Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 829/
Ședința publică din 1 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de reclamanții -, )., -, a, )., -, i, -, -, )., OG, i, prin reprezentant -, împotriva sentinței civile nr. 77/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul de fond nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN V, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL VRANCEA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.08.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 1.09.2009.
CURTEA
Cererea de chemare în judecată
La data de 20.11.2007 reclamanții -, )., -, a, )., -, i, -, -, )., OG, i, au chemat în judecată pe pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL VRANCEA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII să se calculeze și să plătească sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu 1 iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor. Au mai solicitat reclamanții să fie plătite aceste drepturi, actualizate cu indicele de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale,începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești. S-a solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea cererii reclamanții au arătat, în esență, că alte categorii de funcționari publici, respectiv cei cuprinși în art 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006, prin art 15 alin 1 din OG nr. 6/2007 și art 20 din Legea nr. 656/2002, beneficiază de un spor de confidențialitate, ceea ce creează o discriminare a lor în raport cu aceste categorii de funcționari publici care sunt beneficiari ai acestui spor.
Sentința civilă nr.77/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea
Prin sentința civilă nr.77/30.01.2008 Tribunalul Vranceaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.
Instanța de fond a reținut, în esență că, potrivit disp.art. 2 al.1 din nr.OG 137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Potrivit art. 1 al.3 din același act normativ, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol, privește persoanele aflate în situații comparabile".
În speță, personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești constituie o categorie de salariați cu un statut propriu, aprobat prin Legea nr. 567/2004 și cu drepturi salariale stabilite prin Legea nr. 8/2007, lege ce nu reglementează și dreptul la un spor de confidențialitate.
Reclamanții invocând discriminarea au făcut trimitere la alte categorii de funcționari publici care operează în cadrul activității lor cu informații clasificate și care beneficiază de un astfel de spor.
Situația nu este însă comparabilă, în accepțiunea disp.art. 1 alin.3 din nr.OG 137/2000, avându-se în vedere că aceste categorii de persoane au un statut diferit de cel al reclamanților, cu drepturi și obligații diferite si care au atribuții și responsabilități distincte.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 (Interzicerea discriminării) al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1996, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Instanța europeană a decis în mod constant că pentru a se produce o discriminare, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, fără o justificare obiectivă sau rezonabilă, împrejurare ce nu a fost dovedită în speță (Cazurile Eredin contra Suediei din 18 februarie 1991, Hoffman contra Austriei din 28 1995 și Scalambrina contra Italiei din 22 octombrie 1996).
De altfel, Hotararea nr. 232/29.08.2007 emisa de Național pentru Combatere a Discriminării a stabilit ca nu exista discriminare între magistrații procurori care instrumentează cauze în cadrul cărora gestionează informații clasificate și alte categorii de persoane care gestionează astfel de informații.
Rezulta cu evidență împrejurarea că discriminarea nu a fost reținută pentru o categorie care instrumentează cauze în care se operează în mod direct cu informații clasificate, astfel încât o astfel de discriminare nu poate să opereze cu privire la o categorie de persoane care nu desfășoară o astfel de activitate, ci doar au o obligație generală de a păstra secretul profesional.
Așa fiind, instanța constatat că reclamanții nu constituie o categorie de persoane comparabilă cu categoria de funcționari publici indicată în cererea de chemare în judecată, situație în care nu poate fi reținută nici o discriminare.
Recursul declarat de reclamanți - Motive
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții apreciind soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Au arătat recurenții că obligația de confidențialitate instituită pentru bugetari le revine și lor, fiind în aceeași situație.
Conf.art.78 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt obligași să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul,sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funții ce implică păstrarea confidențialității.
Conf.art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului,exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă,religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație ",acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, "lista cuprinsă în art.14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare "protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit" ( 23 iulie 1968 citat de - "Convenția europeană a drepturilor omului" - Comentariu pe articole -.I - Drepturi și libertăți). Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.21 alin.l din OG137/2000, grefierii, în calitatea lor de persoane discriminate, consideră că au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de OG137/2000, modificată și completată de Legea 324/2006. Având în vedere că faptele de discriminare directă la care sunt supuși sunt săvârșite de instituții la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor lor de muncă, despăgubirile trebuie să le solicite potrivit dreptului comun al muncii.
Conform art.16, "Egalitatea în drepturi", din Constituția României, potrivit cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia și ei, grefierii, să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atât timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dară fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma art.304, 306 pr.civ. și a motivelor de recurs invocate instanța reține următoarele:
Pe fondul litigiului, problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 al.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din codul deontologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
A stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție că, în aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerate discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
A accepta teza contrară celei arătate ar însemna a se ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin.1 din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre nu se va mai răspunde la cele expuse de Ministerul Justiției în motivarea recursului.
Decizia de neconstituționalitate din 3 iulie 2008 invocată de recurentă a fost avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei 46/2008 dată în recursul în interesul legii și așa cum s-a pronunțat instanța supremă nu are înrîurire asupra speței de față.
De asemenea, dreptul este cert și actual conform deciziei date în interesul legii și nu sunt reținute ca fondate susținerile pârâtului Ministerul Justiției.
Cum alte critici nu au fost aduse prin cererea de recurs nu sunt necesare alte lămuriri prin prezenta decizie.
Conform art.312 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.77/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și declarat împotriva sentinței civile nr.77/2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, ca nefondat.
Admite recursul declarat de reclamanții -, )., -, a, )., -, i, -, -, )., OG, i, modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Vrancea să plătească reclamanților sporul de 15% confidențialitate, din salariul de bază brut lunar începând cu 20.11.2004 la zi, și în continuare până la modificarea cadrului legal, corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății, cu excepția reclamantului pentru care drepturile se cuvin începând cu data de 20.05.2006.
Obligă pe pârâtul Tribunalul Vrancea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă ale reclamanților.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 1 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/18.09.2009
Tehnored./8 ex./ 25 2009
Fond- -
Asistenți jud.-
Com.6 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Elena Romila
