Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1144/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1144/
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
PRESEDINTE: Prof.-.dr.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - - SRL T împotriva deciziei civile nr.424/05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local T, Municipiul T prin Primar și Ministerul Finanțelor prin T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții intimați Consiliul Local T și Municipiul T prin Primar, consilier juridic, iar pentru reclamanta recurentă - - SRL T se prezintă avocat, lipsă fiind pârâtul intimat Ministerul Finanțelor prin
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond și admiterea cererii de chemare în judecată a reclamantei, conform motivelor invocate în scris la dosar pe care le reiterează și oral, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.424/A/5.05.2009 Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta - - SRL T împotriva sentinței civile nr.16363/18.12.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, prin care s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta recurentă împotriva pârâților Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T, prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Totodată s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Tribunalul a reținut legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel formulate, în raport de starea de fapt relevată în speță și disp.art.974 civil și ale Legii nr.7/1996 (art.36 pct.1, 4).
Astfel, din extrasul de CF 2045 (3.05.2001) rezultă că nr.topo.1690/b/a/1/288, nr.topo.1690/b/1/a/1/289, nr.topo.1690/b/1/a/1/290, nr.topo.1690/b/1/a/291 identificat ca fiind arătură și rât în, în suprafață de 432. fiecare parcelă, au rămas în proprietatea Comunei Politice, în perioada anterioară anului 1989, fără alte mențiuni referitoare la titularul dreptului de proprietate, deși o parte a patrimoniului Comunei a fost preluată de Municipiul
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului T s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului construcție și teren din CF 2054, nr.top.1690/b/1/a/1/288, nr.top.1690/b/1/a/1/289, nr.top.1690/b/1/a/1/290, nr.top.1690/b/1/a/291 în favoarea Municipiului T, construcția fiind închiriată - - SRL T, în anul 2002.
Autorizația de construcție a clădirii edificate pe terenul menționat a fost solicitată de fostul Grup de Gospodărire Comunală și Locativă a Județului T, instituție care a funcționat anterior anului 1990, în baza deciziei Consiliului Popular al Județului T, în cadrul Primăriei Municipiului T, ca întreprindere cu personalitate juridică, fiind apoi desființată, înființată fiind Întreprinderea de, Canal și Salubritate T, mai apoi, Regia Autonomă de și Canal T -, care din 3.07.2007 s-a transformat în - SA.
S-a apreciat că anterior anului 1989 nu s-a făcut o distincție între patrimoniul Statului Român și patrimoniul unității administrativ teritoriale, însă evidența de CF atestă că imobilul în litigiu a aparținut unei foste unități administrativ teritoriale, din cadrul Primăriei Municipiului T, fiind înscris în categoria mijloacelor fixe ale acesteia încă din anul 2002.
Sub acest aspect s-a apreciat că nu se poate constata dreptul de proprietate al Statului Român asupra construcției, cu consecința rectificării înscrierii în CF 2054, în sensul radierii dreptului de proprietate al Municipiului T și înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra construcției, întrucât nu sunt incidente ipotezele disp. art.36 pct.1, 4 din Legea nr.7/1996.
Apoi, s-a apreciat că decizia civilă nr.873/A/29.10.2007 a intrat în puterea de lucru judecat, această hotărâre constatând lipsa calității procesuale active a reclamantei.
S-a reținut că nici dispozițiile art.974 civ. nu sunt incidente, întrucât reclamanta nu este un creditor al statului.
In plus s-a reținut legalitatea HCL nr.193/2002, cât și împrejurarea că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, parte în proces, nu a invocat un drept de proprietate propriu, invocând lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză, context în care susține dreptul înscris în favoarea Municipiului T, ca succesor al unității administrative.
Tribunalul a reținut legalitatea Hotărârii nr.193/2002, prin aceea că reprezenta voința reprezentanților Municipiului T de a se intabula atât terenul cât și construcția edificată de o instituție de interes local, sub patronajul emitentului hotărârii în discuție.
In acest context s-a apreciat că intabularea s-a operat în CF în baza înscrisurilor care au stat la baza Hotărârii nr.193/2002, iar nu în baza acestei hotărâri, prin care Consiliul Local al Municipiului T și-a exercitat doar atribuțiile de administrare a domeniului privat al municipiului, conform art.38 lit.f din Legea nr.215/2001, hotărârea în discuție recunoscând un drept preexistent.
S-a reținut că în cauză se pune în evidență doar o modificare a denumirii proprietarului tabular, iar în privința fondurilor necesare edificării construcției s-a reținut că acestea au fost furnizate de autoritatea locală, iar nu de Statul Român.
S-a apreciat lipsa de semnificație juridică a faptului că la data recepției edificatului Primăria nu avea personalitate juridică, dreptul de proprietate putând fi dobândit și de persoană fără personalitate juridică.
Aserțiunea apelantei reclamante, în sensul că imobilul a fost proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din cu începere din anul 1948 fost considerată în contradicție cu demersul reclamantei, prin care se pretinde constatarea unui drept de proprietate al Statului Român asupra imobilului din litigiu.
In concluzie, tribunalul a apreciat că simpla vocație la dobândirea proprietății asupra construcției, în condițiile Legii nr.550/2002, nu conferă reclamantei calitatea de creditor al statului, pentru a-i permite apelul la disp.art.974 civ. instituția acțiunii oblice presupunând existența unei convenții, inexistentă în prezenta cauză.
Impotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. context în care se susține că dispozițiile art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996 conferă vocația de a cere rectificarea înscrierii în CF oricărei persoane interesate, dacă actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu a fost valabil, indiferent de atitudinea procesuală a părții din proces, care are sau ar putea pretinde un drept asupra imobilului înscris în CF.
Apoi, se susține că Ministerul Finanțelor Publice a avut o poziție inconsecventă în proces.
In acest context se susține că instanțele au atribuit forța probată absolută voinței Ministerului Finanțelor Publice, ignorând înscrisurile din care rezultă natura fondurilor utilizate pentru edificarea construcției, modul de preluare a imobilului în patrimoniul Municipiului T, modul de autorizare pentru edificatul din litigiu, astfel că nu s-a făcut o judecată de fond, ci pe bază de prezumții, precum cea instituită de art.492 civ. care este o prezumție simplă, răsturnată de probele administrate în cauză.
Apoi, se susține că tribunalul nu s-a pronunțat asupra nevalabilității Hotărârii Consiliului Local al Municipiului T nr.193/2002, neanalizând motivele de nelegalitate ale hotărârii invocate de reclamanta apelantă, care atrag nulitatea absolută a hotărârii în discuție.
Recurenta susține că a suportat toate cheltuielile privind intabularea construcției în CF, fiind asigurată că aceasta se va intabula pe seama Statului Român, în raport cu care își putea exercita vocația de cumpărătoare a imobilului, instituită prin Legea nr.550/2002.
In cauză, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, invocând lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, întrucât nu este parte în raporturile juridice deduse judecății.
Apoi, se susține că imobilul - teren este în proprietatea Statului Român, fiind în administrarea Consiliului Local T, în timp ce construcția edificată pe teren este proprietatea Municipiului T, prin edificare.
In plus, se susține că Statul Român nu este parte în contractul de închiriere nr.1326/2002 încheiat între reclamantă și Primăria Municipiului
Se atrage atenția asupra dispozițiilor art.10 din Legea nr. 215/2001 și art.38 pct.2 lit.c din același act normativ, norme care instituie dreptul de administrare asupra bunului proprietate publică sau privată ale unității administrativ teritoriale.
Se invocă și neatacarea în condițiile art.8 (2) din Legea nr.213/1998 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului T nr.193/2002, precum și dispozițiile art.4 din Legea nr.213/1998 cu privire la domeniul privat al Statului, respectiv art.6, cu privire la bunul din domeniul public.
Sub toate aceste aspecte se solicită respingerea recursului reclamantei.
In întâmpinarea formulată de Municipiul T se solicită respingerea recursului, invocându-se legalitatea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului T nr.193/2002, statuată pe cale judecătorească, lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, întrucât în momentul încheierii contractului de închiriere imobilul nu era intabulat, cât și neincidența dispozițiilor art.974 civ. și a dispozițiilor art.34 pct.1, 4 din Legea nr.7/1996.
Verificând recursul astfel declarat, prin prisma dispozițiilor art.299 și urm. pr.civ. în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. invocate, hotărârea atacată fiind legală din perspectiva aplicării dispozițiilor art.36 pct.1, 4 din Legea nr.7/1996, art.974 civ. art.111 pr.civ. care au fost interpretate cu observarea literei și spiritului legii, în raport cu starea de fapt reținută de instanță, relevată de probele administrate în cauză.
Astfel, între reclamanta - - SRL T și Primăria Municipiului T, reprezentată prin Primar a intervenit contractul de închiriere nr.1326/20.02.2002, având ca obiect un număr de 12 încăperi, de 81,59. termenul contractual fiind de 15 ani (17.05.2002 - 16.05.2017).
Aceste raporturi juridice concretizate în actul juridic menționat atribuie de principiu vocația locatarului de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului - construcție - obiect al contractului de închiriere în condițiile Legii nr.550/2002.
