Speta drept civil. Decizia 780/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu de muncă-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 780
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în D,-, -/13,. 6, județul B și de pârâta. INTERNAȚIONAL SRL B, cu sediul în B, sector 1,-, -III E,.1, etaj 3,.10, împotriva sentinței nr. 314 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenta, reprezentanții unității recurente și a pârâtului intimat Inspectoratul Teritorial d e Muncă
Procedura este legal îndeplinită.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 5291/40/15.12.2008 și precizată ulterior (12), reclamanta a chemat în judecată pe pârâții "R & G INTERNAȚIONAL" SRL B și Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei (actului) cu nr. 54/10.11.2008 precum și obligarea pârâtei la plata indemnizației de 75% din salariul de bază, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din, până la începerea efectivă a activității.
Totodată, reclamanta a chemat în judecată B, în considerarea obligației ce revine acestei instituții de a acționa atât administrativ cât și penal împotriva angajatorului care nu respectă prevederile legale referitoare la relațiile de muncă.
In fapt, reclamanta a arătat că are calitatea de salariat al pârâtei în baza unui contract individual de muncă și că la data de 5.11.2008 nu a fost primită la societate pe motiv că se suspenda activitatea. Ulterior, a primit prin poștă decizia atacată prin care era înștiințată că se află în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni, însă această decizie a fost dată fără consimțământul său, astfel încât caracterul acesteia ar fi ilicit. Totodată, a susținut reclamanta, conform art. 53 din Codul muncii și art. 43 alin. 3 din, pe perioada întreruperii temporare a activității angajatorului, ar fi trebuit să beneficieze de o indemnizație plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 53 din Codul muncii și ale art. 43, alin. 3 din.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă Bad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamantul nu a avut și nu are raporturi de muncă cu această instituție ( 15). De asemenea, pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât singurul răspunzător pentru neîndeplinirea obligațiilor față de reclamantă este angajatorul SC. "R & G INTERNAȚIONAL" SRL.
Și pârâta SC. "R & G INTERNAȚIONAL" SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată ( 19-22).
În apărare, a arătat că de la înființarea sa în anul 2000 desfășurat activități de comision în domeniul sticlăriei și porțelanului iar în anul 2008 hotărât extinderea activității, în sensul desfășurării pe lângă activitățile de intermedieri comerciale și a unei activități de producție. Ca urmare, a închiriat și apoi a cumpărat de la SC. SRL spațiul de producție și utilajele și a asigurat condițiile optime pentru desfășurarea activității de producție: utilități, materii prime, materiale, contracte de desfacere în special pentru piața externă și comenzi la prețuri avantajoase. Totodată, începând cu data de 1.10.2008 a preluat angajații SC. " " SRL, încheind cu aceștia contracte individuale de muncă. Cu toate acestea, susține pârâta, salariații din cadrul secției sticlă "nu și-au realizat norma de muncă, au dat dovadă de delăsare și indolență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu", nerealizându-și normele de muncă și producând rebuturi, astfel încât societatea a ajuns în imposibilitatea de a-și acoperi cheltuielile de producție și de a asigura plata tuturor obligațiilor bănești - taxe și impozite, contribuții la bugetul de stat, drepturi salariale (20).
Ca urmare, conducerea societății a hotărât întreruperea temporară a activității secției sticlă - respectiv suspendarea - pe o perioadă de 3 luni și acordarea concediului fără plată pentru angajați pentru o perioadă de 15 zile, prin decizia nr. 30/10.11.2008. Această dispoziție, ar fi fost adusă la cunoștința angajaților prin afișarea la intrarea în unitate și la intrarea în secția sticlă, urmând ca serviciul personal s-o comunice și personal fiecărui angajat, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Din eroare, arată pârâta, acest compartiment a comunicat prin adresă acordarea concediului fără plată pentru 3 luni în loc de suspendarea activității pentru respectiva perioadă. În acest context, pârâta a susținut și că nulitatea invocată de reclamantă nu poate fi primită în raport cu natura actului contestat, care ar reprezenta doar o adresă.
De asemenea, a mai arătat că deși activitatea presupunea funcționarea permanentă a cuptorului și modelarea imediată a materiei prime, angajații secției sticlă aveau tendința permanentă de a nu îndeplini normele de lucru și de a opri brusc lucrul, plecând acasă sub pretextul existenței unor întârzieri la plata salariilor. Aceasta, cu toate că erau înștiințați că întârzierile respective erau determinate de dificultățile de încasare a contravalorii produselor finite.
Astfel, conform referatului întocmit de șeful Secției sticlă, în data de 4.11.2008 toți angajații secției au refuzat să înceapă lucrul la ora 7,00, întrucât nu li s-au plătit salariile. După ce li s-a adus la cunoștință că urmau să primească salariile pe data de 12.11.2008, la ora 8,00 au început lucrul. Însă, după pauza de la ora 11, salariații nu au mai lucrat, rămânând în sala de mese până la ora 15, când au plecat acasă; nici schimbul II nu a lucrat, ci a stat în sala de mese până la ora 18,00 iar apoi a părăsit unitatea. Ulterior, susține pârâta, din data de 5.11.2008, salariații - printre care și - reclamanta nu s-au mai prezentat la serviciu
In urma cercetării disciplinare prealabile, pârâta a arătat că a procedat la desfacerea contractelor individuale de muncă ale salariaților Secției sticlă, inclusiv al reclamantei.
Față de aceste apărări, societatea pârâtă a concluzionat că decizia de acordare a concediului fără plată pentru 15 zile este legală și temeinică iar pretenția de plată a drepturilor salariale și după aceste 15 zile este nejustificată în raport cu prezența la serviciu.
Prin sentința civilă nr. 314 din 2 martie 2009 fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ITM B și pe cale de consecință, a respins acțiunea față de acesta; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta INTERNAȚIONAL SRL B și anulată măsura acordării concediului fără plată dispusă prin adresa nr. 54 din 10.11.2008 emisă de pârâta INTERNAȚIONAL SRL B, menținând-o pentru 15 zile începând cu data de 10.11.2008.
Totodată a fost obligată pârâta INTERNAȚIONAL SRL B să plătească reclamantei 75% din salariul de bază pentru perioada 25.11.2008 - 4.01.2009 și a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în garanție a ITM B, formulată de reclamanta .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamantă a deciziei nr. 30/10.11.2008, procesul - verbal nr. 31/10.11.2008 de afișare a acesteia "pe ușa de acces la Secție sticlă a unității și la poarta de acces în unitate" neputând constitui o asemenea probă, în condițiile în care (așa cum susține angajatorul în întâmpinare) începând cu data de 5.11.2008, reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu.
Așadar, în lipsa dovezii că reclamanta ar fi luat la cunoștință de decizia nr. 30/2008, tribunalul constată că ceea ce s-a comunicat în mod cert salariatului a fost adresa nr. 54/10.11.2008.
Drept urmare, întrucât adresa susmenționată cuprinde decizia unilaterală a angajatorului cu privire la executarea contractului său de muncă, reclamanta este îndreptățită s-o conteste și să invoce nulitatea ei conform art. 283 alin.l lit. a din Codul muncii.
De altfel, măsura înscrisă în adresă este cea care produce efecte juridice, neputându-i-se imputa salariatului inexistența voinței angajatorului ori pretinsa eroare de comunicare a acestuia din urmă.
În ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la caracterul ilicit al acordării de către angajator a concediului fără plată în lipsa acordului său, tribunalul a reținut însă că, potrivit art. 43 alin. 5 din pe anii 2007 - 2010 "în cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maximum 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea, cu acordul sindicatelor, poate acorda concediu fără plată".
Iar în cauză nu s-a dovedit asocierea salariaților pârâtei într-un sindicat sau afilierea lor iar din înscrisurile depuse de pârâtă rezultă necesitatea întreruperii temporare a activității.
