Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 128/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 128
Ședința publică de la 02 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Adriana Andronic
GREFIER: -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de reclamanta - SRL Bârlad, împotriva deciziei civile nr. 141/A din 20 noiembrie 2007 Tribunalului Vaslui; cauza având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26 martie 2008, susținerile părților consemnându-se în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când,
Ulterior deliberării;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.183 din 23 ianuarie 2007 Judecătoriei Bârlads -a respins acțiunea formulată de reclamanta - Bârlad în contradictor cu pârâta Grup SA Bârlad.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Bârlad care a fost respins prin decizia civilă nr.141 din 20 noiembrie 2007 Tribunalului Vaslui.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția de necompetență materială a judecătoriei, tribunalul reține că prezentul litigiu are caracter civil și nu comercial, astfel încât în mod legal prima instanță s-a considerat competentă și a judecat cauza. Excepția invocată a fost analizată și respinsă prin încheierea din 11.09.2007 a instanței de apel.
Nici suspendarea judecății conform art.244 pct.1 Cod procedură civilă nu se impunea pentru motivul arătat de apelantă, între cele două cauze neexistând o strânsă legătură cum greșit apreciază societatea apelantă.
Pe fondul cauzei soluția pronunțată este legală și temeinică avându-și corespondent în actele dosarului și în dispozițiile legale care reglementează nulitățile. Este adevărat că reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că motivul de nulitate este reprezentat de lipsa cauzei contractului și nu lipsa consimțământului, iar hotărârea de fond este sumar motivată sub acest aspect, însă această situație nu echivalează cu o necercetare a fondului și nici nu atrage nulitatea hotărârii. Mai mult decât atât, prin aceste precizări reclamanta nu face referiri la cauza ilicită, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că părțile au urmărit să fraudeze legea prin încheierea contractului de închiriere. Chiar și în prezența acestor dovezi, acțiunea nu ar fi fost admisibilă deoarece nimeni nu se poate prevala de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obține protecția judiciară a unui drept, iar pe de altă parte se pune problema juridică a folosului practic pe care apelanta îl poate obține solicitând anularea unui contract de închiriere care a expirat de mult prin împlinirea termenului de închiriere. Interesul argumentat de apelantă pentru a justifica promovarea unei asemenea acțiuni nu conduce la admiterea acțiunii deoarece aceasta are la îndemână alte posibilități legale pentru valorificarea intereselor sale.
- Bârlad a formulat în termen legal recurs împotriva deciziei tribunalului pe care o consideră nelegală în temeiul art.304 pct.3 și 9 Cod procedură civilă. În fapt recurenta susține următoarele:
- greșit ambele instanțe au reținut că litigiul este unul civil, când acesta este de natură comercială și trebuia judecat în primă instanță de tribunal. Se arată că părțile ce au încheiat contractul de închiriere sunt societăți comerciale, spațiul ce a făcut obiectul contractului este unul comercial, astfel că natura litigiului este și ea comercială;
- hotărârile instanțelor de fond și apel sunt lovite de nulitate prin încălcarea dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, deoarece nu cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanțelor și nici cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
La acest motiv recurenta susține că deși constant s-a apărat că în fapt între părți a avut loc o convenție de vânzare-cumpărare a spațiului comercial în suprafață de 80. din litigiu, depunându-se acte justificative în acest sens, relevând și împrejurările de fapt în care peste această convenție s-a încheiat și Contractul de închiriere pentru același spațiu, instanțele nu au făcut nici o referință la acestea în considerentele hotărârilor. Tribunalul, prin considerentele deciziei, arată recurenta, nu a făcut decât referiri de ordin general și a expediat excepțiile invocate, trecând peste fondul apelului.
- instanțele au ignorat total susținerile apelantei pe fond care se refereau la probele reflectate în acte oficiale. Astfel nu au dat nici un răspuns cu privire la contractul de vânzare-cumpărare a spațiului în litigiu intervenit între părți la 4 februarie 2004, materializat în factura - din aceeași dată; nu s-a răspuns nici la celelalte facturi din 1.04.2004 și 15.06.2004 care conțin aceleași elemente; nu au fost analizate împrejurările încheierii contractului de închiriere între părți, pentru același spațiu pentru care recurenta era proprietară încă din 4 februarie 2004 și nu s-a dat relevanța cuvenită caracterului fictiv al contractului de închiriere raportat la existența convenției din 4 februarie 2004, la faptul că timp de 1 an de zile nu s-a plătit chiria iar intimata nu a reacționat și nu a somat-o, pe durata așa-zisului contract de închiriere recurenta a plătit obligațiile fiscale pentru spațiu.
- nu s-a reținut conduita de rea-credință a intimatei-pârâte, rezultând din negarea existenței vânzării, a primirii prețului, ba mai mult a solicitat în instanță și chiria restantă.
La acest motiv recurenta face referiri doar la aspecte legate de convenția de vânzare, momentul încheierii acesteia, a împrejurării că prețul solicitat nu a fost dovedit, la faptul că se fac cercetări penale în legătură cu acea convenție din 4 februarie 2004.