Vocația de cumpărare instituită prin Legea nr.550/2002 legitimează demersul juridic al reclamantei locatare, în raport cu împrejurarea că la data încheierii contractului de închiriere nu s-a intabulat pârâta I în CF, însă succesul demersului este circumscris actului normativ - Legea nr.550/2002 - care fixează părțile, obiectul și conținutul raporturilor juridice, generate de normele juridice consacrate în acest act normativ.
Evaluând, în concret, acest demers juridic ambele instanțe au statuat că bunul în litigiu - respectiv construcția în cauză - este proprietatea Primăriei T, aspect confirmat de pârâtul II Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamanta în cauză tinde să desființeze titlul pârâtei I, invocând nelegalitatea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în CF, din perspectiva Hotărârii Consiliului Local al Municipiului T nr.193/2002, a cărui nulitate o invocă, în condițiile în care instanța de contencios administrativ a validat această hotărâre, în mod irevocabil.
Mai mult, tribunalul a analizat legalitatea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei asupra construcției în CF, statuând că înscrierea s-a făcut în baza înscrisurilor care atestă că bunul a intrat în proprietatea statului, respectiv a Comunei Politice prin donație la data de 10 noiembrie 1938 (1.-8) de sub B 1 destinația inițială fiind de baie comunală, construită din fondurile statului, destinația imobilului fiind schimbată în anul 2002, în aceea de spațiu comun, fiind intabulat în proprietatea Municipiului T, ulterior încheierii contractului de închiriere menționat.
Petitul din acțiunea reclamantului, vizând radierea dreptului de proprietate al Municipiului T și înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra Statului Român, cu privire la construcție - obiect al contractului de închiriere - întemeiat pe interesul reclamantei de a-și valorifica vocația de a cumpăra bunul în condițiile Legii nr.550/2002, reclamă verificarea incidențelor disp.art.974 civ. în măsura în care reclamanta își justifică calitatea procesuală activă în prezenta cauză, prin prisma interesului, respectiv calitatea de persoană interesată, în sensul Legii nr.7/1996, reținută în prezenta cauză.
Pe terenul acestei norme (art.974 civ.) acțiunea reclamantei nu este fondată, căci ipoteza dispozițiilor art.974 civ. nu este incidentă în cauză, reclamanta nefiind un creditor al Statului Român, căci nu există un raport juridic obligațional între stat și reclamantă.
Acest aspect este fundamental în soluționarea cauzei, având în vedere și împrejurarea că în cererea de chemare în judecată se invocă ca temei juridic disp.art.974 civ. în corelație cu dispozițiile art.34 din Legea nr.7/1996.
Neincidența dispozițiilor art.974 civ. face ca analiza demersului juridic să înceteze în raport cu dispozițiile art.34 din Legea nr.7/1996, căci nu mai este asigurată corelația dintre dispozițiile art.974 civ. și Legea nr.7/1996, ale cărei dispoziții nu pot fi valorificate în mod singular, în raport cu natura și obiectul cauzei de față.
O analiză separată a incidenței exclusive a dispozițiilor Legii nr.7/1996 în litigiul de față ar pune în evidență lipsa calității procesuale active a reclamantei care nu justifică un drept real cu privire la bunul din litigiu.
Sub aceste aspecte, Curtea reține legalitatea hotărârii atacate.
Pe cale de consecință, motivele de recurs vizând neanalizarea fondului litigiului de către instanță nu sunt întemeiate, din considerentele hotărârilor pronunțate de cele două instanțe rezultând că s-a săvârșit o judecată de fond, cu privire la titlul pârâtei I și valabilitatea Hotărârii Consiliului Local T nr.193/2002.
Apoi, împrejurările invocate în cuprinsul acțiunii reclamantei, relativ la scopul urmărit prin încheierea contractului de închiriere, promisiunile locatorului, suportarea cheltuielilor de renovare a imobilului, a celor privind intabularea construcției în CF, cât și pretinsa "fraudă" a pârâtei I, care a asigurat reclamanta că bunul va fi intabulat pe numele Statului Român, cu promisiunea de vânzare către reclamantă, în baza Legii nr.550/2002, nu prezintă relevanță în prezenta cauză, în raport cu normele aplicabile litigiului, acestea putând fi valorificate de către reclamantă într-un alt demers procesual de natură a pune în discuție fie o răspundere contractuală, fie una delictuală, după caz.
Așa fiind, în baza art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantei - - SRL T împotriva deciziei civile nr.424/A/5.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 3: Marinela
Prof.-.dr.- - - - -
GREFIER,
Red.:/24.11.2009
Tehnored./M/ 2 ex./07.12.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Carmina Orza, Marinela
