Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA NR.122
Ședința publică din data de 1 februarie 2008
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Ana Roxana
- ---
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta () domiciliată în P- jud.P, împotriva deciziei civile nr.556 din 8 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în P,- -.9. 1,. 1, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut în ședința publică din data de 25 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei să depună concluzii scrise, amânat pronunțarea la data de 1 februarie 2008,când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Prin cererea înregistrata la nr- pe rolul Judecătoriei Ploiești reclamanta a chemat in judecata pe parata solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate nulitatea absoluta a certificatului de moștenitor nr. 314/10.12.2001.
In motivarea acțiunii, reclamanta a susținut ca autorul paratei G - a solicitat sa i se reconstituie dreptul de proprietate asupra imobilului situat in P,-, ai cărui proprietari au fost soții G si, decedați la 3.12.1978, respectiv 5.03.1989, singurul moștenitor al numitei fiind care a lăsat prin testament autorului paratei întreaga masă succesorală.
S-a mai susținut in motivarea acțiunii de către reclamantă că, defunctul G - autorul paratei si-a dovedit calitatea de succesor prin certificatul de moștenitor nr. 314/2000 eliberat de BNP, certificat care încalcă prevederile legale in materie de succesiune deoarece testatorul lui G - nu avea vocație la succesiunea lui G, cota indiviza de 3/8 din imobilul care i-a aparținut de drept acestuia urmând să revină statului întrucât exista o moștenire vacantă.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu acte.
După administrarea probelor, prin sentința civila nr. 2113/6.03.2007 Judecătoria Ploieștia admis excepția lipsei calității procesuale active invocata de parată și a respins acțiunea ca fiind introdusa de o persoană fără calitate procesuala pasivă, reținând la pronunțarea soluției că, numai succesorii ce au vocație la moștenire conform art.672 Cod civil
- / / -
- 2 -
pot solicita anularea certificatului de moștenitor in baza art.88 din Legea nr. 36/ 1995, deoarece in cazul de față numai descendenții defunctului ar putea fi prejudiciați prin culegerea moștenirii de către ascendenții sau colateralii privilegiați.
Instanța de fond a reținut totodată că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 314/2001 defunctul testatorul autorului pârâtei, avea calitatea de moștenitor unic legal al numitului G decedat la 21.12.1992, iar reclamanta a justificat existenta unui interes in promovarea acțiunii dar pentru exercițiul acțiunii civile este necesar ca reclamantul să aibă legitimare procesuala activă.
Impotriva sentinței pronunțate a declarat apel reclamanta ( ) susținând ca in mod greșit prima instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de parată și a respins acțiunea, raportându-se la disp.art.88 din Legea nr. 36/1995, modificată si completată, in urma unei analize superficiale.
Dezvoltând motivul de apel reclamanta a susținut ca prin acțiunea formulata a învederat ca nu avea vocația lui succesiunea lui Gr. G, nefiind rudă cu acesta, cota indiviza de 3/8 din imobil care a aparținut acestuia revenind statului, certificatul de moștenitor nr. 314/2001 prin care s-a stabilit ca avea calitatea de unic moștenitor al defunctului, fiind emis cu încălcarea prevederilor legale in materie de succesiune.
In cadrul motivelor de apel, reclamanta a mai susținut că frauda la lege constituie o cauză de nulitate absolută al cărei regim juridic este precis definit, nulitatea absoluta putând fî invocata de orice persoana interesată, astfel că in mod greșit in motivarea sentinței instanța de fond a făcut referire numai la disp.art.88 din legea nr. 36/1995 si a interpretat eronat si restrictiv aceste dispoziții, coroborând textul del ege cu prevederile art.672 Cod civil, limitând dreptul la acțiune numai succesorilor cu vocație la moștenirea lui
S-a mai susținut de către apelantă că in raport de obiectul cauzei, nulitatea absoluta si temeiul de drept invocat - frauda la lege,a făcut dovada interesului sau in promovarea acțiunii care conform legii îi conferă legitimare procesuala activă.
