Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 794/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 794
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județul S, împotriva sentinței nr. 523 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurentul și reprezentantul pârâtului intimat Orașul prin Consiliul Local.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 5 februarie 2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Orașul - prin Consiliul Local, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 8006 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate începând cu data de 19.06.2008 până la data promovării acțiunii de față, după cum urmează: 7413 lei spor de vechime; 593 lei premiul lunar de 2%, precum și premiul anual ce se acordă la sfârșitul anului și se determină ca fiind media salariilor de bază realizate în anul respectiv, precum și acordarea în viitor a acestor drepturi.
În motivare, reclamantul a arătat că îndeplinește funcția de primar al orașului, ce reprezintă o funcție de autoritate publică conform prevederilor art. 66 alin. 1 teza I din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, acestea au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație lunară stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr. II, că nr.OUG 10/2008 stabilește doar salariile de bază din sectorul bugetar, respectiv indemnizația lunară pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, toate celelalte drepturi rămânând în continuare reglementate de acte normative anterioare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 40/1991 republicată, persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază la funcția de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25%.
Art. 17 din același act normativ prevede că pentru premierea individuală se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii, iar prin art. 18 alin. 1 se reglementează acordarea premiului anual.
Cele trei articole din Legea nr. 40/1991 au rămas în vigoare față de cele expres abrogate de dispozițiile Legii nr. 154/1998 sau de nr.OUG 10/2008.
În același sens, Legea nr. 53/2003 stipulează în art. 155 că salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Întrucât drepturile solicitate sunt drepturi reglementate de dispozițiile Legii nr. 40/1991, menținute prin Legea nr. 154/1998 a solicitat acordarea și pe viitor a acestor drepturi.
Reclamantul a depus la dosar copia sentinței civile nr. 12/5.01.2009 a Tribunalului Dâmbovița și copia carnetului de muncă.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Prin sentința civilă nr. 523 din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a respins acțiunea având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamantul ca nefondă.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de primar al orașului cu statut de ales local potrivit Legii nr. 393/2004, fiind salarizat conform OUG nr. 10/2008.
Persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație lunară ca unică formă de remunerare fără acordarea sporului de care beneficiază persoanele salariate (decizia nr. 150/19.01.2000 a Curții Supreme de Justiție).
Așadar, reclamantul, în calitate de primar nu are dreptul la sporul de vechime și premiile solicitate întrucât potrivit art. 19 și 20 alin.1 din Legea nr. 154/1998, raportat la art. 3 alin. 4 și 5 din OUG nr. 10/2008, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul pentru activitatea desfășurată la indemnizație lunară ca unică formă de remunerare, ele nebeneficiind de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege pentru persoanele salariate.
Pe de altă parte, sporurile primite sunt aferente salariului fiind incluse în fondul de salarii al cărui beneficiari sunt salariații, noțiuni diferite și distinct reglementate și în care nu poate fi cuprins reclamantul în calitatea sa de demnitar remunerat lunar cu indemnizația cuvenită.
Din această perspectivă, Legea nr. 154/1998 ca lege specială, de la care părțile nu pot deroga, nu poate fi aplicată trunchiat cu completările din Legea nr. 40/1999 după cum susține reclamantul întrucât potrivit reglementărilor instituite de aceasta sunt exceptate categoriile de personal pentru care s-a instituit o reglementare specială, fiind aplicabile persoanelor cuprinse în sectorul bugetar.
În conformitate cu art. 3 alin. 4 din ordonanța nr. 3/2006, aprobată prin Legea nr. 323/2006, persoanele de demnitate publică alese și numite nu beneficiază de premii, sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinice.
A arătat că prin respingerea cererii principale i-au fost încălcate drepturile conferite de dispozițiile Legii nr. 40/1991, menținute prin Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază și al indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, referitoare la sporul de vechime în procent de 25% din salariul de bază, de plata premiului lunar și anual care se acordă la sfârșitul fiecărui an și se determină ca fiind media salariilor de bază realizate în anul respectiv.
A mai arătat că aceste drepturi bănești sunt clar stabilite de actele normative menționate și consideră că nu sunt aplicabile doar personalului salariat, indemnizația ca unică formă de remunerare a demnitarilor publici trebuie să conțină în mod obligatoriu și sporul de vechime (un drept de care beneficiază de altfel toate categoriile de persoane care deservesc instituții publice sau private), prin neacordarea acestuia, consideră recurentul, că se încalcă un drept bănesc general valabil pentru orice persoană care îndeplinește sarcini în cadrul unei instituții fie ea publică sau privată și reprezintă o discriminare din acest punct de vedere.
A solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii și acordării drepturilor bănești solicitate.
Legal citat intimatul Orașul prin Consiliul Local nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând recursul declarat în cauză care se încadrează în drept în art. 304 pct. 9.pr.civ. Curtea reține următoarele:
În baza actelor și lucrărilor dosarului de fond în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul care are calitatea de primar nu are dreptul la sporul de vechime și premiile solicitate întrucât potrivit dispozițiilor art. 19 și 20 alin. 1 din Legea nr. 154/1998 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație lunară ca unică formă de remunerare, fără acordarea sporurilor de care beneficiază persoanele salariate.
De asemenea, corect s-a reținut că Legea nr. 154/1998, ca lege specială de la care părțile nu pot deroga, nu poate fi aplicată trunchiat, cu completări din Legea nr. 40/1991, după cum a susținut reclamantul întrucât de la aceste dispoziții exceptează categoriile de personal care beneficiază de o reglementare specială ca în cazul acestuia de demnitate publică.
Față de cele prezentate și văzând că nu este dat niciun caz de nelegalitate al sentinței, Curtea urmează ca în baza art. 312.pr.civ să respingă recursul declarat de reclamantul recurent ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 523 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. judecător - - aflat
în semnează președintele instanței
Red.
Judec. fond:,
Tehnored.
2 ex, 29.06.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Sas Laura, Andrieș Catrinel