Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 717/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.717/CM
Ședința publică din 08 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
- recurentul reclamant-intimat SINDICATUL LIBER CT-2 - în calitate de reprezentant al recurenților reclamanți, cu sediul în F,-, județul I, și
- recurenta pârâtă-intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr.680/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE, cu sediul în-, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Ambele recursuri sunt formulate în termen, motivat și scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare la data de 03.12.2009, ce a fost comunicată recurentului reclamant; la data de 04.12.2009, prin fax, într-un singur exemplar și la data de 07.12.2009 prin poștă și recurenta pârâtă a depus întâmpinare, ce nu a fost comunicată părților.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța având în vedere lipsa părților, lasă cauza la a doua apelare.
După reluarea cauzei, la a doua apelare, se prezintă pentru recurentul reclamant Sindicatul Liber CT-2 F, dl. avocat, fără delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Întrebată fiind partea prezentă, aceasta declară că în cauză nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care instanța declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor de față.
Având cuvântul, apărătorul recurentului reclamant Sindicatul Liber CT-2 F susține următoarele:
- calitatea de reclamant o are Sindicatul Liber CT-2 F, în virtutea legii - în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat și acesta a formulat acțiune în numele membrilor săi, solicitând să fie trecuți ca recurenți reclamanții- reprezentanți de sindicat;
- instanța de fond a admis în parte acțiunea; referitor la excepția lipsei calității procesuale a reclamanților, instanța a respins ca nefondată această excepție, având în vedere că sindicatul are calitatea de reclamant și poate reprezenta în justiție pe membrii săi, conform art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003.
Solicită admiterea recursului, toți reclamanții - membrii de sindicat au formulat acțiune prin Sindicatul Libert CT-2 - ce are calitatea de reprezentant al reclamanților și în cauză nu se impune disjungerea pentru fiecare reclamant la instanțele de domiciliu. Menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.
În ce privește recursul recurentei pârâte, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- la data de 16 2008 reclamanții -, -, G, -, G, C, C, G, -, scu, -, -, -, -, G, G, -, G, G, G, G, G, G, G, G, toți fiind reprezentați deSINDICATUL LIBER CT- 2în contradictoriu cu pârâții COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR și SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C - au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la respectarea art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă pe unitate la nivelul anilor 2005 - 2008 în sensul acordării membrilor de sindicat a ajutorului material aferent Zilei pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008 reprezentat de un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare pentru fiecare an, actualizat cu rata inflației la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că deși la nivelul unității au fost încheiate contracte colective de muncă pentru anii 2005 - 2006 și 2007 - 2008, contracte care prevedeau acest ajutor, angajatorul nu a acordat aceste drepturi bănești.
În drept au fost indicate prevederile art. 64, art. 29 și art. 2 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2004 - 2007, Legea nr. 54/2003 și art. 236 al. 4, art. 243 din codul muncii.
În dovedirea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
Pârâta, COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale de excepția, pârâta a înțeles să invoce excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere prevederile CCM la nivel de unitate potrivit cu care la nivelul angajatorului există constituite comisii mixte care analizează și soluționează conflictele de drepturi născute între patronat și sindicat.
Întrucât această procedură prealabilă nu a fost urmată de către sindicat, pârâta apreciază că acțiunea este inadmisibilă.
Totodată, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru ajutorul material aferent anului 2005 prin raportare la data introducerii acțiunii.
Asupra fondului cererii pârâta învederează faptul că deși era agent economic monitorizat potrivit prevederilor OUG nr. 79/2001 în cursul anilor 2006, 2007, 2008 acordat ajutoare materiale prevăzute de art. 64, ulterior de art. 65 din CCM la nivel de unitate în cuantum mai mare decât era prevăzut de acesta.
În drept au fost invocate prevederile pr.civ. Legea nr. 53/2003, Legea nr. 168/1999, OUG nr. 79/2001, OUG nr. 79/2008, HG nr. 142/2005 și 50/2006.
În dovedirea susținerilor sale solicită administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta, COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii.
La termenul din data de 08 aprilie 2009SINDICATUL LIBER CT- 2 Fa formulat precizări în sensul că își restrânge pretențiile bănești prin renunțarea la ajutorul aferent anului 2005.
Prin sentința civilă nr. 680/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții -, -, G, -, G, C, C, G, -, scu, -, -, -, -, G, G, -, în favoarea Tribunalului Ialomița și s-a eclinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții, G, G, G, G, în favoarea Tribunalului Călărași; s-a respins excepția inadmisibilității formulării cererii invocată de pârâți, s-a respins excepția lipsei calității procesual active a Sindicatului Liber CT F ca nefondată, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2005 ca rămasă fără obiect, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Sucursala Regională CFR C, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Ferate CFR SA. a fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a ajutorului material aferent Zilei pentru anii 2006, 2007 și 2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Sucursala Regională CFR C ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, invocată din oficiu:
Prin art. 284 al. 2 din Legea nr. 53/2003 ( codul muncii ) legiuitorul a înțeles să stabilească în mod imperativ reguli de competență teritorială în sensul că " cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin (1), conflicte de muncă, se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul.
În speța de față, instanța constată că reclamanții au domiciliul pe raza județelor C, I și
Față de prevederile legale imperative invocate și domiciliul reclamanților, astfel cum au fost indicate, instanța a admis în parte excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița și Tribunalului Călărași în raport de domiciliul fiecărui reclamant în parte.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii: în conformitate cu prevederile Capitolului al Contractului colectiv de muncă, părțile au stabilit constituirea unei comisii mixte patronat -sindicate cu atribuții de constatare și analiză a încălcărilor prevederilor contractului.
Prin aceste prevederi (art. 109 Contract colectiv de muncă) părțile au stabilit o eventuală modalitate alternativă de soluționare a litigiilor rezultând din încălcarea prevederilor Contractului colectiv de muncă fără a aduce "atingere competenței instanței de drept comun". Reiese astfel că aceste comisii mixte urmăresc, în principal, propunerea cercetării celor vinovați, urmând ca, pentru obținerea unei hotărâri de respectare a prevederilor contractului, instanța de dreptul muncii să aibă plenitudine de competență.
Considerând inadmisibilitatea drept folosirea unei căi în justiție sau a unui mijloc procedural pe care legea nu îl prevede sau îl interzice expres ori de câtre o persoană neîndreptățită,
Față de situația că, acțiuni de genul celei de față, în respectarea prevederilor Contractului colectiv de muncă reprezintă principala cale de realizare a drepturilor rezultând dintr-un astfel de act (care nu sunt executate de bună voie).
Cum legea nu interzice o astfel de cale în justiție, fiind dimpotrivă unul din mijloacele cele mai importante de apărare a drepturilor sindicaliștilor, instanța a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului: având în vedere dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003, precum și faptul că un contract colectiv de muncă este legea părților și se aplică, prin excepție de principiul relativității actelor juridice, tuturor salariaților indiferent dacă sunt sau nu membrii de sindicat sau semnatari ai contractelor, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile aferente anului 2005 instanța, având în vedere poziția procesuală exprimată de reclamanți a respins-o ca rămasă fără obiect.
Cu privire la fondul cauzei:
Prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate Compania Națională CFR SA s-a stabilit la art. 64 al. 1 liniuța 1 următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C, de Ziua se vor acorda salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu la nivelul clasei unu de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau, la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an."
Aceeași dispoziție este reluată în Contractul colectiv de muncă pentru anii 2007-2008, fiind conținută în art. 65 al. 1 liniuța 1.
Cu privire la plata acestui supliment salarial ocazionat de Ziua -23 aprilie - pârâta Compania Națională CFR SA a arătat că, deoarece acest eveniment era foarte apropiat de sărbătoarea sau chiar a coincis cu acesta (în anul 2005) cu"acordul tacit al organizațiilor sindicale s-a plătit un singur ajutor material de Paști".