Recursul nu este întemeiat pentru considerentele la care ne vom referi în continuare:
Reclamanta-recurentă a investit Judecătoria Bârlad cu o cerere de chemare în judecată, în contradictor cu intimata-pârâtă, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr.10 din 1.04.2004, invocând lipsa unui element esențial al acestui act juridic, respectiv consimțământul, susținându-se că ei și-au exprimat consimțământul nu cu scopul de a produce efectele specifice contractului de închiriere, ci pentru a-și asigura singurul temei posibil la acea dată, pentru înființarea unui punct de lucru.
În drept reclamanta-recurentă a invocat dispozițiile art.948, 949, 953-961 și 966 Cod civil.
Situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată are corespondent în probele dosarului, dispozițiile legale în materie fiind corect aplicate.
Prioritar se impune examinarea motivului de recurs prin care s-a invocat necompetența materială a judecătoriei ca instanță de prim grad și natura juridică a cauzei, civilă sau comercială.
Acțiunea în nulitate a unui act juridic, între care și contractul de închiriere este o acțiune nepatrimonială, dată potrivit art.1 din Codul d e procedură civilă în competența în primă instanță a judecătoriei, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Judecătoria are plenitudine de competență, neavând relevanță dacă părțile, în speță, în contractul de închiriere sunt persoane fizice sau numai persoane juridice. Calitatea de comerciant nu conferă prin ea însăși caracterul comercial al litigiului și nici destinația pe care locatarul o dă spațiului închiriat.
Contractul de locațiune are natură civilă, fiind reglementat de Codul civil (art.1410) și supus condițiilor esențiale pentru validitatea convențiilor (art.948 Cod civil), invocate și ca temei al acțiunii.
Curtea are în vedere că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.56 Cod comercial deoarece prin închirierea spațiului, bun ce face parte din patrimoniul locatorului, nu s-a săvârșit o faptă de comerț, astfel că actul în discuție, contractul nu are caracter comercial. Închirierea unui bun imobil are, prin sine însăși, un caracter civil în condițiile în care Codul comercial exclude aplicarea legii comerciale bunurilor imobile.
Astfel din conținutul actului nu rezultă caracterul comercial, nefiind cuprinse clauze pentru desfășurarea activității comerciale, pentru a se susține săvârșirea vreunei fapte de comerț. Faptul că apelanta-reclamantă a "dorit de a înființa un punct de lucru", așa cum arată în cererea de chemare în judecată, nu conferă, la data încheierii contractului și nici a judecării acțiunii în nulitate, natură comercială actului contestat.
Criticile formulate cu privire la nulitatea hotărârii nu sunt întemeiate, decizia atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței.
Astfel excepțiile sunt soluționate prin încheierea din 11.09.2007 de tribunal, care cuprinde motivele pentru care instanța a respins excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a stabilit natura juridică a cauzei ca fiind civilă și nu comercială.
Fiind o încheiere interlocutorie, la judecarea apelului a fost avută în vedere, neimpunându-se reluarea în cuprinsul hotărârii a considerentelor ce au format convingerea instanței.
Motivele, în calea de atac, pot fi examinate grupat, iar motivarea succintă a sentinței poate fi completată de tribunal.
Investit prin motivele de apel, tribunalul ca instanță de control judiciar are obligația, impusă prin art.294 și art.129 Cod procedură civilă de a se pronunța numai asupra a ceea ce a fost investit, nefiind aduse critici sentinței sub aspectul încălcării art.261 pct.5 Cod procedură civilă.
Instanțele au soluționat cauza în limitele investirii prin cererea de chemare în judecată, iar în calea de atac, motivarea trebuie să se refere la criticile formulate de parte și la argumentele de fapt și de drept pentru care nu au putut fi primite.
Motivarea permite controlul judiciar, exercitat atât de tribunal cât și de C în calea de atac a recursului, astfel că nu se aplică sancțiunea nulității absolute a hotărârilor atacate.
Susținerile cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare exced obiectului judecății, tribunalul reținând în cuprinsul deciziei numai elementele ce i-au format convingerea, cât și cele privind plata chiriei, aspect soluționat în alt proces între părți, ori a îndeplinirii obligațiilor fiscale.
Pe fondul cauzei, cu probele administrate nu s-a făcut dovada încălcării condițiilor esențiale pentru validitatea unei convenții pentru a se dispune constatarea nulității absolute a contractului încheiat de părți.
În cererea de chemare în judecată s-a indicat, ca o cauză de nulitate lipsa consimțământului, pentru ca prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei-intimate să se indice drept cauză de nulitate lipsa cauzei acestuia (art.966 Cod civil), text de lege indicat în acțiune, dar nemotivat în fapt.
În conformitate cu art.967 cod civil convenția este valabilă cu toate că cauza nu este expresă, fiind prezumată până la dovada contrarie.
În art.968 Codul civil prevede: "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice".
Cu privire la obiectul contractului, nu s-a făcut dovada că este un bun exceptat de la închiriere. Faptul că părțile sunt în litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra spațiului închiriat nu este o cauză contrară bunelor moravuri ori ordinii publice și nici nu lipsește de cauză contractul contestat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă instanța respinge recursul.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Bârlad împotriva deciziei civile nr.141/A din 20.11.2007 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- --
-
16.IV.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Adriana Andronic
