Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 756/
Ședința publică de la 19 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, -, -, -, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, împotriva sentinței civile nr. 273/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la al treilea termen de judecată, legal motivat fiind scutit de taxă judiciară de timbru; recurenții reclamanți și recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că prin cererea de recurs reclamanții, iar prin întâmpinare intimatul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, au solicitat judecarea în lipsă, declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin cererea formulată la 30.01.2008 reclamanții, prin reprezentant au solicitat în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% din salariul brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică conf. art. 41 Legea 50/1996 pentru o perioadă de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare pentru reclamanții în activitate și până la data pensionării pentru reclamanții pensionați, suma reactualizată la data plății.
Au solicitat obligarea pârâților să efectueze recursurile acestor drepturi în carnetele de muncă.
În fapt au arătat că în art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text de lege a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Cum Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, se constată că au fost încălcate dispozițiile art. 114 din Constituția României, în vigoare la acea dată.
Conform prevederilor art. 114 alin. 1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia " Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, art. 72 alin. 3 precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi (lit. h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială (lit. I).
În domeniul raporturilor de muncă se cuprinde și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată numai prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat. În dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice prevăzute de Legea nr. 24/2000.
Art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că " Actele normative se elaborează în secția de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar Categoriile de acte normative și normale de competentă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României.
Și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2000 se constată că prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-a încălcat prevederile art. 114 alin. 1 și art. 72 alin. 3 din Constituția României, prin ordonanță neputându-se reglementată salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, problemă ce se putea stabili numai prin legea organică.
Conform dispozițiilor art. 41 alin. 2 din Constituția României "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Aceste privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimului de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestare muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Art. 53 din Constituția României prevede că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". Restrângere poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce o stingere existenței dreptului sau libertății.
Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 încalcă dispozițiile instituțiile menționate mai sus, ca și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 La Convenția Europeană de Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentare, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația are a determinat-o aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239, 241 pct. 1 lit. d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, unde ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007 a admis recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează în sensul că: "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi României beneficiază și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Prin Legea 125/2000 (art. 1 pct. Q2) Guvernul a fost abilitat, conform art. 108 alin. 3 din Constituție doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului autorității judecătorești, republicată.
Guvernului nu a fost abilitat cu privire la abrogarea unor dispoziții din acest act normativ. Când s-a dorit aceasta, s-a prezentat expres și neechivoc ceea ce conduce la concluzia că dispozițiile de abrogare cuprinse în Ordonanța Guvernului 83/2000 exced limitelor delegării legislative acordate de Parlament în favoarea Guvernului.
Astfel, se constată că prin art. 1 pct. Q3 Guvernul a fost abilitat să dispună abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă. Prin urmare, în condițiile unei delegări exprese din partea puterii legislative de a dispune abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, Guvernul nu putea adopta soluția reținută prin ordonanța Guvernului 83/2000(pentru identitate de rațiune a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 300/2003).
Cu toate acestea prin acest act normativ s-a dispus și abrogarea unor dispoziții din Legea 50/1996 fiind astfel încălcate norma de abilitate. În condițiile în care modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimente legislative distincte abrogarea realizată prin Ordonanța Guvernului 83/2000 este nelegală distincte, abrogarea realizată prin Ordonanța Guvernului 83/2000 este nelegală și poate fi verificată ca atare, de instanțele de judecată.
Întrucât rațiunea acordării sporului de stres subzistă și în prezent, raportat la caracteristica muncii magistraților la numărul de cauze aflate pe rolul parchetelor și instanțelor, completate și cu o avalanșă de modificări legislative de multe ori neclare ajungându-se de multe ori la modificare a modificării actului normativ) apreciază că acțiunea este pe deplin întemeiată.
Prin neplata dreptului solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată s-a creat un prejudiciu magistraților cât și o situație discriminatorie în raport cu alte categorii profesionale care au beneficiat și continuă să beneficieze de acest spor defavorizând magistrații în raport cu ceilalți salariați bugetari, funcționari publici și demnitari.
Urmare neacordării acestui spor magistratului, au fost încălcate dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul muncii potrivit căruia în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Au fost încălcate prevederile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit cărora "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebite la o protecție egală a legii". Acest principiu este consacrat și în constituția României, în cuprinsul art. 16 alin.1 reținându-se că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminării.
Discriminarea magistraților rezultă și din art. 1 al. Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit cărora "Dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, asigurat fără nicio discriminare".
Este important că, datorită specificului muncii, viață, integritatea corporală și bunurile magistraților sunt într-un permanent și real pericol situație unanim știută și recunoscută.
Starea permanentă de pericol prin care magistrații trăiesc atitudinea de multe ori violență a justițiabililor, frecventele amenințări, insulte, calomnii care le sunt adresate în timpul serviciului sau pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, induce magistraților o solicitare neuropsihiatrică cu consecințe de multe ori grave pe termen mediu și asupra sănătății lor.