Prin decizia civilă nr. 556 din 8.10.2007, Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul și a menținut ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
In considerentele deciziei de apel s-a reținut că reclamanta-apelantă nu este titulara vreunui drept de moștenire de pe urma defunctului G sau a defunctului și nu are legitimare procesuală activă atâta vreme cât neavând vocație succesorală, nu poate solicita anularea certificatului de moștenitor.
A mai reținut Tribunalul și faptul că susținerea apelantei în sensul fraudării legii și existenței unei cauze de nulitate absolută a actului contestat, nu poate fi reținută, nefiind dovedită în niciun fel.
Impotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs recurenta, cerere înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr-.
In motivarea acestuia, s-a arătat că ambele instanțe, de fond și apel, au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, aplicând dispozițiile legale ce reglementează regimul juridic al nulității relative, deși obiectul cauzei îl
- / / -
- 3 -
constituia invocarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.314/10.12.2001, temeiul invocat fiind frauda la lege, prin încălcarea disp. art. 650 și urm. Cod civil. Această fraudă constă în aceea că defunctul G nu a avut moștenitori legali astfel încât certificatul de moștenitor emis în favoarea defunctului este lovit de nulitate.
In termen legal, intimata a formulat întâmpinare pe calea căreia a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, întrucât în conformitate cu disp. art. 672 cod civil în cazul în care defunctul nu are descendenți, sunt chemați la succesiune ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați care pot veni în nume propriu sau prin reprezentare.
Pe de altă parte, potrivit art. 88 din Legea 36/1995, numai cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea unui certificat de moștenitor, pot cere anularea acestuia.
Examinând recursul de față, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a textelor de lege incidente, dar și a criticilor formulate, Curtea reține caracterul nefondat al cererii pentru considerentele ce urmează:
Așa cum au reținut în mod corect atât prima instanță cât și instanța de apel din interpretarea coroborată a disp. art. 672 Cod civil, art. 664 Cod civil, ordinea de succesiune legală constă în aceea că succesorii din clasa a doua de moștenitori legali, vin la moștenire în situația în care nu există reprezentanți din clasa I de moștenitori legali.Pe de altă parte în lumina disp. art. 88 din legea 36/1995 nu pot cere anularea certificatului de moștenitor decât acele persoane care au vocație la moștenire dar au fost înlăturați de la succesiune și vătămați în drepturile lor de către succesorii pe numele cărora s-a eliberat certificatul de moștenitor a cărui anulare se cere.
Este evident faptul că această normă juridică instituie un caz de nulitate relativă care, potrivit normelor generale în materia acestei instituții, nu poate fi invocată decât de către anumite persoane, într-un anumit termen și cu anumite efecte, regim juridic esențial diferit de cel al nulității absolute, ce poate fi invocată de către orice persoană care justifică un interes și care este imprescriptibilă.
Este adevărat faptul că în petitul acțiunii principale, recurenta a reclamat motivul invocat ca o cauză de nulitate absolută ceea ce ar fi trebuit să inducă concluzia legitimării sale procesuale, câtă vreme interesul său în promovarea unei astfel de cereri, reclamat de lege ca o condiție imperativă pentru promovarea unei acțiuni în nulitate absolută, dar acest motiv respectiv lipsa vocației succesorale a persoanelor care sunt cuprinse în certificatul de moștenitor contestat nu echivalează cu o fraudă la lege ci este o cauză de anulare a certificatului de moștenitor în sensul disp. art. 88 din legea 36/1995, deci o cauză de nulitate relativă, pe care nu avea legitimarea procesuală pentru aop utea invoca.
In consecință, în baza art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefundat, iar în baza disp. art. 274 Cod pr.civilă, va lua act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.
- / / -
- 4 -
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta () domiciliată în P- jud.P, împotriva deciziei civile nr.556 din 8 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în P,- -.9. 1,. 1, jud.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 1 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Ana Roxana
C - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
tehnored.ART/CO
2 ex./4.02.2008
13796/2006 Judec.
a- Trib.
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Ana Roxana