Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 125/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 125
Ședința publică de la 02 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Protea
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de Asociația de proprietari - nr.16 I, împotriva deciziei civile nr.703 din 15 octombrie 2007 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde av. pentru recurenta Asociația de Proprietari - nr.16 I; av. și av. pentru intimații și; lipsă fiind intimații G și -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată.
Părțile, prin apărători arată că nu au cereri de formulat.
-. depune la dosar concluzii scrise și extras din Codului d e procedură civilă, volumul II,.
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată se dă cuvântul părților.
-. arată că, după cum lesne se poate constata, prin susținerile făcute în întâmpinare, se reiterează într-o mare măsură apărările făcute în fața Tribunalului Iași care sunt în mod contradictoriu și surprinzător pentru un litigiu civil, se bazează aproape în exclusivitate pe trimiteri, și acelea trunchiate și eronate prin interpretări stricte cu interesele părților adverse, la hotărâri penale și acelea greșite. Această intenție voită în mod permanent de a crea confuzie cu privire la cadrul procesual prin aceste trimiteri la materie penală într-un proces civil nu fac altceva decât să confirme faptul că susținerile recurenților sunt veridice și intimații sunt în culpă pentru că aceste trimiteri sunt și contradictorii și nelalocul lor într-un litigiu civil cu atât mai mult cu cât prin întâmpinare, la fila l, se face precizarea de către acești intimați că motivul de recurs, unul dintre ele, este vădit nefondat, pentru că Tribunalul Iași nu a făcut altceva decât să se conformeze deciziei instanței de recurs care a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, astfel cum arată dispozițiile art.315 Cod procedură civilă. Atunci de ce intimații nu se referă în continuare la decizia civilă nr.661 a Curții de APEL IAȘI care a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare în spiritul art.315 Cod procedură civilă. În spiritul acestui articol, decizia nr.661, ca urmare a casării primelor două hotărâri civile, stabilește cadrul procesual a judecății cauzei în fond. Potrivit art.315 Cod procedură civilă, se precizează în felul următor: la aliniatul l, se prevede foarte clar faptul că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Deci, la rejudecare, instanța de fond prin sentința civilă nr.2555/08.03.2007 a respectat întocmai spiritul acestei decizii și a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru că decizia 661 precizează la fila 5, respectiv fila 47 din dosarul nr-, că intimații-pârâți și cumpără apartamentul situat în I,- -.A parter. Deși cunoșteau situația juridică și despre proveniența apartamentului, intimații au cumpărat apartamentul conform clauzei înserate în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită și care prevederea să-i scutească pe vânzători de depunerea extrasului de carte funciară, cumpărarea făcându-se pe riscul cumpărătorilor. este a instanței, care a arătat foarte clar prin îndrumările acestei decizii literele rejudecării și sensul în care trebuia să se facă această rejudecare, de asemenea, în spiritul art.315 Cod procedură civilă invocat și recunoscut de chiar intimați. Ori, în aceste condiții, nu se poate reține nici faptul invocat prin întâmpinare, că tribunalul nu a făcut altceva decât să se conformeze indicațiilor acestei decizii, pentru că dacă ar fi făcut acest lucru ar fi menținut hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică care a recunoscut pretenția recurentei cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, care în mod evident rezultă din probele dosarului și anume că acest contract s-a făcut în frauda legii, în frauda terțului creditor care este asociația de proprietari cu un prejudiciu recuperat într-o mică măsură și majorat treptat până la o sumă mult mai mare conform acelorași hotărâri penale la care intimații fac