Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 835/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 835/
Ședința publică din 1 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de reclamanții, A, -REPREZENTANT, interveniente în nume propriu, și, toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Vrancea, F, str.---, nr.8, jud.V și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.625/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL VRANCEA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.08.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 1.09.2009.
CURTEA
Cererea de chemare în judecată
La data de 20.11.2007 reclamanții, A, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI și TRIBUNALUL VRANCEA să se constate discriminarea existentă între alte categorii profesionale și judecători prin neacordarea acestora din urmă a următoarelor drepturi salariale:
- sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, pe o perioada de trei ani raportată la data sesizării instanței și în continuare până la încetarea discriminării;
- creșterea salarială, reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării;
- salarii egale cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pe o perioadă de trei ani raportată la data sesizării instanței și în continuare până la încetarea discriminării;
- înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Să se constate discriminarea existentă între magistrații cu vechime 0-3 ani și reclamanții prin acordarea către cei dintâi în anul 2006 unui premiu de 17.000.000 lei ROL prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 și să fie obligați pârâții la acordarea acestui premiu și în favoarea lor.
Au mai solicitat reclamanții în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vrancea obligarea la plata unui spor de stres de 50% din salariul de bază brut începând cu luna iunie 2004 și până la apariția Legii 45/2007, actualizat cu dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000.
Au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale enumerate, plus dobânda legală prevăzută de nr.OG9/2000 pentru obligațiile civile.
În motivarea cereriiau arătat reclamanții următoarele aspecte:
Cu privire la sporul de confidențialitate de 15% au arătat că tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale confirmă discriminarea judecătorilor față de alte categorii profesionale prin neacordarea sporului de confidențialitate, în condițiile în care obligația corespunzătoare acestui spor rezultă în sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
În baza art. 27 alin.I din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare. Republicată, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Art 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sistemul european de protecție având în vedere și această sursă, care completează Convenția, formând un bloc de convenționalitate și alte căror dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român, potrivit art. ll și 20 din Constituția României, prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, în vigoare de la 1 aprilie 2005 exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare, întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.
Potrivit art. 99 lit. d din Legea 303/2004 republicată privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
În temeiul dispozițiilor art. 15 alin 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr.444/2006, ci și a funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15 % din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Europene, direcțiilor subordonate Ministerului Delegat pentru Comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Totodată, potrivit art. 20 alin 3 din Legea 656/2002 privind prevenirea si sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
În temeiul art. 30 alin 3 OG137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențialitate.
II. Cu privire la capătul de cerere privind indexarea acordată pentru anul 2007 reclamanții au arătat următoarele:
Drepturile de salarizare ale judecătorilor au fost reglementate prin Ordonanța de urgență nr.177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților aprobată prin Legea 347/2003, acest act normativ fiind abrogat prin Ordonanța de urgență nr. 27/2006, privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor procurorilor și altor categorii de personal din sistemul juridic.
Atât în legea precedentă, prin art. 1l cât și în cea în vigoare, prin art. 35 s-a prevăzut în mod expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
În anul 2007 Guvernul României a reglementat aplicarea indexării salariilor prin Ordonanțele nr. 10, 16 și 27 din 31 ianuarie 2007 și prin Legea 232/6 iulie 2007, prevăzând creșteri salariale de 5 % de la 1 ianuarie 2007, de 2 % de la 1 aprilie 2007, și 11 % de la 1 octombrie 2007, dispozițiile acestor acte normative neaplicându-se și pentru judecătorii de la curțile de apel,tribunale și judecătorii.
Discriminarea creată astfel se constituie în prejudiciu cert, actual și viitor pentru judecători și în încălcarea dispozițiilor legale imperative din Ordonanța de Urgență 217/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
III. Cu privire la salariile procurorilor reclamanții și-au motivat cererea cu următoarele argumente:
Au arătat că sunt discriminați sub aspectul remunerației diferite a muncii față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care beneficiază pentru cauzele instrumentate de o indemnizație superioară celei primite de judecători, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de către legiuitor la stabilirea acestora sunt valabile și în faza de judecată a infracțiunilor de criminalitate organizată și de terorism.
Prin urmare, este nefiresc și nelegal ca cei care îndeplinesc actele de investigare, prealabile judecății să beneficieze de un salariu superior celui primit de cei care judecă acele cazuri.
IV. Cu privire la despăgubirile solicitate în sumă de 1700 RON magistraților cu vechime de la 0-3 ani reclamanții au arătat următoarele:
Potrivit acelui Ordin nr.2404/C/2004 criteriile care trebuiau avute în vedere pentru acordarea acestor premieri ( stimulente ) vizau:
- calificativele anuale de bine și foarte bine obținute de magistrați;
- complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora;
- celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
- lipsa sancțiunilor disciplinare.
Au făcut precizarea că toți reclamanții îndeplinesc aceste criterii.
Acordarea acestui stimulent în funcție de vechime reprezintă o discriminare indirectă potrivit art.2 al. 2 din nr.OG 137/2000 întrucât criteriul vechimii reprezintă un criteriu aparent neutru care dezavantajează judecătorii cu vechime mai mare de trei ani și care îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a putea beneficia de acordarea de stimulente salariale, fapt de altfel constatat și prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, anexată.
Cu privire la sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică reclamanții au arătat următoarele:
Prin Legea nr.50/1996 modificată și republicată, privind sistemul de salarizare a magistraților se prevedea potrivit art.47 acordarea " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" a unui spor de 50% din salariul de bază lunar.
Ulterior, prin art.50 din nr.OUG 177/2002 acest drept salarial a fost abrogat.
Art.41 din nr.OUG27/2006 abrogă însă în totalitate nr.OUG 177/2002, fapt ce echivalează cu menținerea în vigoare a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 până la apariția noii legi de salarizare a magistraților nr.45/2007.
Au argumentat acest fapt prin aceea că art.74 din Legea nr.303/2004 prevede în mod expres faptul că drepturile magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în condițiile acestei legi:
" (1) Pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege.
(2) Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.
Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.
*
La data de 26.11.2007 reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL VRANCEA și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE exact aceleași pretenții ca și reclamanții din dosarul nr-.
La data de 4.11.2007 formulat cerere de intervenție, iar la data de 25.01.2008 a formulat cerere de intervenție .
La data de 17.03.2008 a formulat cerere de intervenție în interes propriu.
La termenul de judecată din 19.12.2007 instanța a dispus conexarea dosarului înregistrat sub nr- la dosarul -.
Sentința civilă nr.625/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați
Prin sentința civilă nr.625/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galațis -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și s-a respins acțiunea formulată față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-au admis în parte acțiunile și cererile de intervenție în interes propriu formulate de reclamanții:, A, -, -, și intervenienta - prin reprezentant -, intervenienta în nume propriu, intervenientul în interes propriu - prin, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL VRANCEA.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenienților drepturile salariale reprezentând:
- sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar;
- sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară,
sume actualizate cu rata inflației la data plății pentru următoarele perioade:
reclamanților, -, a, de la 20.11.2004 la zi;
reclamanților, -, pentru perioada 26.11.2004 - la zi;
intervenientei de la 04.12.2004 la zi;
intervenientei de la 25.01.2005 la zi;
intervenientului pentru perioada 17.03.2005 - 01.10.2005.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenientelor și drepturile salariale reprezentând:
- indexările acordate în cursul anului 2007;
- premiul de 1700 lei,
sume ce vor fi actualizate la data plății.
A fost obligat pârâtul TRIBUNALUL VRANCEA să înscrie mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții și intervenienții își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Vrancea și sunt salarizați pentru munca prestată de către acesta, în calitate de angajator. Intervenientul a îndeplinit funcția de judecător până la data de 01.10.2005, când a fost eliberat din funcție, ca urmare a pensionării, deci toate drepturile sale vor fi analizate doar până la această din urmă dată.
Astfel, existența raportului juridic dintre reclamanți și pârâtul TRIBUNALUL VRANCEA, nu poate da naștere la obligația Ministerului Finanțelor Publice de a plăti drepturile salariale solicitate prin acțiune, sens în care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată.
Toate cererile părților, sunt solicitate în baza nr.OG137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acest moment. Reclamanții și intervenienții, susțin că au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementari legale.
Din numeroasele ordonanțe și legi prin care legiuitorul a ales să acorde acest spor de confidențialitate nu se distinge în cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului și rațiunea instituirii sporului, avut în vedere. De aceea, în încercarea de a lămuri rațiunea reglementarilor ( acordarea sporului de confidențialitate) credem că criteriul avut în vedere, este obligația de confidențialitate a acestor persoane. Din exemplele date mai sus, nu rezultă că doar persoanele ce au acces la informațiile clasificate au primit acest spor ci, si numeroase alte categorii de personal. Singurul aspect comun al acestor categorii de persoane ce le leagă, este obligația de confidențialitate instituita prin lege. Prin urmare, determinând sfera persoanelor cărora ar fi logic și firesc să li se aplice sporul, se observă că magistrații au fost excluși din aceasta, sfera ei neprimind spor de confidențialitate, deși obligația de păstrare a datelor aflate din dosare o au și magistrații, instituită prin lege. Prin urmare, criteriul legiuitorului a fost această obligație, dar când a reglementat diverse legi, numai unele categorii de funcționari au primit acest spor. Excluderea apare ca nejustificată odată ce nu s-a arătat exact de ce magistrații nu primesc acest spor, mai ales că datele și informațiile de care aceștia iau cunoștință din dosare sunt mult mai numeroase și mai personale decât, de exemplu, de datele cunoscute prin intermediul exercitării profesiei de personalul ANL sau CNCD. În cazul problemelor apărute și soluționate de CNCD, chestiunile se pun doar de principiu și nu concret și atât de personal ca în fața unei instanțe de judecată.
Prin mai multe legi s-a instituit un spor de confidențialitate pentru funcționarii din instituții publice ce au prin lege instituită obligația de a nu divulga date și informații de care au luat cunoștința în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar magistrații au fost excluși de la un asemenea spor, deși au și ei instituită prin lege o asemenea obligație, iar această excludere nu apare justificată de vreun interes public și necesar.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, ci pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoge sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoge sau comparabile există, ea să nu își găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă. Situația magistraților este comparabila cu a celorlalte categorii de personal retribuit identic și reținem doar raportat la scopul instituirii sporului de confidențialitate. Nicio discriminare nu este justificată prin aceea că magistrații ar fi retribuiți prin lege specială, deoarece acest aspect nu are vreo legătură cu ideea de tratament diferențiat și discriminatoriu, sens în care apreciem ca fiind fondată, cererea reclamanților și intervenienților.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții și intervenienții au solicitat plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța față de dispozițiile art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5/2008, prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Întrucât problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia pronunțată în interesul legii de ICCJ, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâtei fiind înlăturate.
De asemenea, s-a mai susținut că, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art.19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din G nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
În nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților și intervenienților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr.45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
În ceea ce privește capătul de cerere privind premiul de 1700 RON, instanța de fond a reținut că la data de 15.12.2005 Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 1921/C, prin care s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, potrivi Anexei.
Potrivit articolului 2 al Ordinului, stimulentele s-au acordat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, însă numai pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Plata stimulentelor s-a efectuat în conformitate cu art.5 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, corespunzător aportului adus la realizarea obiectivelor propuse în deplină concordanță cu obiectivele generale ale Ministerului Justiției.
Pentru personalul instanțelor judecătorești la nivelul Ministerului Justiției s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal: judecători 1.700 lei (RON), consilieri de reintegrare socială și supraveghere 500 lei (RON), funcționari publici 900 lei (RON).
În ceea ce privește însă categoria judecătorilor, s-a stabilit prin anexa la Ordinul 1921/C/15.12.2005, că aceste stimulente vor fi acordate numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, aspect care a determinat crearea unui regim discriminatoriu într-o categorie de personal cu atribuții similare.
Deși au fost enunțate o serie de criterii în raport de care să fie acordate aceste stimulente, condiția de bază pentru judecători a fost vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani.
În acest sens Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.15 din 23 ianuarie 2006, constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3 și art.19 alin.4 din OG nr.137/2000 cu modificările și completările ulterioare, privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar unor categorii de magistrați.
Tribunalul a reținut că potrivit art.2 alin.1 din OG 137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005 precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul acordării stimulentelor pentru anul 2005.
Astfel fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea prin care se acordă stimulente financiare doar anumitor categorii de personal din sistemul justiției, în special unei anumite categorii de judecători cu vechime mică.
Capătul de cerere prin care reclamanții și intervenienții, au solicitat salarii egale cu procurorii din cadrul DIICOT, a fost respins pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 3 alin.1 din OUG nr. 27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, au dreptul pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Însă din examinarea disp. Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, rezultă că această direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă ICCJ.
Acordarea coeficienților de multiplicare acestor procurori, s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu disp. art. 3 din OUG nr. 27/2006 și ale art. 74 alin.1 din Legea nr. 303/2004.
Astfel, nu s-a putut reține existența unui tratament diferențiat nelegal între procurorii DIICOT și magistrații de la nivelul judecătoriilor, deoarece nu există o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii de magistrați.
Recursul declarat de reclamanți-Motive
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, A, și intervenienții, și sub aspectul respingerii capătului de cerere privind acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor ce lucrează în structura DIICOT.
Reclamanții, A, și intervenienții, și au criticat soluția instanței de fond sub aspectul neacordării despăgubirilor egale cu veniturile procurorilor DIICOT. Au mai criticat soluția instanței de fond și sub aspectul neacordării sporului de 50% și pentru viitor.
Recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR - Motive.
Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică soluția pronunțată pe toate capetele de cerere cu excepția capetelor de cerere respinse, respectiv salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT.
Astfel, a invocat faptul că nu are calitate procesuală pasivă Ministerul Justiției pentru plata despăgubirilor rezultate din aplicarea unui regim discriminatoriu.
În esență, cererea reclamanților are ca obiect obligarea pârâților la repararea pagubelor cauzate prin discriminare. nr.HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, în art.1 alin.1 dispune: "Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură elaborarea, coordonarea si aplicarea strategiei si a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.
Totodată, prin art. 3 al hotărârii menționate mai sus, se stabilesc principalele funcțiile și atribuții ale Ministerului Justiției, astfel:
- elaborează strategia prin care se asigură fundamentarea și elaborarea programului de guvernare în domeniul justiției;
- de reglementare și sinteză;
- de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate;
- de autoritate centrală română în domeniul cooperării și asistenței judiciare internaționale;
- de autoritate de stat;
- de administrare, prin care se asigură administrarea patrimoniului său potrivit dispozițiilor legale.
Pe fondul cauzeiMinisterul Justiției a apreciat ca soluția de acordare a sporului de confidențialitate de 15% nu este corectă și legală. Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut special este reglementat de Legea 360/2002; având în vedere că statutul, instituțiile din care fac parte, categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă nr.OG19/2006 sunt diferite.
Nu pot fi reținute susținerile reclamanților potrivit cărora între magistrați și alte categorii de salariați din sistemului bugetar ar exista o stare de discriminare, pentru ca așa cum s-a statuat și de Curtea Constituționala prin decizii."diferențierea indemnizațiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea libera a legiuitorului, ținând seama de importanta si complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile si salariile de bază. pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.". De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituționala statuează că ". în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) principiul egalitarii în drepturi si al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii si nici discriminări.
A admite acțiunea ar însemna implicit a admite că o instanță de judecată poate să adauge la lege, ceea ce nu poate fi permis, având în vedere atribuțiile, competentele conferite de Legea fundamentală celor trei puteri în actualul stat de drept.
*
În ceea ce privește acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, art. 107 alin. 3 din Constituția României prevedea că "ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta", iar la art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 se prevedea că guvernul era abilitat ca, de la data intrării în vigoare a legii de abilitare și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în mai multe domenii, printre care și "modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată". Ulterior, nr.OG 83/2000 a fost aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 334/2001.
