Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 764/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 764/

Ședința publică de la 19 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL G și recurenții MUNICIPIUL G și PRIMARUL MUNICIPIULUI G, instituții cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 483/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G, cu sediul în G,-, jud. G, în calitate de reprezentant al reclamanților, pârâta ȘCOALA NR. 34 " ", cu sediul în G,-, jud. G și chemații în garanție GUVERNUL ROMÂNIEI prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, cu sediul în B, str. G-ral nr. 28-30, sector 1, având ca obiect "DREPTURI ".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G, reprezentant legal al intimaților reclamanți prin consilier juridic -, lipsă fiind recurenții CONSILIUL LOCAL G, MUNICIPIUL G, PRIMARUL MUNICIPIULUI G, intimatul pârât GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL G și intimații chemați în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, 17 și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat fiind scutit de taxă judiciară de timbru; recurenții, în cadrul cererii de recurs, au solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimații, citați cu motive de recurs, nu au depus întâmpinare; chematul în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI (fost ) a depus întâmpinare în cadrul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, după care:

Reprezentantul intimaților reclamanți învederează instanței că nu solicită termen pentru a studia punctul de vedere exprimat de chematul în garanție exprimat prin întâmpinarea depusă la dosar.

Curtea, din oficiu, invocă excepția de inadmisibilitate a recursurilor declarate de Municipiul G și Primarul municipiului G motivat de faptul că acestea nu au fost chemate în judecată prin cererea introductivă neavând calitatea de părți în dosarul de fond.

Reprezentantul intimatului reclamant solicită admiterea excepției cu privire la instituțiile care au declarat recurs și nu au calitatea de părți solicitând respingerea recursurilor ca inadmisibile.

Față de excepția invocată de pârâtul Consiliul Local G prin motivele de recurs solicită respingerea acesteia motivat de faptul că această instituție are calitate procesuală pasivă fiind ordonator de credite și are obligația de finanțare din bugetul local a unităților administrativ-teritoriale de învățământ din raza sa de competență potrivit 3.1. și 3.2 din Legea nr. 128/1997.

Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Consiliul Local G, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond care este legală și temeinică și care a aplicat în mod just prevederile dispozițiilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997. Depune concluzii scrise la dosar.

Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 483/17.03.2009 pronunțată de către Tribunalul Galați, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar G, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL G și SCOALA NR. 34 " L

Au fost obligați pârâții către reclamanți la plata tranșelor suplimentare de vechime acordate la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, începând cu data de 10.12.2005 la zi, drepturi ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, cu luarea în considerare pentru fiecare reclamant a perioadei efectiv lucrate și a vechimii corespunzătoare în învățământ.

Au fost obligați pârâții către reclamanți la plata diferențelor de drepturi rezultate ca urmare a acordării drepturilor mai sus menționate și cele efectiv încasate.

A fost admisă excepția lipsei capacității procesuale a chematului în garanție Guvernul României.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție promovată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa capacității procesuale.

A fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

S-a constatat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de reprezentant al Guvernului României.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 10.12.2008, reclamanții, reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar G au solicitat în contradictoriu cu pârâții, CONSILIUL LOCAL G și SCOALA NR. 34" L G, plata drepturilor salariale neacordate - reprezentând sporul pentru tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată cu indicele de inflație.

Motivându-și în fapt cererea, au arătat că în art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997 sunt reglementate tranșele suplimentare de vechime că reclamanții îndeplinesc condițiile de vechime pentru a beneficia de tranșele suplimentare, nu le-au fost acordate aceste drepturi.

În drept, au invocat art. 50 alin. 1, 2 din Legea nr. 128/1997.

Pârâtul Consiliul Local Gaf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât într-un litigiu de muncă pârât nu poate fi decât unitatea care utilizează munca prestată de salariat, că este culpa reclamanților că nu au îndeplinit procedurile instituite de lege în ceea ce privește propunerile de buget.

A formulat și cerere de chemare în garanție a Guvernului României și a Ministerului Educației, Cercetării și T pentru ca, în situația în care va cădea în pretenții aceste instituții să fie obligate să îl despăgubească cu fondurile necesare pentru plata sumelor solicitate de reclamanți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Având în vedere disp. art. 137 din pr.civ. instanța a analizat mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local.

Potrivit art. 167din Legea 128/1997, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ.

Nu are relevanță dacă sumele corespunzătoare au fost sau nu trecute în buget, de vreme ce acest aspect nu poate fi imputat reclamanților și nici dacă participă sau nu la negociere, dacă acest drept a fost solicitat pe cale administrativă sau direct în instanță.