trimitere cu abstinență dar numai atunci când le convine și deci aceste susțineri din dedesubtul întâmpinării nu fac altceva decât să confirme ceea ce susține recurenta că intimații nu au argumente juridice și sunt contradictorii în apărările pe care le fac. Deci, hotărârea tribunalului nu se conformează deciziei 661. În schimb, intimații recunosc faptul că art.315 Cod procedură civilă este obligatoriu și decizia 661, cu privire la instanțele de fond, care în cazul nostru, este instanța de rejudecare în fond a pricinii. Făcând această afirmație, atunci, din nou, intimații sunt contradictorii când nu se mai referă la această decizie 661 și a dispozițiilor din conținutul acestei decizii prin care s-a înlăturat prezumția de bună-credință și în continuarea pasajului citat se face referire, la aceiași filă 47 din dosarul curții, la condițiile esențiale pentru validitate a unei convenții, art.948 și 968 Cod civil, arătând clar că acele condiții de validitate ale convenției semnate de soții și nu au fost respectate, deci părțile semnatare fiind în culpă față de aceste prevederi. Ca urmare, sentința civilă 2555, pronunțată în rejudecare, este motivată pe aceste temeiuri legale, cu aceste texte de lege, cu îndrumările date prin decizia 661, respectându-se astfel art.315 Cod procedură civilă, invocate chiar de părțile adverse și atunci se pune întrebarea de ce a mai fost desființată această sentință pe calea apelului, care a fost rațiunea și care au fost argumentele judiciare pentru care s-a făcut această desființare în condițiile în care obligatorie pentru instanța de fond în rejudecare erau îndrumările acestei decizii 661 și ale art.315 Cod procedură civilă și acestea au fost respectate. Deci, în această situație, oare cum s-a ajuns să se desființeze sentința pe calea apelului? Tocmai de aceea, susținerile referitoare la incidența disp.art.315 Cod procedură civilă și respectarea acestor prevederi de către instanța de fond care a judecat pricina în fond, pe care recurenta le-a făcut și în fața tribunalului, sunt reale și le dau dreptate în sensul că trebuie să se desființeze hotărârea tribunalului și să se repună în drepturi hotărârea instanței de fond, respectiv sentința 2555 pentru că aceasta s-a făcut în conformitate cu prevederile art.315 Cod procedură civilă și în conformitate cu cele dispuse prin decizia 661 curții de apel, solicitând totodată curții ca instanță de recurs să fie consecventă cu propriul punct de vedere exprimat de un alt complet al aceleiași instanțe cu privire la același părți, în cadrul aceluiași litigiu, pe calea recursului și în care se fac mențiunile citate și în care sens a depus la dosar și practică judiciară,respectiv Codului d e procedură civilă-, în care se arată foarte clar că atât pe vechea practică cât și pe actuala practică, cele consfințite în decizia de casare cu trimitere spre rejudecare sunt obligatorii, ținându-se cont de îndrumările din decizia de casare. Ori, tocmai acest lucru a făcut instanța de fond prin sentința 2555 și de aceea tribunalul în mod nelegal și netemeinic a dat o hotărâre de desființare pe care curtea urmează aoc asa și desființa în întregime, constatându-se nulitatea contractului de vânzare-cumpărare despre care face vorbire. În al doilea rând, permanent intimații fac trimitere la instanțele penale și citează trunchiat din acestea, conform intereselor acestora. De altfel, permanent s-a pus în vedere, la instanțele penale, că acestea nu sunt investite cu constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și nici cu privire la celelalte aspecte, de aceea ceea ce invocă intimații prin întâmpinare, este fals. Permanent s-a pus în discuție, la instanța de fond și la instanțele de apel penale faptul că acestea nu judecă respectivele cauze decât în limitele actului de inculpare prin care fost învestite și numai cu privire la persoanele și faptele la care se face referire în rechizitoriu. Ca urmare, atâta vreme cât prin rechizitoriu a fost trimis în judecată G cu privire doar la faptele penale reținute în sarcina sa, normal că instanțele penale nu s-au considerat învestite să rezolve situația nulității contractului de vânzare-cumpărare, de aceea permanent au făcut trimitere la rezolvarea acestora la instanțele civile, având și acoperire în ceea ce privește prevederile Codului d e procedură penală; soluționarea cauzei făcându-se în limitele învestirii cu judecarea respectivei spețe penale. De aceea, permanent la instanțele civile, sau niciodată, mai exact, nu s-a invocat vreo excepție a autorității de lucru judecat din hotărârile penale, așa cum încearcă să invoce părțile adverse pentru că aceștia spun că instanțele civile nu pot să constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare atâta timp cât instanțele penale au reținut validitatea contractului de vânzare-cumpărare. Este fals, în primul rând că nu s-a recunoscut validitatea contractului de vânzare-cumpărare de nici o instanță penală, mai mult mențiunile în fals care sesizau infracțiunea de fals de către Gh. au fost înlăturate și cu atât mai mult mențiunile care țin de esența unui contract conduc automat la nulitatea actului în sine dacă acele clauze sau mențiuni sunt de esența contractului, iar această sarcină au avut-o instanțele civile. Până la trecutul apel nu s-a invocat niciodată excepția autorității de lucru judecat cu privire la acest aspect pretins existent într-o hotărâre penală. Niciodată nu s-a venit într-un litigiu civil și suntem după trei căi de atac, după o rejudecare, și nici la rejudecarea în fond nu s-a venit să se spună că în hotărârea penală se constată că acest contract este valabil și ca urmare se invocă excepția autorității de lucru judecat. De altfel, nici în apelul trecut și respectiv nici în hotărârea pe care a recurat-o nu se reține că se invocă o asemenea excepție pentru că intimații cunosc care este absurditatea juridică a unui asemenea demers. Intimații doar încearcă că creeze confuzie. Este foarte clar, din decizia 661, că prezumția de cumpărător de bună-credință este înlăturată în ceea ce-i privește pe soții și s-a dispus trimiterea spre rejudecare în fond a cauzei, ceea ce s-a și făcut, conform art.315 Cod procedură civilă și cu respectarea deciziei obligatorii. Toate celelalte susțineri acum sunt superflue, cu atât mai mult cu cât există acte secrete în spate. S-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în frauda legii pentru un imobil aflat sub imperiul măsurii sechestrului, situație care nu mai poate fi trecută cu vederea cum încearcă că arate intimații că vânzarea cu sechestru a avut doar ca și consecință dobândirea unei proprietăți grevată de o sarcină. Aceasta nu a fost singura consecință. .-se imobilului în acest fel, s-a dat o lovitură financiară asociației de proprietari care nu și-a putut recupera paguba nici până în ziua de azi totală. Deși s-a majorat prejudiciul, intimații continuă să susțină că plata celor 92 milioane lei vechi ar fi prezentat acoperirea prejudiciului, în condițiile în care chiar pe chitanța de la CEC, la rubrica ce reprezintă depunerea atunci când s-a făcut plata de soții, se precizează că este partea prejudiciului făcut de Gh. Niciodată nu s-a eliberat prejudiciul în întregime, fapt recunoscut și prin modul, și prin actul prin care s-a făcut plata de către soții. Cum se poate veni acum să se susțină că s-a rezolvat problema în penal și în civil nu mai există nici o obiecție, în condițiile în care mai mult de J din prejudiciu nici până azi nu este recuperat și ca urmare a acestui fapt a depus la dosar dovada că recurenta a fost acționată în judecată de către diverși furnizori de utilități. Locatari buni platnici nu au avut agent termic, li s-a oprit apa, etc. tocmai ca urmare a faptului că, având în vedere această înstrăinare și că acest bun fiind singurul pe care recurenta putea să-l execute pentru a recupera creanța a fost înstrăinat în acest fel și nu-l poate recupera decât prin constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. În lipsa unei hotărâri câștigătoare în acest sens, se va perpetua această stare de lucruri. Are titluri executorii din care rezultă că recurenta este în fază de executare