Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1221/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR--23.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1221/
Ședința publică din 2 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 115/A/13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și, pentru acțiune în constatare.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.11.2009, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de astăzi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr. 11976/2.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea civilă formulată de reclamanții - și împotriva pârâților și și a constatat că, prin promisiunea bilaterală de vânzare- cumpărare autentificată sub nr. 3219/13.05.2003, pârâții s-au obligat să vândă reclamanților imobilul înscris în CF ind. nr. - T, nr.top 9011-9012/I/II, și în CF col. nr. 17031 T, pentru prețul de 95.000 euro, achitat integral la data perfectării promisiunii.
Hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare- cumpărare, a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin promisiunea bilaterală de vânzare- cumpărare autentificată sub nr. 3219/13.05.2003, pârâții s-au obligat să vândă reclamanților imobilul înscris în CF ind. - T pentru prețul de 95.000 euro, achitat integral.
Termenul pentru autentificarea vânzării a fost convenit drept data expirării interdicției de înstrăinare de 10 ani prevăzută de art. 9 din Legea nr. 112/1995.
In cazul de față, acest termen a expirat în data de 18.12.2007, astfel încât, legal, nu exista nici un impediment la vânzarea imobilului.
Reclamanții au făcut dovada că, deși prin notificarea nr.107/14.04.2004 comunicată prin executori judecătorești i-au somat pe pârâți sa se prezinte la autentificarea vânzării, aceștia au refuzat să se prezinte.
Prima instanță a reținut că, deși acțiunea reclamanților a fost admisă, iar pârâții au calitatea de "parte căzută în pretenții", în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată, deoarece, potrivit art. 1305.civ. în lipsa de stipulație contrară, "spezele vânzării" cad în sarcina cumpărătorului.
Împotriva sentinței civile nr. 11976/2.10.2008 a Judecătoriei Timișoara au declarata apel reclamanții, criticând-o sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 115/13.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul reclamanților.
Tribunalul a reținut, ca de altfel și prima instanță, că în materia vânzării cumpărării cheltuielile vânzării(taxe de timbru, de autentificare, de publicitate imobiliară, onorarii) se suporta, în lipsă de stipulație contrară, de cumpărători. Cum în speță hotărârea judecătorească are valoarea unui act autentic de vânzare- cumpărare, instanța substituindu-se de drept notatului public, concluzia este că spezele vânzării urmează a fi suportate de reclamanții cumpărători.
Împotriva deciziei civile nr. 115/13.02.2009 a Tribunalului Timiș au declarat recurs în termenul legal reclamanții - și.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că în mod greșit s-a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 1305 cod civil și nu li s-au acordat cheltuielile de judecată ocazionate de proces, care a fost determinat de conduita pârâților, întrucât, deși au fost notificați prin executor judecătoresc, nu s-au prezentat la notar pentru încheierea contractului autentic de vânzare- cumpărare.
Prin urmare, au arătat reclamanții, pârâții au fost puși în întârziere, chiar dacă au fost de acord cu admiterea acțiunii la prima zi de înfățișare, fiind întrunite cerințele art. 275 teza II Cod procedură civilă și art. 1079 alin. 1 Cod civil.
Pârâții au depus la dosar întâmpinare, dar cu depășirea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, motiv pentru care instanța i-a conferit caracterul unor concluzii scrise. Au solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamanților este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Art. 1305 Cod civil prevede că "spezele vânzării sunt în sarcina cumpărătorului", însă în speță nu se aplică acest text legal, întrucât critica reclamanților cu privire la hotărârile primei instanțe și instanței de apel nu vizează spezele vânzării, ci cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 274-277 Cod procedură civilă.
Prin promisiunea bilaterală de vânzare- cumpărare, autentificată, pârâții s-au obligat să vândă reclamanților un apartament după expirarea interdicției de înstrăinare de 10 ani prevăzută de art. 9 din Legea nr. 112/1995.
După expirarea acestui termen, reclamanții i-au notificat pe pârâți pentru a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului autentic de vânzare- cumpărare, însă pârâții au refuzat, situație în care reclamanții au promovat acțiunea din dosarul de față, care a generat anumite cheltuieli în sarcina reclamanților, constând în taxele judiciare de timbru și onorariile avocatului.
Conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Faptul că pârâții au fost de acord cu admiterea acțiunii la prima zi de înfățișare nu-i scutește de plata cheltuielilor de judecată în baza art. 275 Cod procedură civilă; același text legal, prin teza a II-a, reglementează o excepție de la această scutire și anume situația în care pârâtul "a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată".
Notificarea pârâților de către reclamanți în vederea prezentării la notar pentru încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare echivalează cu punerea lor în întârziere anterior chemării în judecată.
Prin urmare, fiind admisă acțiunea, pârâții au căzut în pretențiuni în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă și urmează să suporte cheltuielile de judecată ocazionate de proces, care nu trebuie confundate cu spezele vânzării, pe care tot reclamanții cumpărători le vor suporta în momentul întabulării hotărârii judecătorești ce ține loc de contract autentic de vânzare- cumpărare.
Față de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 1305 Cod civil și la art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea ca admite recursul declarat de reclamanții - și împotriva deciziei civile nr. 115/13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Având în vedere și art. 296 Cod procedură civilă, va modifica în totalitate decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 11976/2.10.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
Va schimba în parte sentința apelată și, în baza art. 274 alin. 1 și art. 277 Cod procedură civilă, va obliga pe pârâții și, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a sumei de 13.714 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții - și împotriva deciziei civile nr. 115/13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în totalitate decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 11976/2.10.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă pe pârâții și, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a sumei de 13.714 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red. - 08.12.2009;
Tehnored. - 11.12.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:;
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu