Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 8
Ședința publică din 13 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâta Curtea de Conturi a României, cu sediul în B, sector 1,--24 și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în mun. S,-, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1805 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentanții recurenților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța a pus în discuția reclamantului intimat consecințele omisiunii citării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de către tribunal, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000, precum și faptul că aceiași instanță, în dispozitivul sentinței, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, fără să-i dea acestuia vreo obligație.
Reclamantul intimat a arătat că lăsă la aprecierea instanței soluționarea recursurilor.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 5317/86 din 4.09.2008, reclamantul a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, aceasta să fie obligată la plata drepturilor bănești reprezentând majorarea cu 75% a indemnizației de bază, neacordate începând cu data de 14.03.2005 și până la data încetării stării de discriminare, actualizate cu coeficientul de inflație.
Motivând acțiunea, reclamantul a susținut că a desfășurat activitatea în funcția de controlor financiar la Camera de Conturi Județeană S, până la data de 31.12.2006, fiind pensionat pentru limită de vârstă.
A mai susținut că, prin Legea nr. 200/2005, de aprobare a nr.OUG 22/2005, a fost completată Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, fiind constituită Autoritatea de audit, organizație fără personalitate juridică, funcționând în cadrul Curții de Conturi a României, având ca atribuție auditarea fondurilor acordate României de Uniunea Europeană prin programele, SAPARD și cele de postaderare, salarizarea personalului acestei structuri efectuându-se conform legislației privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, aceste categorii de personal beneficiind și de o majorare a indemnizației, cu un spor de 75%, față de ceilalți controlori, salariați ai Curții de Conturi a României.
A mai susținut reclamantul că, deși a îndeplinit aceeași funcție de controlor financiar, desfășurând activitatea în cadrul aceleiași instituții, cu aceeași pregătire, experiență și responsabilitate profesională, prin acordarea sporului de 75%, stabilit prin Legea nr. 490/2004 și nr.HG 170/2000, au fost încălcate prevederile art. 5 și 6 din Codul muncii, art. 16 din Constituția României, art. 1, 2 și 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aprobată prin Legea nr. 30/1994 și art. 4 din Cartea socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, solicitând obligarea unității pârâte la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit pentru perioada 14.03.2005 - 31.12.2006, actualizate la rata inflației.
Curtea de Conturi a României, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că procentul de 75%, aplicat la nivelul indemnizației de bază, nu se aplică controlorilor financiari, nefiind o prevedere legală în acest sens, arătând că salarizarea personalului din cadrul Autorității de audit se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și a Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fondurile comunitare.
În temeiul art. 60. pr. civ. pârâta Curtea de Conturi a României a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în situația în care va fi admisă acțiunea reclamantului, această unitate să achite sumele solicitate de reclamant, invocând dispozițiile Legii nr. 500/2002.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, prin întâmpinarea formulată, a susținut că, față de dispozițiile art. 60. pr. civ. nu sunt îndeplinite condițiile pentru chemarea sa în garanție, arătând totodată că nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar obligația de stabilire a salariilor de bază și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare revine Curții de Conturi, care are competența de a iniția și un eventual proiect de rectificare bugetară.
S-a invocat și prescripția dreptului la acțiune, în raport de dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, în raport de data sesizării instanței, iar, pe fondul cauzei, s-a arătat că, față de raportul juridic de muncă, care privește drepturi și obligații discutate între angajat și angajator și față de dispozițiile art. 2 din nr.OG 137/2000, nu se poate reține existența unei discriminări salariale, solicitând respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamantului.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1805 din 10.11.2008, a dispus următoarele:
- a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României;
- a obligat pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamantului indemnizația de 75%, aplicată la nivelul salariului de bază pentru perioada 14.03.2005 - 31.12.2006, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății;
- a admis cererea de garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, deși a ocupat aceeași funcție ca și controlorii de la autoritatea de audit și și-a desfășurat activitatea în cadrul aceleiași instituții, iar reglementările legale sunt aceleași, instanța a apreciat că sunt privați de acordarea indemnizației de 75% prevăzută de HG170/9 martie 2005, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare, atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
S-a reținut că, între auditori și controlori - aparținând toți aceleiași categorii - nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece ambii îndeplinesc o funcție similară, cu atribuții similare și, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratate diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu auditorii de pe lângă Curtea de Conturi.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin sistemul de salarizare, se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul "egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație, a depunerii unei activități în muncă într-o funcție cel puțin similară, dacă nu identică, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial. Din moment ce controlorii financiari sunt într-o situație comparabilă cu auditorii sub aspectul exercitării atribuțiilor și incompatibilităților aferente funcției, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de auditori, prin refuzul acordării indemnizației de 75%.
Obiectivele și elementele care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
S-a argumentat că, prin neacordarea acestei indemnizații (majorări), controlorii financiari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului (auditori). Ca atare, existența discriminării directe a controlorilor financiari, reclamanți, rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Au fost enunțate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, conform cărora, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege, precum și prevederile art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, conform cărora, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică, cu aplicarea art. 20 din Constituție.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Astfel, pârâta Curtea de Conturi a României, prin recursul formulat, a susținut nelegalitatea sentinței, susținând, în esență, faptul că procentul de 75%, aplicat la nivelul indemnizației de bază, nu se aplică controlorilor financiari în lipsa unui text de lege, susținând că atribuțiile auditorilor sunt diferite de cele ale controlorilor financiari, motiv pentru care și salarizarea acestei categorii profesionale s-a făcut conform Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, solicitând și suspendarea executării hotărârii până la soluționarea unui recurs în interesul legii.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sas usținut nelegalitatea sentinței, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, în raport de data introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei, a susținut că nu sunt îndeplinite cerințele pentru formularea unei cereri de chemare în garanție, în raport de prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice și a nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice.
Totodată, a susținut și faptul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, invocând ca argument și decizia Curții Constituționale nr. 239 din 5.06.2003, astfel încât, în considerarea condițiilor specifice de numire și funcționare a unor anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite în raport de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții, fără a se aduce atingere dispozițiilor principiului egalității, reglementat prin art. 16 din Constituție.
Recursurile, motivate pe dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1, 2 și 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, invocând existența unei discriminări directe în domeniul salarizării controlorilor financiari, în raport de personalul Autorității de audit, organizație fără personalitate juridică și care își desfășoară activitatea pe lângă Curtea de Conturi a României.
Ori, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG137/2000, persoana care se consideră discriminată se poate adresa instanței, solicitând acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare, drept ce decurge și din dispozițiile art. 21 din Constituție, dar judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cum obligația de citare nu a fost respectată, se constată că sunt date motive de nelegalitate ale sentinței, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, se constată că, deși prin întâmpinarea formulată s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de data sesizării instanței, această excepție nu a fost analizată de instanța de fond.
Totodată, se constată că, deși a fost admisă cererea de chemare în garanție, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra conținutului acestei cereri, constatându-se astfel că fondul cauzei nu a fost cercetat.
Față de cele reținute, cum în cauză nu a fost citat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și nici fondul cauzei nu a fost cercetat, în raport și de prevederile art. 312 alin. 5. pr. civ. ambele recursuri vor fi admise, cu consecința casării sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta Curtea de Conturi a României și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței nr. 1805 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-) și, în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza aceluiași tribunal (S) pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:;
Ex.2; 23.01.2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Apetroaie Eufrosina, Pungă Titus