cu mai mulți furnizori de utilități. Aceste sume pe care recurenta nu reușește să le plătească din cauza acestor bani pe care nu i-a recuperat sunt purtătoare de penalități și dobânzi, în mod evident, față de furnizorii de servicii, și creează o pagubă care consideră că este și nedreaptă și nu este corect, ca după atâția ani să nu-și poată recupera paguba prin constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. Atunci, de ce s-a pronunțat această decizie 661, dacă după aproximativ doi ani s-a constatat că acest contract de vânzare-cumpărare este valid. . că această decizie 661 s-a dat de fără efect. Nu s-a pomenit ca într-un litigiu civil în care nu sunt argumente să se invoce permanent lucruri din hotărâri penale în care nu se constată ceea ce in voci, iar prin întâmpinare când recurenta face referire la aspecte din hotărârea penală se spune că acestea sunt în afara cauzei și doar de competența instanțelor penale. Deci, intimaților le este permis să facă trimiteri la hotărâri penale, iar recurentei i se refuză dreptul, ceea ce dovedește reaua-credință a acestora. Consideră că un asemenea act încheiat în frauda legii, cu încălcarea normelor atât civile cât și penale în frauda terțului creditor cu clauză nelicită, în aceste condiții nu poate să rămână ca valid. Pentru motivele arătate, cere admiterea recursului, cu acordarea cheltuielilor de judecată. Depune chitanțele - și -/2007 emise de.Civ. -." și ", reprezentând onorariu avocat.
-. pentru intimații, așa cum a arătat și în întâmpinare, solicită respingerea recursului, menținerea deciziei tribunalului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. E vorba de un recurs după ce s-a dispus casarea cu trimitere. În primul recurs s-a discutat problema calității procesuale active a reclamantei. Curtea de apel, când a casat cu trimitere a motivat calitatea procesuală activă a reclamantei pe existența cauzei penale și în acea decizie s-a motivat că la prima judecată în apel tribunalul a ignorat hotărârea penală în dosarul penal și a ignorat existența sechestrului. Prin urmare, cu prilejul rejudecării, instanțele erau ținute să se pronunțe cu privire la acest două aspecte. Aceasta este dezlegarea unei probleme de drept care era obligatorii pentru instanțe și anume că în soluționarea pricinii, în lămurirea problemei dacă acest act este valabil sau nu, să se țină cont de ceea ce a statuat instanța penală și de efectul pe care-l are acel sechestru pus pentru suma de 92 milioane lei vechi, la momentul la care s-a început urmărirea penală în acel dosar. Recurenta susține că dezlegarea problemei de drept ar fi de fapt deja o soluție pe fond. Aceasta s-a susținut astăzi. Dezlegarea problemei de drept nu se referă la chestiunea fondului asupra nulității că ar însemna, dimpotrivă a se refuza rejudecarea în fond de către instanța de trimitere, că soluția pe fond ar fi dată deja de o instanță de recurs care a casat cu trimitere când s-a pronunțat numai pe calitatea procesuală activă. În ce privește referirea la hotărârea penală, mai mult motivarea instanței penale și soluția dată în dosarul penal, în mod corect tribunalul judecând în apel după casare cu trimitere a constatat că actul de vânzare-cumpărare este valabil și nu este lovit de nulitate absolută. Mai mult decât făcuse referire curtea când a casat cu trimitere, pentru că atunci era numai judecat apelul în cauza penală și decizia 661/2006 face referire la decizia tribunalului, dar între timp s-a judecat și în recurs pricina penală și în mod corect s-a avut în vedere ultima hotărâre dată în cauza penală, hotărâre care este definitivă și această referire la hotărârea penală și la dispoziții ale Codului d e procedură penală sunt normale pentru că hotărârea penală cu privire la existenta unei infracțiuni, identificarea făptuitorului și vinovăția acestuia au autoritate de lucru judecat în fața instanței civile. Nu se poate susține că într-o pricină civilă nu este voie să se facă referiri la ce a discutat hotărârea penală. În cauza penală Gh. a fost condamnat pentru o infracțiune de înșelăciune în convenții săvârșită în contra intimaților din prezenta cauză. soții, reținându-se că el a făcut niște declarații false în fața notarului și față de aceste persoane cumpărătoare, precum că imobilul nu se află în nici un litigiu și nu este sechestrat sau grevat de orice altă sarcină. Aceasta este fapta de înșelăciune pentru care a fost condamnat Gh. Ori, înseamnă că soții, victime ale infracțiunii de înșelăciune au fost de bună-credință, ei nu au știut de existența sechestrului. Recurenta-reclamantă dorește ca în această cauză să se statueze contrariul, că soții ar fi știut de existența sechestrului și au fost de rea-credință. Ori, asta înseamnă a contrazice ce reține hotărârea penală. Tribunalul a fost consecvent. De vreme ce intimații au fost victime ale infracțiunii de înșelăciune înseamnă că ei nu sunt de rea-credință, nu au cum să participe la fraudă. Un alt aspect, care acum încearcă să se supraliciteze, este împrejurarea că nu s-a solicitat certificatul de sarcini, că a fost scutit vânzătorul de prezentarea certificatului de sarcini în urma verificării registrului de transcripțiuni. Dar, ce consecințe are acest fapt, împrejurarea că imobilul a fost dobândit grevat de sechestru și pentru creanța care era garantată prin indisponibilizarea sechestrului imobilul ar fi putut fi urmărit pentru creanța pentru care s-a pus sechestru în mâinile cumpărătorilor, soții. Acest lucru a fost evitat. Soții au plătit acea sumă de 92 milioane lei vechi pentru care s-a pus sechestru. Aceasta a fost consecința faptului că nu s-a solicitat certificatul de sarcini. Nu pot fi trase alte concluzii, decât atât că bunul a fost dobândit sechestrat pentru garantarea acelei sume, iar instanța penală la care face trimitere instanța de recurs când a dispus casarea cu trimitere a lămurit problema efectelor sechestrului că imobilul era indisponibilizat numai pentru suma pentru care s-a pus sechestru de 92 milioane lei vechi. Ulterior, de instanța de apel penală, suplimentar ca fiind prejudiciu s-a spus că nu pot fi extinse efectele sechestrului și de aceea a respins cererea asociației de proprietar de a sechestra în continuare imobilul pentru suma de 112 milioane lei. Prin urmare, la momentul la care s-a plătit suma de 92 milioane, imobilul a fost eliberat de orice sechestru și tot în acel moment instanța penală s-a pronunțat asupra validității contractului de vânzare-cumpărare. Nu poate fi primită susținerea că instanța penală nu era învestită cu cercetarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare. Art.14 al.3 Cod procedură penală prevede că instanța poate să dispună repunerea părților în situația anterioară în cazul în care constată săvârșirea in fracțiunii. Constatându-se săvârșirea in fracțiunii de înșelăciune în convenții, s-a constatat că singura mențiune care este viciată din contractul de vânzare-cumpărare este acea declarația făcută de vânzător, că imobilul nu este în litigiu și nu este sechestrat, infracțiunea nu are altă înrâurire asupra contractului de vânzare-cumpărare. Dacă ar fi trebuit desființat în totalitate ar fi trebuit repuse părțile în situația anterioară în mod total cu reîntoarcerea dreptului de proprietate în patrimoniul înstrăinătorului, ar fi dispus-o instanța penală, nu s-ar fi limitat numai la declararea ca falsă și înlăturarea din contract a acelui mențiuni. Prin urmare, atunci când a spus instanța penală că nu se putea pune acum un nou sechestru pe acest imobil era pentru că imobilul a ieșit din patrimoniul inculpatului în mod valabil și se află în patrimoniul soților. A solicita să se statueze altceva acum în instanța civilă înseamnă a contrazice ceea ce a stabilit cu autoritate de lucru judecat instanța penală. Nu se poate reproșa faptul că intimații invocă autorități de lucru judecat și pentru prima dată, în temeiul disp.art.22 Cod procedură penală, la instanța de apel. Excepția autorității de lucru judecat este o excepție dirimantă, e absolută, e de ordine publică și poate să fie invocată chiar pentru prima dată în recurs și la acest lucru obligă chiar casarea cu trimitere, decizia 661.
-. cere să se aibă în vedere că nu se poate reține nici frauda la lege și nici reaua-credință a intimaților cu atât mai mult cu cât se poate observa că antecontractul încheiat de către aceștia cu soții a fost la data de 12.08.2002, iar instituirea sechestrului s-a realizat la data de 27.08.2002, o dată ulterioară încheierii antecontractului. Nu este o soluție anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre vânzător și cumpărător în vederea recuperării prejudiciului de către asociația de proprietari, soluția este să se îndrepte împotriva bunurilor dobândite de către intimatul pentru recuperarea prejudiciului. respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța -/12.02.2008, reprezentând onorariu avocat.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DEA PEL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 2555 din 8.03.2007 a Judecătoriei Iașis -a admis acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de reclamanta Asociația de Proprietari - nr. 16, prin reprezentant legal, împotriva pârâților G, -, și și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4650 la BNP, în data de 30.08.2002.
S-a dispus obligarea pârâților să plătească fiecare reclamantei câte 693 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul Gaa vut cunoștință de încheierea procesului - verbal de sechestru a apartamentului său din data de 27.08.2002 și de inscripția ipotecară la Biroul de Carte Funciară nr. 13.391/28.08.2002.
Cu toate acestea, pârâții, și - au încheiat la data de 28.08.2002 un act de vânzare - cumpărare sub semnătură privată cu pârâții, precum și o chitanță, în care se arată că a primit prețul de 250 milioane ROL, urmând a primi și restul de 10 milioane ROL, iar la data de 30.08.2002 a încheiat cu aceștia contract de vânzare - cumpărare autentificat la notariat.
Prin încheierea contractului din litigiu, pârâții G și - au eludat norme legale imperative, care vatămă direct ordinea publică, iar atât frauda la lege, cât și frauda intereselor unor terți au ca sancțiune nulitatea absolută a actului juridic încheiat.
Potrivit disp. art. 593 Cod procedură civilă înscrierea sechestrului asigurator în cartea funciară îl face, opozabil tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv.
Pârâții au cumpărat apartamentul pe riscul lor nefiind garantați de evicțiune de către vânzători și, cum pârâtul Gaf ost obligat deja să-i restituie pârâtului, conform hotărârilor penale existente la dosar, prețul achitat conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat în sumă de 100 milioane ROL, se impune ca actul respectiv să fie anulat, iar apartamentul să revină în patrimoniul foștilor proprietari.
Deși frauda la lege și împotriva intereselor unor terțe persoane este suficientă pentru a conduce la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat, din probele administrate în cauză reiese și reaua credință a pârâților și și.
Deși aveau cunoștință de situația juridică a imobilului, cum reiese din contractul din litigiu, deci aveau cunoștință și de faptul că s-a instituit sechestru asigurator asupra imobilului, ei au încheiat totuși tranzacția, scutindu- pe vânzători de depunerea extrasului de carte funciară.
Reaua credință a cumpărătorilor reiese și din încheierea unui act de vânzare - cumpărare sub semnătură privată și unei chitanțe, înainte de încheierea contractului la notariat, din care reiese că s-a plătit un preț cu mult mai mare decât cel înscris în contractul de vânzare - cumpărare autentificat, preț care era apropiat de valoarea reală a imobilului, dovada că prețul declarat la notariat a fost fictiv fiind făcută și de faptul că pârâtul s- constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 250 milioane ROL înscrisă în acul sub semnătură privată.
Nu s-a făcut dovada că soții ar fi formulat plângere penală împotriva pârâtului G, plângerile penale fiind formulate de către membrii asociației reclamante. Față de aceste considerente, având în
vedere și disp. art.948, 966, 969 și1295 cod civil, instanța urmează a admite acțiunea, cu consecința constatării nulității absolute a contractului din litigiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâții și.
Prin decizia civilă nr. 703 din 15 oct. 2007 Tribunalul Iași admite apelul declarat de către și, împotriva sentinței civile nr. 2666/8.03.2007 a Judecătoriei Iași pe care o schimbă în tot.
Respinge acțiunea formulată de către Asociația de proprietari "- nr. 16" în contradictoriu cu pârâții G, -, și.
Obligă reclamanta intimată Asociația de Proprietari "- nr. 16" să plătească apelanților pârâți și suma de 3.712,15 lei cheltuieli de judecată pentru tot parcursul judecății.
Pentru a hotărî astfel se rețin în esență următoarele:
Analizând motivele de apel raportat la probatoriile administrate în cauză, tribunalul constată că prin decizia penală nr. 34/16.01.2007 a Curții de APEL IAȘI în dosarul nr- s-a reținut că din probele dosarului penal reiese că dobânditorii și au fost de bună credință, necunoscând situația juridică reală a imobilului.
Dacă s-ar fi ajuns la concluzia contrară, în temeiul art. 14 alin. 3 lit.a din Cod procedură penală, instanța penală ar fi procedat la desființarea actului juridic.
Printre modurile în care se efectuează repararea pagubei cu ocazia rezolvării acțiunii civile în procesul penal, se menționează și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin orice mijloc de reparare.
Astfel, deși s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune în convenții săvârșite de către G în dauna apelanților, instanța penală a recunoscut valabilitatea actului de vânzare-cumpărare fiind anulată doar o mențiune ca fiind falsă.
Din probatoriul administrat în fața instanței civile se constată că apelanții au fost de bună credință întrucât la data încheierii antecontractului 12.08.2002 nu cunoșteau situația juridică reală a imobilului, respectiv împrejurarea că ulterior la 27.08.2002 avea să se instituie un sechestru pe imobilul cumpărat.
Chiar dacă nu au solicitat un certificată de sarcini cu privire la imobilul dobândit și-au asumat acest risc de a cumpăra un bun imobil grevat de un sechestru ce garanta plata sumei de 92.557.758 lei. Întrucât imobilul putea fi urmărit chiar și în condițiile în care se afla în proprietatea lor, pentru acoperirea sumei garantate cu imobilul au înțeles să achite asociația de proprietari.
În ceea ce privește reaua credință și chiar frauda la lege, tribunalul constată că ele nu sunt dovedite, cu atât mai mult cu cât instanța penală a reținut că legat de acest aspect au fost victime ale unei infracțiuni de înșelăciune în convenții.
Or, este de neconceput ca apelanții să fie atât victime ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, situație stabilită cu putere de lucru judecat prin sentința penală cât și participanți alături de infractorul care i-a înșelat.
Totodată împrejurarea că pentru achiziționarea apartamentului s-a achitat un preț mai mare decât cel înscris în actul autentic de vânzare-cumpărare nu atrage nulitatea contractului de vânzare cumpărare. De altfel, intimata nu are interes să invoce aspecte contractuale, cum este cel privind prețul vânzării, nefiind în nici un fel lezată în acest sens.
Față de cele ce preced, tribunalul urmează să admită apelul și pe cale de consecință, în baza art. 296 Cod procedură civilă va schimba în tot sentința primei instanțe în sensul că pentru argumentele expuse se va respinge acțiunea reclamantei Asociația de Proprietari - nr. 16
În baza art. 274 Cod procedură civilă urmează ca intimata-reclamantă să plătească apelanților pârâți cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Asociația de Proprietari - nr. 16 pentru următoarele motive:
- soluția instanței de fond este cea legală și temeinică, deoarece din probele administrate rezultă cu certitudine reaua-credință a pârâților la încheierea contractului.
Acest fapt rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța de apel a ignorat toate probele în mod nelegal și netemeinic.