Drept urmare, tribunalul a admis în parte primul capăt din cererea reclamantei și, în temeiul art. 43 alin. 5 din pe anii 2007 - 2010, anulat în parte măsura acordării concediului fără plată dispusă prin adresa nr. 54/10.11.2008, menținând-o pentru 15 zile, începând cu data de 10.11.2008.
Pentru soluționarea celui de-al doilea capăt din cererea reclamantei, tribunalul a reținut că potrivit art. 53 alin. 1 din Codul muncii "pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat".
Or, conform deciziei nr. 30/10.11.2008, societatea pârâtă a hotărât întreruperea temporară a activității Secției sticlă pentru o perioadă de 3 luni, din motive economice, ceea ce determină și suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei conform art. 52 alin.l lit. d din Codul muncii.
Așadar, pe această durată reclamanta este îndreptățită să primească indemnizația prevăzută de art. 53 alin. 1 din Codul muncii, întrucât angajatorul - căruia conform art. 287 din Codul muncii îi revenea sarcina probei - nu a dovedit că suspendarea contractului individual de muncă s-a datorat faptei imputabile a salariatei - reclamante pentru a deveni aplicabile disp. art. 49 alin. 4 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că pârâta trebuia obligată la plata a 75% din salariul de bază până la începerea efectivă a activității și nu până la data de 4.01.2009, cum a stabilit instanța de fond.
A mai arătat recurenta că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8.pr.civ.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta R & G INTERNAȚIONAL" SRL., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că nulitatea solicitată de către reclamantă și reținută de prima instanță nu poate fi primită, în raport de natura actului contestat, care este o adresă.
Arată recurenta că acest act nu a produs nici o consecință juridică, întrucât, încă din data de 4.XI.2008, reclamanta, alături de ceilalți salariați, a întrerupt lucrul, iar din data de 5.XI.2008 nu s-a mai prezentat la serviciu.
De asemenea, a arătat că decizia nr. 30 din 10.XI.2008 este actul care a produs consecințe juridice și a fost dată de către administratorul societății care a decis suspendarea activității secției sticlă pe o perioadă de 3 luni și acordarea concediului fără plată pentru angajați pentru o perioadă de 15 zile.
A mai arătat recurenta că elementele care au condus la întreruperea activității au fost atât daunele provocate prin neîndeplinirea normelor, cât și întreruperea nejustificată a activității sau lipsa de la serviciu.
În ceea ce privește susținerile primei instanțe cu privire la plata drepturilor salariale, a solicitat recurenta să se constate că aceste aspecte nu sunt de natură a justifica acțiunile salariaților, în condițiile în care nu a fost respectată nici o normă cu privire la reglementările conflictelor de muncă.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Prin adresa nr. 54 din 10.XI.2008 emisă de pârâta recurentă ( 3 dosar fond), reclamanta a fost înștiințată că, începând cu data de 10.XI.2008 este în concediu fără plată, pe o perioadă de 2-3 luni de zile până la găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 2895/21/29.XII.2006, dispune la art. 43 alin. 5, că în cazul în care, din motive obiective, este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității, pentru maxim 15 zile pe an, cu obligativitatea reluării ei, unitatea poate acorda concediu fără plată.
Prin adresa atacată în prezenta cauză, unitatea recurentă înștiințează practic reclamanta că i s-a întrerupt temporar activitatea, motivul obiectiv invocat fiind găsirea surselor financiare pentru plata furnizorilor de utilități.
Însă, potrivit dispoziției mai sus arătate, această întrerupere putea fi dispusă pentru maximum 15 zile și nu pentru 2 - 3 luni, așa cum o hotărâse societatea recurentă și există obligativitatea reluării activității.
Nu poate fi reținută apărarea recurentei, în sensul că acest act nu a produs nici o consecință juridică, întrucât reclamanta din data de 5.XI.2008 nu s-a mai prezentat la serviciu.
Că s-a prezentat reclamanta la serviciu sau nu, că a întrerupt activitatea sau nu, sunt aspecte care nu au nici o relevanță în cauză.