Așadar, nr.OG 83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, în limitele și condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea dispozițiilor constituționale, și ulterior a fost aprobată de legiuitor.
Dacă se are în vedere și procedura de adoptare atât a Legii nr. 50/1996 cât și a Legii nr. 334/2001, se observă mențiunea că ambele acte normative au fost adoptate cu respectarea art. 74 alin. 2 din Constituția României, în forma în vigoare la acea dată, legiuitorul indicând astfel că este vorba de legi ordinare.
*
În ceea ce privește acordarea indexărilor pentru anul 2007, recurentul, Ministerul Justiției, a apreciat ca nelegală soluția instanței de fond pentru următoarele considerente:
În mod greșit consideră reclamanții că judecătorii înaltei Curți ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007, bazându-se pe faptul că nr.OG 10/2007 face referire la anexele II și III din Legea nr. 154/1998, întrucât prin efectul art. 41 lit. c) din nr.OUG 27/2006 au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Legea nr. 154/1998.
În prezent, cu începere de la 1 aprilie 2006, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii este reglementată unitar de câtre nr.OUG 27/2006, iar reclamanții nu ar putea invoca o discriminare în acest sens.
A apreciat că în raport cu alte categorii profesionale nu poate fi reținută discriminarea, întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora. Chiar dacă toate aceste categorii aparțin de sectorul bugetar, fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de organizare diferite și având legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de către legiuitor, astfel că este exclusă ideea unei situații similare sau comparabile.
*
În legătură cu acordarea premiului de 1700 RON recurentul a arătat:
Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător, ori unui alt salariat din sistemul justiției. Legea nr. 146/1997 prevede la art. 25 alin. 2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmau a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al Ministrului Justiției.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, dintre care enumerăm, în primul rând, existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare etc.
*
Referitor la reclamanții-asistenți judiciari s-a solicitat respingerea acordării drepturilor de 50% pentru următoarele considerente:
Art. 47 din Legea nr. 50/1996, se referă doar la magistrați și la personalul auxiliar de specialitate. De altfel, modalitatea de stabilire a indemnizației magistraților consultanți, precum și drepturile de care aceștia beneficiază, reglementate prin nr.OUG 177/2002, în Capitolul 3, intitulat "Salarizarea și alte drepturi ale magistraților consultanți", prevede, la art. 15 alin.(2), că "Magistrații consultanți beneficiază de drepturile prevăzute la art. 5, 21, art. 25 alin.(1), art. 27, 28 și 30" din aceeași ordonanță, texte care nu fac referire la sporul de stres de 50%.
Referitor la acordarea stimulentelor, Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a, invocată de către reclamanții - asistenți judiciari, nu s-a raportat la această categorie profesională.
Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul asistenților judiciari de a primi stimulente.
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede la art.25 alin.2 si 3 următoarele "(2) Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, în contul nr. 119 01.07. "Fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozițiilor legale".
Considerentele deciziei instanței de recurs.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și a celor de ordine publică conform art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs apreciază următoarele:
Nu poate fi reținută susținerea că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece se solicită plata unor drepturi bănești care izvorăsc din raporturile de muncă, iar Ministerul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, bugetele pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii fiind gestionate de către acesta.
Aspectele de drept discutate în prezenta cauză sunt în parte lămurite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea a două recursuri în interesul legii, decizii ce sunt obligatorii pentru instanțele de judecată.
Astfel, acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost lămurită prin decizia 21/2008.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
*
Cu privire la sporul de confidențialitate de 15% problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art.78 al.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din Codul d eotologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerate discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertatilor Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre nu se va mai răspunde la cele expuse de Ministerul Justiției în motivarea recursului pe acest capăt de cerere.
Decizia de neconstituționalitate din 3 iulie 2008 invocată de recurentă a fost avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei 46/2008 dată în recursul în interesul legii și așa cum s-a pronunțat instanța supremă nu are înrâurire asupra speței de față.
