Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 9/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 9
Ședința publică din 13 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâta Curtea de Conturi a României, cu sediul în B, sector 1,--24 și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în mun. S,-, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1806 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimat -, lipsă fiind reprezentanții recurenților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța a pus în discuția reclamantului intimat consecințele omisiunii citării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de către tribunal, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000, precum și faptul că aceiași instanță, în dispozitivul sentinței, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, fără să-i dea acestuia vreo obligație.
Reclamantul intimat a arătat că lăsă la aprecierea instanței soluționarea recursurilor.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Tribunalul Suceava - secția civilă, prin sentința nr. 1806 din 10 noiembrie 2008, admis acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
A obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizația de 75% aplicată la nivelul salariului de bază pentru perioada 14.03.2005 - 31.12.2006, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a deținut calitatea de controlor financiar în cadrul Camerei de Conturi a României până la data de 31.12.2006, când s-a pensionat.
Reclamantul, deși a ocupat aceeași funcție ca și controlorii de la autoritatea de audit și și-a desfășurat activitatea în cadrul aceleiași instituții, iar reglementările legale sunt aceleași, instanța a apreciat că sunt privați de acordarea indemnizației de 75% prevăzută de HG170/9 martie 2005, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare, atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Între auditori și controlori - aparținând toți aceleiași categorii - nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece ambii îndeplinesc o funcție similară, cu atribuții similare.
Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu auditorii de pe lângă Curtea de Conturi.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul "egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție cel puțin similară, dacă nu identică, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial. Din moment ce controlorii financiari sunt într-o situație comparabilă cu auditorii sub aspectul exercitării atribuțiilor și incompatibilităților aferente funcției, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de auditori, prin refuzul acordării indemnizației de 75%.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea acestei indemnizații (majorări), controlorii financiari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului (auditori).
Ca atare, existența discriminării directe a controlorilor financiari, reclamanți rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
În conformitate cu art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care legislația internă conține dispoziții mai favorabile.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând indemnizația de 75% aplicată la nivelul retribuției de bază pentru perioada 14.03.2005 - 31.12.2006, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Conturi.
Primul recurent critică hotărârea deoarece:
- instanța nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 14 martie 2005 - 10 iulie 2005;
- chemarea în garanție n-are bază legală;
- obligarea pe fond a Curții de Conturi s-a făcut cu nesocotirea legii.
Curtea de Conturi critică hotărârea deoarece:
- nu există text de lege pentru controlori financiari, sub aspectul examinat, procentul de 75% aplicat la nivelul indemnizației de bază se referă la Autoritatea de audit, înființată prin Legea nr. 200/2005, de aprobare a nr.OUG 22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992.
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea reține că ambele recursuri sunt fondate.
Prin întâmpinare (fila 87 dosar fond), Ministerul Economiei și Finanțelor a ridicat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 14 martie 2005 - 10 iulie 2005, aspect cu privire la care prima instanță omis a se pronunța.
De asemenea, în minută (fila 8 verso dosar fond) se menționează << admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice >>, însă ea a rămas, in terminis, nesoluționată, de vreme ce tot prima instanță a omis a se pronunța cu privire la obligarea celui chemat în garanție.
În fine, titularul acțiunii invocă, între altele, și discriminarea, cu trimitere la OG nr. 137/2000.
Numai că prima instanță a nesocotit art. 27 alin. 3 din acest act normativ, care statuează regula potrivit căreia << judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a consiliului >>.
Rezultă că procesul a fost soluționat fără ca instanța să intre în cercetarea fondului.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 5 teza I pr. civ. din considerentele expuse, constatând fondate ambele recursuri, urmează să fie admise, iar sentința nr. 1806 din 10 noiembrie 2008 Tribunalului Suceava - secția civilă în tot casată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta Curtea de Conturi a României, și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței nr. 1806 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), în sensul că:
Casează sentința susmenționată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe ( Tribunalul Suceava ).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
19.01.2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Apetroaie Eufrosina, Pungă Titus
