Pretentii civile. Speta. Decizia 854/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 854
Ședința publică de la 22 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finațelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 1106 din 5.06.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 2858/99/15.04.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 01.11.2007 și pe viitor. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar a fost reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996. Deși sporul era un drept câștigat de natură de compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul a fost abrogat fără justificare prin nr.OG 83/2000. De asemenea, deși nr.OUG 177/2002 a prevăzut expres că se abrogă Legea nr. 50/1996, această ordonanță a fost abrogată în totalitate prin nr.OG 27/2006.
A mai susținut reclamantul faptul că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 10.03.2008 s-a constatat îndreptățirea lor la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, atât pentru perioada solicitată, cât și pentru viitor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că între el și reclamant nu există raporturi juridice și că, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin prezenta acțiune, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate să aloce fondurile necesare. Mai susține pârâtul că în conformitate cu dispozițiile legale în materie, are obligația de a aloca, pe baza datelor primite de la ordonatorii principali de credite, sumele necesare efectuării plăților drepturilor solicitate.
Pârâta Curtea de Apel Iașia formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că reclamantul a fost încadrat începând cu data de 01.12.2007 pe postul de agent procedural. Până la data de 01.01.2005, agenții procedurali făceau parte din categoria personalului auxiliar de specialitate. De la data de 01.01.2005 însă, aceștia fac parte din categoria personalului conex. Ori, art. 47 din Legea nr. 50/1996 stabilește că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Întrucât reclamantul îndeplinește funcția de agent procedural de la data de 01.12.2007, nefăcând niciodată parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, acesta nu poate beneficia de sporul de 50%.
Prin sentința civilă nr.1106/05.06.2009, Tribunalul Iașia dispus:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași să achite reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.12.2007 - 05.06.2009 și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești.
A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.11.2007 - 30.11.2007.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, și a respins-o, având în vedere disp. art. 3 alin. 1 lit. A pct. 2 din nr.HG 386/2007, precum și disp. art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Începând cu data de 01.12.2007, reclamantul este angajatul Tribunalului Iași pe postul de agent procedural, iar prin acțiunea introductivă acesta a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, spor prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante; este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
În speță, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevăd că: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar". Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și disp. Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție "ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Or, prin art. 1 oct. Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești republicate". Cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor disp. ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din disp. art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context că, acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres pentru aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conf. art. 1 pct. Q3 din Legea nr. 125/2000, "guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997 ".
S-a mai reținut de către instanță și faptul că prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Prin considerentele acestei decizii s-a reținut că "au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice". De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" și că "efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la cere se referă textele de lege". Totodată, instanța a reținut și faptul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la personalul auxiliar prevăzut de Legea nr. 50/1996. Or, funcția de agent procedural face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate prevăzut de această lege, asupra căruia a statuat instanța supremă în recurs în interesul legii.
Potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
În consecință, instanța a constatat că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.12.2007 - 05.06.2009 și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Cât privește cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata acestui spor pentru perioada 01.11.2007 - 30.11.2007, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că din cuprinsul adresei nr. 61/RU/12.05.2009 rezultă că reclamantul este angajatul Tribunalului Iași din data de 01.12.2007.
Raportat considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că este întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamant, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate. Mai consideră recurentul că, pentru ca reclamantul să beneficieze de drepturile salariale solicitate, era necesar ca aceasta să fi obținut în prealabil un titlu executoriu, în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite alocarea sumei respective. Recurentul solicită să se aibă în vedere și faptul că, în ședința din 27mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională și statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților " susține, în primul rând, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care legea specială de salarizare stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale de care beneficiază reclamantul, iar sporul de risc și suprasolicitare de 50% nu era prevăzut de lege decât pentru personalul auxiliar de specialitate, iar prin Legea nr.567/2004 s-a statuat că, începând cu anul 2005, funcțiile de agent procedural și aprod nu mai sunt incluse în categoria personalului auxiliar de specialitate, ci în aceea a personalului conex. Pe de altă parte, mai arată recurentul, deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, Curtea Constituțională, în ședința din 27 mai 2009, constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Autoritatea Judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte. Instanța de control constituțional a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, de unde rezultă că Decizia 21/10.03.2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii. Intimații nu au formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, nu se poate reține excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată și prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamant, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumelor necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Contrar susținerilor recurentului, deși constituie infracțiune neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor, hotărâre definitivă, nu irevocabilă, recurentul nu a asigurat fondurile necesare plății acestor drepturi. De asemenea, în contextul în care nu se asigură, în bugetul ordonatorului principal de credite, fondurile necesare plății drepturilor salariale, nu există nici un impediment ca, prin aceeași hotărâre judecătorească, definitivă, care constituie titlu executoriu, ordonatorul principal de credite, care este o instituție publică, să fie obligat la plata drepturilor salariale, iar recurentul să fie obligat la alocarea sumelor necesare. În ceea ce privește decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, Curtea de Apel reține că recurentul solicită ca această decizie să fie avută în vedere la soluționarea prezentului recurs. Ori, această decizie a Curții Constituționale nu influențează soluționarea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, recurs care vizează calitatea procesuală pasivă a acestuia în cererea privind obligarea sa la alocarea unor fonduri. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat. Nefondat este și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților. Astfel, acordarea, de către prima instanță, unor drepturi salariale, nu reprezintă o adăugare la textul de lege și nici o depășire a limitelor puterii judecătorești. De asemenea, decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu are efecte asupra unor decizii în interesul legii pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție.Decizia Curții Constituționale instituie obligații pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, obligații care însă nu pot aduce atingere situațiilor juridice deja soluționate, în virtutea principiului stabilității raporturilor juridice, ci pot produce efecte doar pentru viitor. Același principiu este aplicabil și în situația declarării neconstituționalității unui text dintr-o lege sau ordonanță, conform art.31 din Legea nr.47/1992; o astfel de decizie produce efecte doar pentru viitor, și nu retroactiv, nu poate aduce atingere situațiilor juridice deja soluționate.
În prezenta cauză, recurentul susține că decizia nr. 21 din 10.03.2008 a ÎCCJ "nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față", însă, din examinarea dispozițiilor art. 147 din Constituția României și a dispozițiilor art. 34-36 din Legea nr. 47/1992, nu rezultă că deciziile Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și alte autorități publice, pe de altă parte, au efecte asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, inclusiv asupra deciziilor în interesul legii pronunțate de instanța supremă.În consecință, decizia Curții Constituționale nu împietează cu nimic soluționarea prezentei cauze în baza Deciziei în interesul legii nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a prevederilor art.329 alin.3 Cod proc.civ.
În ceea ce privește recursul Ministerului Justiției, Curtea constată că nu pot fi reținute nici motivele de nelegalitate invocate.În speță, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001".
Decizia este obligatorie pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Acest lucru presupune cănici în prezentdispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece prin prevederile din OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991 (art.108 alin.3 în forma republicată a Constituției României).
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a mai reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Ori, la momentul abrogării nelegale a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996, aprozii și agenții procedurali (cazul reclamantului-intimat) făceau parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, astfel încât nu puteau pierde acest drept doar prin includerea lor în categoria personalului conex celui auxiliar de specialitate începând cu data de 01.01.2005.
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, se reține că reclamantul este îndreptățit la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare, așa cum a constatat și instanța de fond, neputând fi reținute motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod proc.civ.
În consecință, raportat tuturor considerentelor expuse, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod proc.civ. Curtea de Apel va respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin I și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1106 din 05.06. 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red./ Tehnored.
24.09.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