Instanța de apel are în vedere numai aserțiunile din motivarea deciziei penale a Curții de APEL IAȘI deși cauza este de natură civilă, deci trebuie soluționată raportat la regulile aplicabile procesului civil.
Dar chiar și așa trimiterile frecvente la cele reținute în decizia penală cont contradictorii și invocate selectiv.
În realitate instanța penală a recunoscut valabilitatea actului juridic și nu l-a desființat, nefăcând aplicarea disp. art. 14 din Codul d e procedură penală, ci ale disp. art. 348 Cod procedură penală.
- contradictorie este și motivarea deciziei tribunalului și nu face referire la probele administrate în cauză.
În realitate rezultă că pârâții au fost de rea credință la încheierea contractului și acest fapt rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză.
Criticile formulate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă dar nu este incident în cauză, iar recursul este nefondat.
În esență, recurenții critică decizia tribunalului în legătură cu modul în care au aplicat dispozițiile legale cu privire la buna sau reaua -credință la încheierea contractului de vânzare -cumpărare făcând apreciere asupra probatoriului administrat în cauză.
În mod corect a stabilit instanța de apel buna -credință a pârâților și la încheierea contractului, deoarece pentru a reține reaua -credință trebuie să se probeze că părțile din contract au realizat un concurs fraudulos cu intimații de a leza terții, în speță pe recurentă.
În acest context în mod corect instanța de apel a evaluat toate probele administrate în cauză și mai ales hotărârile pronunțate.
Atât timp cât pârâții au formulat plângere penală cu privire la înșelăciunea vânzătorului G iar instanța penală l-a condamnat definitiv pentru infracțiunea de înșelăciune astfel cum atestă sentința penală nr. 4788/29.10.2004 a Judecătoriei Iași rămasă definitivă, această hotărâre are putere de lucru judecat și dovedește în mod cert buna -credință a cumpărătorilor la data încheierii contractului de vânzare -cumpărare, astfel încât instanța de apel în mod corect a avut-o în vedere la stabilirea bunei credințe a cumpărătorilor la încheierea contractului de vânzare -cumpărare.
Aceasta deoarece, este imposibil ca, în același timp, cumpărătorii să fie atât victime ale unei infracțiuni de înșelăciune în convenție cu privire la care există autoritate de lucru judecat, cât și participarea la o fraudă în cooperare cu infractorul care l-a indus în eroare.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei potrivit căreia anularea unei singure mențiuni din înscrisul autentic ar conduce la nerecunoașterea întregului act.
Nici dacă s-ar fi pus problema unei nulități a unei clauze contractuale, acesta nu ar fi atras nevalabilitatea întregului act.
Împrejurarea că nu s-a solicitat certificatul de sarcini cu privire la imobilul în litigiu nu are relevanță sub acest aspect, pentru că, cumpărătorii și-au asumat eventual riscul de a dobândi un imobil grevat de sechestru care oricum ar fi fost urmărit în mâinile oricui s-ar fi aflat.
Așa fiind această împrejurare nu poate fi reținută în contextul probator din cauză, ca dovedind în vreun fel reaua credință a cumpărătorilor.
De asemenea, împrejurarea că pentru achiziționarea apartamentului s-a achitat un preț mai mare decât cel trecut în actul autentic de vânzare -cumpărare, iar că autorii și-au redactat mai multe înscrisuri sub semnătură privată, nu constituie motive de nulitate a contractului și în nici un caz nu poate constitui o atestare a conduitei frauduloase a cumpărătorilor pe care o pretinde recurenta, dimpotrivă dovedește diligența cu care au acționat cumpărătorii pentru a-și proteja drepturile și deci buna lor credință.
Drept urmare toate criticile formulate sunt nefondate urmând ca recursul să fie respins și menținută decizia tribunalului.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta Asociația de Proprietari - nr. 16 împotriva deciziei civile nr.703 din 15.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimaților și suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
06.05.2008
Tribunalul Iași:
- -
-
Președinte:Adriana AndronicJudecători:Adriana Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta Protea
