Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1170/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECZIA CIVILĂ NR.1170
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.94/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C, având ca obiect plângere CF.
dezbaterilor asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de al acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de azi, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr.94/4.05.2009 Tribunalul C-S - Secția civilă a admis apelul reclamanților și împotriva sentinței civile nr.296/11.02.2009 a Judecătoriei Caransebeș pe care a schimbat-o în sensul că a dispus înscrierea provizorie a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului înscris în CF 3296, nr.top 115/2/2/a/1/1/2/2 conform sentinței comerciale nr.1990/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că Prin sentința civilă nr. 296/11.02.2009 pronunțată de Judecătoria Caransebeșa fost admisă în parte plângerea împotriva încheierii de Cf,formulata de petenții și.S-a dispus completarea Încheierii de Cf nr. 22121/2.12.2008 a Biroului CF C,din dosar nr. 22121/24.11.2008,in sensul înscrierii provizorii în CF a dreptului de proprietate a petenților in cota de 50% pentru fiecare,în ceea ce privește imobilul evidențiat in CF nr.3296 nr. top. 115/2/2/a/1/1/2/2 gradina in intravilan cu unitate de producție panificație,de 237 mp,in conformitate cu sentința comerciala nr. 1990/13.11.2008 a Tribunalului Timiș -Sectia Comerciala si contencios Administrativ-Faliment.
A fost respins capătul de cerere privitor la înscrierea definitivă în CF a dreptului de proprietate a petenților.
Fără cheltuieli de judecata.
În considerentele sentinței prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit sentinței comerciale nr. 1990/2008 a Tribunalului Timiș,Biroul de Carte Funciară C trebuia să înscrie dreptul de proprietate al petenților în cota indiviză de 50 % pentru fiecare cu privire la imobil.
În ceea ce privește înscrierea definitivă a dreptului de proprietate,instanța de fond a reținut că petenții au fost cei care au solicitat,cu ocazia depunerii cererii la Biroul CF C,astfel cum și recunosc în plângerea formulată notarea provizorie a dreptului(cerere înscriere din 24.11.2008 - fila 10 dosar - al Judecătoriei Caransebeș.
De asemenea, la notarea unui drept în CF sunt aplicabile dispozițiile Legii 7/1996 și art. 29 lit.b din acest act normativ prevede că înscrierea provizorie se face când se solicită intabularea unui drept real în temeiul unei hotărâri judecătorești ce nu a rămas irevocabilă,iar sentința comercială 1990/2008 Tribunalului Timiș,deși definitivă și executorie,nu este irevocabilă.
Împotriva sentinței civile nr. 296/11.02.2009 pronunțată de Judecătoria Caransebeș au declarat apel petenții și solicitând admiterea cererii de apel,schimbarea în parte a hotărârii în sensul înscrierii definitive a dreptului de proprietate dobândit de către ei asupra imobilului înscris în CF nr. 3296, nr. top. 115/2/2/a/1/1/2/2.În motivarea apelului petenții au arătat că plângerea și precizările formulate în cauză socotesc nelegala înscriere provizorie a dreptului de proprietate deoarece petenții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 3296 topo 115/2/2/a/1/1/2/2/ în cote de 50 % fiecare,în temeiul art. 133 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.S-au achitat toate creanțele asupra averii debitorului în faliment SC SRL,situație în care societatea fiind dizolvată ca urmare a intrării în faliment, bunurile proprietatea acesteia,inclusiv imobilul sus-menționat au fost transmise celor doi asociați în cote de 50% fiecare, conform art. 133 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006.Prin urmare, dreptul de proprietate asupra bunurilor proprietatea debitorului în faliment SC SRL, s-a transmis celor doi asociați prin efectul legii (dobândit conform art. 645 Cod civil) ceea ce nu justifică în nici un fel înscrierea provizorie și sub condiția și măsura justificării dreptului de proprietate.În același context,arată și faptul că așa cum li s-a solicitat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară-Biroul C,a pus la dispoziția acestuia și a anexat documentației și încheierea judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerțului T din data de 27.12.2008 din care rezultă că SC SRL a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului T ca urmare a sentinței comerciale nr. 1990/13.11.2008 a Tribunalului Timiș.Apreciază că înscrierea este nelegală și pentru faptul că sentința comercială menționată pronunțată de judecătorul sindic este definitivă și executorie așa cum prevede art. 12 alin.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, instanța constată că apelul este fondat.
În urma admiterii în parte a plângerii formulate de petenții,unicul aspect rămas în discuție este îndreptățirea acestora la înscrierea definitivă sau la înscrierea provizorie a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF 3296,nr. top. 115/2/2/a/1/1/2/2.