Or, aceasta a fost cauză temeiurilor justificative pentru care magistrații au primit până în 2002 spor de risc și suprasolicitare neuropishiatrică de 50% însă odată cu sistarea plății sporului nu au dispărut și riscurile profesionale și suprasolicitare.
În prezent, acordarea în continuare a dreptului menționat anterior este justificat și de normele de drept comunitare.
În Uniunea Europeană stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională, după afecțiunile dorsale, printre cele mai des întâlnite probleme de sănătate de la locul de muncă. Acesta afectează 28% dintre angajații Uniunii Europene. în muncă, poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt proiectarea activităților, organizarea muncii și management, de exemplu: solicitări profesionale deosebite și posibilități reduse de control asupra propriei activități sau probleme cum ar fi violența și hărțuirea la locul de muncă.
Unele riscuri fizice cum sunt zgomotul și temperatura din mediul de muncă pot, de asemenea, că cauzeze stresul în muncă. Prevenirea stresului în muncă constituie unul din obiectivele formulate în Comunicatul Comisiei Europene privind noua strategie în domeniul securității și sănătății în muncă.
Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă a elaborat o serie de fișe informative destinate să ajute la abordarea stresului în muncă și a cauzelor acestuia. Această fiță informativă prezintă o metodă de evaluare și prevenire a riscului, care poate fi aplicată stresului la locul de muncă, precum și cauzelor acestuia. "Informații suplimentare" de la sfârșitul acestei fișe,conține trimiteri la resurse informative existente, inclusiv la alte fișe informative elaborate de Agenție.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrărilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie iar unele dintre acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
În conformitate cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina efectele de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați: trebuie să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
În pofida acestor dispoziții de drept comunitar, statul român, pentru aceleași motive pentru care a dat magistraților până în 2002 acest spor, a acționat în mod discriminator continuând să plătească altor categorii profesionale salariați ai statului (funcționari publici, demnitari, profesori, lucrători de poliție) deși este evident că stresul și riscurile profesionale ale acestora sunt cel mult egale cu ale magistraților.
Astfel, se constată că în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.9/2001 personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității Statului primesc un spor de 15% pentru risc și solicitare neuropsihică.
Lucrătorii de poliție potrivit ordonanței Guvernului nr. 38/2003 primesc un spor de 25% calculat la totalul veniturilor lor salariale (în care sunt incluse și alte sporuri) un spor denumit " pentru măsura permanentă".
Conform Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 funcționari publici cu statut special din sistemul Administrației Penitenciarelor primesc multiple sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihiatrică (chiar și personalul civil) care pentru unii ajung la 110% din salariu sau chiar de 140%.
Or, magistrații care asigură funcționarea continuă și permanentă a sistemului nu beneficiază de acest spor.
Condițiile de risc și suprasolicitare nu s-au schimbat ci, dimpotrivă s-au acutizat pentru că au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție.
În condițiile existenței unei legislații stufoase, de multe ori contradictorie, unor condiții de muncă neadecvate la care se adaugă presiunile indirecte ale justițiabililor (aceștia abuzând de dreptul de petiționare au formulat numeroase sesizări, reclamații, plângeri penale total nejustificate) au făcut să crească factorii de risc și suprasolicitare neuropsihică.
MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice G pentru că în cazul când ar cădea în pretenții Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să includă alocarea acestor sume în buget.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Totodată art. 131 pct. (1) din Legea nr. 304/2004 republicată privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art. 19 din Legea nr. 50/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de donator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în calitate sa de ordonator principal de credite va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să include sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
De altfel, în conformitate cu prevederile art. 3 din ordonanța de Guvern nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii" în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și destinațiilor aprobate potrivit legii.
În concluzie, consideră pârâtul cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, Astfel, interesul Ministerului Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct legitim, juridic.
De asemenea la fila 19, același pârât a invocat excepția necompetenței materiale a instanței potrivit art. 36 alin. 2 OUG 27/29.03.2006 potrivit căruia competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari revine Curții de Apel București.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 1 " personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior Magistraturii, Parchetului de pe Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și ale Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
În același timp, potrivit prevederilor art. 36 alin. 2 din același act normativ "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".
Pe fondul cauzei pârâtul a apreciat ca nefondată acțiunea reclamanților susținând că acestei cereri nu i se poate da curs de către instanța de fond, întrucât acest fapt ar însemna depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, adăugând de lege, deoarece numai legiuitorul deci putea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze ș să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente și care au girul puterii executive reprezentante de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de putea executivă ordinele, ordonanțele și hotărârilor de guvern - trebuie să fie adoptate, în cele din urmă, printr-o lege de către Parlament.
A solicitat totodată pârâtul respingerea cererii ca inadmisibilă.
Deoarece admiterea prezentei acțiuni ar echivala cu depășirea puterii autorității judecătorești, având în vedere intervenția instituției abrogării dreptului de la data de 11 octombrie 2000.
Textul de lege art. 47 din Legea nr. 50/1996 pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea s-a aflat în vigoare de la data de 1.01.2000, când a fost emisă Ordonanța de Guvern nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat în mod expres acest articol.
Astfel, potrivit art. 1 pct. 42 din ordonanța de Guvern nr. 83/2000, art. 47 fost abrogat.
În mod greșit se susține că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, prin dispozițiile art. 50 alin. 2 din acest act normativ, potrivit cărora "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1-1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Din dispozițiile legale anteriore menționate reiese că acest text de lege nu face referire decât abrogarea dispozițiilor art. 11din Legea nr. 50/1996, dispoziții care se referă la indemnizațiile pentru magistrați și alte categorii de personale din organele autorității judecătorești, precum și la valoarea de referință sectorială, în funcție de care se calculează aceste indemnizații și nu face nici o referire la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, tocmai pentru că acesta a fost abrogat în mod expres odată cu adoptarea Ordonanței de Guvern nr. 83/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "art. 47 se abrogă".
Astfel, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr. 83/2002, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 177/2002. Așadar, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă" abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Consideră pârâtul că nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament.
Or, în speță nu este vorba despre ordonanțe ale guvernului care să fi fost respinse prin lege de către Parlament.
Prin urmare, nici chiar în cazul în care abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 ar fi intervenit odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, nu se poate spune că abrogarea acestui din urmă act normativ ar fi putut duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În acest context, este evident că voința legiuitorului a fost expres și ferm exprimată în cuprinsul Ordonanței de Guvern nr. 83/2000, în sensul abrogării textului de lege pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea.
În concluzie, a susține că ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu produce efecte juridice înseamnă a lipsi, pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate de majorarea salarială semnificativă acordată de acest act normativ.
Prin Sentința Civilă nr. 273/25.02.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondată acțiunea, cu opinia separată a asistenților judiciari.
În motivare a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale a instanței a fost respinsă având în vedere că prin dispozițiile art. 36 alin. 2 OUG 27/2006 nu a fost suprimată calea reclamanților de a se adresa instanțelor. Respectiva procedură invocată se referă la o procedură administrativă și nu se deroga în cadrul acestei categorii profesionale de la instanța de drept comun. Cauza este un litigiu de muncă deoarece reclamanții pretind drepturi bănești ca remunerație a muncii lor.
Disp. art. 47 Legea 50/1996 au fost abrogate odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență Guvernului nr. 83/2002 prin art. 42 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele administrației judecătorești.
Abrogarea unei dispoziții sau act normativ au caracter definitiv.
Abrogarea unei norme este definitivă conf. art. 62 alin. 3 Legea 24/2000, prin urmare acțiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții solicitând modificarea ei și admiterea acțiunii.
În motivare au arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, întrucât otrivit p. art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata. Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
A fost invocată și Decizia în interesul Legii nr. 21/2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Intimatul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a se avea în vedere decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii, dar a solicitat respingerea capetelor de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflației, precum și capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
În motivare a arătat că nu există nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
De asemenea consideră că sporul salarial solicitat nu se include în retribuția tarifară de încadrare și ca urmare nu trebuie transcris în carnetul de muncă.
În urma schimbării competenței prin OUG 75/2008, declarată ulterior neconstituțională cauza a fost înaintată la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care și-a declinat competența prin Decizia nr. 678/2009, fiind reînregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr-.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea este întemeiată față de decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Astfel, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Decizia este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
Față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, iar în rejudecare vor fi obligați pârâții la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută lunar, actualizat cu indicele de inflație, potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, începând cu data de 30.01.2005 la zi și în funcție de perioada lucrată efectiv de fiecare reclamant în parte.
Fiind vorba de un spor permanent și pentru a evita un alt litigiu asemănător, instanța va dispune plata și pentru viitor a acestui spor, cu condiția continuării desfășurării raportului de muncă și atât timp cât cadrul legal referitor la salarizarea magistraților nu va suferi modificări prin voința legiuitorului.
În baza Decretului nr. 92/1976 va fi obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul G să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților, având în vedere că indemnizația brută lunară include toate sporurile primite și trebuie să fie reflectată exact în carnetul de muncă al fiecărui salariat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamanții, -, -, -, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 273/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-.
Modifică în t o sentința civilă nr. 273/2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
ADMITE acțiunea promovată de reclamanții, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
Obligă pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G să le plătească reclamanților, -, -, -, sporul de 50 % din indemnizația brută lunară pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 30.01.2005 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, sumele urmând a fi actualizate cu rata inflației la data plății.
Obligă pe pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 19 August 2009.
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu |
Grefier, |
: - -/08.09.2009
: 9 ex.//15 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /C-tin
Comunicat 7 ex.//18.09.2009
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
