul, printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit dispozițiilor art. 329 Cod proc. civilă și cât timp nu au loc modificări legislative care să clarifice reglementarea acestor drepturi, este evident că reclamanții vor fi prejudiciați și pentru viitor, prin neacordarea drepturilor respective.
A mai reținut că, mai mult decât atât, există un precedent, care demonstrează inconsecvența pârâtului Ministerului Justiției și Libertăților cu privire la recunoașterea și achitarea pe viitor a acestor drepturi pentru reclamanți.
Astfel, după ce prin Ordinul nr. 768/C din data de 04.03.2009, Ministerului Justiției și Libertăților a recunoscut sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de lege și a reglementat că, începând cu data 01.03.2009, judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază de acest spor, totuși, ulterior, prin Ordinul nr. 1163/C și-a revocat propriul ordin, stabilind, potrivit Ordinului nr. 1165/C că plata sporului de 50% se va face începând cu data de 01.03.2009, însă numai pentru judecătorii care dețin hotîrâri judecătorești executorii, prin care li se recunoaște plata"pe viitor"sau"în continuare"a acestui spor.
Referitor la capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și a dobânzii legale, de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective, instanța de fond a constatat că, în speță, ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real suferit de către reclamanți, ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natură salarială.
Astfel, a reținut că repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale, iar beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de către reclamanți, este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate și data plății efective, pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvată fiind actualizarea sumelor cu indicele de inflație "de la data scadenței fiecărei sume, la data plății efective.".
Pentru aceste considerente, prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești acordate reclamanților, de la data scadenței fiecărei sume, la data plății efective și a respins capătul de cerere cu privire la dobânda legală.
În acest sens, a observat că cererea reclamanților și pentru acoperirea prejudiciilor viitoare este întemeiată, întrucât aceste prejudicii îndeplinesc condițiile arătate mai sus.
Coroborând întregul material probator aflat la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale mai sus-enunțate, instanța de fond a admis, în parte, acțiunea reclamanților:, -, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Ialomița și, în consecință, i-a obligat pe aceștia să achite reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioadele iunie 2008 - august 2009, aprilie 2009 și în continuare, până la apariția unor noi reglementări legale cu privire la acest spor, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, față de dispozițiile Decretului nr. 92/1976, a obligat pârâtul Tribunalul Ialomița să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, reținând că drepturile solicitate au natură salarială și izvorul juridic în dispozițiile nr.OG 137/2004.
A respins capătul de cerere cu privire la plata dobânzilor legale.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților() arată că formulează această cale de atac împotriva sentinței civile nr. 326 pronunțată la data de 21.04.2009 de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (946/2009) prin care a fost admisă acțiunea formulată de:, -, și - judecători, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, care au solicitat acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică începând cu iunie 2008, până în aprilie 2009 și în continuare, precum și actualizarea sumelor cu indiciele de inflație de la data de mai sus, până la data introducerii acțiunii.
Mai arată că motivul de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În primul rând, recurentul solicită instanței să observe că, motivând că drepturile solicitate de reclamanți ar privi o altă perioadă de timp și că, astfel, cauzele nu ar avea același obiect, în mod eronat a reținut instanța de fond că este nefondată excepția puterii de lucru judecat, invocată de
Cu privire la cele de mai sus, recurentul-pârât invocă dispozițiile art. 166 Cod proc. civilă, potrivit cărora excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de către părți sau de către judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs, iar această excepție presupune tripla identitate: aceleași părți, același obiect, aceeași cauză.
Mai invocă și dispozițiile art. 1201 din Codul civil, care prevăd că:"Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.".
Recurentul-pârât a mai arătat că, în aceeași ordine de idei, există autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este fundamentată pe același temei juridic și este formulată de aceleași părți și împotriva lor, în aceeași calitate.
Consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că perioadele solicitate în cea de-a doua acțiune sunt diferite, însă Ministerul Justiției și Libertăților, prin excepția invocată, a solicitat, de fapt, respingerea capătului de cerere referitor la acordarea pe viitor a sporului solicitat de reclamanți, prin acțiunea formulată, având în vedere aspectul că, prin sentința civilă nr. 560 din data de 05.06.2008 acestora le-a fost respins capătul de cerere privind acordarea sporului de 50% pentru viitor.
Astfel, recurentul-pârât consideră că intră sub incidența autorității de lucru judecat drepturile solicitate ce sunt ulterioare datei sentinței civile nr. 560/F/05.06.2008, în caz contrar Tribunalul încălcându-și propria autoritate de lucru judecat, pronunțându-se a doua oară pe un capăt de cerere pe care, inițial, îl respinsese.
Față de acest aspect, recurentul-pârât consideră că în mod eronat instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de minister, când, de fapt, ar fi trebuit să constate că sunt îndeplinite elementele excepției de lucru judecat, iar, pe cale de consecință, să constate că reclamanții nu mai sunt îndrituiți la plata sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor, așa cum Tribunalul Ialomițaa statuat prin sentința civilă nr. 560/F/2008, pronunțată în dosarul nr- (1172/2008).
Mai arată că, dacă reclamanții ar fi fost nemulțumiți de sentința pronunțată de Tribunalul Ialomița, ei ar fi avut posibilitatea să o atace printr-o cale comună, de reformare, respectiv prin recurs.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, recurentul-pârât invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă raportate la dispozițiile art. 312 alin. 3. teza finală, Cod proc. civilă.
La rândul său, în dezvoltarea motivelor de recurs, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice(aflate la filele 4 și 5 din dosarul de recurs) arată că, pe această cale înțelege să atace sentința civilă nr. 326 din data de 21.04.2009, pronunțată în dosarul civil nr- (946/2009), prin care Tribunalul Ialomițaa admis, în parte, ca fiind întemeiată, cererea formulată de reclamanții:, -, și, împotriva pârâților: Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Ialomița, obligându-i pe aceștia să achite reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, pentru perioadele iunie 2008 - august 2009, aprilie 2009 și în continuare, până la apariția unor noi reglementări legale cu privire la acest spor, sume actualizate cu indicele de inflație la data plații efective.
Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, astfel că invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Totodată, consideră că hotărârea instanței de fond intră sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod proc. civilă, întrucât, deși în preambulul hotărârii se face referire la Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, iar, prin acțiunea formulată, reclamanții au înțeles să cheme în judecată atât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și Ministerul Finanțelor Publice (), în nume propriu, în considerente și în dispozitiv instanța de fond nu a făcut nici o referire cu privire la această cerere a reclamanților.
excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, în speță are calitatea de ordonator principal de credite Ministerul Justiției și Libertăților, iar Ministerul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite numai pentru instituțiile aflate în subordinea sa, astfel că acest din urmă minister nu poate să fie obligat la plată pentru salariații altor instituții.
Arată că rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor nr. 500/2002.
Mai arată că, pe de altă parte, atât Ministerul Justiției și Libertăților, cât și Ministerul Finanțelor Publice sunt ordonatori principali de credite, precum și că Ministerul Finanțelor Publice nu poate să aigure unui alt ordonator principal de credite, care în speța de față este Ministerul Justiției, fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Aceasta întrucât, arată recuentul, atribuțiile în angajarea și salarizarea reclamanților îi revin Ministerului Justiției, iar raporturile de muncă există doar între reclamanți și pârâții și Tribunalul Ialomița, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să fie implicat în vreun fel în acestea, neexistând între acest minister și reclamanți nici un raport de muncă izvorând din vreun contract de muncă, astfel că acesta nu poate să fie obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.
De asemenea, recurentul Statul Român învederează instanței de recurs faptul ca Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie să fie confundat și, de altfel, nici nu poate fi confundat cu bugetul de stat.
Invocă, în acest sens și prevederile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 500/2002 cu modificările și completările ulterioare, arătând că Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Cu privire la baza legală a sporului pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, recurentul arată că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, iar, pe de altă parte, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost abrogate de nr.OG 8/2007.
Mai invocă și dispozițile art. 4 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora legea bugetară anuală prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar. Sumele aprobate la partea de cheltuieli prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
Cu privire la actualizarea sumelor solicitate, recurentul susține că nu sunt incidente în cauză condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1082 și art. 1088 din Codul civil, întrucât nu se poate reține o culpă a în alocarea acestora, atât timp cat ele nu au fost aprobate de către legiuitor, prin legile bugetare.
Recurentul consideră că hotărârea instanței de fond a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sens în care invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă, întrucât, pe de o parte, instanța a dispus acordarea sporului solicitat pentru un interval de timp pentru care nu există o reglementare legală aprobată de către Parlament, care să prevadă acordarea acestor drepturi bănești, iar, pe de altă parte, instanța de fond, substituindu-se legiuitorului, a dispus acordarea acestui spor și pentru viitor, depășind, în acest fel, atribuțiile conferite instanțelor de judecată de către legea fundamentală - Constituția României, art. 124 și următoarele, coroborate cu art. 61 și următoarele.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, invocă dispozițiile art. 304 pct. 4, pct. 7 și pct. 9 Cod proc. civilă.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate de recurenți în motivarea cererilor lor de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților referitoare la excepția puterii lucrului judecat sunt simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că vor fi înlăturare ca atare, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, recursul declarat de acest recurent va fi respins ca nefondat.
În acest sens, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 166 Cod proc. civilă:
"Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.".
Mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 1201 din codul civil:
"Este lucru judecat atunci când a douacerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. ( civ. 711, 973, 1715, 1788, 1834).".
Din interpertarea sistematică, logico-juridică a textelor de lege sus-citate, rezultă că este autoritate de lucru judecat numai atunci când se regăsește tripla identitate de elemente - obiect, cauză, părți.
Or, în speță, Curtea constată că nu sunt întrunite aceste condiții legale exprese, limitative și obligatorii, întrucât sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, ce a fost solicitat prin acțiunea formulată anterior (care a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Ialomița, soluționat prin sentința civilă nr. 560 din data de 05.06.2009), privește o altă perioadă de timp, neexistând, deci, identitate de obiect, aspect ce a fost constatat în mod justificat de către instanța de fond.
Cât privește fondul dreptului dedus judecății, Curtea reține că prin Decizia nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - decizie obligatorie pentru instanțele de judecată potrivit dispozițiilor exprese ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă -, s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, căjudecătorii,procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerentele deciziei sus-menționate, instanța supremă a reținut că, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr. 50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile. art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art. 81 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretareaper a contrarioa art. 147 alin.1 cu referire la art. 126 alin. 1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. 2 din nr.OG 83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art. 16 alin.1 din Constituție, nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr. 12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea de Apel constată că,față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal din care face parte și reclamantul nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată, cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței dreptului intimaților-reclamanți la sporul pretins.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, Curtea reține că acesta este fondat, motiv pentru care îl va admite.
În acest sens, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza fără a se pronunța și cu privire la cererea formulată de către reclamanții judecători în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și fără a se stabili dacă, în raport de natura pretențiilor solicitate, acesta are sau nu are calitate procesuală pasivă în speță.
De asemenea, Curtea mai constată că deși, prin acțiunea introductivă,reclamanții au înțeles să cheme în judecată Ministerul Finanțelor Publice și în nume propriu, ci nu doar ca reprezentant al Statului Român(aspect ce rezultă din formularea celui de-al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată), acesta nu a fost legal citat, judecata având loc în aceste condiții, fără ca acest minister să își poată formula apărările și fără a se stabili dacă poate sta sau nu, în prezentul proces, în calitate de pârât.
Față de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cererilor (capetele de cerere) formulate în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Finanțelor Publice, astfel căse impune casarea parțială a hotărârii fondului- criticabilă doar sub acest aspect, întrucât nu este posibilă modificarea acesteia.
Ca urmare, pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă,va respinge, ca nefondat, recursul declarat recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 326 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 946/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, -, și, cu intimatul-pârât Tribunalul Ialomița și cu recurentul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru aceleași considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 Cod proc. civilă,va admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publicereprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, împotriva aceleiași sentințe civile nr. 326 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 946/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, -, și, cu intimatul-pârât Tribunalul Ialomița și cu recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților.
Urmare a admiterii recursului, Curtea va casa, în parte, sentința recurată și va trimite cauze, spre rejudecare, aceleași instanțe, doar în ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și cu Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu.
Totodată, va menține acele dispoziții ale sentinței atacate prin care au fost soluționate pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Ialomița. Așadar, Curtea reține că hotărârea fondului este legală și temeinică doar în ceea ce privește soluția dată cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acești pârâți, menținând-o numai sub acest aspect.
Cu prilejul rejudecării cauzei, instanța de fond va stabili dacă Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, au sau nu au calitate procesuală pasivă, la fond, în prezenta cauză (dacă pot sta în proces, în calitate de pârâți).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 326 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 946/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, -, și, cu intimatul-pârât Tribunalul Ialomița și cu recurentul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, împotriva aceleiași sentințe civile nr. 326 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 946/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, -, și, cu intimatul-pârât Tribunalul Ialomița și cu recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților.
Casează, în parte, sentința recurată și trimite, în rejudecare, aceleași instanțe, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții: Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu.
Menține dispozițiile sentinței prin care au fost soluționate pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Ialomița.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 23.12.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