Pe fondul cauzei, s-a constatat:

Reclamanții - membrii ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar G - sunt salariați ai școlii pârâte și au o vechime de peste 30 de ani, așa cum rezultă din tabelul aflat la fila 3.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 128/1997:

(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Dispozițiile legale sus-arătate sunt imperative, fiecare unitate de învățământ în care sunt încadrați și reclamanții, având obligația ca la împlinirea stagiului de vechime de 30, 35, 40 ani (în funcție de situația concretă a fiecărui reclamant) să acorde acea creștere a coeficientului de ierarhizare.

Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului. Nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că articolul indicat a fost respectat și că reclamanții au primit sumele corespunzătoare, și nici nu s-a indicat nici un temei juridic care ar fi făcut inaplicabil în cauză art. 50 din Legea 128/1997.

Este adevărat că prin OG 15/2008privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ s-a prevăzut în art. 5 al. (2) că în coeficienții de multiplicare cuprinși înanexele nr. 2,2ași înanexele nr. 1.1bși1.2b, prevăzuți la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30 - 35 ani, 35 - 40 ani și peste 40 ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute laart. 50alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, însă nu s-a făcut nicio dovadă a aplicării acestui din urmă act normativ, la fel ca și în situația art. 50 dinLegea 128/1997.

Prin urmare, nu se poate verifica modul de calcul al salariilor după apariția OG 15/2008 pentru a se stabili că s-a ținut seama de procentele indicate în cele două acte normative. Față de pasivitatea manifestată de angajator, instanța nu poate face aplicarea nici unei prezumții, de vreme ce reclamanții susțin, în continuare că nu li s-au plătit aceste drepturi.

Față de aceste considerente, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând c/val tranșelor suplimentare de vechime, începând cu data de 10.12.2005 la zi. În concret, fiecare angajator, va verifica în ce categorie de vechime se aflau reclamanții la data de 10.12.2005 și, în măsura în care era de peste 30 de ani, va aplica creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzătoare din această dată și apoi creșterile ulterioare de la 35, respectiv 40 de ani, de la data împlinirii condiției de vechime. Dacă la data de 10.12.2005 salariatul nu avea o vechime de peste 30 de ani, dar a realizat-o ulterior, drepturile se vor calcula și achita de la data împlinirii condiției de vechime.

În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești până la data plății efective, tribunalul o consideră întemeiată, din perspectiva disp. art. 161 pct. 4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului.

Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.

Referitor la cererile de chemare în garanție, instanța a reținut:

Pârâtul Consiliul Local a formulat cereri de chemare în garanție cu un conținut juridic ilogic, în sensul că, deși a solicitat chemarea în garanție a Guvernului României, respectiv a Ministerului Educației, Cercetării și T, a solicitat să fie reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, de Direcția Generală a Finanțelor Publice, respectiv de Inspectoratul Școlar, deși acestea nu au calitatea de reprezentant legal în procese al instituțiilor chemate în garanție.

În ce privește excepția lipsei capacității juridice a pârâtului Guvernul României, instanța a admis-o motivat de faptul că potrivit Legii 90/2001 acesta este un organ colegial fără personalitate juridică, având,e adevărat, o capacitate juridică specială de drept public numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr. 554/2004, controlul legalității actelor sale.

Cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației a fost respinsă ca nefondată.

Potrivit disp. art. 167 alin. 17 din Legea 84/1995, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, se asigură următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special:

a) componenta locală aferentă proiectelor aflate în derulare, cofinanțate de Guvernul României și de organismele financiare internaționale, precum și rambursările de credite externe aferente proiectelor respective;

b) bursele pentru elevii din Republica M, precum și bursele pentru elevii străini și etnicii români din afara granițelor țării;

c) organizarea evaluărilor, simulărilor și examenelor naționale;

d) perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice și didactice auxiliare, precum și organizarea examenelor naționale de ocupare a posturilor didactice;

e) manualele școlare pentru învățământul obligatoriu și pentru elevii cu dificultăți materiale din învățământul liceal și de arte și meserii;

f) finanțarea, pe bază de hotărâri ale Guvernului, a unor programe anuale sau multianuale de investiții, modernizare și dezvoltare a bazei materiale a instituțiilor publice de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv consolidări și reabilitări de școli și dotări;

g) finanțarea unor programe naționale de protecție socială, stabilite prin reglementări specifice;

h) finanțarea privind organizarea, pentru elevi, de concursuri pe obiecte de învățământ și pe meserii, tehnico-aplicative, științifice, de creație, concursuri și festivaluri cultural-artistice, campionate și concursuri sportive școlare, cu participare națională și internațională, precum și olimpiade internaționale pe obiecte de învățământ.

