Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

(Nr.în format vechi 3059/2006)

DECIZIE Nr. 127

Ședința publică de la 02 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Buliga

JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu

JUDECĂTOR 3: Adriana Andronic

GREFIER: -

Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de reclamanții și, cât și de către Comisia Locală de Fond Funciar, județul I, prin reprezentant legal, împotriva deciziei civile nr.92 din 25 ianuarie 2006 Tribunalului Iași, dată în dosarul nr.6462/2995; cauza având ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate nr.75005/1993, 75706/1995, 75707/1995 și 75708/1995.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26 martie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când,

Ulterior deliberării;

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 2785 din 4 aprilie 2005, a Judecătoriei Iași - Prin sentința civila nr. 2785/4.04.20(35 Judecătoria Iașia respins acțiunea formulata de si (prin mandatar ) in contradictoriu cu parații, Comisia Locala de aplicare a Legii 18/1991 Comisia Județeană de aplicare a Legii 18/1991.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În calitate de moștenitori ai defuncților și G, uzitând de prevederile Legii 18/1991, în baza sentinței civile 8614/1991 reclamanților li s-a validat prin hotărârea comisii județene 3822 din 8 august 1994 dreptul de proprietate pentru 7,48 ha teren, situat pe raza comunei, eliberându-se titlurile de proprietate 75005/1993 pentru 3 ha. si 3100, titlul 75706/1995 pentru terenul in suprafața de 1,5000 si titlul de proprietate 75707/1995 pentru 3,1200

Examinarea evidențelor agricole atesta faptul ca in perioada anilor - G figura in registrul agricol cu 6,87 ha. pe raza comunei in anul 1959 si in anul 1960 cu 3,24 ha. fiind înscrisa mențiunea ca 3,50 ha au trecut la.

Din titlurile de proprietate eliberate rezulta ca reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 7,93 ha, mai mult decât s-a validat prin hotărârea Comisiei Județene 3822/2004, cat este prevăzut in registrul agricol al autorului lor.

Solicitarea reclamanților pentru terenul in suprafața de 11,22 ha nu are corespondent in realitate, deoarece este îndreptățit la reconstituire pentru 3,50 ha.

privitoare la nume sau indicarea greșite în cuprinsul titlurilor de proprietate a unor parcele, nu constituie motiv de nulitate absolută, putând forma obiectul unor rectificări sau modificări ale titlurilor eliberate.

Nu poate fi primită cererea vizând constatarea nulității absolute a titlului de proprietate 75708/1995, deoarece pârâtul a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat in 1958 de la G si o casa de locuit si suprafața de teren de 2.506 mp făcându-se și mențiunea în registrul agricol, atribuindu-se pârâtului curtea și gradina conform normelor legale în materie.

Întrucât reclamanții nu au invocat cauza care potrivit disp. art. III, pct. l lit. a sunt de natura sa permită decretarea nulității absolute si cum derivat din aceasta cererea de punere in posesie si eliberarea unui nou titlu este neîntemeiata - instanța a respins acțiunea reclamanților.

Reținând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocate, instanța de fond a constatat neincidența excepției în cauză și a respins- Reclamanții și-au dovedit calitatea de succesori și că au uzitat de procedura Legii nr. 18/1991, excepția invocată nu are corespondent în realitatea cauzei.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții și.

Prin decizia civilă nr. 92 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Iași a fost admis apelul formulat de reclamanții si împotriva sentinței civile nr. 2785/4.04.2005 a Judecătoriei Iași, sentința pe care o schimba in parte, in sensul ca:

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții, Comisia Județeană I de aplicare a Legii 18/1991 Comisia Comunală de aplicare a Legii 18/1991 și.

S-a constatat nulitatea absolută a titlurilor de proprietate nr. 75005/1993, 75706/1995 si 75707/1995 emise pe numele Gh., si.

A fost obligată pârâta Comisia Județeană I de aplicare a Legii 18/1991 să emită titlu de proprietate pe numele reclamanților si pentru suprafața de 7,48 ha. teren situat in extravilan., județul

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel reține următoarele:

Reclamanții si sunt fii lui (singurul fiu al lui G si ). Bunicii lor au avut in proprietate o suprafața mai mare din care in anul 1958 i-au vândut paratului suprafața de 2.506 prin act autentic.

Reclamanții au solicitat anularea titlurilor de proprietate numerele: 75005/1993, 75706/1995, 75707/1995, 75708/1995.

