Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 856/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 856
Ședința publică de la 22 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Ministerul Justiției și Libertăților Judecătorești împotriva sentinței civile nr. 855 din 15.05.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată inițial sub nr. 836/45/30.09.2008 pe rolul Curții de APEL IAȘI, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții: Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, pentru perioada decembrie 2006- 2007 și ianuarie 2008 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Reclamanta a mai solicitat ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, iar angajatorul să fie obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, potrivit art. 3 din Legea 444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-au prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
În temeiul dispozițiilor art.15 alin.1 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut ca sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea 444/2006, ci și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Totodată, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Este evident că, cel puțin în raport de disp. OG nr. 19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și altor informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr. 444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordinii Publice și Siguranței Naționale.
OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art.30 alin.3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențialitate.
Reclamanta a mai arătat că, deși grefierii, conform art.78 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt obligați ă păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, aceștia sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, purtând titlul "Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, "lista cuprinsă în art.14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare "protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit" ( 23 iulie 1968 citat de - "Convenția europeană a drepturilor omului" - Comentariu pe articole -.I - Drepturi și libertăți). Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.21 alin.1 din OG 137/2000, grefierii, în calitatea lor de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de OG 137/2000, modificată și completată de Legea 324/2006. Având în vedere că faptele de discriminare directă la care sunt supuși sunt săvârșite de instituții la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor lor de muncă, despăgubirile trebuie să fie solicite potrivit dreptului comun al muncii.
Conform art.16 din Constituția României: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", astfel încât și grefierii, trebuiau să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atât timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia de sporul menționat.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât cererea reclamantei este întemeiată pe disp. art. 1 și 21 alin 1 din OG nr. 137/2000, respectiv art. 27 alin 1, în forma republicată, texte de lege ce au fost declarate neconstituționale.
Astfel, după cum rezultă din decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale, art. 1 din OG nr. 137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni, nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățeni aflați în situații identice".
Totodată, Curtea Constituțională constată că " unele dispoziții ale OG nr. 137/2000 și anume prevederile art.1, art.2 alin 3 și art. 27 alin 1 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor dar instituite prin acte normative aplicabile în cauzele deduse judecății.
În consecință, Curtea Constituțională admițând excepția de neconstituționalitate constatat că prevederile art.1, art. 2 alin 3 și art. 27 alin 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Pe fond, pârâtul a arătat că dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate nu este unul recunoscut de lege, întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare.
Nu face obiectul art. 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006 consacră expres la art. 1 că " Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație", astfel că nu poate fi aplicat în speță câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
După cum CEDO a statuat în jurisprudența sa ( cazul Thimmenos contra Greciei) cu referire la prevederile art. 14 din Convenție, dreptul la diverse sporuri, nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale", astfel, acest drept nu este un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
S-a mai arătat că, prin decizia 108/2006 a Curții Constituționale, s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și apărate de Constituție.
Ministerul Justiției a mai susținut că personalul auxiliar de specialitate reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific reglementat de Legea nr. 677/2004 cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv de OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, nefiind îndreptățit la acordarea sporului de confidențialitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii. A invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, motivat de pronunțarea de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 818/03.07.2008, instanța de judecată neputând stabili existența unei situații discriminatorii create prin actele normative ce reglementează drepturile și obligațiile personalului din sistemul justiției în temeiul unor prevederi legale declarate neconstituționale, care sunt suspendate de drept și nu își produc efectele juridice ( art. 147 din Constituția României).
Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat în cauză și excepția lipsei calității procesuale pasive pentru următoarele motive:
Obligația acordării diferitelor sporuri și beneficii revine, angajatorului sau ordonatorului principal de credite care, în cazul de față, nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( HG nr. 386/2007).
În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să confere Ministerului Economiei și Finanțelor calitate procesuală pasivă în cauză.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat în cauză un punct de vedere.
Prin sentința nr.52/06.02.2009, Curtea de APEL IAȘIa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-.
Prin sentința civilă nr.855/15.05.2009, Tribunalul Iașiaadmis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în ceea ce privește capătul de cerere privind înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, a declinat competența de soluționare a capătului de cerere privind înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, în favoarea Judecătoriei Iași, arespins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate în cauză, a admis acțiunea formulată dereclamanta,pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași fiind obligați să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioadele decembrie 2006 - 2007, ianuarie 2008 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin aceeași hotărâre, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a Ministerul Economiei și Finanțelor nu decurge din existența unui contract de muncă încheiat cu reclamanții, dar,în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Potrivit art. 3 alin 1 pct. 2 din HG nr. 208/2005 modificată și completată, privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice si a Agenției Naționale de Administrare Fiscală,:" (1) In realizarea funcțiilor sale Ministerul Finanțelor Publice are, in principal, următoarele atribuții:2.elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat si raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare;".
De asemenea, art. 19 lit. a, d, și g din Legea nr. 500/2002 modificată și completată, privind finanțele publice prevede că: "În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, in principal, următoarele atribuții: a) coordonează acțiunile care sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, si anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; d) emite norme metodologice, precizări si instrucțiuni prin care se stabilesc practicile si procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea si plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea si raportarea; g) analizează propunerile de buget in etapele de elaborare a bugetelor;"
Așadar, raportat la obiectul acțiunii, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor este dată de textele de lege redate anterior, care stabilesc ca principală atribuție elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și atribuții de elaborare și control a bugetelor cum este prevăzut expres prin art. 28 alin 1 din Legea nr. 500/2002 modificată și completată, privind finanțele publice.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut și dispozițiile art. 131 din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată, privind organizarea judiciară, conform cărora, activitatea instanțelor judecătorești și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Așadar, în cauza de față există pe deplin dovedită identitatea dintre pârâtul Ministerul Finanțelor și subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, acesta având atribuții privind elaborarea bugetului de stat și a rectificărilor acestuia, buget de la care sunt finanțate instanțele judecătorești și parchetele, fiind singura instituție abilitată a asigura fondurile necesare efectuării plăților salariale solicitate.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Calitatea CNCD este dată de dispozițiile OG 137/2000, art. 27 al.3 ce prevăd: "Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului."
În ceea ce privește fondul cauzei,instanța a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
CNCD a depus la dosar hotărârea CNCD nr. 232/29.08.2007 prin care s-a constatat că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art.2 din OG 137/2000, în ceea ce privește neacordarea sporului de confidențialitate.
Aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicare legii), împrejurare confirmată și de art.27 din OG nr. 137/2000, conform cărora acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a mai invocat decizia Curții Constituționale nr.818/2008 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Însă, în cauza de față reclamanta nu solicită anularea situației create prin discriminare prin anularea unei dispoziții legale, ci anularea situației prin plata despăgubirilor; cu privire la această modalitate, Decizia nr.1011 din 8 noiembrie 2007 a Curții Constituționale referitoare la Ordonanța Guvernului nr.137/2000 a statuat că: " actul normativ criticat nu îngrădește în vreun fel accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiție prin posibilitatea persoanei care se consideră discriminată de a formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.", opinie menținută expres prin deciziile Curții Constituționale nr. 820/16.07.2008 și 821/16.07.2008 .
În nici un moment, reclamanta nu a solicitat instituirea de către instanță a unei norme juridice noi, pentru restabilirea echilibrului între subiectele de drept sau aplicarea unor dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana reclamanților. Reclamanta a solicitat aplicarea unitară a dispozițiilor G nr.27/2006 prin raportare la categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), deci cu privire la aceleași subiecte de drept, raporturile juridice de muncă ale noastre fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod dar și de legislația specială.
Conform art. 78 din Legea nr. 567/2004personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu îi este permis sa comenteze sau sa justifice în presa ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluțiile date în dosarele despre care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art.30 alin.3 din OG nr.137/2000, art. 3 din OG nr. 38/2003, art.13 alin.1 din OUG nr. 123/2003, art.3 din OG nr.19/2006, art.15 alin.1 din OG nr. 6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din OG nr. 64/2006, art.13 din OG nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art.26 raportat la art. 1 și art. 295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, obligația de confidențialitate revine acestor persoane.S-a mai reținut că legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamantei, implicit a instituit și o obligație de plată a unui spor salarial. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin.1 și art. 41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul muncii ).Reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu personalul din unitățile bugetare, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport o obligație de confidențialitate.S-a mai reținut că, deși reclamanta își execută obligația de confidențialitate, acesteia nu i se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.Prima instanță a mai arătat că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii personalului auxiliar de la beneficiul sporului de confidențialitate, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.Existența discriminării directe reclamantei rezultă și din dispoziții internaționale aplicabile în cauza de față:art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare);
art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție);
art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminarea);
art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă;
Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, soluționând recursul în interesul legii cu privire la îndreptățirea judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea de a beneficia de sporul de confidențialitate, a statuat - prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 că: "judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază lunar".
Față de aceste considerente, instanța de fond a reținut ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei.În ceea ce privește capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, s-a reținut că soluționarea acestuia este de competența judecătoriei în a cărei raza teritorială își are sediul angajatorul conf. Art. 8 din Decretul nr. 92/1996.Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs pârâții: Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentanți legali, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
Recurentul arată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că instanțele nu au competență de a legifera.
Recurentul arată că, deși are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, aceasta nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă în cauză.
Se mai invocă pronunțarea de către Curtea Constituțională a deciziei nr.838/27.05.2009, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, stabilindu-se că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 punctul 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, invocă următoarele motive de recurs:
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, neexistând un temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar.
De asemenea, în ceea ce privește reținerea discriminării s-a arătat că regle-mentarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor
persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
Astfel, recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de disp.art.304 pct.4 proc.civ. arătând că acordarea pentru viitor, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond a unui spor de confidențialitate înseamnă că aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar.
S-a invocat în cauză și decizia nr.838/27.05.2009 pronunțată de către Curtea Constituțională.
Se mai arată că hotărârea Tribunalului Iași este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ. neexistând nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze personalului auxiliar dreptul de a primi spor de confidențialitate.
Pentru a exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Recurentul mai invocă deciziile nr.818/819/820 din 03.07.2008 ale Curții Constituționale.
Se invocă și faptul că prevederile art.14 din Convenție, așa cum a statuat CEDO în jurisprudența sa, nu au o existență independentă, întrucât au efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale, ori dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în hotărârea nr. 232/29.08.2007, a statuat că: "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității."
Se mai arată că în mod eronat instanța de fond a reținut existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art.1 alin.3 din nr.OG137/2000, care prevede că: "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Astfel, personalul auxiliar reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004 și cu drepturi salariale stabilite printr-un act normativ special, respectiv nr.OG8/2007.
De asemenea, situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr.360/2002, întrucât statutul acestora este diferit, instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate sunt doar informațiile clasificate. Informațiile clasificate au un regim special reglementat de Legea nr.182/2002 și sunt definite ca: "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță, consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Se mai invocă faptul că situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici, întrucât, pe de o parte, statutul acestora este diferit, iar pe de altă parte, nr.OG6/2007 a instituit sporul de confidențialitate doar pentru anumite categorii de funcționari publici.
Situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă cu cea a membrilor plenului și a altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, întrucât: statutul acestora este diferit, iar categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate îl reprezintă informațiile clasificate.
Se mai invocă faptul că situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,având în vedere statutul diferit al acestora.
Analizând recursul formulat de Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.46/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel încât în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de disp.art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, soluția fiind pronunțată de către prima instanță în sensul celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a reținut prin această decizie că drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate sunt reglementate de Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit disp.art. 39 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament, și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) ori la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
De sporul de confidențialitate beneficiază și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării-art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată-, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2001), personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor [art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, cu modificările și completările ulterioare], personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare).
Art.2 alin.3 din nr.OG137/2000 caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai stabilit că, n considerarea rolului, răspunderii și complexității atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, cât și a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-a mai reținut că magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri pentru discriminare, despăgubiri ce nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, până la încetarea situației de discriminare.
Prin recursurile formulate în cauză a fost invocată decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, stabilindu-se că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Se reține că această decizie, pe de o parte, nu poate avea nicio relevanță asupra deciziilor pronunțate de către instanța supremă, în interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, anterior constatării acestui conflict juridic de natură constituțională și, pe de altă parte, nu se poate susține că, prin decizia nr.46/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi instituit, modificat ori abrogat norme juridice cu putere de lege ori ar fi efectuat controlul de constituționalitate al acestora, aceasta pronunțându-se doar asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, statuând că în mod corect au procedat acele instanțe judecătorești ce au acordat personalului auxiliar și magistraților despăgubiri pentru situația discriminatorie creată prin neacordarea sporului de confidențialitate, deși acestor categorii de personal le revine obligația de confidențialitate.
Se mai reține că este nefondat și motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiției privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță, având în vedere că instanțele judecătorești au, în temeiul disp.art.5, 269 și 295 din Codul muncii, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, paragrafului 1 la Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, competența de a constata existența unor acte și fapte discriminatorii și de a obliga la repararea prejudiciilor cauzate prin acestea.
Pentru aceste considerente deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamantelor, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se mai reține că în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor prevăzute de art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță reținând că recurentul are calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, se reține că, potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Se reține că decizia nr.838/27.05.2009 pronunțată de către Curtea Constituțională nu poate avea vreo relevanță asupra soluționării prezentei cauze.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, urmează să se respingă recursurile formulate de Ministerului Economiei și Finanțelor și MinisterulJustiției și Libertăților, prin reprezentanți legali și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGIIDECIDE:Respinge recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.855 din 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.Irevocabilă.Pronunțată în ședință publică azi, 22.09. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 29.09.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:- I;
-.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