Aceasta recunoaștere a neexecutării obligației de achitare a suplimentului bănesc pentru Ziua este însoțită și de susținerea conform căreia, prin plata ajutorului s-ar fi ajuns la depășirea fondului de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli pentru anii 2006-2008.
Potrivit art. 236 al. 1 din codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă întinzându-se, astfel cum stabilește art. 241 alin. 1 lit. a codul muncii, pentru toți salariații angajatorului, pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți (art. 243 codul muncii ) neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
În materia executării obligațiilor se vorbește, în general, de principiul executării în natura a obligației, aceasta însemnând executarea obligației în natura ei specifică, realizarea obiectului avut în vedere de părți, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o alată prestație.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația, creditorul, pentru valorificarea dreptului său subiectiv patrimonial, poate recurge la toate mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție pentru a-l la executare.
Executarea în natură, pe cale silită, a obligației de a da având ca obiect o sumă de bani este întotdeauna posibilă, căci, atunci când debitorul refuză executarea, creditorul, pe temeiul dreptului său de gaj general asupra patrimoniului debitorului, va putea trece la vânzarea unor bunuri ale acestuia, iar din prețul obținut își va satisface creanța.
Având în vedere aceste considerente teoretice, față de recunoașterea pârâtei că nu a plătit reclamantului nici un fel de sumă drept ajutor material pentru Ziua în anii 2006 și 2008, iar pentru anul 2007 nu s-a plătit decât suma de 100 lei, s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să acorde salariaților-membri de sindicat ajutorul material aferent Zilei pentru anii 2006, 2007 și 2008, conform contractelor colective de muncă, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Sucursala Regională de CF C: potrivit art. 41 al, 2 Cod procedură civilă asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârât dacă au organe proprii de conducere.
Față de acestea, având în vedere că pârâtul are astfel de organe (după cum reiese, spre exemplu, din delegația de la fila 31) a fost respinsă excepția ce neîntemeiată.
Referitor la pretențiile formulate în contradictoriu cu această pârâtă instanța le-a respins ca nefondate având în vedere faptul că bugetul alocat sucursalei este determinat și virat de către societatea mamă.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs Sindicatul Liber CT-2 F pentru reclamanții în privința cărora s-a declinat competența de soluționare a cauzei și pârâta.
În motivarea recursului său, Sindicatul Liber CT-2 Faa rătat următoarele: acțiunea are un caracter indivizibil fiind formulată de un singur reprezentant legal în numele membrilor săi referitor la acordarea unor drepturi bănești "aferent unei singure cauze, aceea a Zilei feroviarului", caz în care reclamantul, în conformitate cu art. 12 Cod.pr.civ. are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente iar sindicatul are domiciliul ales la o societate de avocați cu sediul în C; dacă se consideră că sunt mai multe pricini, cauzele formulate de diverse persoane în calitate de reclamanți, fiind un caz de conexitate evident, art. 164 alin.3, dosarul va fi soluționat de instanța mai întâi sesizată, respectiv instanța din C; soluția instanței de fond îngreunează soluționarea cauzei prin declinarea succesivă la diverse Tribunale a acelorași cauze ceea ce presupune întârzieri și o posibilă practică neunitară.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat următoarele: nivelul salarizării la calea ferată, precum și modalitățile concrete de stimulare a salariaților se stabilesc de comun acord cu sindicatele, ținând seama de faptul că nivelul salariilor se raportează la posibilitățile financiare ale Companiei și la prevederile legale; în acest sens s-a invocat art. 6 din OUG nr. 79/2008; primele acordate se plătesc într-un cuantum care să nu depășească 65% în primele trei trimestre și 35% în trimestrul IV din suma anuală corespunzătoare bonusurilor, cuprinse în fondul de salarii aprobate iar pentru a nu se depăși fondul de salarii, în fiecare trimestru se reține o cotă de 4%; instanța de fond nu a reținut susținerile sale privind dificultățile financiare cu care s-a confruntat compania în anii 2006 - 2008; față de acest aspect, obligația contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de dea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico - financiare erau diferite; obligația angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse de reclamant apare ca o obligație imposibil de executat, sub acest aspect fiind incidente dispozițiile art. 1156 alin. ultim din Codul civil; s-a invocat și"teoria impreviziunii"în același sens; fondul de salarii al companiei a fost și este limitat și din această cauză sunt în imposibilitate să acorde alte ajutoare decât cele deja acordate; principiul forței obligatorii a contractelor statuat prin dispozițiile art. 969 din Codul civil nu poate justifica derogarea de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri - art. 5 din Codul civil; obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de reclamanți este condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat; organizațiile sindicale cunosc situația economică a companiei și faptul că fondul de salarii nu a permis acordarea altor ajutoare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la recursurile reclamanților prin Sindicatul Liber CT-2 F:
În cauză nu este vorba despre un singur reclamant ci de un singur reprezentant al mai multor reclamanți, fiind aplicabil art. 28(2) din Legea nr. 54/2003, potrivit cu care organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, dar acest drept este dat de lege în considerarea și pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) din același articol, respectiv pentru apărarea drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
Competența se raportează la partea în proces iar nu la reprezentantul acestuia.