Pe titlu de proprietate nr. 75005/7.05.1993 este înscrisa suprafața de 3,31 ha teren extravilan, pe titlul nr. 75706/7.06.1995 este înscrisă suprafața de 1,5 ha si pe titlul nr. 75707/7.06.1995 este înscrisă suprafața de 3,1 ha. Pe aceste titluri sunt înscrise numele, si.

În ceea ce privește titlul de proprietate nr. 75708/1995, pe acesta este înscrisă suprafața de 3,5 ha si este emis doar pe numele paratului.

Acest pârâtt s-a înscris în registrul agricol din 1960 cu suprafața de 3,50 ha. așa cum rezultă din copia xerox aflata la fila 37 dosar de fond și din adeverința nr. 8069/2004, în acest teren fiind inclus și cel cumpărat de la bunicul reclamanților in suprafața de 2.506 mp.

Reclamanții nu au făcut nici o dovada in sensul ca titlul de proprietate nr. 75708/7.05.1995 a fost emis nelegal și că pârâtul nu era îndreptățit la acest teren.

În ceea ce privește înscrierea lui pe celelalte 3 titluri de proprietate, aceasta nu se justifica întrucât el nu este moștenitor al lui

În mod greșit a fost înscris și pe cele 3 titluri de proprietate, în realitate fiind vorba de, mama reclamanților, care a și decedat.

În ceea ce privește suprafața totala la care sunt îndreptățiți reclamanții, prin sentința civila nr. 8614/18.11.1991 a Judecătoriei Iașis -a stabilit ca aceasta este de 7,48 ha.

Aceasta sentința fiind definitiva si irevocabila are puterea lucrului judecat si nu se mai pot face discuții in legătura cu aceasta.

Conform dispozițiilor art. 13 din Legea 18/1991 "titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinata pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun".

Pentru toate suprafețele de teren moștenite de reclamanți de la bunicul lor trebuia emis un singur titlu de proprietate pe numele și conform disp. Legii 18/1991 și a regulamentului de aplicare a acesteia.

Față de cele anterior expuse, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedura civilă, va admite apelul și va schimba în parte sentința apelantă în sensul că va constata nulitatea absolută a titlurilor de proprietate 75005/1993; 75706/1995; 75707/1995 și o va obliga pe pârâta Comisia Județeană I de aplicare a Legii nr. 18/1991 să emită un titlu de proprietate pe numele reclamanților și pentru suprafața de 7,48 ha. extravilan comuna, județul

Ulterior, prin încheierea din 25 mai 2006, pronunțată în același dosar s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 92/2006 cu privire la numele de familie a părților.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta Comisia comunală de fond funciar și reclamanții și.

Prin cererea de recurs Comisia locală de fond funciar formulează critici în legătură cu greșita apreciere de către instanța de apel a înscrisurilor depuse în cauză, prezentând un istoric al înscrisurilor din registrul agricol pe numele autorilor reclamanților, solicitând în fond respingerea cererii de anulare a titlului de proprietate nr. 76007/1995.

Criticile formulate de această recurentă, deoarece prezintă numai generalități cu privire la modul de apreciere a probelor de către instanță, nu fac posibilă încadrarea în unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 cod procedură civilă, motiv pentru care, în temeiul art. 306 Cod procedură civilă, se va constata nul recursul.

Prin cererea de recurs, reclamanții, formulează, în esență următoarele critici:

Dreptul de proprietate al reclamanților este nu numai cel ce rezultă din cadrul sentinței civile nr. 8614 /1999, deoarece la apariția Legii nr. 1/2000 reclamanții au formulat cerere și pentru diferența de până la limita suprafeței de 11,22 ha. diferență ce se regăsește în titlul de proprietate al pârâtului.

Criticile formulate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură penală, dar nu este incident în cauză, iar recursul este nefondat.

Potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate poate fi cerută de persoanele arătate în mod expres în lege și de orice persoană care justifică un interes legitim.

Prin interes legitim se înțelege că persoana ce solicită constatarea nulității titlului de proprietate a unui terț este ea însăși îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul din titlul contestat, prin invocarea și probarea în mod obligatoriu a prevederilor instituite de Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, în favoarea sa;

În mod greșit Tribunalul nu dispus și instituirea nulității parțiale a titlului de proprietate nr. 75708/1995, eliberat pe numele lui, respectiv pentru suprafața de 3,50 ha. teren situat în tarlaua 18/1, parcela 463/1/15 și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților pentru suprafața de 11,22 ha. teren.

