Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 853/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 853
Ședința publică de la 22 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de și G împotriva sentinței civile nr. 494 din 30.04.2009 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind Curtea de Conturi a României și Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generală a Finantelor Publice
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Curtea de Conturi a României de către recurenți. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată inițial sub nr- pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanții și G au solicitat obligarea Curții de Conturi a României la plata sporului de vechime în muncă în procent de 25 % pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2003, actualizat cu indicele de inflație, la corectarea încadrărilor salariale și la rectificarea înregistrărilor din carnetul de muncă.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că în perioada indicată au îndeplinit funcția de procuror financiar și nu au beneficiat de sporul de vechime reglementat de art. 33 din Legea nr. 50/1996 și Legea nr. 154/1998.
Reclamanții au mai arătat că, deși Legea nr. 83/2000 nu a mai prevăzut sporul de vechime ca drept salarial al magistraților, deși a fost acordat pentru celelalte categorii prevăzute de lege, nu a abrogat prevederile articolului 33 din Legea nr. 50/1996.
S- mai arătat că sporul de vechime a fost ulterior reglementat prin nr.OUG 27/2006 modificată prin Legea nr. 45/2007 și că prin neplata sporului de vechime s-a ajuns la o discriminare a reclamanților în sensul nr.OG 137/2000 și a articolului 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, fapt constatat și prin Decizia nr. XXXVI din 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor articolului 33 din Legea nr. 50/1996.
Reclamanții au depus la dosar fișa de calcul a sumelor solicitate, adeverințele nr. 110 și nr. 111 din 20 februarie 2008 eliberate de către Camera de Conturi a județului V și dipozitivul Deciziei nr. XXXVI/2007 a Inaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea formulată, Curtea de Conturi a României a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și pe fond cauzei, a solicitat respingerea cererii ca netemeinică, întrucât sporul de vechime era inclus în indemnizația stabilită prin Legea nr. 50/1996, Legea nr. 154/1998, respectiv nr.OUG 83/2000, iar indemnizația astfel stabilită era unica formă de remunerare a activității de magistrat.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în situația în care va fi obligată la plata sumelor pretinse, chematul în garanție să asigure Curții de Conturi creditele bugetare necesare pentru executarea acestei obligații.
Prin sentința civilă nr.494/30.04.2009, Tribunalul Vaslui a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins acțiunea formulată de către reclamanți ca fiind prescris dreptul la acțiune și a respins cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin articolul 33 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești modificată se prevede că pentru vechimea în muncă inclusiv magistrații Curții de Conturi beneficiază de un spor de până la 25 % calculat la salariul de bază brut.
Sumele solicitate reprezintă tocmai acest spor pe care reclamanții afirmă că nu l-au primit. Perioada pentru care solicită drepturile neacordate este 1 octombrie 2000 - 31 decembrie 2003.
Prioritar stabilirii existenței dreptului material subiectiv, prima instanță a analizat, conform dispozițiilor articolului 137 Cod procedură civilă dreptul reclamanților de a solicita pe calea unei acțiuni judiciare realizarea acestui drept.
Conform prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 "Dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii." Termenul de prescripție stabilit prin articolul 3 din același act normativ este de 3 ani.
Susținerea reclamanților în sensul că termenul de prescripție nu este împlinit întrucât ar fi survenit întreruperea presripției, ca urmare a recunoașterii dreptului, prin suspendarea aplicării dispozițiilor privind acordarea sporului de vechime, nu poate fi primită, întrucât prin nr.OG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat pentru anii 2001 - 2004 fost suspendată doar acordarea drepturilor privind prima de concediu.
Termenul de prescripție începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel răspunzător de producerea acesteia.
Întrucât reclamanții au cunoscut atât prejudiciul cât și persoana responsabilă de producerea acestuia la data de 31 decembrie 2003, iar curgerea termenului nu a fost întreruptă sau suspendată prima instanță a reținut că dreptul la acțiune al reclamanților era prescris extinctiv la data de 12 martie 2008, data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Ca urmare a respingerii cererii principale, instanța de fond a respins și cererea de chemare în garanție ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs reclamanții: și G, considerând-o ca fiind nefondată și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod eronat prima instanță a respins ca prescrisă acțiunea, întrucât termenul de prescripție nu este împlinit, intervenind întreruperea prescripției pe toată această perioadă.
Recurenții mai arată că, prin neplata sporului de vechime, în perioada solicitată prin acțiune s-a ajuns la discriminarea acestora, fapt constatat și prin decizia nr.XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Intimata Curtea de Conturi a României, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamanții: și G, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform disp.art.295 alin.2 din Codul muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Potrivit disp.art.269 Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Art.283 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:.
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Astfel, se reține că, în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.c) Codul muncii, în mod corect instanța de fond admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se reține în acest sens că momentul nașterii dreptului reclamanților la acțiune îl constituie data când aceștia au cunoscut sau trebuiau să cunoască prejudiciul ce le-a fost cauzat, respectiv data când aceștia, în urma adoptării nr.OG83/2000, au primit indemnizația cuvenită funcției îndeplinite fără acordarea sporului de vechime în muncă.
Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate avea efectul întreruperii cursului prescripției extinctive, potrivit disp.art.16 din Decretul nr.167/1958, întrucât recunoașterea dreptului nu este "făcută de cel în folosul căruia curge prescripția", respectiv a debitorului obligației de plată a acestui spor salarial.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Codul d e procedură civilă, se va respinge recursul formulat de reclamanții: și G și se va menține sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții: și G împotriva sentinței civile nr. 494 din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /Tehnored.:;
2 ex.-30.09.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Vaslui:-;
- -.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