*
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea sumei de 1700 RON Curtea apreciază ca fiind corectă soluția instanței de fond din următoarele considerente:
Nu instanța de judecată stabilește criteriul după care aceste stimulente se pot acorda sau nu, dar aceste criterii trebuie să existe și odată stabilite ele trebuie să poată fi verificate de instanța de judecată dacă sunt reclamate ca fiind discriminatorii. Criteriul funcție de care se acordă sau nu aceste sume de bani nu poate fi discriminatoriu,cu favorizarea celor fără vechime în muncă, aceasta ar însemna a retribui oameni fără a avea un factor obiectiv în vedere.
Prin urmare, Curtea apreciază ca fiind corecte argumentele instanței de fond.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 s-a dispus acordarea unor stimulente bănești în cuantum de 1700 lei judecătorilor care au o vechime între 0 și 3 ani în magistratură.
Conform art. 4 din Ordinul Nr. 2404/C din 23 august 2004 pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor sunt:
- rezultatele meritorii obținute în activitate;
- respectarea îndatoririlor prevăzute de lege;
- calificativele anuale "foarte bine" sau "bine";
- complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora;-
- celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
- lipsa sancțiunilor disciplinare.
Prin stabilirea criteriului vechimii în activitate pentru acordarea stimulentului prevăzut de Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005, reclamanților li s-a încălcat dreptul de a beneficia de aceeași recompensă pentru munca depusă, cu atât mai mult cu cât multe din criteriile prevăzute de normele interne nici nu erau aplicabile personalului cu vechime de până în 3 ani.
Discriminarea judecătorilor cu o vechime mai mare de 3 ani a fost constatată în mod definitiv și de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Instanța apreciază că reclamanții au suferit un prejudiciu, ca urmare corect instanța de fond a acordat despăgubiri egale cu stimulentele în sumă de 1700 RON pentru fiecare reclamant.
*
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri privind prejudiciile suferite ca urmare a acordării de salarii procurorilor DIICOT fără a avea un criteriu corect instanța de recurs apreciază ca fiind corectă soluția instanței de fond dar pe alte considerente.
Odată cu pronunțarea deciziei Curții Constituționale 838/27.05.2009 s-a stabilit că instanțele de judecată nu sunt în măsură să constate discriminări rezultate prin lege și nici să acopere prejudiciile suferite în urma acestui tratament. Curtea Constituțională a arătat în decizie că legiuitorul este cel care instituie și acordă drepturi, iar instanța de judecată nu e în măsură să judece și să verifice dacă aceste drepturi sunt sau nu discriminatorii. Pentru acest motiv nu vor fi analizate pe fondul lor capetele de cerere privind DIICOT-ul și nici acordarea indexărilor pentru anul 2007. Sub acest ultim capăt, indexările acordate pentru anul 2007, se impune schimbarea soluției instanței de fond în sensul respingerii pretențiilor reclamanților.
Pentru toate aceste considerente conform art.312 Cod procedură civilă urmează a se admite recursurile declarate de reclamanții, A, și intervenienții în nume propriu, și și de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.625/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, pe care o modifică în parte în sensul că:
Vor fi obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenienților sporul de 50% și pe viitor până la modificarea cadrului legal, corespunzător perioadei efectiv lucrate pentru fiecare reclamant.
Se va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata indexărilor acordate în cursul anilor 2007, ca nefondat.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate și se vor înlătura dispozițiile contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanții, A, și intervenienții în nume propriu, și ,toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Vrancea, F, str.---, nr.8, jud.V și de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.625/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pe pârâți să plătească reclamanților și intervenienților sporul de 50% și pe viitor până la modificarea cadrului legal, corespunzător perioadei efectiv lucrate pentru fiecare reclamant.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata indexărilor acordate în cursul anilor 2007, ca nefondat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate și înlătură dispozițiile contrare prezentei decizii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 1 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
dec.jud.-/22.09.2009
Tehnored./10 ex. /25 2009
Fond:-
Asistenți jud.-C-
Com.8 ex.părți/
Președinte:Alina Savin
Judecători:Alina Savin, Elena Romila, Valentina Gabriela
