Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7417/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4924/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7417R
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 2: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 3: Amelia
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentele-reclamante: (), (), și, împotriva sentinței civile nr.123/R din data de 21.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI, a urmare a admiterii contestației în anulare formulată de contestatoarele: () și, împotriva deciziei civile nr.4023/R din data de 02.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, (număr în format vechi 2529/2009), în contradictoriu cu intimații: () -, -, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI,având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.6587/R/2009 din 16 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civile și Pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis contestația în anulare formulată de contestatoarele și I, a anulat decizia civilă nr.4023/R din data de 02.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr vechi 2529/2009), stabilindu-se termen la data de 30 11.2009, pentru rejudecarea recursului formulat de (), I, () și, împotriva sentinței civile nr.123/21.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această soluție Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Curtea a considerat contestația în anulare fondată, deoarece instanța de recurs a respins recursul, omițând din greșeală să cerceteze unul din motivele de nelegalitate invocate.
În speță, omisiunea de cercetare vizează excepția de neconstituționalitate ridicată prin chiar motivele de recurs a dispozițiilor art.1 din OG nr.10/2007 față de dispozițiile art.16, art.20 și art.21 din Constituție, construcția juridică a recurentelor-reclamante pornind de la împrejurarea că în ipoteza declarării de către Curtea Constituțională a neconstituționalității textului invocat, instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, ceea ce punea problema modificării hotărârii în condițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Or, procedura de soluționare a unei excepții de neconstituționalitate reglementată prin art.29 din Legea nr.47/1992, republicată, impunea instanței în fața căreia a fost ridicată obligația de a pune în dezbaterea părților cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru a le da posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, iar mai apoi instanța era obligată de a cerceta admisibilitatea acesteia. În cazul în care cererea de sesizare ar fi fost găsită admisibilă, asupra excepției s-ar fi pronunțat Curtea Constituțională, urmând ca instanța de recurs să soluționeze calea de atac în funcție de decizia instanței de control constituțional. În cazul în care cererea de sesizare ar fi fost găsită inadmisibilă, partea avea dreptul de a formula recurs în termen de 48 de ore de la comunicare, urmând ca instanța ierarhic superioară celei în fața căreia a fost ridicată să cerceteze la rândul său condițiile de admisibilitate.
Nerespectând această procedură, declarând inadmisibilă excepția de neconstituționalitate în cuprinsul considerentelor deciziei de recurs, instanța a respins recursul cu nesocotirea obligației de a analiza toate aspectele de nelegalitate ridicate de părți, ceea ce permite formularea contestației în anulare specială prevăzută de art.318 alin.1 teza a II-a pr.civ.
Așadar, s-a admis contestația în anulare și s-a anulat hotărârea instanței de recurs, urmând să se acorde termen pentru rejudecarea recursului împotriva sentinței civile nr.123/21.10.2008.
Procedând la rejudecarea recursului, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2009, Curtea, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din OG nr.10/2007 în raport de art.16, 20 și 21 din Constituția României, excepție invocată de recurentele () și
În argumentare soluției, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.29 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992, republicată, și a apreciat inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată. La pronunțarea acestei soluții Curtea a avut în vedere că, prin Decizia nr.557 din 14 aprilie 2009 s-a respins, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3 alin.4 și 5 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, excepție ridicată de și alții în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N - Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal.
Aceeași soluție a fost îmbrățișată de Curtea Constituțională și în ce privește dispozițiile art.1, 2, 3 și 4 ale nr.OG10/2007, prin Decizia nr.1390/29.10.2009, excepția de neconstituționalitate fiind respinsă, ca inadmisibilă.
Analizând motivele de recurs formulate de recurentele (), I, () și, împotriva sentinței civile nr.123 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă recurată a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției și s-a respins acțiunea formulată de reclamantele (), I, () și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiție, Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondate.
În susținerea motivelor de recurs, recurentele au învederat următoarele:
Astfel cum au arătat și prin cererea de chemare în judecată, prin Ordonanțele Guvernului susmenționate s-a creat o discriminare în domeniul salarizării magistraților de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate dispozițiile art. 16 din Constituție, dispozițiile art. 5 alin.1 și 3 din Codul muncii, precum art.1 alin.2 și art.2 alin.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Excluderea judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, precum și a procurorilor de la parchetele aferente acestor instanțe de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte a categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și a celorlalte categorii de salariați, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament. Faptul că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiți magistrați conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, aducându-se atingere principiului egalității în fața legii. Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare. A discrimina, în sensul dispozițiilor OG nr.137/2000 înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nicio distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai mute persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
Prin decizia Curții Constituționale nr.818/03.07.2008 s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Fată de decizia Curții Constituționale, instanța de fond a conchis că nu are în nici un fel competența de a anula dispoziții legale vizând salarizarea reclamantelor și de a aplica dispoziții prevăzute în actele normative indicate de acestea, aplicabile însă altor subiecte de drept, față de care reclamantele s-au considerat discriminate, pentru a restabili un eventual echilibru între subiectele de drept. A mai arătat că "a proceda în sens contrar ar însemna ca instanța să încalce principiul constituțional al separației puterilor în stat" și să își abroge putere legislative.
Recurenții au dedus din argumentația instanței de fond că magistrații - judecători de la judecătorii, tribunale, curți de apel și procurorii de la parchetele aferente acestor instanțe, chiar dacă se consideră discriminați, nu se pot adresa instanței, căci aceasta nu are competența de a constata discriminarea care rezultă dintr-o dispoziție legala, considerând că efectul ar fi anularea acelei dispoziții legale, deși reclamantele nu au solicitat anularea vreunei norme, ci doar constatarea producerii unei discriminări prin omisiunea dintr-un act normativ și restabilirea situației anterioare.
De asemenea potrivit art.19 alin.3 din OG nr.137/2000, articol introdus prin OUG nr.75/2008 "sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării".
Având în vedere că nici Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are competența de a constata discriminarea produsă printr-o dispoziție legală, se pune firesc întrebarea cui trebuie să se adreseze persoanele ce se consideră astfel discriminate. Cum instanța nu se poate pronunța, pentru a nu se încalcă principiul separației puterilor în stat, rezultă că singura care poate constata acest aspect și ca efect poate constata neconstituționalitatea dispozițiilor legale respective este Curtea Constituțională.
Așadar, având în vedere decizia Curții Constituționale interpretabilă - în opinia recurenților - în sensul că instanțele judecătorești nu pot constata discriminarea ce rezultă dintr-o lege în sens larg, ci orice alt gen de discriminare, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a art.1 din OG nr.10/31.01.2007, care încalcă prevederile constituționale, respectiv art.16, 20 și 21 din Constituție, considerând că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că de majorările salariale nu beneficiază și judecătorii de la judecătorii, tribunale, curți de apel și procurorii de la parchetele aferente acestor instanțe.
În conformitate cu prevederile art.16 alin.1 din Constituție "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări". Această normă juridică va fi interpretată în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte (inclusiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului), în caz de neconcordanță având prioritate reglementările mai favorabile (art. 20 din Constituție).
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage fără a oferi justificări obiective și rezonabile".
Cercetând recursul formulat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată pe fondul recursului următoarele:
Redactarea expresă a textelor OG nr. 6, 8, 10 și 11/2007, impune o interpretare strictă și limitată a dispozițiilor acestora, la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, judecătorul, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa. În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin decizia menționată, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În argumentarea deciziei s-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și, că în această chestiune, nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/200, care să constate o situație discriminatorie între magistrați și categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate, care să poată eventual constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
Nu se poate invoca, în sens contrar, nici cadrul general european în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare sau principiul nediscriminării consacrat de art. 14 din Convenția Europeană ori art. 16 din Constituție, pe de o parte, pentru că acestea nu se referă și la personalul din cadrul autorității judecătorești care dispune de condiții speciale de salarizare, pe de altă parte, pentru că principiul egalității de tratament în salarizare pe care-l consacră, nu are conținutul pe care încearcă să-l acrediteze reclamantele.
Regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un anume domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
Prin urmare, nu există nici un temei al pretențiilor formulate de reclamante cu privire la pretenția lor de a beneficia de creșterile salariale acordate altor categorii profesionale, astfel că acțiunea formulată este nefondată iar, recursul urmează a fi respins, în aplicarea dispozițiilor art. 312 din Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul, declarat de recurentele-reclamante (), (), și, împotriva sentinței civile nr.123/R din data de 21.10.2008,pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact: /2ex.
13.01.2010
Jud. fond:;
Președinte:Florentina DragomirJudecători:Florentina Dragomir, Dragoș Alin Călin, Amelia