Aceasta deoarece instanțele nu au pus în aplicare dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, care arată în mod clar că persoanele care nu sunt îndreptățite la reconstituire, li se vor anula titlurile de proprietate.

Or, din toate probele administrate în cauză rezultă că reclamantul nu cumpărat de la autorul lor decât suprafața de 2506 (curtea și grădina).

Pentru suprafața de 3,50 ha. teren intimatul nu justifică nici un drept, deoarece suprafețele înscrise în registrul agricol nu pot face dovada dreptului de proprietate pentru .

Numai în acest mod se poate verifica îndreptățirea terțului la eliberarea titlului de proprietate, legiuitorul arătând în mod expres că numai cei ce justifică un interes legitim pot cere constatarea nulității unui titlu de proprietate.

Este cert că interesul legitim este legat intrinsec de dreptul obținut ca urmare parcurgerii procedurii speciale instituite de Legea nr. 18/1991, prin renunțarea îndreptățirii la suprafața de teren care se poate regăsi eventual în titlul contestat. Or, în speță, reclamanților, ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1999 li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 7,48 ha. teren, astfel cum atestă sentința civilă nr. 8614 din 18 mai 1991, a Judecătoriei Iași.

Prin decizia tribunalului s-au anulat titlurile de proprietate nr. 75005/1993 pentru suprafața de 3 ha. 3100, titlul de proprietate nr. 75706/1995 pentru 1 ha. 5000 și titlul de proprietate 75707/1995 pentru suprafața de 3 ha. 1200 Total pentru suprafața de 7 ha. 1300

A fost obligată Comisia județeană să emită titlul de proprietate pe numele reclamanților pentru suprafața de 7,48 ha. teren.

În aceste condiții, reclamanților li s-a recunoscut îndreptățirea pentru întreaga suprafață ce le-a fost reconstituită prin aplicarea Legii nr. 18/1994.

Aceștia au solicitat și constatarea nulității parțiale a titlului eliberat pe numele pârâtului, a dreptului pentru suprafața de 3,50 ha. din titlul 75708/1998 emis pe numele său, susținând că acesta nu este îndreptățit, terenul aparținând autorilor reclamanților.

Or, pentru a se trece la verificarea legalității emiterii acestui titlu, trebuia ca reclamanții - recurenți să dovedească că li s-a reconstituit dreptul de proprietate și pentru această suprafață, respectiv pentru întreaga suprafață de 11,22 ha.

Or, aceștia într-adevăr, după modificările aduse Legii nr. 18/1991 au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de la 7,48 ha. la 11,22 ha.

Prin hotărârea nr. 2088/2006 a comisiei județene de fond funciar, s-a respins cererea petenților - reclamanți pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren.

Împotriva acestei hotărâri recurenții au formulat plângere, ce inițial a fost admisă prin sentința civilă nr. 1589/15 februarie 2007 judecătoriei, dar ulterior a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 948 din 15 mai 2007 a Tribunalului Iași.

Prin această decizie s-a stabilit irevocabil că reclamanților nu li se cuvine decât suprafața de 7,48 ha. și că nu sunt îndreptățiți la diferența până la 11,22 ha.

Așa fiind, cum reclamanților li s-a reconstituit dreptul în temeiul Legii nr. 18/1991 numai pentru suprafața de 8,48 ha. teren, iar pentru întreaga suprafață de teren au obținut eliberarea titlului numai pe beneficiul lor nu justifică interesul legitim în sensul art. III din Legea nr. 169/1997 de a cere constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr. 75708/1998 pentru suprafața de 3,50 ha. indiferent dacă beneficiarul acestui titlu este îndreptățit a-l obține sau nu.

Invocarea actului de vânzare-cumpărare din 1928 ca și argument pentru obținerea constatării nulității titlului pârâtei nu poate fi avută în vedere deoarece, pe de o parte, a fost avut în vedere la soluționarea plângerii în dosarul nr-, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 998/2 iunie 2007, și anume nu poate modifica o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, respectiv decizia sus-menționată, și care a stabilit că reclamanților li se cuvin numai 7,48 ha. teren.

Drept urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, iar recursul reclamanților va fi respins ca neîntemeiat.

În ceea ce privește recursul Comisie comunale, acesta va fi constatat nul pentru cele arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge recursul formulat de și împotriva deciziei civile nr. 92 din 25.01.2006 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Constată nul recursul formulat de Comisia locală de fond funciar împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

05.05.2008

Tribunalul Iași

Jud.

Jud.

Președinte:Georgeta Buliga
Judecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Adriana Andronic

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Iasi