Prin acel act s-a produs practic o modificare a executării contractului individual de muncă al reclamantei, modificare determinată de anumite probleme financiare ale societății.
Or, executarea contractului este guvernată de principiul stabilității în muncă, ceea ce presupune că modificarea poate interveni numai în condițiile prevăzute de lege iar modificarea unilaterală este în principiu interzisă, fiind posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național permite o întrerupere temporară a activității de maximum 15 zile, perioadă în care salariatul se află în concediu fără plată.
Pentru perioada ce depășește aceste 15 zile, angajatorul nu are nici o bază legală sau vreo justificare rezonabilă care să impună menținerea întreruperii activității salariatului reclamant.
În ce privește pretinsele abateri disciplinare invocate de recurentă în sarcina reclamantei, partea are la dispoziție răspunderea disciplinară reglementată de legislația muncii, răspundere care intervine atunci când un salariat săvârșește cu vinovăție o abatere disciplinară.
Însă nu este posibil, ca în temeiul art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unitatea să întrerupă activitatea salariatului, invocând abateri disciplinare ale acestuia.
Art. 264 alin. 1 din Codul muncii prevede sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, nefiind posibilă aplicarea unei alte sancțiuni în afara celor stabilite expres de textul citat iar sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop de a asigura, pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii iar, pe de altă parte, de a garanta stabilirea exactă a faptelor și de a asigura dreptul la apărare al salariaților în cauză, evitându-se astfel sancțiuni nejuste.
Or, în condițiile în care societatea recurentă îi comunică reclamantei o adresă prin care îi aduce la cunoștință că este în concediu fără plată pe o perioadă de 2 - 3 luni, invocându-se anumite probleme financiare, nu poate veni ulterior în fața instanței pentru a invoca abaterile disciplinare ale reclamantei, abateri pentru sancționarea cărora, așa cum s-a arătat mai sus, există o procedură specifică.
În ce privește drepturile salariale acordate de prima instanță, reține Curtea că art. 53 alin. 1 din Codul muncii dispune că pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a obligat recurenta la plata acestei indemnizații pentru perioada 25.XI.2008 - după împlinirea celor 15 zile de concediu fără plată permise de dispozițiile art. 43 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă - și 4.01.2009, având în vedere că începând cu data de 5.01.2009 a încetat contractul individual de muncă al reclamantei.
Prin decizia nr. 59 din 12.01.2009 emisă de intimată (33 dosar fond) s-a dispus concedierea reclamantei recurente, în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 264 alin. 1 lit.f din Codul muncii, începând cu 5.01.2009.
Conform art. 76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Desigur că nulitatea trebuie să fie constatată de organul jurisdicțional competent (tribunalul) la cererea celui în cauză.
Atâta timp cât această decizie nu a fost contestată și nu a fost anulată de instanță, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă indemnizației de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, până la data de 4.01.2009, întrucât, începând cu 5.01.2009, practic, contractul individual de muncă al reclamantei a încetat.
De asemenea, reține Curtea că cererea introductivă de primă instanță a fost formulată și în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B, parte care a fost chemată în judecată ca pârât și nu chemat în garanție.
Prin art. 282 din Codul muncii sunt desemnate persoanele fizice și juridice ce pot fi părți în conflictele de muncă.
pot participa într-un conflict de muncă în anumite situații prevăzute de art. 49-56 din Codul d e procedură civilă, prin luarea în considerare a specificului raportului juridic de muncă.
Or, în condițiile în care reclamanta recurentă a solicitat constatarea nulității absolute a unui act emis de pârâta " INTERNAȚIONAL" SRL B și obligarea pârâtei la plata indemnizației de 75% din salariul de bază, obligații care potrivit legislației muncii incumbă angajatorului, în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta și de pârâta. INTERNAȚIONAL SRL B, împotriva sentinței nr. 314 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. judecător - -
aflat în semnează
președintele instanței
Red.
Judec. fond:,
Tehnored., 2 ex, 24.06.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Sas Laura, Andrieș Catrinel