Având în vedere aceste aspecte, precum și dispozițiile alin 3-6 ale aceluiași articol, potrivit cărora finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor local, iar Ministerul Educației și Cercetării are atribuții expres stabilite în ceea ce privește finanțarea cheltuielilor unităților din învățământul preuniversitar și care nu include și cheltuielile de personal, a respins cererea de chemare în garanție ca nefondată.

Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâta Consiliul Local G inclusiv Municipiul G și Primarul mun. G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.

Astfel, au considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.

Instituțiile recurente nu au calitatea de angajatori ai reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâți iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.

În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local G sau Primarul mun. G pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.

Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al jud. G, conform disp. art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995, și HG nr. 741/2003.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii cu consecința obligării doar a pârâților Guvernul României și Ministerului Educației, Cercetării și T la plata fondurilor solicitate, invocând în drept, disp. art. 304 pct. 8 și 9.pr. civilă.

Intimatul pârât Ministerul Educației, Cercetării și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Intimații reclamanți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică, față de disp. art. 16 din HG nr. 219/2004.

Din oficiu, în baza disp. art. 137 alin. 1 și art. 306 alin. 2.pr. civilă, instanța a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de către recurenții Municipiul G și Primarul mun. G, aceștia nefiind părți în dosarul de fond.

Intimații reclamanți, prin reprezentant, au solicitat admiterea excepției și respingerea recursului în consecință.

Față de excepția invocată din oficiu, instanța de recurs constată că este întemeiată.

Astfel, doar reclamantul și pârâtul care și-au disputat un drept în fața primei instanțe au posibilitatea să se plângă împotriva hotărârii pronunțate la fond, pe calea apelului sau, în cazul de față, a recursului. Deci, singurii pârâți care aveau posibilitatea procesuală de a declara recurs sunt Consiliul Local G și Școala nr. 34 " l" G întrucât doar aceștia au fost chemați în judecată și au fost obligați la plata drepturilor solicitate, și nu Municipiul G sau Primarul mun. G care sunt terți față de procesul de față.

Nu se poate confunda instituția Primarului care reprezintă unitatea administrativ teritorială cu cea a Consiliului Local întrucât au atribuții diferite și buget diferit, așa cum rezultă din prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001 Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale și ale art. 63 din aceeași lege (Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:

a) atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii;

b) atribuții referitoare la relația cu consiliul local;

c) atribuții referitoare la bugetul local;

d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor;

e) alte atribuții stabilite prin lege).

În consecință, nu există nici un interes pentru cele două recurente de a promova recurs împotriva unei hotărâri care s-a pronunțat în contradictoriu cu alte părți, astfel că nu se vor mai analiza motivele de recurs invocate, excepția fiind imperativă, de ordine publică și văzând disp. art. 137 alin. 1 rap. la art. 306 alin. 2.pr.civilă, urmând a se respinge ca inadmisibil recursul declarat de către Municipiul G și Primarul mun. G în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă.

Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentul Consiliul Local G sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local G, se apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru următoarele motive.

Potrivit OUG nr. 23/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

În baza HG nr. 538/2001, dată în aplicarea OUG nr. 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către consiliul local, conform art. 16 din HG nr. 538/2001 și OUG nr. 45/2003.

De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri de guvern, execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, respectiv deschiderea creditelor bugetare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face de către ordonatorul principal de credite, care este primarul unității administrativ teritoriale, căreia îi este arondată instituția de învățământ preuniversitar.

Este adevărat, că, după aprobarea legilor bugetului de stat, unele din venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrativ teritoriale sunt repartizate de Consiliul județean, dar în final, derularea tuturor fondurilor pentru cheltuielile pentru salarii ale unităților de învățământ preuniversitar se face prin pârâții Consiliul local și Primar.

Deci, având în vedere actele normative mai sus menționate, instanța apreciază că recurentul are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât aceasta are rolul de a asigura fondurile necesare plății salariului reclamantei.

În consecință, în baza disp. art. 312 alin.1 pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca inadmisibil recursul declarat de MUNICIPIUL G și PRIMARUL MUNICIPIULUI G, ambele instituții cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 483/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-.

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL G, cu sediul instituției în G,-, împotriva sentinței civile nr. 483/17.03.2009 a Tribunalului Galați.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 19 August 2009.

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

Grefier,

: - -/28.08.2009

: 9 ex.//5 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Comunicat 7 ex.//18.09.2009

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 764/2009. Curtea de Apel Galati