Ca urmare, în cazul competenței teritoriale, aceasta trebuie verificată raportat la domiciliul reclamanților, neavând relevanță sediul sau sediul ales al reprezentantului. De altfel, domiciliul ales are relevanță în privința comunicării actelor de procedură iar nu al stabilirii competenței, în caz contrar putând fi oricând eludate normele de competență teritorială exclusivă care ar fi astfel golite de sens și forță juridică ceea ce nu este admisibil.
De asemenea este fără relevanță că toți reclamanții pretind aceleași drepturi, normele de competență teritorială exclusivă,cu caracter imperativ, având în vedere alte rațiuni, având legătură nu doar cu obiectul cauzei. A accepta teza contrară, ar însemna ca normele de competență teritorială exclusivă să devină lipsite de aplicabilitate în orice situație, doar pentru motivul că o persoană pretinde aceleași drepturi cu alta, care se poate adresa instanței dintr-o altă localitate, ceea ce nu este admisibil.
În cauză nu este incident nici art. 164 alin. 3 întrucât nu este vorba de mai multe pricini înregistrate separat care să fi fost întrunite de instanță pentru a opera o prorogare de competență.
Speculațiile recurenților privind întârzierea în soluționarea cauzei și posibila practică neunitară sunt lipsite de fundament și oricum fără relevanță pentru respectarea unor norme de competență imperative.
Mai mult, eventuala întârziere determinată de declinarea cauzei către instanța competentă ar fi determinată chiar de culpa reclamanților, care au introdus acțiunea la o instanță necompetentă.
2. Cu privire la recursul pârâtei:
În cauză se constată că pârâta nu contestă cuprinsul clauzei din contractul colectiv de muncă pe care își întemeiază reclamanții acțiunea, susținând însă nevalabilitatea ei prin prisma art. 5 din Codul civil.
Potrivit art.1 din Legea nr. 130/1996 contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă iar în sensul acestei legi, prin termenul patron se înțelege persoana fizică și persoana juridică care angajează salariați prin încheierea contractelor individuale de muncă.
Ca urmare, persoana juridică semnatară a contractului colectiv de muncă, în cazul de față recurenta, dobândește în temeiul acestuia drepturi și obligații. În măsura în care contractul colectiv de muncă nu a fost anulat pentru că ar fi fost încălcate norme de ordine publică, ne se poate refuza în mod unilateral executarea acestuia.
Dreptul pretins de salariați nu este în nici un fel condiționat de prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și nici nu este stabilit la un nivel maxim, pentru a se putea argumenta că nivelul stimulentelor ar fi trebuit să facă obiectul unei negocieri ulterioare între părțile contractante. Prevederea contractuală este clară și lipsită de echivoc.
După încheierea și intrarea lui în vigoare, contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 codul muncii ). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.