Având în vedere dispozițiile art. 29 alin.2 lit. din Legea 7/1996,rezultă că apelanții sunt îndreptățiți la înscrierea provizorie a dreptului de proprietate dobândit prin sentința comercială nr. 1990/2008,pronunțată de Tribunalul Timiș,urmând ca în momentul în care fac dovada că această sentință este irevocabilă să se procedeze la justificarea înscrierii provizorii conform art. 29 alin.4 Legea 7/1996.
Este corectă susținerea apelanților că sentința comercială nr. 1990/2008 este definitivă și executorie, dar din coroborarea disp. Art. 20 alin.1 și 3, art. 29 alin.2 lit. b Legea 7/1996, rezultă condiția că hotărârea judecătorească în temeiul căreia se înscriu drepturi reale în CF să fie irevocabilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanții solicitând modificarea ei în sensul înscrierii definitive a dreptului lor de proprietate.
În motivarea recursului au fost invocate în drept dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă iar în fapt aceea că firma SC SRL, al cărei patrimoniu l-au dobândit ei de drept ca asociați, a fost dizolvată ca urmare a intrării în faliment și a fost radiată din Registrul Comerțului ca urmare a sentinței comerciale nr.1990/13.11.2008 a Tribunalului Timiș pronunțată de judecătorul sindic, hotărâre care este definitivă și executorie și care trebuie respectată ca atare inclusiv de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C-S, nemaifiind necesară mențiunea că hotărârea este și irevocabilă.
În raport de acest fapt se apreciază că solicitarea lor inițială adresată Biroului de Carte Funciară C pentru înscrierea provizorie a dreptului lor de proprietate, este irelevantă.
Ca act nou în recurs s-a depus copia sentinței comerciale nr.1491/5.11.2009 a Tribunalului Timiș - Secția Comercială și de contencios administrativ prin care s-a închis în procedura insolvenței față de SC SRL, s-a dispus trecerea bunurilor debitoarei, inclusiv a imobilului în litigiu în proprietatea indiviză a asociaților și, în cote de 50% pentru fiecare precum și radierea firmei din Registrul Comerțului.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.306 al.2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Contrar susținerilor recurenților, Curtea constată că Tribunalul C-S a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății și aceasta pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța s-a pronunțat cu respectarea întocmai a limitelor acțiunii cu care a fost investită de recurenți care - așa cum ei înșiși recunosc și cum rezultă din cererea de la fila 10 dosar - al Judecătoriei Caransebeș - u solicitat înscrierea provizorie a dreptului lor de proprietate rezultat din conținutul sentinței nr.1990/13.11.2008 a Tribunalului Timiș.
Solicitarea lor ulterioară formulată prin plângerea împotriva Încheierii de CF prin care cererea lor, de principiu, a fost admisă - (aceea de înscriere definitivă a dreptului de proprietate), - reprezintă o modificare a obiectului acțiunii principale, inadmisibil de formulat pentru prima oară în căile de atac.
Această din urmă cerere nu a putut fi în mod legal admisă și pentru considerente de ordin substanțial și anume pentru aceea că, potrivit art.20 al.3 din Legea nr.7/1996 (legea cadru în materia publicități imobiliare), înscrierea definitivă a unui drept (întabularea ) nu se poate face decât în baza unei hotărâri care este nu numai definitivă ci și irevocabilă.
Din acest punct de vedere, indiferent că sentința nr.1990/2008 a judecătorului sindic al Tribunalului Timiș era definitivă și executorie, ea nu putea fi considerată ca titlu pentru întabulare pentru faptul că nu era și irevocabilă, mențiune care lipsește și de pe sentința nr.1491/5.11.2009 de care reclamanții au înțeles să se folosească ca act nou în recurs.
Prin urmare, lipsa mențiunii irevocabile a sentinței 1990/2008 a putut permite doar înscrierea provizorie a dreptului reclamanților conform art.29 al.2 lit.b din Legea nr.7/1996, lucru pe care instanțele l-au și admis, de altfel.
Nici în prezent - așa cum s-a menționat anterior - înscrierea definitivă în CF a dreptului reclamanților nu se poate dispune întrucât nici ultima hotărâre în materie pronunțată de Tribunalul Timiș (sentința civilă nr.1491/5.11.2009) nu rezultă că este irevocabilă - ci doar definitivă - însă acest lucru se va putea realiza ca urmare a unei noi cereri formulate de reclamanți, ulterior rămânerii ei irevocabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.94/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.DC/25.11.2009
Dact./4.12.2009
Judecătoria Caransebeș - judecător
Tribunalul C-S-judecători,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean