Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Sentința 89/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ nr. 89/P/2008
Ședința publică din 8 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Lazăr Ioan președinte secție civilă
JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel Bălănean Lidia
Asistenți judiciari: - -
- -
Grefier:
Pe rol este pentru azi soluționarea acțiunii civile introdusă de reclamanții --, A, ambii cu domiciliul procedural ales O- și - cu domiciliul procedural ales Aleșd nr. 5 județul B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, precum și faptul că pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B și Ministerul Justiției B au depus la dosar întâmpinare, după care:
Curtea de Apel
deliberând:
Constată că, prin cererea înregistrată la instanță la data de 24 septembrie 2008, reclamanții --, A, - au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, solicitând obligarea acestora la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu 01 octombrie 2006 până în prezent și pentru viitor, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate, precum și la emiterea ordinului de salarizare care să conțină sporul de 50%.
În motivarea cererii se arată că în perioada 01.10.2006 - 31.07.2008 reclamanții au avut calitatea de auditori de justiție la Institutul Național al Magistraturii, iar începând cu data de 01.08.2008 -- și A au calitatea de judecători stagiari la Judecătoria Oradea, iar reclamanta - are calitatea de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Aleșd.
Se arată că, potrivit articolului 47 din Legea nr. 50/1996, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar".
Ulterior, prin articolul 50 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat și articolul 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare înlăturată apoi prin articolul 41 din OUG nr. 27/2005, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
S-a ajuns la această concluzie dat fiind faptul că, în timp ce OUG nr. 177/2002 prevedea expres în articolul 50 că se abrogă și Legea nr. 50/1996, în articolul 41 se prevedea expres că se abrogă numai OUG nr. 177/2002, nu și Legea nr. 50/1996.
În atare situație, reclamanții au apreciat că dreptul prevăzut de articolul 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ și pe cale de consecință el trebuia acordat în continuare judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate, lucru ce nu s-a făcut.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive.
MINISTERUL JUSTIȚIEI, la rândul său, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive în ceea ce privește drepturile salariale pe perioada cât reclamanții au fost auditori de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii, iar pentru restul pretențiilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători stagiari la Judecătoria Oradea, respectiv Judecătoria Aleșd, fiind numiți în funcție în baza Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 658/05.07.2008, începând cu data de 01 august 2008.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut".
În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea textului de lege mai sus evocat, în raport de prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444/13.06.2008, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.
Așa fiind, în temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, raportat la art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă și art. 1084 Cod civil, instanța va admite în parte acțiunea și-ii va obliga pe pârâți la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna 01 august 2008 până la pronunțarea hotărârii și pentru viitor, actualizată cu indicii de inflație la data plății.
Va obliga totodată Tribunalul Bihor să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor stabilite în sarcina pârâților.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, potrivit art. 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.
Pe de altă parte, drepturile salariale solicitate de către reclamanți, nu pot fi plătite decât în măsura în care pârâtul va aloca sumele necesare plății acestora.
Așadar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților, nu în virtutea unor raporturi de muncă între pârât și reclamanți, ci, avându-se în vedere că acest pârât, prin atribuțiile ce-i revin, este cel care trebuie să asigure fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții, Ministerul Justiției dispune de fonduri salariale numai în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat întocmit la propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, sume ce pot fi majorate, evident tot la propunerea acestuia.
Mai trebuie precizat faptul că acțiunea reclamanților este nefondată pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de auditori de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus evocată vizând exclusiv categoria magistraților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite în parte acțiunea reclamanților --, A, ambii cu domiciliul procedural ales O- și - cu domiciliul procedural ales Aleșd nr. 5 județul B, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Economiei și Finanțelor
Obligă pârâții 1-3 să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu 01 august 2008 până la pronunțarea hotărârii și pentru viitor, actualizate cu indicii de inflație la data plății.
Obligă Tribunalul Bihor să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor stabilite în sarcina pârâților de rândul 1-3.
Fără cheltuieli de judecată.
DFINITIVĂ.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER
- - - - - -
- -
sentință:.PV/19.12.2008.
în 9 ex.: ID/05.01.2009.
7 comunicări cu: | |
reclamant: | 1. --, 2. A, ambii cu domiciliul procedural ales O- 3. - cu domiciliul procedural ales Aleșd nr. 5 județul B, |
pârât: | 4. Ministerul Justiției, 5. Tri bunalul Bihor, 6. Curtea de Apel Oradea 7. Ministerul Economiei și Finanțelor |
Judecători:Lazăr Ioan, Pantea Viorel Bălănean Lidia