În aceeași ordine de idei, art.243 codul muncii și art.30 din Legea nr.1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Susținerea recurentei că în lipsa fondurilor alocate în bugetul societății aceste drepturi salariale nu se cuvin reclamanților este lipsită de justificare întrucât contravine însăși principiului forței obligatorii a contractelor, enunțat de art. 969 din Codul civil, în sensul că, potrivit acestei opinii eronate, ar însemna că angajatorul, ca parte a contractului colectiv de muncă, ar putea să se exonereze de obligațiile asumate prin voința sa unilaterală.
O dispoziție legală aplicabilă este însă și cea cuprinsă în art. 156 din codul muncii potrivit cu care "salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor" în timp ce art.155 din codul muncii stabilește că "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Ca urmare, obligația stabilită în sarcina angajatorului de art. 64 alin.1 din contractul colectiv de muncă nu poate fi lipsită de efecte prin simplul refuz de executare din partea debitorului, manifestat în omisiunea de a aloca către fondul de salarii a sumelor necesare.
Dimpotrivă, în temeiul prevederilor contractuale și legale indicate anterior, pârâta avea obligația de a aloca în propriul beget sumele necesare executării obligațiilor asumate. Bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă instrumentul prin care se asigură executarea obligațiilor asumate prin acte juridice - contractul colectiv de muncă, sau stabilite de lege, neputând fi folosit ca un instrument de negare a unor obligații corelative unor drepturi salariale asumate de angajator prin contractul colectiv de muncă,întrucât în acest mod, drepturile salariaților ar fi întotdeauna incerte iar contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă ar fi în mod evident golite de conținut și forță juridică ceea ce contravine prevederilor art. 969 din Codul civil și art.263 alin. 4 din codul muncii.
Ca urmare, nu se poate reține motivul neincluderii sumelor necesare în bugetul pârâtei.
Invocarea de către recurenta pârâtă a prevederilor art.1156 alin.4 din Codul civil este lipsită de relevanță, neavând aplicabilitate în cauză.
Astfel, potrivit art.1156 alin.1 din Codul civil, acest text legal reglementează stingerea obligațiilor care au ca obiect un"corp cert și determinat".Acest text legal nu se aplică și obligațiilor în bani care pot fi întotdeauna executate.
În realitate, rezultă din motivele de recurs că recurenta pârâtă susține imposibilitatea executării obligației determinată de lipsa veniturilor, cauzată de situația economică dificilă, în același sens invocând teoria impreviziunii.
Dar, lipsa posibilităților materiale nu poate constitui o cauză care să exonereze debitoarea de obligațiile asumate în contractul colectiv de muncă. A accepta o astfel de opinie ar însemna că contractul colectiv de muncă este afectat de o condiție pur potestativă, respectiv ca obligațiile asumate în contractul colectiv de muncă să fie condiționate de posibilitatea debitoarei de a le executa, o condiție care depinde numai de voința sa, condiție care este lovită de nulitate.
Nici teoria impreviziunii nu se aplică în cauză, întrucât ea are în vedere împrejurarea în care din cauza unor împrejurări ulterioare și neprevăzute, justul echilibru dintre contraprestațiile părților unui contract este rupt, iar nu situația în care din motive economice, chiar reale, angajatorul nu mai are fonduri necesare pentru plata drepturilor salariale.
Invocarea în cauză a art. 6 din OUG nr.79/2008 nu au în cauză relevanță, ele referindu-se la modul de fundamentare a bugetului și modul de repartizare a fondului de premiere, fără implicații asupra obligației pârâtei de a asigura un fond de salarii corespunzător tuturor obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
De asemenea nu are relevanță sub aspectul existenței obligației pârâtei de plată a drepturilor stabilite pentru angajați în contractul colectiv de muncă împrejurarea că organizația sindicală cunoaște dificultățile economice ale societății, întrucât, așa cum s-a arătat, aceste dificultăți nu au relevanță.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile civile formulate de:
- recurentul reclamant-intimat SINDICATUL LIBER CT-2 - în calitate de reprezentant al recurenților reclamanți, cu sediul în F,-, județul I, și
- recurenta pârâtă-intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr.680/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE, cu sediul în-, județul C, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.12.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
jud.- /22.12.2009
Tehnored.disp.gref.RD/2ex/22.12.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu
